POEZIE

Dsida Jenö
(1907-1938), poet interbelic, Cluj

Confiteor

Mă atrage amintirea azi!

Întotdeauna visez o grădină,

unde m-aş duce şi treaz.

Un vis mărunt,

buimac,

şi în zadar:

Înnebunesc,

când vântul

mişcă perdeaua albă de mătasă,

respiră parfum de iasomie în casă.

Basm (Mese)

Acum spun un basm:

mergem înspre toamnă –

Şi cade frunzişul

Şi bate vântul

Şi mohorât şi ameninţând

Vine iarna,

Vine iarna!

Îţi spun ceva trist:

mergem înspre toamnă –

Şi cad anii

Şi trec anii

Şi mohorât şi ameninţând

Vine iarna,

Vine iarna.

Cine înţelege? (Ki érti?)

Am vrut să ofer ceva,

nu am avut ce. –

Am vrut să primesc ceva,

N-am avut de la cine.

Am vrut să mănânc ceva,

era goală farfuria. –

Am vrut să mă duc undeva,

dar n-am avut unde.

Apoi am vrut să mor,

m-a ocolit Moartea!

Am vrut să trăiesc,

era zadarnică viaţa.

O rândunică (Egy fecske átsuhan)

A fost ceva.

Când se opreşte ceasul şi ticăie

mai departe,

un înger trist râde la curcubeu

şi scânceşte din nou.

Între norii risipiţi iese luna.

Din fericire se înalţă un turn,

şi se dărâmă uşor.

Mireasmă plutitoare,

lumină fulgerătoare,

pată multicoloră ochilor licăritori.

O rândunică îşi ia rămas bun zburând

peste fumul casei noastre.

Atât a fost. Trecător.

Pe drum (Úton)

Noi călcăm pe un grunz,

nici nu ne uităm în spate,

ne străduim înainte.

Noi vedem doar turnuri noi,

şi nici nu vedem, că grunzul

râde sau plânge după noi.

Un buchet de viorele (Ibolya-csokor)

Noaptea am visat un buchet de viorele.

Geamul e îngheţat, fulguie zăpada,

dimineaţa-i somnoroasă, mă duc încet.

Cunoştinţele îmi vin vraişte,

dar nu le cunosc,

şi nu le salut...

În spatele meu vrăbiile şoptesc:

Noaptea a visat o viorea!...

Pom mare, pom mic (Nagy fa, kis fa)

Domnului profesor Schöber Emil, cu drag

Un stejar bătrân

şi un puiet

stau muţi unul lângă altul.

Un stejar bătrân

şi un puiet

s-au găsit unul pe altul.

Un stejar bătrân

şi un puiet

soare în zadar aşteaptă.

Un stejar bătrân

şi un puiet

înţeleg că nu-i mai vară.

Un stejar bătrân

şi un puiet

plâng în fiecare seară.

După prânz (Ebéd után)

Obscur

odihnitor,

cer albastru, acoperiş roşu.

Dincolo de geam

copacii discută,

milioane de frunze,

milioane de crengi.

Zumzet

cutremurător,

legănător,

canapea adormitoare...

Atâta-i lumea cea mare.

Epitaf (Sírferirat)

Am făcut tot ce am putut să fac,

datoriile mele le-am achitat.

Datoriile tuturor le ignor,

uită-mi chipul pământesc şi trecător.

Traducere din limba maghiară:

Regéczy Szabina Perle