RESTITUIRI

Horia Truţă
istoric, Arad

Raportul lui Petre Apătean despre alegerile din 1948

„În plasa Târnova, alegerile au decurs în cea mai perfectă ordine. Ele au avut un caracter sărbătoresc. Muzicile locale au cântat marşuri, străbătând satele. În comune au fost arborate drapele, lozinci şi portretele marilor noştri dascăli, dându-se aspect naţional. La ora opt dimineaţa când a început votarea, cetăţenii au mers la urne în cea mai perfectă ordine. Nu s-a întâmplat nici un incident deosebit şi nici manifestări ale opoziţiei...”

Cu aceste fraze şi-a început Petru Apătean, secretarul local al PMR, darea de seamă către judeţeană. Era spre seară, în 29 martie 1948, adică a doua zi după alegeri. Gânditor a lăsat pentru o clipă, lângă călimara şcolară, tocul din lemn cu peniţa tocită. Hârtia jilavă, absorbea cerneala ca o sugativă, îngroşând literele scrise apăsat, parcă pentru a face cuvintele mai grele. Camera scundă, mobilată auster era dominată de portretul lui Stalin. Zâmbea din imagine pe sub mustaţa durdulie, privindu-l ironic. Ei! să vedem cum le ticlueşti acum, când lupta de clasă se ascute. Raportul îl obosea peste măsură. Cum trebuia oare să prezinte activitatea reacţiunii care încă se foloseşte de alegeri pentru a-şi arăta şi mai mult ticăloşia? Să nu creadă cumva cei de la judeţ, că aici în plasa asta pierdută din Lunca Cigherului, lucrurile merg ca pe roate, dar nici, doamne fereşte, că organele au intrat în cârdăşie cu înrăiţii vrăşmaşi ai poporului acoperindu-le faptele de tâlhari. Oamenii au rămas tot îndărătnici şi nehotărâţi, iar satele risipite la poalele Highişului, sunt la fel de sărace şi mocirloase. E drept că acum nu a fost ca în 1946, când la 19 noiembrie, în secţia de votare din Măderat, a intrat trântind uşa şi vociferând cu glas tare avocatul Păuşeşti, candidatul Partidului Liberal–Brătianu. Ajuns lângă biroul primarului, acesta, susţinut de un grup de instigatori condus de Antoniu David – directorul şcolii, împreună cu fiul Cornel, elev de liceu la Arad, învăţătorul Teodor Jelecutean, locuitorii Ioan zis Budulea, Cosma Ilie al Marinei, Moţiu Gheorghe zis Bodoş şi alţii, a început să strige împotriva guvernului. La puţin timp s-a mai adăugat preotul Sabin Bursaş din Agriş cu enoriaşi turmentaţi de băutură, toţi făcând scandal, cu înjurături şi ameninţări, răcnind că în primărie sunt delegaţi străini, care trebuie daţi afară, că sunt unguri cu acte false de români, care fură voturile. În continuare, au spart geamurile, au lovit cu ciomegele în podelele murdare, iar unii şi-au scos bricegele cu plăsele din lemn. Domnul director David, urcat pe scările primăriei striga ca la catedră cu vocea lui piţigăiată: „Trăiască Maniu, jos Groza, afară cu străinii din Secţia de Votare”, după care a forţat uşa pentru a-i prinde personal şi scoate din clădire pe delegaţii Blocului Popular Democrat (BPD). În agitaţia generală aceştia abia au putut fi scăpaţi prin ieşirile din dosul casei, în timp ce unii au fugit chiar sărind prin geamurile sparte, urmăriţi de echipele agitate, peste grădini, printre pomi şi parii răzleţi de vie. Seara, aceleaşi grupuri, s-au întors şi au rămas până la terminarea numărării voturilor, manifestând pentru opoziţie şi contra guvernului. Unul din ei, a făcut cu var adus într-o găleată „Ochiul” mâzgălind cu meseleul Soarele de pe gardurile din jur, semne care se menţin şi astăzi. Delegaţii care au mai rămas în local, au fost nevoiţi după ce şi-au încheiat treaba, să părăsească secţia de votare prin ieşirile dosnice, deoarece uşile din faţă erau baricadate de aceste echipe înarmate cu bastoane, cuţite de altoit pomii, bice şi hamfăuri scoase de la căruţă.

Începea să se întunece, dar Petre Apătean nu se zorea să aprindă lam pa cu petrol, atârnată de peretele spoit cu humă. Se apropia primăvara, iar ziua a crescut. Cuvintele se aşterneau greu pe hârtia aspră. Fără să se grăbească şi-a scos o ţigară din pachetul aruncat neglijent pe masă. După ce a frământat-o delicat cu degetele-i rigide, atinse de reumatism, a aprins-o pe jarul din sobă. A tras câteva fumuri lăsându-se dus pe gânduri... De atunci au trecut doi ani şi aceşti bandiţi s-au mai dat pe brazdă. Ca să li se bage-n cap disciplina, au fost ridicaţi, ca exemplu, câţiva agitatori recalcitranţi, care îndemnau populaţia la nesupunere. Totuşi la Camna, chiar ieri, înainte de alegeri, de cu noapte, pe pereţi şi garduri iar au fost mâzgălite semnele liberalilor, iar tabla de la intrarea în comună cu inscripţia „Trăiască Republica Populară Romînă”, care era bătută în cuie pe un copac, a fost smulsă şi fixată pe teiul uriaş din mijlocul satului, fircălită cu lucruri murdare la adresa guvernului. La Drauţ, cu o zi înainte, reacţiunea a reuşit să-l ducă la ei acasă pe Ilie Grozescu, candidatul coaliţiei democrate pentru ca pe urmă, să-l îmbete, pentru a fi aruncat în stradă şi bătut, anume pentru al compromite. Reacţiunea s-a manifestat, e drept mai slab şi la Arăneag, unde în organizaţia de bază sunt două fracţiuni, din una făcând parte tagma chiaburească. Ori chiaburul, foloseşte situaţia sa economică, legăturile sale create ani de-a rândul, experienţa sa şi tradiţiile înapoiate ale satului, pentru a-şi menţine influenţa în faţa oamenilor de rând. El face chiar concesii sărăcimii, cu scopul de a le slăbi vigilenţa şi a-i îndrepta împotriva măsurilor economice şi politice ale partidului. Această chiaburime, în special cea care a reuşit să se înfiltreze în Frontul Plugarilor, nu se împacă cu partidul muncitorilor şi ţăranilor, deoarece sunt demascaţi în faţa populaţiei de îndrumătorii politici, pentru hoţiile, bătăile şi beţiile pe care le fac. Doar gospodăria colectivă şi izolarea chiaburului de masa ţărănimii duc la pieirea lui. Miliţia nu ia măsuri aspre asupra reacţiunii, de parcă i-ar fi frică sau poate are ordine să nu-i mai ridice (aresteze) noaptea, decât pe cei pe care-i vor ei, aşa cum este cazul speculantului Pavel Raţ care a furat cu acte de la Serviciul fiscal din Târnova. Foarte bine că a fost ridicat, dar cel mai sigur este că nu i se va întâmpla nimic, deşi ar trebui pentru asemenea fapte, să înfunde ani grei de puşcărie.

Strivind capătul ţigării, în pământul uscat al muşcatei din glastra de la capătul mesei, Petru Apătean încerca să-şi adune gândurile... Acum chiar şi sectele religioase s-au mai domolit. E drept, că nu de tot, fiindcă se manifestă încă, dar cu frică. La biserica baptistă din Agriş, a început cearta între ei, dar asta pentru partid nu e rău. În loc să explice scriptura, aşa ca între fraţi, se bârfesc unii pe alţii, predicând, în vorbirea lor păsărească, despre lupta de clasă şi dictatura proletariatului, ca fiind lucruri necreştineşti, potrivnice învăţăturilor despre iubirea aproapelui. Acum aşteaptă alte ajutoare de la americani, care le-au mai trimis, nu se ştie pe ce căi, nişte bani şi biblii. La ortodocşi, preotesele sunt prietene cu femeile chiaburilor şi altele de teapa lor, iar atunci când merg cu froşpontul primăriei să-şi facă mendrele pe la Pâncota şi Ineu, se amestecă şi în politică. Că vine colhozul şi vor mânca toţi cu şaica de la cazan, că unii după ce li se va confisca averea vor fi duşi cu duba în Bărăgan şi altele de felul acesta. Auzind că popa Crişan, s-a exprimat la înmormântarea lui Pavel Debeleac, omorât cu securea de propriul fiu, la vorbele „că în vremurile de astăzi, astfel de tineri cresc”, toţi au ştiut că loveşte în partid şi în regimul democrat-popular. De aceea Onaga Augustin, instructorul de partid nu s-a putut răbda când, a doua zi, vâzându-l în primărie, i-a spus-o de la obraz, în prezenţa unei populaţii destul de însemnate, că este adevărat că acest tânăr este un criminal ce trebuie pedepsit. Dar victima, tatăl său, foarte bine seamănă chiar cu preotul şi cu fostul rege Carol al Doilea, fiindcă, în mai multe rânduri, răposatul a fost divorţat de mai multe femei lăsând copiii pe străzi, el stând mai mult prin birturi, la gară şi pe uliţele satului, după care sărea din pat în pat pe la muieri străine. În urma acestor fapte imorale, şi-a ruinat mica sa gospodărie, iar băiatul, drept răzbunare l-a omorât. Astfel de lucruri a făcut şi fostul rege Carol, cu divorţurile şi amantele sale, dar şi preotul Agrişului, care a fost păfugat de un cetăţean în miezul nopţii prinzându-l la fata lui, lucru ştiut de tot satul.

Aşa ar trebui să procedeze toţi îndrumătorii politici ai partidului. Să fie necruţători şi să ia atitudine imediat, dezvăluind faptele murdare ale duşmanilor noştri. Este adevărat, că aceştia stau de vorbă cu populaţia mai mult prin şezători şi şedinţe, dar nu merg să provoace cetăţenii direct la discuţii, iar nivelul lor politic nu e prea ridicat. Au învăţat să combată zvonurile lansate de reacţiune, dar parcă le e teamă sau se jenează de ei ezitând să-i demaşte. Cel mai grav este că unii au legături cu chiaburii, împrietenindu-se şi făcând beţii împreună, le cumpără pământul ajutându-i să se deschiaburească. Alţii se lasă conduşi de zvonuri şi amăgiri, că vin americanii, că în munţi a început lupta de partizani, că în ţară va fi foamete mare deoarece avioanele împrăştie norii şi nu va mai ploua şi alte asemenea bazaconii. Oricât ne-am străduit nu am putut afla cine a scos în Dud vestea că sârbii din Jugoslavia călăului Tito au ocupat Banatul, ajungând deja la Vinga, unde au aprins satele din jur ducându-i pe români la ei în lagăre. Cu greu i-am liniştit şi pe oamenii din Arăneag la zvonul că cele două stafii apărute în Oradea, numite Mirele şi Mireasa, vin spre Mureş aducând moartea marhălor, a porcilor şi chiar a oamenilor. Cursurile serale de partid sunt de folos, dar cei mai mulţi nu vin la ele. Au trecut câteva luni, dar cei mai mulţi nu cunosc nici măcar însemnătatea cuvântului bolşevic, cine a fost Plehanov sau narodnicii. Unii dintre cursanţi, chiar dacă citesc, nu studiază citirea şi nu discută asupra ei în dezbateri aprofundate.

Scărpinându-şi începutul de chilie, cu un oftat, Petru Apătean a muiat de mai multe ori tocul în cerneală scriind de la capăt: „Spiritul populaţiei e calm, doar chiaburimea e nemulţumită că în organe au fost aleşi oameni noi, ieşiţi din adâncurile poporului, care au luat locul celor învechite, moştenite de pe vremea lui Franz Josef şi Brătianu.”

S-a oprit din scris pentru a schimba peniţa, care făcea literele prea groase.... Şi cât s-a căznit să găsească oameni potriviţi pentru a-i trece pe noile liste electorale. La scurt timp de la instalarea sa ca secretar în plasa Târnova, a constatat că aici membri de partid, nu erau ca în fabricile din Arad, pătrunşi de spirit de sacrificiu, ei urmărind doar acapararea de posturi de conducere în administraţie şi în puţinele unităţi economice locale. Doreau să fie paznici de câmp ori la romcereal, pădurari ai statului, păstori, magazioneri, angajaţi la cooperativă, achizitori, casieri, să ocupe orice alte posturi la stat bine plătite. În cine oare să mai aibă încredere? Pe cine să susţină? Cei mai mulţi, mai ales dacă au ceva şcoală, sunt elemente necorespunzătoare, chiar duşmănoase: predicatori baptişti, foşti legionari nazişti, ţărănişti, care se manifestă fără nivel politic şi nu puţini sunt descompuşi moral: beţivi, bătăuşi, hoţi, mahalagii ori cu neamuri chiabure. Câţiva membri de bază, pe care partidul voia să-i pună pe funcţii, după cercetări atente au fost demascaţi şi excluşi conform statutului. Unul din ei, Bodea Iovan, mecanic fără avere, a fost militar pe frontul sovietic în Regimentul 5 Vânători de munte. S-a aflat însă, deşi a ascuns acest lucru, că în această calitate a fost prezent la executarea a 30 partizani sovietici şi incendierea satului Frodental din stepa calmucă. Cu altă ocazie a participat împreună cu alţi soldaţi la prinderea unui ofiţer partizan pe care l-au legat şi ars de viu cu paie, ca pe un porc. Este străin de politica partidului şi în loc să vină la şedinţe, merge la baptişti unde este predicator, din această sectă, făcând parte toată familia. A spus mai multor oameni că decât să se lase de baptişti, mai bine se lasă de partid. Mai este şi contra înfiinţării de GAC şi nu a văzut justă condamnarea chiaburului Neamţu care nu şi-a plătit cotele la stat, susţinând sus şi tare că nu el e vinovat de revărsarea Cigherului din luna iunie care i-a distrus semănăturile. Numai că, cu legea nu te joci. Planul de colectare, trebuia îndeplinit şi cota predată, indiferent de situaţie, altfel erai însemnat ca sabotor şi înfundai puşcăria. Bodea trebuia să-şi ţină gura, deoarece ştia de acest lucru elementar, de la Şcoala de Partid din Timişoara unde a stat câteva luni pe bani grei plătiţi de partid. Surpriză a fost şi în cazul lui Ursuţ Traian, pedepsit mai înainte cu admonestaţie pentru intenţii afaceriste şi exprimări împotriva partidului. Mai grav e faptul că deşi la cercetări s-a constatat că acesta suferă de nervi, fiind violent şi cu nivelul politic foarte scăzut, totuşi s-a priceput să organizeze un bal, de unde, dacă partidul nu era vigilent, voia să ia tot câştigul. Bine că s-a prelucrat şi situaţia lui Ignişca Nistor, preşedintele cooperativei, care fiind demascat de Ignişca Sinesie, ciurdarul satului, văr cu el de-al doilea dinspre bunic, a recunoscut în şedinţa Biroului că a fost legionar, a purtat diagonală, cămaşă verde şi buhai ca Zelea Codreanu, căpitanul lor, că a fost şef de cuib şi făcea premilitara, otrăvind tineretul cu idei fasciste. S-au făcut cercetări şi la anchetarea inginerului agricol de la plasă, Ifrim Dumitru, când s-a constatat că acesta avea intenţia să sustragă bani de la lucrările executate la păşune. Degeaba a încercat el să se apere spunând că au fost greşeli de administraţie, că nu s-a socotit bine nerespectându-se normativele, dacă vrei poţi să pricepi şi aşa, dar partidul înţelege altfel şi anume, că a fost intenţie de furt.

Numai cei de aici, de la munca de jos, pot şti cât trebuie să te zbaţi până să purifici organizaţiile din satele plasei de elementele duşmănoase. Rând pe rând au fost demascaţi şi înlăturaţi Giura Gheorghe cantor bisericesc în Drauţ, Ion Crăciun din Arăneag, fost pădurar care după un chef a vândut ilegal chiaburilor, arborii statului, Dalca Teodor din Dud, legionar înfocat, Scrob Alexandru din Camna, chiabur, fost cuzist şi alţi bandiţi infiltraţi în partid, elemente duşmănoase, străine liniei partidului, care nu au nimic comun cu clasa muncitoare. Pe cine să se mai bazeze atunci partidul? Au mai venit câţiva noi, fiind trecuţi de altfel pe lista de candidaţi şi votaţi: ţăranul sărac Ioan Delamarian, moaşa comunală Butaru Vasilica din Tulcea, fochistul Barna Arcadie şi alţii mai vechi în partid. Este drept că, aşa cum ştie toată lumea, Delamarian, se cam îmbată uneori, dar a făcut pe bani mulţi şcoala de partid la Timişoara ca şi erou, fiind dezertor de pe frontul antisovietic. A şi fost condamnat la moarte pentru aceasta, dar a scăpat, venind în ţară împreună cu armata eliberatoare şi decorat. Moaşa Vasilica, urmează linia partidului, fiindcă deşi este total lipsită de avere, nu are casă, pământ sau utilaje şi doarme pe unde poate, se manifestă zgomotos pentru colectivizare, demascând pe faţă elementele îndărătnice şi pe agitatorii chiaburimii din Drauţ, Dud şi Arăneag. Om cinstit şi Barna Arcadie ăsta. Păcat că a avut noroc de nevastă beţivă şi curvă, care l-a făcut de râsul satului. Au o droaie de copii, de pe urma cărora trăiesc, pentru asta fiind şi scutit de front ca şi cap de familie numeroasă. Nu s-a ales cu nimic, deoarece, aşa cum a învăţat la cursurile serale, s-a lăsat exploatat de unii şi de alţii. O vreme, cât era vara de lungă, umbla cu batoza ca fochist la locomobila moşiei lui Gabnai Ştefan, apoi, în timpul războiului a fost slugă la conacul Bogdanffy, de unde a fost însă dat afară pe motiv că a furat din ovăzul cailor. Nici la varniţele preotului Motorca din Agriş, nu a stat prea mult, afurisitul de popă lăsându-l fără slujbă în cap de iarnă, dând crezare reclamaţiei băieşului Dubensky, că a încercat să vândă din lemnele potrivite pentru ars piatra în cuptor.

Amintindu-şi de toate acestea, faţa lui Petru Apătean a fost luminată de un zâmbet. S-a făcut curăţenie în plasa Târnova şi bine s-a făcut, deoarece populaţia trebuie să vadă în partid o putere şi forţă, să aibă încredere şi să vină la organizaţie după sfaturi, astfel ca prin exemple să priceapă cum e cu lupta de clasă, dictatura proletariatului, întovărăşirea, pădurile urbariale, colectivizarea, drepturile sindicale sau în ceea ce priveşte cooperativele. Cine poate mai bine decât partidul, să-l apere pe ţăranul muncitor împotriva exploatării şi să contribuie la ridicarea bunului trai al său şi al clasei muncitoare? Chiar şi în chestiuni personale, oamenii trebuie să se consulte cu organizaţia de bază din fiecare comună cât şi cu organele de la plasă. Văzând că şi oameni cu posturi mari de conducere sunt excluşi, datorită faptelor mârşave pe care le-au făcut, populaţia va şti că partidul nu cruţă pe nimeni din cei care lucrează pentru popor. E drept că nu se pot satisface greutăţile sută la sută, nici măcar la cei săraci, cu pretenţii mai mici, că nu sunt mărfuri la cooperativă nici măcar pe cartele, chiar şi sarea atunci când se aduce, se vinde la suprapreţ, fiindcă oricum nu ajunge la toţi.

Luat de amintiri, Petru Apătean nici n-a observat că s-a lăsat întunericul de-a binelea. A aprins lampa cu sticla afumată şi a mai băgat în soba de tablă câteva lemne potolind astfel din răceala pereţilor acoperiţi cu ciupercuţe şi pitici zugrăviţi cu rolul pe huma stacojie. Fregându-şi palmele de pantalonii croiţi în stofa groasă, a luat tocul şi a aşternut cuvintele de încheiere:

„Şi în plasa Târnova, ca în întreaga ţară, alegerile au însemnat o nouă etapă importantă în drumul consolidării regimului democrat-popular. Prin exercitarea votului, fiecare cetăţean a contribuit la întărirea lagărului Păcii, în fruntea căruia se găseşte glorioasa Uniune Sovietică, dând astfel o lovitură fără cruţare, duşmanului de clasă imperialiştilor anglo-americani, aţâtâtori la război.

Luptăm pentru Pace! Trăiască Partidul Muncitoresc Român, inspiratorul tuturor victoriilor noastre.”

Punând punct, Petru Apătean a mai privit odată pagina scrisă până mai jos de jumătate, după care a împins spre mijlocul mesei călimăra cu cerneală albastră marca Pelican. Aşezând tocul în curmeziş, lângă tamponul cu sugativa colorată de cernelurile notarului, şi-a mai aprins o ţigară. Printre cuvintele scrise cu litere trasate inegal, ici colo ieşeau în evidenţă liniile orizontale, ce ţineau loc de ştersături. Pe masa acoperită cu pânză roşie au mai rămas câteva file, îngălbenite de vreme, găsite prin sertarele vechilor structuri administrative, acum cufundate în istorie. Uşurat şi-a împins scaunul spre spate pentru a se ridica. Ridicând privirea a zărit în penumbra camerei surâsul complice al lui Iosif Vissarionovici Stalin. Un fior îi trecu prin şira spinării. Şi-a amintit de subsistenţele datorate armatei sovietice eliberatoare. Până de curând bravii soldaţi au fost cantonaţi în hotarul Agrişului, când, ridicau tot ce le cădea în preajmă: păsări, porci, vite şi în funcţie de sezon, legume, fructe, grăunţe, struguri şi vin. Oricum comuna a rămas restantă la predarea cotelor de lapte, unt, fasole, cartofi, ceapă, carne şi cu statul nu e de glumit. Au mai rămas de îndeplinit sarcinile de partid locale: arăturile, însămânţările, drumurile, electrificarea... iar oamenii sunt încăpăţânaţi. O ţin pe a lor, cu ţărăniştii, liberalii, sărbătorile şi tradiţiile vechi. Zâmbind trist, a deschis uşa camerei oficiale privind întunericul din interior. Focul aprins din vreme de Ilarie – vizitiul, ardea mocnit. I-a şi pierit foamea la gândul că mâine va pleca din nou cu froşpontul primăriei prin satele pierdute în sărăcie şi noroaie, cu oameni îndărătnici şi ostili, manipulaţi de reacţiune, pentru a duce muncă de lămurire şi convingere pentru îndeplinirea....