LECTURI PARALELE

Felix Nicolau

critic literar, poet, prozator, Bucureşti

Voluptăţi şi necazuri incendiare*

Literatura motivaţională, zidită pe principiul discursurilor motivaţionale, prinde aripi. Editorilor dependenţi de piaţă, nu de banii de la buget, situaţia le prieşte de minune, căci oamenii îşi doresc cărţi de alinare, cam cum era filosofia elenistică în comparaţie cu filosofia mainstream a vremii. Fireşte, nimic nu împiedică acest gen de literatură să se adreseze şi cititorilor care au şi alte nevoi, în afară de cele terapeutice. Prin mixarea elementelor de new age cu altele din zone mai intelectuale, se poate obţine un cocktail literar chiar interesant.

Aşa procedează Aurora Dumitrescu, autoare a două romane, Cagliostro şi Bipolara (Tracus Arte, 2016). Deja în Cagliostro ni se propunea un erou terapeut, generos şi cu dotări paranormale. Partea cea mai solidă era asigurată de informaţia istorică şi de împletirea diverselor perspective narative.

Bipolara îşi plasează acţiunea în contemporaneitate şi aplică tehnici narative nu foarte diferite. Apropierea de modelul Coelho este evidentă, însă aş zice că Aurora Dumitrescu îşi respectă mai mult cititorii, căci le stimulează inteligenţa. Singura carte onorabilă din încărcata panoplie a lui Coelho a fost pentru mine Veronika se pregăteşte să moară. În rest, filosofare diluată şi sloganuri motivaţionale pentru corporatişti.

Revenind, Bipolara ţinteşte mai sus, către un S. Fitzgerald, cu eroinele lui fatale şi dezechilibrate. Scriitoarei îi plac personajele uşor ireale, aflate în posesia unor calităţi şi defecte excesive. Suntem oarecum într-un joc video ofertant în ce priveşte soluţiile şi speranţele.

Iată-o pe Gloria, protagonista superbă, aproape suprafemeie, umilind bărbaţii (masculi foarte şi ei) ca o prinţesă capricioasă, dar instabilă emoţional şi chiar psihic. Or, mai bine zis, neîmplinită, dar în căutarea împlinirii. 29 de ani, iubitoare de Metallica (jos pălăria!), cu antecedente suicidale şi talent literar. La deschiderea povestirii, ea suferă de „inerţie mintală” şi de „lipsă de gândire şi de conexiuni neuronale simple”. Aşa se face că luăm împreună cu ea drumul clinicilor din Europa, dar şi al itinerariilor iniţiatice din India (în căutarea vibraţiei ).

Un alt atu al autoarei este că într-adevăr ştie despre ce vorbeşte: metodele neconvenţionale, medicina alopată, homeopatia şi acupunctura îi sunt la degetul mic. Apoi romanul stă în picioare şi datorită unui cosmopolitism bine documentat (vom face plimbări perfect ghidate prin Praga, Viena etc).

Capitale pentru mesajul dorit al cărţii sunt viziunile, adevărate revelaţii ce reaşază cursurile vieţilor: „Pomii şi ei se modulau după muzică, devenind o singură fiinţă într-un dans al armoniei desăvârşite. David îşi dădu seama că vede, aude şi miroase prin alte simţuri, nu prin cele pe care le cunoscuse până atunci”. Iubirea este un ingredient esenţial în această metanoia, căci, iată, prin ea „începi să te eliberezi de toate programele în care eşti blocat prin ADN-ul tău. ADN-ul cu care te-ai născut nu este cel adevărat, ci este o iluzie”. De aici până la eros mai este doar un pas. El este făcut cu dorinţă arzătoare: aceste fiinţe iniţiabile, atrase ca de un magnet de Zlata Ulicka (Străduţa de Aur) a alchimiştilor, „fac amor” cu maximă dăruire şi curaj. Extrasenzorialitatea, ocultismul şi astrologia sunt toate trepte către iluminare. Maeştrii sunt diverşi medici spiritualizaţi sau vindecători clarvăzători, cum este Matylda Prusova. Hipnoza şi psiho-oncologia sunt printre metodele terapeutice care favorizează miracolul. Ele pot deschide chakrele şi dezvolta al treila ochi.

Însă literatura, deşi conţine toate (para)ştiinţele, este mai ales des­pre cum şi mai puţin despre ce. Relatarea, aşadar, este adesea una confortabilă, la persoana a treia, cu interludii de monolog interior şi fragmente de corespondenţă. Deşi nu are ambiţii experimentale, scriitoarea deţine orgoliul stilistic de a varia povestirea, presărată cu adjective flamabile şi comparaţii voltaice, cu diferite tipuri de discurs.

La fel şi în ce priveşte extensia indiană a romanului. Ştiu că scriitoarea a făcut un drum până acolo pentru a simţi şi înţelege ceva din spiritualitatea cea faimoasă. Autenticitatea se simte la lectură.

Două tactici pune în aplicare la modul strălucit scriitoarea: una este poveştile de dragoste pasionale şi cu oarece năbădăi (aşa cum este şi cea dintre „posedata”, adică bipolara, Gloria şi David cel operat pe creier. În acest caz, de exemplu, cei doi, deşi cu serioase probleme de sănătate, arată trăsnet (ca în benzile desenate, unde personajele sunt călcate de tren, dar se ridică mai în formă decât înainte); cealaltă este detalierea profilurilor psihologice, în combinaţie cu diverse teorii astrologice. Spre pildă, David e convins că nu îi va mai recidiva tumoarea vreodată pentru că, în moarte clinică fiind, a ajuns în paradis unde i s-a rescris ADN-ul. N-a vrut să rămână acolo, ci s-a întors pe pământ pentru a experimenta iubirea. Morala? Marele secret e schimbarea frecvenţei!

În cele din urmă, Bipolara stă în picioare datorită documentării în privinţa diverselor tehnici de tămăduire (mai puţin „ştiinţifice”) şi datorită intercalării tehnicilor narative. Un roman ce merită citit până la capăt, în pofida unor exagerări bollywoodiene.

*Aurora Dumitrescu, Cagliostro, Tracus Arte, 2016.

Aurora Dumitrescu, Bipolara, Tracus Arte, 2 016.