logo

Revistă de literatură, eseu, arte vizuale, muzică, fondată în februarie 1990 la Arad.

Redactor-şef fondator: Vasile Dan.

logo

 

LECTURI PARALELE

 

Gheorghe Mocuţa
poet, critic literar, Curtici

 

 

Lia-Dana Bălan: Trepte spre azi, exerciţii lirice de imaginaţie*

 

Lia-Dana Bălan debutează cu cerneala simpatică a vârstei şi chiar dacă „foaia” gândului şi a fiinţei mai păstrează urmele petelor, din acest accident se întrupează timid, o noua poetă. De altfel poeta, ca mulţi din tinerii ei colegi de generaţie mizează pe această prospeţime a gândului insolit:

„Cerneala îmi picură/ gândul pe foaie./ Tu, te ridici pe vârfuri/ încercând să-mi/ ajungi la inimă.// Roşie e haina/ ce-o poartă cuvântul,/ când urme laşi/ în poezia vieţii mele.” (Scriu )

„Vreau să învăţ/ să te văd cu ochii închişi”, scrie ea şi îşi reia dorinţa până la ţipăt: „Vreau să văd lumina!”, sună titlul unui alt poem, iar altul se intitulează tot aşa: Vreau lumină. Scrisul e pentru Lia chiar procesul ţeserii pânzei, intuind cu puterile ei că are nevoie de lumină şi linişte pentru a-şi desăvârşi lucrarea. Mai e şi o caligrafie interioară, uşor ezitantă. Reverberaţia viselor, a aventurilor şi a lecturii se resimte în aceste exerciţii lirice şi desene care fac vizibil invizibilul:

„Se destramă/ părţi din suflet,/ se decolorează/ visuri,/ reînvie amintiri./ Ploaia asta blestemată!/ E zi de toamnă.../ şi câte zâmbete/ se pierd!”

Fie că se numesc Miros de trecut, Vise uitate sau Amintiri, poemele realizează sinestezii şi împing puterea gândului spre căutarea purităţii şi a divinului. Frânturile de cântec ale adolescentei care descoperă lumea nu sunt altceva decât exerciţii lirice de imaginaţie. Hrănind ideile cu propria ei fiinţă, poeta îşi explorează latura profană, încercând să descopere legăturile tainice dintre fiinţe:

„Trecutul s-a jucat/cu legătura dintre noi./ mă uit la tabloul/ cu doi străini/ ţinând în mână/ un capăt de aţă.”

Aşa cum accidentul petelor de pe hârtia de scris sau al acuarelelor scăpate în apă îi marchează existenţa prin experiment, aşa cum „scrisul se-aşterne pe/ treptele exis­tenţei” sale, tot aşa poezia tinereţii devine „mai mult decât un strigăt”, o alergare în întuneric, căutând lumina; o deschidere a sufletului spre ascultarea şi înţelegerea liniştii şi nu în ultimul rând, o deschidere patetică spre misterul iubirii:

„Iubim/ cum se topeşte/ sufletul/ în arşiţa/ dorului,/ cum iubirea/ ne poartă/ în dansul/ senzual/ al ielelor./ Iubim/ a muri/ prin iubire.”

Pledoaria poetei din Petroşani pentru poezie izvorăşte din bucuria de a trăi şi a spera; am putea spune că mâna ei, continuă să scrie şi în vis:

„Stau adesea şi mă întreb:/ Cum ar fi viaţa mea fără poezie?/ Îmi imaginez c-ar fi asemenea/ unui deşert/ ars de sete,/ lipsit de speranţă şi bucurie.”

 

 

* Lia-Dana Bălan: Trepte spre azi, versuri, Editura Scrisul românesc, 2015