logo

Revistă de literatură, eseu, arte vizuale, muzică, fondată în februarie 1990 la Arad.

Redactor-şef fondator: Vasile Dan.

logo

 

LECTURI PARALELE

 

Constantin Dehelean
eseist, Arad

 

 

Poezia între fascinaţia călătoriei şi luciditatea prieteniei*

 

logoCălătorind printre cărţi, descoperi una*, dovadă a efervescenţei laboratorului de creaţie, când poetul, iată, călătoreşte, sfidând meridianele, menţinându-se într-un fus orar singular şi etern. Tot el, poetul, îşi calibrează memoria, parcurgând propriile-i amintiri într-un prezent continuu, dar fără fetişuri şi autosugestii vulgare. Minerva Chira este un astfel de poet. Pentru ea, călătoria este mai mult decât un drum pietruit doar de curiozitatea ochiului, sau de neliniştile celui care doreşte să afle tot timpul noi orizonturi. Poeta etalează altfel de nelinişti, şi anume acelea prin care îşi suprapune propria voinţă celestă peste drumul rece al călătorului obişnuit. „Euforia turistică eşuează în notaţii dramatice, fie cât de senin (implacabil) consemnate. Un curent sumbru trece pe sub toate monumentele contemplate şi converteşte reveriile privirii într-un bocet auster, enunţat sec, fără patos”. Este confirmarea lui Al. Cistelecan în „Cuvânt înainte”. Cât priveşte „partea documentar-epistolară” (A.C.), o dovadă în plus e că aceste călătorii în spaţiile celeste ale orizonturilor comunicării cu ceilalţi sunt dovezi „palpabile” ale nevoilor de comunicare, propriu-zisă, cu ceilalţi confraţi întru poezie şi reverii la fel de frumos neliniştitoare. Partea a doua a cărţii cuprinde documente indubitabile ale prieteniilor şi ale legăturilor calde şi la fel de încărcate de reverii. Poeta se construieşte pe sine apelând la ce este mai puţin vizibil în vremurile noastre precare, şi anume la prietenie.

Drumul pe sub pământ

Aparent debusolată, însă cuprinsă de un delir delicat al călătoriei „pe sub pământ”, pe sub pământul aneantizat şi efemer al rocilor reci care alcătuiesc drumurile noastre de pe oriunde, bătătorit de călcâiul drumeţului indiferent, Minerva Chira caută substanţa drumurilor, şi anume memoria lor. Debusolarea venită dinspre indiferenţa călătorului ostenit de povara de deasupra cărării, acoperită de neliniştea cuprinsă de un alt drumeţ, şi anume al drumeţului cu memorie împreună cu delirul delicat, plin de poezie şi de metafore, sunt cei doi „vectori” (un cuvânt nu prea fericit, n.a) care se aşează cu asupra de măsură pe neliniştile creatoare ale poetului călător. Nu turist, ci călător. Călătoria este pentru autoare un ritual iniţiatic, continuare a definirilor din Prăpastia din care singur te înalţi (Editura Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj-Napoca, 2015) unde respiră aerul exotic din tărâmuri precum Peru, Ecuador, Africa de Sud, Zimbabwe, Zwaziland, Israel, Argentina, Ţara de Foc, Brazilia, Uruguay, Olanda, Belgia, Luxemburg, Japonia sau Coreea de Sud, volumul despre care scriem acum stăruie pe noi meridiane iniţiatice: Mexic, Macedonia, Cambodgia, Albania, Myanmar, Vietnam, Tailanda, ori Bulgaria. Parcursuri sentimentale ori transpuneri în medii istorice ori de civilizaţii unde timpul stă pe loc, etern în nemişcarea lui: „Insomniacă harpă/ urzeşte între plopi şi nori/ Încerc să descifrez/ visul cu ochii deschişi/ ca harta Imperiului Macedonean/ din muzeu/ Portretul făcut în oglinda lamei/ îl expun pe mozaicul din Bazilică/ În dialogul cu gheţarii/ aflu că din gândurile mele/ e întunericul Sălii de reanimare/ Sângele negru în simfonie albă dirijată/ de musoni ce poartă năluci la adrese/ Colivia mă strigă pe nume/ Ce duşman îmi sunt eu, mie! –/ constat lângă Fântâna Înţelepciunii/ Uită râsul şi dorinţa/ Priveşte la vârful picioarelor/ să nu te împiedici/ Mulţumeşte-te cu atât”. (Heraclea din Macedonia ). Periplul, călătoria iniţiatică sunt spaţii interiorizate: „peisajul de artă devine oglindă a stării lăuntrice; Minerva umblă printre fascinaţii, dar mai mereu cu sufletul greu”, spune Al. Cistelecan în prefaţă, socotind că euforia turistei „eşuează” în notaţii dramatice, cu suprapuneri peste setea căutărilor iniţiatice. Aproape toate poemele, câte trei-patru pentru fiecare mediu de călătorie iniţiatică sunt reverberaţii intime suprapuse peste solemnitatea pietrelor, monumentelor, adevărate arhetipuri care nu se golesc de sensuri. Dimpotrivă. Toate cele trăite sunt spuse cu deosebită profunzime. Acest al paisprezecelea volum al autoarei pare să încheie un ciclu al iniţierii, al cercului de foc spiritual, atât de rece şi de fierbinte în acelaşi timp. În orice caz, lectura acestor poeme este un suport stabil pentru cei care doresc să „vadă” drumul pe sub pământ, căutat mereu de cei care se încumetă în propriile lor călătorii iniţiatice.

Drumul în cer

Menţinându-ne în cheia interogativă din titlu, în sensul unei alte direcţii de această dată, ni se indică un altfel de drum: acela spre propriul interior, unde întrebări de tot felul par să se fi pus: despre prietenie (unde aflăm că poeta este căutată, printr-o altfel de călătorie, pe un altfel de drum, spre un altfel de cer, mistic, când, prin imagini fotografice, mesaje şi dedicaţii ale unor nume reprezentative ale poeţilor şi ai altor reprezentanţi de cultură, toţi călătoresc, venind spre polul siderat care este Minerva Chira, de pe şi spre Crişul clujean; sunt peste şaptezeci de prieteni cu care călătoreşte virtual spre marea prietenie), despre locul natal (spre Negrenii Clujului, puternic marcat de nevoia unei monografii, încă nescrise, unde cu siguranţă vor exista „ pagini sincere şi profunde ale copilăriei şi adolescenţei, cu descrierea muncilor câmpului şi ale pădurii într-o viziune foarte personală, cu figura tatălui şi cea a mamei străbătând saga unei familii îndoliate de pierderea primilor doi născuţi, pagini din cufărul tatălui şi al bunicului unde se păstrează arhiva săracă a familiei izvorăşte firul poveştilor şi harul de a le perpetua”, cum spune Gh. Mocuţa într-o optimistă cronică, la o carte la fel de recentă a autoarei), sau despre sublimul purgatoriu al poeziei (iată un emblematic fragment din poemul Înaltul: „Copil fiind/ cînd tata urca în pod/ mă lua în braţe/ O, gîtul strîns de frică/ precum într-un cleşte/ Am păstrat ecoul acelei lacrimi/ Privită de sus/ prăpastia îngrozeşte mai mult/ decît când îi aparţin/ Nu înaltul/ de unde căderea va fi simţită/ din plin/ Şi furtuna loveşte mai tare/ Cîtă pace cînd simt/ pămîntul copilăriei sub tălpile goale!/ Mai multă cînd/ privind lumea din rouă/ o floare mă scrie cu umbra/ Ce magnet atrage spre adînc?/ Întind morţii mîinile după mine?/ Nu m-ar smulge nici cel mai mare vînt? Dacă aş avea şi deasupra pămînt”).

Această a doua secţiune a volumului este, cu siguranţă, efectul nevoii unei călătorii totale, poate cu multe enigme, dar şi cu multe certitudini: ce este prietenia?, ce este poezia?, care este seva eternei origini?

*

„Tot ce trebuie să facem e să alegem inspiraţi partea pe care evoluăm, sau să nu călcăm pe de lături” scrie Liviu Ioan Stoiciu într-o pagină de jurnal din anul 2006, vorbind cu prietenie despre această sensibilă călătoare care calcă apăsat pe luminile şi umbrele întâlnite pe drumurile vieţii, şi care este poeta Minerva Chira.

Citind şi reflectând la limpezile mesaje lirice ale poemelor, la imaginile, şi dedicaţiile din partea marilor prieteni, nu poţi să nu reflectezi tu însuţi, la ce este pentru tine adevărata poezie.

 

* Minerva Chira, Drumul pe sub pământ duce în cer?, Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj-Napoca, 2016