LECTURI PARALELE

Constantin Butunoi
poet, Arad

De la proză la poezie*

Cunoscut ca autor de proză umoristică, Horia Ştefan Simon a publicat trei volume de proză: Filozofie de trei stele, proză scurtă, 1998, Civilizaţii nepământene şi pământeni necivilizaţi, microroman umoristic, 2000 şi Întreprinderi (scrise) mici şi mijlocii, proză scurtă, 2010.

Gustate de cititori pentru umorul lor fin, din păcate, nu s-au bucurat de atenţia cuvenită din partea criticii de specialitate, cu toată penuria ce se manifesta în domeniu.

Pe timpul tăcerii celor şase ani, apropiaţii răspândiseră zvonul că Horia Ştefan Simon lucrează la un roman cu care să ne dea pe spate, să-i trezească din amorţire pe cei ce nu-l băgaseră în seamă, şi, iată, surpriza, el vine cu un volum de poezie în care vechile amprente ironice şi băşcălioase, întâlnite în proză, nu au dispărut.

Prin porţile larg deschise ale postmodernismului, „poezia coboară în stradă” (Mircea Cărtărescu) şi nu se mai adresează doar elitelor, „poezie tranzitivă”, cum o numeşte regretatul Gheorghe Crăciun, ce deschide „libertăţi riscante”, la care Horia Ştefan Simon aderă fără să clipească.

Viaţa pe dezbrăcate este denumirea cu care îşi face intrarea, în mod curajos, în poezie, Horia Ştefan Simon. Titlul este şocant, ne duce cu gândul la o luptă acerbă cu existenţa, până la ultima suflare, dar, lucrurile nu par să stea aşa, după cum se vede în poemul omonim: „la curăţătorie n-am curaj s-o dau/ nu ştiu la ce tratamente/ o vor supune şi dacă// va mai ieşi viaţă din ea/ părea grozavă la-nceput/ /şi promitea că va ţine /la tăvăleli mult şi bine/” (p. 16)

Sau pentru a ne convinge să luăm drept autentice întâmplările ce se perindă prin paginile cărţii, spre exemplu intimităţile divulgate, în unele din poeme cu temă erotică: „când te sărut bine-nţeles că mă săruţi şi tu/ când ţie-ţi plouă mie îmi fulgeră şi tună” (p. 33) şi: „la naiba fereastră uşă şi poartă/ de gheaţă de să fie nu-mi pasă/ doar inima ta înspre mine/ fierbinte să fie/ să nu-mi îngheţe inima şi mie” (35)

Poemele, în genere, sunt de tip narativ, autorul, în mod voit, este interesat de ansamblul construcţiei lor, interiorul este neglijat, versurile nu au greutate, liricul este presărat parcimonios într-un epic dezlănţuit până la verbalism: „la margine de-oraş avea / printre clienţi şi căruţaşi/ veneau să-şi bea puţine bucurii/ multe necazuri şi mai ales/ mereu să-şi reîmprospăteze/ stocul de înjurături/ acum e bar şi s-a mutat în centru/ deşi nu s-a mişcat din loc/ doar s-au mutat periferiile/” (p. 38) sau „ am găsit lângă bordură o potcoavă/ părea purtată la greu/ aproape în faza terminală/ obosită de multele călcături/ pe caldarâmuri asfalturi/ pământuri sau gazoane” (p. 60)

Există şi poeme, le-aş spune de viziune, prin care autorul ne pune la dispoziţie repere privind orizontul său poetic din care nu lipsesc ironia şi ludicul care vor stârni, cu siguranţă, interesul cititorului şi vor face lectura plăcută: fântână-n cer până la iad (p. 8), vă dau cuvântul meu (p. 46), garcia lorca (p. 42), noaptea fără umbre (p. 18), poetul toamna (p. 55), livada de cuvinte (p.62) etc. Cităm din cel de la pagina 42: „poetul stă cu spatele la viaţă/ trăindu-şi convingerile cu tărie/ aşa cum altul stă cu spatele la zid/ strigându-şi nevinovăţia”

Poemul dragoste cu năbădăi (p. 36) iese în evidenţă prin tonul colocvial cu care este rostită declaraţia de dragoste şi mai ales prin recuzita la care recurge autorul pentru a-şi clama iubirea: „dovadă supremă de iubire/ să încaseze în locul tău/ împunsăturile ţânţarilor/ am instruit-o la plecare/ să fie cuviincioasă/ dar e capricioasă/ şi s-ar putea să ai probleme/ aşa că la prima obrăznicie/ arde-i cu sete două palme/ împacheteaz-o şi trimite-o acasă”

De remarcat uşurinţa cu care scrie despre diverse fapte, aparent fără importanţă („căutarea siamezului”, „strict secret”, „şcoala vieţii”, „miză şi cacialma” etc.), dar care brusc devin semnificative. Pe spaţii mici, când devine mai concis, poetul obţine adevărate perle: „iarna de după”– un pastel marca Horia Ştefan Simon, sau „n-am loc de autografe”, un poem inspirat, pe care îl redau integral: „am reuşit să mai îndes/ trei cărţi în bibliotecă/ de-acum aici nu mai încape/ nici măcar o dedicaţie/ cu autograf pe o/ pagină de gardă/ unde naiba să mai pun/ şi cărţile nescrise”

Cu acest volum, Horia Ştefan Simon marchează un debut poetic la o vârstă apreciabilă, refăcând drumul invers, de le proză la poezie, pe când, de cele mai multe ori, se trece de la poezie la proză.

*Horia Ştefan Simon, Viaţa pe dezbrăcate, Editura Atelier, Arad, 2016