logo

Revistă de literatură, eseu, arte vizuale, muzică, fondată în februarie 1990 la Arad.

Redactor-şef fondator: Vasile Dan.

logo

 

CONTACT

 

Marian Oprea, Şi aeru-i erotic, Editura Waldpress, 2015

Aventurile galante ale poetului timişorean continuă cu acest volum erotikos, plin de amoraşi şi fete cuminţi (Ludmila, Gabriela, Marilena Razara Anca...) şi chiar dacă fanteziile personale nu mai merg atât de departe ca în prima tinereţe, el găseşte în viaţa cotidiană surse de inspiraţie, transpiraţie şi respiraţie, căci până şi aerul pe care-l respirăm ar fi erotic. După opinia unui cititor specializat, consemnată pe coperta IV, Marian Oprea „îl obligă pe cititorul impotent să aibă erecţie, îl obligă pe cel pudibond să-şi salveze sinele amoros.” Ei, nici chiar aşa! Poetul continuă parada de scene tari şi moi, cu notaţii cotidiene, de închipuiri şi amintiri pentru uzul adolescenţilor naivi şi a cititorilor avizi – cu inepuizabile resurse livreşti şi evocări care-i implică nu doar pe confraţi, – care au n-au treabă se trezesc chemaţi la apel, – fie şi de dragul posturii scandaloase, ca martori ai crochiurilor sale egografice. Manual erotic şi jurnal de bord, cu developări indiscrete şi pe alocuri licenţioase ale întâmplărilor şi plăcerilor care-l prind din urmă, Marian provoacă şi demască ostentativ uşurătatea moravurilor sau intimitatea unor personaje reale, lăsându-le mereu în ofseit, atras el însuşi de un libidou când „divin”, când prea omenesc. Fără să ne pregătească emoţional, eul iubăreţ plonjează în miezul plăcerii sau al actului voyeurist, fără a ţine cont de rasă, naţionalitate ori frontieră, lăsându-se purtat de „fluxu” memoriei străzii spre orizontul sufletelor-pereche:

„o fluxu străzii ce mereu ne-mbie/ cu o erotică sindrofie/ mustesc de seve rotitoare/ ocheadele de-mpreunare/ pioşi cu gându la Divin/ le convertim, le înmulţim/ se lasă fotografiate cu nonşalanţă/ îşi dau întâlnire la mall/ o bibliotecă vie-n mişcare-i fundul lor gol/ copiii din ziua de azi ard karma părinţilor fazi/ fetele ce dragi mi-s mie/ mereu pe alţii cu de toate-i îmbie/ fata ce de sus mi-a fost dată/ se odihneşte-n lumina curată/ în memoria noastră sufletele pereche/ ţin nesfârşite orgii la curtea veche”

Ipostazele femeii: divă, odaliscă, gheişă, iubită, logodnică de-a pururi, diafană, carnală, provocatoare, jună poetă, visătoare, lascivă, muză, negresă, asiatică, – toate fac obiectul unei divinaţii şi a unei resemnări textuale.

(****)

 

N.R. Notarea s-a făcut de la (*) la (*****) în funcţie de aprecierea valorică.