FOCUS

Despre „Amurgul manuscriselor”

Citim în „România literară” (nr. 45, din 20 octombrie a. c. ), în subsolul pagini 24 a hebdomadarului, un text excepţional, avînd un dramatism inclus: Amurgul manuscriselor. Iată-l:

„Aceia care lasă în urmă scrieri de mână sunt cei, nici aceştia toţi, care fac parte din generaţia noastră. Cei de după noi scriu pe computer. Am scris toată viaţa cu creionul, cu stiloul, cu pixul. Până când, aflat la Paris vreme de nouă ani, am fost obligat să scriu pe computer, care îmi facilita expedierea textelor în ţară. Manuscrisele cronicilor mele au rămas în mare parte în redacţia «Contemporanului» sau a «României literare». Ca şi o parte din Teme. Manuscrisele cărţilor le-am păstrat, cine mai ştie de ce. Dar de la Istoria critică(mare sau mică) încoace, nu mai am decât printuri (şpalturile de odinioară), când le mai am şi pe acelea. Manuscrisele le-am purtat cu mine întreaga viaţă, nu neapărat crezând în valoarea lor după moartea mea, dar poate dintr-o obligaţie neconştientă pe de-a-ntregul faţă de fiul şi de fiica mea, în ideea că vor dori cândva să-mi cunoască scrisul de mână. Nu m-am gândit decât de curând că vremea manuscriselor a apus. Şi că ale mele se vor afla printre ultimele.

O întâmplare fericită a făcut să descopăr Biblioteca Judeţeană «G. Coşbuc» din Bistriţa şi pe directorul ei, poetul şi preotul Ioan Pintea. După câteva ore petrecute în atmosfera ei unică, m-am decis să-mi donez manuscrisele (în acel moment nu ţineam minte câte aveam şi nici măcar unde se aflau) minunatei instituţii. Acum ele se află pe mâini bune. Iar eu stau liniştit că nu se vor pierde, cel puţin pe durata vieţii Bibliotecii bistriţene, care e, în orice caz, mai lungă decât a noastră.

Îţi mulţumesc de a le fi acceptat, dragă prietene Ioan Pintea.

Nicolae Manolescu”

Aşadar, marele critic îşi dăruie manuscrisele marilor sale cărţi – cînd acestea, manuscrisele, şi-au pierdut, din nefericire, chiar rostul lor de a fi, substituite fiind de impersonalele printuri. O face într-un moment dificil şi ingrat pentru instituţia literaturii înseşi marginalizată de interesul tocit şi nătîng al unui public, din ce în ce mai numeros, captivat prea mult de spectacolul cacofonic hedonist, parcă omniprezent, dar şi ruinat din interior de asediul unor noi literaţi (nota bene!,nu spunem toţi) ignari şi fuduli, cu spatele, deliberat, la valori sedimentate ale trecutului, dar mai ales ale prezentului.

Gestul marelui critic vine apoi într-un moment în care Nicolae Manolescu, preşedintele Uniunii Scriitorilor din România, a fost tîrît în zeci de instanţe pentru cauze absurde: rostul, legitimitatea, actele de identitate şi fiinţare ale USR, de către veleitari literari penibili sau frustraţi, unii datorînd totul, inclusiv debutul lor literar şi apoi primele cronici de legitimare valorică, dlui Nicolae Manolescu. Felicitări unei instituţii admirabile, Bibliotecii Judeţene din Bistriţa, condusă de un om adecvat poziţiei pe care o ocupă, cu gust, cultură şi sensibilitate, poetului Ioan Pintea, care a fost atît de inspirat producînd, prin achiziţia manuscriselor Nicolae Manolescu (peste 14 000 de file), un adevărat eveniment de cultură şi un punct de atracţie irezistibil pentru instituţia cărţii bistriţene. (V. D.).