RESTITUIRI
Lucian-Vasile Szabo
istoric, Timişoara
Lecţia Agârbiceanu
Scriitor de manual, un canonic atractiv prin calitatea unor schiţe şi nuvele, Ion Agârbiceanu se dovedeşte şi un romancier surprinzător, într-o anumită măsură necunoscut, chiar şi specialiştilor. Iar acest lucru este dovedit de noua serie de Opere, iniţiată de profesorul clujean Ilie Rad. Şi cum partea cu adevărat dificilă a reeditării nici nu a început, deoarece, până acum, au fost realizate opt volume (masive!), cu proza prolificului autor ardelean. Recent, au fost tipărite volumele VII şi VIII, cuprinzând scrieri de mai largă respiraţie, adică romane din perioada celui de al Doilea Război Mondial. Ar urma alte câteva tomuri groase, având între coperte memorialistica scriitorului, făcând legătura cu impresionanta lui producţie publicistică, cu multe piese ce aparţin ca gen jurnalismului de opinie. Trebuie ţinut cont de faptul că Agârbiceanu a fost şi un editor important, precum şi de faptul că preocupările faţă de soarta gazetelor şi gazetarilor, faţă de presă în general, nu lipsesc nici din lucrările în proză, cu o aplecare deosebită mai ales în romane.
Vom vedea cum vor arăta volumele de publicistică, iar dacă editorul Ilie Rad va fi la fel de exigent şi dedicat este posibil ca surprizele să fie încă şi mai mari. Până atunci să remarcăm că reeditarea operei lui Ion Agârbiceanu decurge în ritm susţinut, incredibil, dacă ţinem cont de lentoarea cotidiană a unor astfel de demersuri pe plai mioritic. Ritmul este de două volume pe an, cele două apărute recent, adică VII şi VIII, având împreună 3200 de pagini! Acestea cuprind nouă romane, toate mai puţin cunoscute, deşi, cu o excepţie, au fost tipărite în seria iniţială de Opere, începută de George Pienescu (sub îndrumarea autorului) şi continuată de Victor şi Mariana Iova (vol. XIII-XVIII). Cele două volume recente înseamnă o muncă impresionantă pentru noul editor şi echipa lui. Au apărut, în seria „Opere fundamentale”, care continuă seria similară de la defuncta editură Minerva, ediţie îngrijită, notă asupra ediţiei, bibliografie, note şi comentarii, referinţe critice şi glosar de Ilie Rad, Academia Română, Editura Fundaţiei Naţionale pentru Ştiinţă şi Artă, Bucureşti, 2017. Echipa coordonată de Ilie Rad este formată din dr. Carmen Ţâgşorean, drd. Alexandra Ormenişan, drd. Flavia Topan, drd. Otilia Mureşan, tineri cercetători, membri ai Şcolii Doctorale de Ştiinţe Politice şi ale Comunicării, din cadrul Universităţii “Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca.
Într-o Notă asupra ediţiei la vol. VII şi VIII, editorul explică: „Odată cu prezentele volume din colecţia «Opere fundamentale» se încheie retipărirea tuturor celor XVIII tomuri din seria de Opere a lui Ion Agârbiceanu, începută şi realizată de G. Pienescu (vol. I-XII) şi continuată, cu aceeaşi devoţiune, de Victor şi Mariana Iova (vol. XIII-XVIII), la care se adaugă alte volume neincluse în seria de Opere Pienescu-Iova (cum ar fi, în prezentul volum VII, romanul Licean… odinioară )”. Dacă cele 18 volume ale ediţiei Pienescu-Iova au apărut într-un interval de patru decenii (1962-2002), iată că, beneficiind de munca editorilor menţionaţi, Ilie Rad şi echipa sa au reuşit să retipăreacă cele 18 volume într-un interval de doar 4 ani (2014-2017), ritmul fiind de două volume pe an. Mai adăugăm aici faptul, deloc lipsit de importanţă, că, în cazul prozei scurte (schiţe şi povestiri), au fost incluse în această ediţie şi toate textele de proză din volumele antume ale scriitorului, omise din cele 18 volume ale seriei de Opere.
Volumul VII recent apărut conţine romane cu pronunţat caracter memorialistic, cum este Licean… odinioară (apărut în ediţie princeps în 1939), roman inexistent în seria anterioară de Opere, Vremuri şi oameni, I. Acasă (1914-1916) (1942), Vremuri şi oameni, II. Pe drumuri (1916-1918), Vremuri şi oameni, III. Lume nouă (1919-1940) (1943). Din ciclul Vremuri şi oameni, foarte interesant este volumul al doilea, (1916-1918), aflat în strânsă legătură cu experienţa personală a autorului, obligat să pribegească din Ardealul natal, unde era în pericol să fie închis de către autorităţile austro-ungare. Din dorinţa întregirii acestui ciclu romanesc într-un singur volum, editorul Ilie Rad a fost obligat să schimbe cronologia, astfel că romanul Prăpastia (1940) a trecut în volumul VIII. Acesta mai conţine, în ordinea cronologică a scrierii, romanele Sfântul (1942), Frământări (1943), Prăbuşirea (1943) şi Vâltoarea (1945). Dintre acestea atrage cu deosebire atenţia romanul Sfântul, având în centru un personaj ce aminteşte de Petrache Lupu, ale cărui deliruri mistice şi competenţe anticipative autorul pare să nu le agreeze, avertizând în acelaşi timp despre pericolul apariţiilor unor astfel de „iluminaţi” mistici în vremuri dificile. Totuşi, în ton eticist, aşa cum îi stă bine unui autor ardelean, spre final, I. Agârbiceanu vorbeste de necesara întremare morală din societatea românească, aceasta după ce a luat în discuţie cazul inginerului Ilie Tănase. Acesta ucisese cu focuri de pistol un poliţist, însă fusese achitat de justiţia lumească, ucigaşul ştiind bine că nu va scăpa de cea din ceruri. Sunt suficiente argumente pentru a considera Sfântul unul din romanele de seamă din literatura română.
Revenind la modul de lucru la cele două volume, trebuie precizat că acestea au şi o altă calitate: restituie scrierile lui Agârbiceanu cât mai aproape de original, înlăturând intervenţiile nefaste ale cenzurii comuniste. După cum precizează editorul Ilie Rad, în amintita Notă asupra ediţiei, dintre volumele XIII-XVIII, incluse în ediţia de faţă, primele două (XIII-XIV) au apărut înainte de 1989, ceea ce a avut consecinţe negative asupra conţinutului, în sensul că cenzura comunistă a eliminat zeci de cuvinte, sintagme, enunţuri, uneori pagini întregi, în 87 de cazuri la vol. XIII, şi 55 la vol. XIV. Dar, „din fericire, experimentaţii editori, Mariana şi Victor Iova, au marcat cu croşete pasajele eliminate, deşi croşetele erau marca distinctivă a cenzurii, care fusese oficial desfiinţată, în martie 1977! Graţie miraculoaselor croşete, prin confruntarea cu manuscrisele originale, păstrate la Biblioteca Centrală Universitară «Lucian Blaga» din Cluj-Napoca, au fost reintroduse la locul cuvenit acele fragmente eliminate de cenzură”.
Volumele sunt întregite acum de Note şi comentarii ample, oferind informaţii despre destinul celor nouă romane, despre diferenţele dintre ediţiile princeps sau manuscrise şi ediţiile tipărite succesiv, despre fragmentele publicate în reviste cu diferite prilejuri şi intervenţiile cenzurii antonesciene, dejiste sau ceauşiste. Referinţele critice includ cronici de întâmpinare, semnate de Teodor Murăşanu, Dumitru Micu, Iuliu Pârvu, Z. Ornea (două cronici) şi Cornelia Ştefănescu. A fost menţinută secţiunea Ion Agârbiceanu în actualitate, unde au fost incluse trei cronici literare la volumele V-VI (semnate de Ion Brad, Ion Buzaşi şi Răzvan Voncu). Ca şi la volumele anterioare, materialul iconografic este foarte bogat (fotografii din viaţa de familie, coperte de cărţi, ilustraţii ale unor volume, frontispicii de ziare şi reviste la care a colaborat scriitorul, desene, manuscrise etc. ), unele dintre acestea fiind inedite. Se pot spune multe lucruri despre Ion Agârbiceanu, despre noua ediţie de Opere, dar şi despre cele două volume recent apărute. Ca o concluzie, ne mărginim să reafimăm importanţa acestui amplu demers editorial la care profesorul Ilie Rad trudeşte din greu, reuşind să sublinieze importanţa mult mai mare a scrierilor lui Agârbiceanu în contextul literaturii române.