LECTURI PARALELE
Ioan Matiuţ
poet, editor, Arad
„Tăcerile” lirice ale tânărului Iulian*
Iulian Leonard este un tânăr arădean, al cărui traseu poetic îl cunosc destul de bine. A participat la câteva ediţii ale Taberei de Literatură a Tinerilor Scriitori de la Săvârşin, de a cărei organizare mă ocup în fiecare an şi l-am încurajat să debuteze în revista de cultură „Arca”. A mai publicat poeme în antologiile de literatră ale taberei, precum şi prin alte reviste literare din ţară. Discutăm adesea despre literatura tânără şi mă rasfaţă cu reuşitele sale poetice, fiind de multe ori, primul său cititor.
Recent a debutat şi editorial cu cartea stau jos şi tac apărută la editura Casa de Pariuri Literare, gestionată de poetul Un Cristian, un editor cu vocaţie căruia literatura tânără îi datorează mult.
De la început vreau să spun că atunci când citiţi acestă carte, va trebui să uitaţi tot ce aţi învăţat la şcoală despre poezie. Pentru că literatura, la fel ca toate de pe lumea asta, evoluează, este în continuă căutare de forme noi de exprimare.
Din 2000 încoace, generaţii de tineri poeţi experimentează noi formule. Cât reuşesc sau nu, ce se va alege de toate acestea, greu de spus acum. În opinia mea, sunt generaţii de sacrificiu literar, deschizători de drum spre o nouă paradigmă literară. Sau poate, cine ştie, vor fi consideraţi ei înşişi nişte vârfuri, de către generaţiile viitoare. Cert este că azi se scrie şi o poezie de frondă la poezia „frumoasă”. Poate de aici şi respingerea până la negare a literaturii canonice.
În acest context discutăm despre cartea lui Iulian Leonard. Pentru că el, la rândul lui, este un experimentalist. Nu calcă pe cărări bătătorite, nici măcar pe cele ale generaţiei sale ci încearcă să-şi personalizeze cât mai mult creaţia.
Poezia lui Iulian se hrăneşte din cotidianul imediat. Un cotidian pe lângă care trecem, de cele mai multe ori fără să-l vedem, luaţi cu treburile zilnice. Or, în fiecare clipă se întâmplă foarte multe în jurul nostru, care dau sens şi miez acestei lumi. Pe acestea încearcă să le surprindă autorul şi să le transforme în poezie. Este în acelaşi timp un rafinat observator a proximităţii, printr-un alt fel de a privi şi de a se raporta la ceea ce pare neinteresant, banal la prima vedere, dar în care poetul vede resurse inepuizabile de inspiraţie. Un alt punct tare al poeziei este abilitatea cu care autorul fracturează realul cu inserturi de imaginar.
Aici se află substanţa poeziei lui Iulian Leonard. Este un S. O. S care ne atrage atenţia că aici, în jurul nostru, acum, mereu, se întâmplă irepetabilul pe care nu trebuie să-l ratăm.
Simplitatea este una din calităţile de bază ale poeziei lui Iulian Leonard. Este calea spre profunzimea şi esenţa lururilor. Suntem tentaţi să complicăm, să alegem căi întortocheate, sofisticate, pe când ceea ce ne defineşte, misterele şi căile lor de înţelegere, stau în lucrurile, gesturile şi întâmplările simple.
Multe poeme conţin banalităţi, nimicuri cotidiene care ne fac să ne întrebăm dacă asta e poezie sau doar o ilustrare fidelă a ceea ce vede autorul. Tocmai acesta este mesajul: Să privim mereu în jurul nostru şi să descoperim lucruri şi întâmplări, pline de sens şi miez. Viaţa e aici şi acum.
Fiind un volum de debut, deci de referinţă pentru critica literară, cred că autorul trebuia să facă o selecţie mai riguroasă a textelor pentru a nu fi nevoit mai târziu să-şi renege cartea sau să-şi adopte un pseudonim literar , la fel ca alţi poeţi cunoscuţi care au făcut asta pentru a scăpa de primele urme literare care nu-i mai reprezentau. Unele texte din această carte au doar valoare de însemnări, fără acoperire estetică şi scad din calitatea pe ansamblu a cărţii.
Am să închei citând în întregime un poem pe care îl consider reuşit şi care, sper, justifică cele scrise mai sus:
de la bleumarin la crem
vântul s-a oprit nu mai pot auzi
creanga de brad cum zgârie geamul
trec pe foaia liniată
pe ea scria din start Canada
lângă mine o revistă
cu cafea de la Real
care-mi cere energie
sebumul îmi intră-n ochi
arunc cojile
portocalelor roşii
pe dinăuntru păreau injectate
vine trenul când mă uit
mereu e paralel cu geamul
maldărele de borduri
stau în ploaie
şi în şanţuri: la trotuar peste drum
şi-nspre linia de tramvai
pe stâlp e crucea farmaciei
cu lumini extraterestre
şi pâlpâitoare în noaptea asta-i
pe tavan
o buburuză cu strabism
stă înfiptă-ntr-un ghiveci
e un fel de jucărie
cât o palmă de copil
are membrele din arcuri
şi întârzie
pe o prăjină
chiar în dreptul bradului
o alta-i un magnet
lipit pe frigider
lângă lei delfini
şi papucei de lut
cu mori de vânt
căpşuna e blocată
pe vafa belgiană
un băiat imobil
îşi pune mâinile în şolduri
şi pişă ce rămâne:
curcubeul de bronz
acvariul cu cafea
ancora biciul
hubloul de la Eforie
şi un timbru din Olanda
* Iulian Leonard, stau jos şi tac, Editura Casa de Pariuri Literare, 2017