LECTURI PARALELE

Lucia Cuciureanu
poetă, eseistă, Arad

Mierea nopţii*

Cu mult interes şi cu multă plăcere am citit recentul volum de poezii Le miel de la nuit/ Mierea nopţii de Simona-Grazia Dima, carte apărută la Paris în 2016, cu o traducere în limba franceză de Elisabeta Bogăţan şi Linda Bastide. Prefaţa, care în sine este un frumos poem, este scrisă de Linda Bastide, multiplă ambasadoare culturală, dar şi Candidată la Academia Franceză.

Simona-Grazia Dima ne surprinde prin bio grafia sa intelectuală de excepţie. Născută într-o familie de scriitori din Timişoara (Valentina Dima şi Simion Dima), oraş în care a absolvit Facultatea de Litere a Universităţii de Vest, ca şefă de promoţie naţională, Simona-Grazia Dima se remarcă deopotrivă ca poetă, eseistă, critic literar, traducătoare şi publicistă. Membră a Uniunii Scriitorilor din România din 1990, a deţinut şi funcţia de secretar general al Centrului P. E. N. Român vreme de peste două mandate (2006– 2015), apoi, încă un an, poziţia de membră a comi tetului director al acestuia (2015–2016), iar în continuare a fost aleasă membră a Comitetului de Onoare, alături de poeţii Ana Blandiana şi Constantin Abăluţă. Cu atât mai meritorie este această activitate cu cât ea reprezintă un pur voluntariat, în tradiţia cutumelor P. E. N. : în toată lumea, liderii P. E. N. nu au fost niciodată plătiţi.

Cu o operă prodigioasă în spate, Simona-Grazia Dima şi-a câştigat un loc de frunte în peisajul poetic şi cultural românesc, fiind autoarea a nu mai puţin de 21 de volume publicate, între care: unsprezece culegeri de poeme (Ecuaţie liniştită, Dimineţile gândului, Scara lui Iacob, Noaptea romană, Focul matematic, Confesor de tigri – Premiul pentru poezie al Filialei Timişoara a USR, 1999), Ultimul etrusc (nominalizat la premiul pentru poezie al Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti), Călătorii apocrife (nominalizat la premiul pentru poezie al Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti), Dreptul rănii de a rămâne deschisă, La ora fulgerului, Interiorul lucrurilor ), două antologii lirice (Călătoria în petalele trandafirului şi Armata fiinţelor mici / The Army of Little Beings – volum bilingv, în limbile română şi engleză, publicat în format electronic la Editura Universităţii din Bucureşti), patru volume de critică literară şi eseistică (Baudelaire, Verlaine, Rimbaud, Mallarmé, modele pentru scriitori români contemporani. O anchetă literară – coordonator şi coautor, în colaborare cu Aurelian Titu Dumitrescu; Labirint fără minotaur, Blândeţea scorpionului, Micelii solare ) şi două traduceri (una de orientalistică, din limba engleză – Arthur Osborne, Sri Ramana Maharshi şi Calea Cunoaşterii Supreme, şi una de poezie, din italiană, publicată în ediţie bilingvă, română-italiană – Antonio Della Rocca, Meduse e manager/ Meduze şi manageri ). Selecţii din poeziile şi eseurile sale au fost traduse în limbile engleză, franceză, italiană, germană, maghiară, sârbă, slovacă, turcă, galeza scoţiană şi au fost incluse în antologii şi volume colective editate în ţarăşi în străinătate.

De-a lungul anilor, Simona-Grazia Dima colaborează la reviste precum „România literară”, „Luceafărul de dimineaţă”, „Viaţa Românească”, „Orizont”, „Convorbiri literare”, „Vatra” şi multe altele, participă la numeroase manifestări literare naţionale şi internaţionale, este prezentă în jurii literare, în emisiuni de radio şi televiziune, primeşte premii pentru creaţia sa, în ţară şi peste hotare.

Volumul de faţă debutează cu un poem, Pasărea aurie, o primă invitaţie la meditaţii existenţiale, între locuri întunecate şi lumină, unde „... în mintea mea un far se deschide încet/ şi pulsează departe, / mă faci să văd lucruri şi iar lucruri, / iar eu ridic ochii, / încrezător, pierdut şi iradiant, / spre tine!” Existenţialismul cuprinde deopotrivă un sistem ideatic, o morală şi o doctrină de acţiune, un „sentiment tragic al vieţii”. Imaginile care se succed, de multe ori dorit difuze, definesc un univers în care cromatica dispune non-culorile pe câteva paliere luminate şi de bucuria culorilor vii. Predominant este, totuşi, contrastul dintre lumină şi umbră, dintre bine şi rău, dintre armonie şi haos. „... şi te duce în faţa lucrului/ fericit şi complice, / mireasmă a florii lui, / ce şi-a deschis din depărtare/ petale în tine. ” (Sărbătoarea lucrului ) Lucrurile, oricare ar fi ele, sunt misterioase, părăsite sau pierdute, înconjurate de furtună sau chiar au „... marginile ca un praf alb, dantelat/ ale lucrului/ rostogolit, în râset, / dincolo, până în mierea nopţii. ” (Lucru în furtună ) Poezia Simonei-Grazia Dima se situeaz ă la grani ţ a dintre lumea vie a concretului ş i visceralităţii ş i aceea eterat ă, misterioas ă, a filosoficului asumat ca mod de viaţă, într-un spaţiu unde, în mod fulgurant, banalul se topeşte, iar atmosfera se infuzeaz ă cu sensuri ascunse, magice. Versurile sunt deseori surprinzătoare, inteligente, chiar aristocratice, uneori deosebit de calde, alteori pline de durere: „... încă spunând moarte acelui lucru/ ce se întâmplă numai în mintea lumii. ” (În mintea lumii ) sau „... Blândeţea va fi o forţă, / vă veţi ruşina în acel crug al nopţii, / iar dimineaţa, fericiţi, / veţi intra în sălbăticie, uitând. ” (Blândeţe ) Poemele pot fi clasificate astfel: o parte sunt exclusiv meditative, profunde, existenţiale, iar o altă parte sunt un fel de poveşti suprarealiste, şi acestea încărcate de fiorul metafizic care răzbate în tot volumul.

Un poem foarte reuşit este George Enescu la Paris din care îmi permit să redau versurile de început: „Adus de spate, cu şuviţa/ pe frunte, el intră demn în curte, / salutat cu drag de vecini. / Mai caută încă angajamente, / vreun concert de vioară, prinţesa/ ar vrea să primească, fie şi-n roşia/ penumbră-mască pe obrazul rănit/ de iubire-până ce întunericul, / lumina totuna sunt. [...]” , iar poemul Nomadul îl voi cita complet, pentru că, în opinia mea, este o foarte interesantă ars poetica: „Nomad e poetul, un gingaş comerciant, / deşertul ostil îi fură apa, / numai cuvintele sunt peşti în mâna lui, / mereu mlădioşi, tineri, şiroind de apă, / gata să ţâşnească-nspre bănuite oceane, / ori să-i adoarmă-n palmă, la umbra/ visului ce şi-a sporit puterea în somn/ şi proliferează enorm, devenit trup/ cu solzi de adevăr, la adăpost/ în meşteşugul mâinii – protectoarea, / garanta negoţului şi-a poeziei, / cu nepotoliţii ei somoni/ ce-şi vorbesc sub bolta de piele/ blândă, încet trăită, în sunetul caravanei străbătând pustiul. ”

Fără a avea pretenţia că am epuizat „lucrurile” care merită spuse despre poezia Simonei-Grazia Dima, îmi este clar că vocea poetei este o voce nobilă şi unică în spaţiul liricii noastre feminine. Caldă, vioaie, inteligentă şi profundă, gravă şi dură uneori, plină de fior şi plină de întrebări cu o mie de răspunsuri sau fără niciun răspuns, poeta este în stare nu doar să şlefuiască pietrele unui râu de munte, dar şi diamantele ascunse în cotloanele lumii. Am avut o călătorie perfectă: călătoria fără început şi fără de sfârşit în Mierea nopţii.

* Simona-Grazia Dima, Le miel de la nuit/ Mierea nopţii, Editura Poètes à vos plumes, Paris, 2016