LECTURI PARALELE

Oana Neicu

prozatoare, Arad

„Viaţa misterioasă şi terifiantă a unui ucigaş anonim”*

De ce Viaţa misterioasă şi terifiantă a unui ucigaş anonim când, de fapt, personajul este un scriitor anonim, care îşi doreşte celebritatea? De ce un scriitor trebuie să devină un ucigaş pentru a fi publicat de o editură celebră sau pentru a fi pe placul cititorilor? Pentru că societatea de consum în care trăim nu mai este sensibilă decât la atrocităţi, crime sau atacuri teroriste, iar editurile ştiu acest lucru şi îl fructifică. De aceea, cartea reprezintă un pamflet adresat atât editurilor, cât şi societăţii din orice parte a lumii.

Virgil Tănase, scriitor onirist din plină epocă ceauşistă, exilat în marele oraş al luminilor din 1977, a experimentat sentimente ale dezrădăcinării şi ale eşecului în noua lui patrie, unde a trebuit să lupte pentru locul important pe care îl are azi în literatura franceză. Cunoscător al jocurilor de culise din marile edituri, autorul derulează în roman povestea unui scriitor anonim – Icsulescu, care doreşte să atragă atenţia publicului cu orice preţ. Constrâns de rigorile societăţii consumiste recurge la măsuri extreme – crima – pentru a obţine celebritatea mult visată, pe care, în final, în mod ironic, soarta i-o refuză oricum.

Cuvântul înainte trasează coordonatele lecturii, autorul afirmând că scrierea de faţă nu este un roman , ci o , , culegere de documente autentice şi autentificate privind viaţa misterioasă şi terifiantă a lui Icsulescu, scriitor francez de origine incertă. ” (Virgil Tănase: 2016, 10) Romanul cuprinde scrisori, fragmente din scrierile protagonistului, consideraţii personale ale autorului, toate presărate cu mult umor şi ironie. Nu lipsesc nici referiri la o serie de autori cunoscuţi precum Dostoievski, Dombroveţki dacă preferaţi , Jean-Paul Sartre, Homer, Anatole France, nici citate din opere celebre – lux, calm şi voluptate; deasupra cer de stele sau din celelalte opere ale autorului ( Balul de la castelul bântuit ) , aşa cum trebuie să fie un text despre un scriitor care doreşte să fie celebru. Comentariile autorului, inserate pe tot parcursul scrierii, păstrează vie legătura dintre instanţele narative, cititorul simţindu-se aproape atât de narator, cât şi de personaj. Prin rândurile adresate lectorului, naratorul îl învesteşte pe acesta în rolul de martor al celor întâmplate, sporind autenticitatea povestirii. Autobiografia autorului se întrevede printre rânduri, prezentând viaţa din realitatea comunistă ca fiind un dans pe care oamenii ori îl dansează cu ochii închişi, urmând orbeşte ritmul, ori spală putina, cu gândul că în altă ţară e diferit şi că diferitul e mai bun.

Capitolele care prezintă viaţa altor personaje – Justine şi Juliette (viciul şi virtutea) – dau impresia unei povestiri cu sertare, dar, de fapt, au rolul de a trasa coordonatele acţiunii, pentru a o putea integra în cadrul culegerilor de mărturii autentice. Personajul – ucigaşul anonim merge din eşec în eşec, căutându-şi calea spre celebritate şi spre recunosştere publică, ajungând, în final, să devină încă un exemplu care susţine afirmaţia că , , un scriitor nu este cel care scrie, ci cel pe care îl recunoaşte piaţa, care n-are nevoie de un scriitor, ci de-o marcă”(Virgil Tănase: 2016, 58) pentru că nu e scriitor cel care creează cărţile, ci cel care le vinde. Povestea de dragoste cu frumoasa, dar frivola Nelly reprezintă un alt punct nevralgic din existenţa anonimului Icsulescu, Nelly devenind un reper în evoluţia personajului. Scrisorile celor doi îndrăgostiţi reprezintă, de fapt, diferitele viziuni asupra vieţii ale societăţii – dragostea dusă la extrem, dorinţa devenită obsesie şi frivolitatea ca ghid al reuşitei. Scriitorul-ucigaş este , , un umanist, un om naiv, total dezarmat în faţa lumii postmoderne”(Virgil Tănase:2016, 129), care îşi doreşte să scrie o carte ca o simfonie, aşa cum un compozitor creează o sonată.

Capitolul V, intitulat Anul bicentenarului, proiect de paradă, prezentat ca un fragment din opera lui Icsulescu, reliefează vocaţia onirică a autorului, fiind o veritabilă parte dintr-un text de factură onirică. Pentru cititorii familiarizaţi cu opera lui Virgil Tănase, acest capitol pare un fragment extras din romanul oniric Evenţia Mihăescu, tratatul dumneaei de călătorie exotică la ceasul nunţii sale dintr-un secol revolut.

Peste încă zece capitole, în capitolul al XV-lea – Ultimele pagini ale unei minţi apuse, un fragment din opera neterminată a lui Icsulescu cel fără de noroc, apare Ulise, rătăcitorul, exilatul dintr-o lume pe dos, care se întoarce spre a restabili ordinea, enunţând o serie de afirmaţii cu privire la absenţa sa, la perioada de după plecarea lui, la cei care vorbesc doar când sunt siguri că sunt în siguranţă. Toate acestea trasează coordonatele unei parabole despre exil – pe lumea asta suntem fiecare, în felul nostru nişte exilaţi , despre perioada post decembristă, despre cei care criticau regimul doar când erau deja în exil, într-un cuvânt despre lumea asta tristă şi feroce, în care trebuie , , să încerci să stai drept când pământul ţi se zgâlţâie sub picioare, să te strecori ca Ulise printre capcane şi zei, umblând după lumina care e în tine...” (Virgil Tănase:2016, 273) Astfel se încheie ultimul capitol scris de Icsulescu, care aflându-se în căutarea propriei lumini, a rătăcit drumul, pierzându-se în hăţişurile unei societăţi în care nu îşi găsea locul şi care nu îl recunoştea drept creator.

Epilogul aduce ultimele lămuriri cu privire la tragicul destin al ucigaşului anonim, cuprinzând comentarii ale naratorului – Icsulescu a fost un erou al timpului său , dar în final şi-a pierdut minţile, precum şi ultima scrisoare adresată de acesta editurii, din cuprinsul căreia se naşte celebritatea atât de mult dorită, dar şi telegrama care certifică, în mod ironic, celebritatea în sfârşit recunoscută. Dar cu ce preţ?

Ironia, satira, umorul, lirismul, originalitatea dau cărţii un stil aparte, stilul lui Virgil Tănase, scriitorul care a găsit celebritatea fără să o caute, care a refuzat să danseze orbeşte după muzica comunistă şi care a îndrăznit să se opună dictaturii încă din ţară. Să citim Viaţa misterioasă şi terifiantă a unui ucigaş anonim şi să râdem, aşa cum ne îndeamnă şi Petru Dumitriu, un mare admirator al cărţii.

* Virgil Tănase, Viaţa misterioasă şi terifiantă a unui ucigaş anonim, Editura Muzeul Literaturii Române, Bucureșş ti, 2016