Onisim Colta despre Antal Vásárhelyi („Arca”, nr. 4-5-6/2017)

ARTE VIZUALE

Onisim Colta

Antal Vásárhelyi – Grafică sacrală

În perioada 7-23 aprilie 2017, Muzeul de Artă din Arad a găzduit, la sala „Ovidiu Maitec”, o amplă expoziţie personală de grafică alb-negru intitulată „Grafică sacrală”, semnată de Antal Vásárhelyi din Budapesta.

Artistul s-a născut în 1950 în Satu-Mare, pe atunci aflat în Regiunea Maramureş. A parcurs la Bucureşti studiile de arhitectură şi a debutat, în 1978, în capitala României, cu o expoziţie personală la Casa Petὅfi.

Acum aproape patru decenii s-a stabilit definitiv la Budapesta şi de atunci desfăşoară o intensă activitate atât ca artist cât şi ca organizator de evenimente artistice.

Majoritatea lucrărilor expuse la Arad, aflate sub semnul sacrului, realizate în tuş şi acril sau digitalizate, reprezintă arhitecturi imaginare, posibile temple ale unor posibile societăţi secrete.

Compoziţiile sunt centrate, guvernate de un spirit de geometrie, parcă metafizică.

Simetria este de altfel regula de bază, care le asigură un echilibru aproape perfect. Abaterile de la această simetrie sunt atent dozate, suficient ca să provoace binevenite tensiuni în cadrul compoziţiei.

Antal Vásárhelyi doreşte parcă să recupereze ceea ce arta modernă şi post-modernă a pierdut şi anume centrul. Prin această atitudine el consună cu cea a germanului Hans Sedlmayer, concretizată în cartea sa Pierderea centrului sau în cealaltă carte, intitulată Pierderea măsurii.

Setea naturală de echilibru a artistului transpare din apetenţa sa irezistibilă spre compoziţia simetrică, marcată subliniat de caracterul ei geometric. Este sesizabilă într-o anumită măsură, în compoziţiile arhitectural –geometrice ale lui Antal Vásárhelyi o înrudire de spirit cu Escher. Această înrudire de spirit o găsim în doza de paradoxal din arhitecturile grafice ale artistului, în care domină subliniat geometrismul. Aici găsim scările interioare, jocurile de goluri şi plinuri ale volumelor în trompe l'oeil.

Cu ochiul, sensibilitatea şi tehnica arhitectului, artistul realizează compoziţii amprentate de o simbolistică ce trimite spre sacru şi metafizic.

Construcţia imaginii are la bază contrastul de clar-obscur, monocrom stăpânit cu rafinament. La acesta se adaugă precizia tăioasă a formelor geometrice, cu treceri graduale, fine, de la negrul compact, saturat, prin pasaje de griuri subtile până la albul pur, care îl fac pe privitor să aibă senzaţia că se află în faţa unor lucrări cu adieri minimaliste executate de un artist japonez.

„Apetitul de centralitate”, îl situează printre puţinii artişti, care pledează pentru recuperarea ideii de centru în artă. Prin aceasta Vásárhelyi se diferenţiază, fără ezitări, de curentul spargerii formei.

În acelaşi timp, este un artist modern, chiar dacă iese din viziunea despre arta modernă formulată de cel mai vehement apărător al acesteia, Clement Greenberg, care consideră că opera de artă nu trebuie să plătească nici un tribut realităţii vizibile.

Conform opiniei lui Greenberg, opera de artă trebuie să fie o realitate nouă, autonomă, inventată, executată pe un anumit format, pe un anumit suport, la anumite dimensiuni şi anumite materiale, suficientă sieşi. Or, în creaţia lui Vásárhelyi, nu se raportează doar la ea însăşi. Realitatea inventată, prin simboluri şi cheile de lectură sugerate de artist, trimite la o realitate imaginară, care constituie lumea artistului.

Prin expoziţia de la Muzeul de Artă din Arad, Antal Vásárhelyi ne dovedeşte că stăpâneşte cu prisosinţă limbajul plastic, că are în tot ce face coerenţă şi o stăpânire fără cusur a sintaxei şi morfologiei acestui limbaj.

Această expoziţie se alătură celorlalte de la Budapesta, Viena, Cluj, Bucureşti, Szeged, Nürnberg şi Paris, împlinind odată în plus destinul artistic al autorului.

logo