PROZĂ

Aurora Dumitrescu

prozatoare, Craiova

La Mănăstirea Kopan

La ora 05.45 clopoţelul anunţă trezirea. Violeta se dădu cu greu jos din pat. Ceaiul de la ora 6 era urmat de prima meditaţie de la ora 06.45. Se simţi pierdută în spaţiu. Abia se orientă spre baie. Colega ei de cameră, Madeleine, dormea cu perna pe cap. Îi spusese încă de la început că nu serveşte ceaiul de la ora şase dimineaţa şi că va veni direct la meditaţie. Să nu o deranjeze chiar dacă ea e conştiincioasă şi vrea să urmeze cu stricteţe programul. Cu o seară înainte călugăriţa Karin le recomandase să păstreze tăcerea. Inclusiv în cameră. Și o păstraseră... Dar Madeleine zâmbea aşa tâmp câteodată fără să o privească în ochi. Cu privirea pierdută. Cică aşa trebuia, să nu vorbească şi să nu se privească în ochi. Ei, fată dragă, budism ai vrut, budism o să ai. O să-ţi iasă şi pe nas, şi prin urechi, şi prin ochi şi prin toate celelalte orificii celulare şi intercelulare. Avea şi crampe la burtă. Începuseră de cu prima seară de tăcere. Văzuse la bucătărie că vasele pentru aproximativ 100 de persoane se spălau în aceeaşi apă, în câteva lighene cu ceva detergent înăuntru, fiind clătite apoi în alte câteva lighene. Ca să vezi. Zburase de la mama naiba, schimbase trei avioane ca să cumpere cel mai ieftin bilet şi să găsească la Kopan o cale şi în loc de asta se alesese cu o bacterie intestinală care îi dădea crampe neplăcute la stomac. Avea şi dificultăţi de înţelegere. Știa engleza cât să se descurce. Dar aici engleza avea un accent care o transforma în chineză. Ceilalţi erau cu toţii vorbitori de limba engleză. Ceea ce o făcea să se ruşineze. Degeaba îşi repeta ea că şi ea ştie şi franceza şi spaniola şi ceilalţi nu... Era frustrată că îi scapă multe noţiuni predate la curs. Și nimeni nu îi traducea nimic, că doar era tăcere. Fiecare pe cont propriu. Deh... Kopan ai vrut, Kopan ai! Nu te mai plânge! Grupul era cât de cât omogen. Oana, Alina, Madeleine, Radu şi ghidul, Dominique... Dominique nu îi avertizase că s-ar putea lăsa cu bacterii intestinale şi cu crampe. Și prin urmare nu se gândise să-şi ia pastile. Dar Radu o fericise cu nişte furazolidon care începea să-şi facă efectul pe lângă dieta compusă din orez şi ceai de mentă. Insectele începuseră să-i devină tovarăşi de discuţie. Karin le spusese să nu vorbească cu ceilalţi colegi, dar cu insectele se pare că nu exista nicio interdicţie. Aşa că noaptea trecută vorbise cu ţânţarii. Tot Karin le spusese că viaţa este preţioasă, chiar şi pentru ţânţari. De când aflase asta începuse să-i privească cu respect. Fuseseră vreo câţiva prin cameră şi o curtaseră. Ea nu-i ucisese cum ar fi făcut în mod normal, ci vorbise cu ei. Nu se dăduse nici măcar cu spray autan, pentru ca nu cumva vreunul mai îndrăzneţ să se apropie şi să moară otrăvit. Porunca numărul 1 la Kopan era să nu ucidă. Și ea nu era o criminală. După vreo două ore de dialog, îşi trăsese pătura peste cap. Altfel risca să-şi piardă discernământul din cauza bâzâitului care îi irita nervul auditiv.
Se îmbrăcă cu o rochiţă nepaleză în nuanţe stridente de roşu, verde şi ciclamen care îi venea până deasupra genunchilor, pe dedesubt având o pereche de pantaloni bufanţi din aceleaşi nuanţe. Venise cu multe haine inutile de acasă, făcându-şi în grabă bagajul, neştiind că multe dintre ele nu le va putea purta, deoarece erau ori cu umerii goi, ori cu gambele dezgolite. Aşa că nu-şi mai bătuse capul să facă tot felul de combinaţii ca să-şi acopere diferitele părţi ale corpului şi îşi cumpărase vreo câteva ţinute nepaleze. Porni spre uşă, nu înainte de a o privi pe Madeleine cufundată într-un somn profund. Ea nu avu­sese nicidecum discuţii nocturne cu ţânţărimea. La Osho Hotel din Thamel, unde stătuseră în primele zile, legaseră o prietenie sinceră. Îi povestise cu lacrimi în ochi despre Monica şi despre Mihai şi că suferă îngrozitor de atunci, că nu-şi mai revine, că nu poate accepta situaţia şi eventualul deces al copilului celei mai bune prietene. Că nu pricepe rostul acestor suferinţe. Madeleine, practicantă a budismului, îi zisese că e la locul potrivit, că aici o să înveţe cum să iasă din samsara, adică din ignoranţă şi suferinţă. Că după ce va primi învăţăturile şi va învăţa să mediteze va şti ce şi cum. Ea se întrebase sceptică şi în gând dacă o avea sau nu dreptate şi dacă va primi răspunsul aşteptat. Deocamdată... nu omorâse niciun ţânţar.
Meditaţia de dimineaţă începu. Ea şi cei 100 de oameni se cufundară în linişte. Și vocea lui Karin se auzi blândă şi în acelaşi timp fermă.

Radu plăti 300 de rupii nepaleze pentru a se putea conecta pentru o zi la reţeaua wi-fi a mânăstirii Kopan. După cină până a doua zi la prânz se practica tăcerea. Un supliciu pentru el, obişnuit fiind să le vorbească în permanenţă studenţilor la catedră. Și în plus asta îl îm­piedica să stea în prezenţa Violetei, care se pare că dorea să se supună tuturor regulilor. Intră în WhatsApp şi căută un semn de la Amaru. Nu primise nimic... nimic până acum despre ce se întâmplă la cabană. În schimb avea vreo douăzeci de mesaje de la Amanda, pe care nu avu curiozitatea să le citească.
Deschise apoi e-mailul... Si acolo tot nimic... Cu toate astea începu să scrie:
Dragă Amaru, am ajuns alaltăieri la ora 14 la Mănăstirea Kopan, unde voi mai rămâne o săptămână. Cazarea este simplă, dar am tot confortul.... Din păcate am luat o bacterie intestinală. Dar nu sunt singurul... O colegă de grup, Violeta, a fost prima afectată. Neavând nicio problemă până acum, i-am dat ei furazolidonul. Și iată-mă tratân­du-mă doar cu orez şi ceai de mentă. Mă ştii că sunt un gurmand... Și la prânz mai scapă în farfuria mea nişte linte şi cartofi... Aşa că nu cred că îmi va trece prea curând... Astăzi crampele fiind şi mai puternice, am hotărât să rămân în cameră. În grupul nostru de români energia feminină este dominantă. Dar doar una dintre colege mi-a captat atenţia. E vorba de Violeta, cea care s-a îmbolnăvit la stomac înaintea mea. Fără să fie o femeie foarte frumoasă, ea are ceva la care energia mea sexuală răspunde într-un anume fel. Este cam slabă pentru gustul meu, tu ştiind bine că mie mi-au plăcut întotdeauna femeile mai cu forme. Și are şi 45 de ani... Nu e chiar foarte tânără. Are însă ochii foarte frumoşi şi foarte profunzi, căprui, tenul măsliniu în ciuda părului deschis la culoare. În Lumbini, locul de naştere al lui Buddha, unde am călătorit înainte de sosirea noastră la Kopan Monastery, ea mi-a zis că vrea să găsească o cale ca să-şi pună mintea în ordine, că viaţa ei a ajuns într-un impas şi că s-a săturat să mai ducă aceeaşi viaţă pe care o tot duce. Că prietena ei cea mai bună este într-o situaţie critică şi că a plecat cu un şaman în munţi unde vrea să găsească drumul reîntoarcerii la viaţă a copilului ei care este în comă. Am întrebat-o cum îl cheamă pe şaman şi mi-a spus că Amaru. Spune şi tu... ce probabilitate există ca în Kathmandu eu să fac cunoştinţă cu cea mai bună prietenă a femeii cu care tu eşti la cabană? Este profesoară de limba franceză şi are un copil în vârstă de 14 ani. Nu vorbeşte niciodată despre tatăl copilului, de unde am tras concluzia că nu este căsătorită. Femeia asta mă şi atrage, dar mă şi face să iau distanţă de ea. Câteodată este foarte caldă şi am sentimentul că văd infinitul prin ochii ei, altădată este distantă şi chiar tăioasă şi îmi vine să o pun la punct. Și iată-mă în Nepal unde, în loc să fiu exclusiv în rezolvările minţii mele băşicate de o căsnicie eşuată, sunt un vânător al energiei sexuale feminine. Se pare că o să continuu să fiu prins în samsara şi nu o să mă pot elibera foarte curând, atras fiind de forme şi de senzaţiile pe care le încerc în preajma sexului frumos.
Dragă Amaru, aştept veşti de la tine cu nerăbdare. A... uitasem... Mi-a trimis nevastă-mea mesaj că ar vrea să ne împăcăm. Recunosc că mi-a stat inima în loc pentru câteva secunde. Apoi încet încet a reînceput să bată firesc. Deocamdată sunt prea departe şi geografic şi sufleteşte ca să-i pot da un răspuns. Dar parcă au trecut ani de când a plecat de acasă, lăsându-mi biletul ăla plin de reproşuri. Și parcă şi mai mult de când sunt în ţara asta populată de oameni săraci, dar mai sinceri şi mai aproape de lucrurile care au cu adevărat valoare. Cel mai mult până acum mi-a plăcut să rătăcesc prin Thamel, care este un amestec de culori şi mirosuri, de hinduism şi budism, un amalgam de străzi prăfuite şi aglomerate, pieţe mizere în care carnea proaspăt tranşată de la vreun animal ucis fără milă(apropo m-am hotărât să devin vegetarian) este expusă direct pe mese, loc de atracţie pentru roiuri de muşte, iar fructele şi legumele prăfuite tronează în lădiţe direct pe asfalt, aşteptându-şi cumpărătorii care negociază la sânge până la ultima rupie nepaleză. Într-o baracă mică de o jumătate de metru, o superbă fată nepaleză mi-a vândut beţişoare parfumate cu miros de lotus la un preţ derizoriu. Era mult prea frumoasă ca să nu-i fac o fotografie. Ţi-o trimit şi ţie ca să-ţi faci o părere despre frumuseţile locale. Sper că ţi-a mai trecut din indiferenţa faţă de sexul frumos, motivând ca de obicei că nu te mai interesează de mult timp şi că acum eşti pe o altă cale. Dragă Amaru, o fi bună calea de care zici tu... Dar atâta timp cât trăim aici şi acum de ce să nu ne bucurăm de imagini frumoase... Aşa e în firescul bărbaţilor. Să admire femeile frumoase. Zi de zi, oră de oră frumoasa nepaleză locuieşte în chioşcul de o jumătate de metru şi zâmbeşte cu mintea ei tânără şi neobosită. După atâtea zile de umblat prin Thamel şi după călătoria interminabilă la Lumbini, iată-mă cocoţat deasupra Kathmandu-ului la Kopan Monastery. Mai sus decât mine mai sunt doar norii şi avioanele. Mânăstirea este populată de oameni din toate colţurile lumii. Oare ce or căuta cu toţii pe-aici? De ce nu-şi găsesc răspunsurile în religiile lor, de la învăţătorii lor?Dar oare eu ce caut aici?De fapt eu nu am venit să caut răspunsuri spirituale, ci pacea inimii. Știu că mi-ai spus că ceea ce am făcut noi doi dă roade în timp şi să am răbdare. Dar aşa sunt eu... mai neliniştit şi nu am mai aşteptat. În plus, tu eşti plecat. Tu ai acum o misiune ceva mai importantă decât divorţul meu. Și res­pect asta... Iată-mă aşadar pe cont propriu la Kopan Monastery şi cu o bacterie intestinală de toată frumuseţea. Din cauza veselei nu foarte bine spălate spune Violeta şi spun şi eu... Că doar mă ştii cât de maniac sunt cu spălatul vaselor. Din cauza conflictelor nerezolvate ar spune profa noastră călugăriţă budistă, Karin, o suedeză care şi-a găsit pacea la Kopan Monastery, predând învăţăturile lui Buddha unor începători ca mine în de-ale Dharmei. Dar deh... omul cât trăieşte învaţă. Violeta mea (precizez că încă nu ştie că e a mea)îşi ia cu seriozitate notiţe. I-am spus să mi le dea şi mie. Ea, ţâfnoasă, m-a refuzat. A zis că eu de ce nu-mi iau notiţe, mai ales că stăpânesc foarte bine engleza şi ea face eforturi mari să înţeleagă. I-am zâmbit şăgalnic şi am îmbunat-o... O să mi le dea la sfârşit. Am uitat ca fraierul reportofonul şi de scris mi-e lehamite... Nu mai am chef. Violeta pare destul de hotărâtă să devină o practicantă budistă. Deocamdată e şi ea la capitolul beginner. Mâine-poimâine o văd că se rade în cap şi îşi ia costumul vişiniu. Dar ar fi păcat pentru părul eu frumos şaten-blond şi pentru corpul ei slăbănog... Am analizat-o mai cu atenţie. E numai o fibră. Cred că fata mea a fost sportivă...
Gata... M-am întins cu e-mailul ăsta. Tu eşti acolo pentru lucruri mari şi eu te plictisesc cu poveştile mele. Aştept veşti bune!
Namaste, Șamanule!

(Fragment din romanul în pregătire Şamanul)