RESTITUIRI

Iulian Negrilă
istoric literar, Arad

Vasile Alecsandri (1821-1890)

A trecut atâta timp de la plecarea în eterni tate a „regelui poeziei” româneşti. Timpul s-a aştenut implacabil şi nestingherit peste sufletele oamenilor, dar uitarea n-a reuşit să se aştearnă peste viaţa şi opera lui Vasile Alecsandri.

Călător nestăpânit, romantic nativ, dar cenzurat, om de societate gata oricând să închine câte o „lăcrimioară”, fie că era vorba de „Steluţa” (Elena Negri) sau de Mărgărita (Maria Cantacuzino), Vasile Alecsandri după o boemă confortabilă, s-a căsătorit, în 1870, cu Paulina Lucasievici, mai mult pentru a reglementa starea civilă a fiicei lor, Maria.

Cu toate că şi după această dată, viaţa scriitorului se va desfăşura „în acelaşi calm euforic”, (G. Călinescu, Vasile Alecsandri, Bucureşti, Editura Tineretului, 1965, p. 24), acţiunile sale patriotice au continuat. Mai întâi, el s-a dedicat ideii Unirii, pe care apoi a consolidat-o prin demersurile sale diplomatice, dovedindu-se a fi, cu interlocutorii străini, agreabil, potolit, bonom. Concomitent, Alecsandri îşi continuă activitatea literară, întrucât cele două îndeletniciri se completau reciproc.

Ceea ce ne-am porpus aici este să semnalăm şi câteva aspecte din niversul cotidian al poetului, publicând trei scrisori către episcopul de Roman, Melchisedec, şi o scrisoare în limba franceză către un cunoscut al său.

În prima scrisoare, poetul îl roagă pe episcop să ia sub supraveghere un tânăr, în vederea înlesnirii drumului spre cariera preoţească:

Mirceşti, 20 iulie 1882

Preasfinte părinte şi iubite coleg,

Vătaful meu, Vasile Dumitru s-a încuscrit cu preotul Gheorghe Drăgan din Roman, măritându-şi fata cu feciorul preotului, anume, Grigorie, elev al Seminarului din Huşi.

Ambiţia bătrânului este de a deschide fiului său carieră preoţească şi dorul acestuia de a călca pe urmele tatălui său. Însă cum să se realizeze acea ambiţie şi acel dor? Prin studiu şi prin protecţie. Tânărul vrea să studieze, pentru ca să ajungă cât mai curând diacon şi apoi, preot; iar cât pentru popor, speră că i se va găsi, când va fi destoinic a-şi împlini datoriile preoţeşti. Vin, dar, a vă ruga să aveţi bunătatea a înlesni cariera recomandatului meu, punându-l la învăţătură şi acordându-i înalta voastră protecţie. E cam rar de a găsi în ziua de astăzi tineri cu dor de a se lumina prin studiu serios; şi când se găseşte vreunul trebuie să fie încurajat.

În speranţa că recomandaţia mea va fi bine primită, vă rog să mă consideraţi ca pe un fiu sufletesc devotat şi respectuos,

Vasile Alecsandri

După patru luni, poetul se adresează din nou episcopului. De data aceasta intervine pentru iertarea preotului din Mirceşti, asociind-o la rugămintea pe care o formulează în favoarea împricinatului şi pe soţia sa, Paulina:

Mirceşti, 21 noiembrie 1882

Preasfinte,

Preotul din Mirceşti a fost condamnat, după cât mi s-a spus, a nu sluji timp de trei luni. Această osândă l-a adus într-o adâncă disperare. Permiteţi-i a veni să cadă în genunchi dinaintea preasfinţiei tale şi a-şi implora, de nu iertarea deplină, măcar uşurarea pedepsei.

Soţia mea şi eu luăm îndrăzneală a interveni în favoarea lui, cu rugămintea ca să fiţi îndurător către culpabilul care sperăm că a luat o bună lecţie şi a prins la minte.

Sărutându-vă mâinile, rămânem al preasfinţiei tale plecaţi fii sufleteşti, V. Alecsandri

La rândul său, episcopul Melchisedec se arată atent cu Vasile Alecsandri, aşa cum o dovedeşte scrisoarea celui din urmă, expediată cu o lună înainte de a trece poetul la cele veşnice:

Mirceşti, iulie,1890

Preasfinţite părinte şi mult venerabile coleg de Academie,

Panerul cu caise ce aţi avut bunătatea de a-mi trimite prin amicul nostru Papudopulo–Callianoli a făcut o intrare triumfală la mine şi a fost primit cu toate ovaţiile ce merită prin frumuseţea şi calitatea lor. Vă sărut mâinile cu recunoştinţă, pentru acest minunat prezent (dar) şi vă rugăm cu toţii să primiţi simţirile noastre de gratitudine, V. Alecsandri

Toate aceste scrisori sunt dovezi ale implicării în viaţa socială, a celui care reîntors la Mirceşti, trăieşte cu voluptate viaţa idilică a spaţiului rural. Ele au fost cercetate la Biblioteca Centrală Universitară „M. Eminescu” din Iaşi, Arh. XXXVI – 176: 199; M. IV – 2.

O ultimă scrisoare nedatată, în limba franceză, aflată la Muzeul Literaturii Moldovei din Iaşi (nr.3155), este adresată de poet unui prieten, pe care îl roagă să-i facă un serviciu:

Mon cher Nana,

Madame Magnin m'a ecrit pour me demander ma petite bluette en vers, et comme vous etes chargè la lui porter vous mam, je vous l'envoite toute corrigèe.

Veuillez battre chez elle en sertant de la Lyatis et vous acqutter de la comission que Madam Magnin a donnèe.

V. Alecsandri