logo

Revistă de literatură, eseu, arte vizuale, muzică, fondată în februarie 1990 la Arad.

Redactor-şef fondator: Vasile Dan.

logo

 

LECTURI PARALELE

Ioan Matiuţ
poet, editor, Arad

 

 

 

Poetica morţii*

 

logoLazăr Magu este un poet prolific, autor al mai multor cărţi de poezie: Întrebări de toamnă (2007), Monologuri liturgice (2009), Cascada de nisip (2010), Cartea cu cinci anotimpuri (2011), Sertarul cu trandafiri (2012), Paşi pe cupolă (2012), Călător pe scări interioare (2013), Condens (2014), Reflux (2015), Zeţarul (2015). Recenta Cascada de nisip, apărută la Editura Mirador, se înscrie în stilul în care deja ne-a obişnuit autorul. Acela al metaforelor, sentimentelor şi al smereniei creştine. Pentru că poezia lui Lazăr Magu este una profund religioasă, care pentru a fi scrisă are nevoie de o raportare intimă la valorile şi preceptele creştine.

Autorul îşi asumă voit farmecul şi muzicalitatea versului clasic, pe care le frecventează în aproape toate poemele sale. Nu încearcă să impresioneze cititorul adoptând un stil postmodern la modă, nici să facă experimente, în dorinţa de a fi cât mai original. Farmecul stă în substanţa şi simplitatea poemelor, a gestului pur care le însoţeşte. O altă calitate a poemelor sale este că ele se termină acolo unde trebuie, poetul nediluând inutil şi plictisitor mesajul poetic.

Dialogul cu Dumnezeu este prezent în multe din poeme şi voi cita în întregime unul reuşit, numit Călător prin curtea vieţii, în care autorul invocă divinitatea, în speranţa că acesta ar putea schimba condiţia omului, dar acceptând în final că totul este trecere şi continuitate, în faţa cărora trebuie să ne supunem smeriţi: „Doamne sfinte, ceartă vîntul,/ când se crede-n noapte taur/ şi căsuţa-mi de pe plaur/ o face una cu pământul// Doamne sfinte, ceartă marea/ ce-n pirat e deghizată/ şi-mi ia barca-mprumutată,/pâinea, peştele şi sa­rea.// Doamne sfinte, ceartă moartea/ ce mă sperie pe cale!/ Mă împinge tot în vale/ şi îmi ia din mână cartea.//Doamne sfinte, ceartă timpul,/ care-mi spune – Uite schimbul!”

Obsesia morţii este prezentă în aproape toate poemele, ca exerciţiu contemplativ. Ea nu este abordată ca revoltă împotriva inevitabilului şi a voinţei divine, ci ca dorinţă de păsuire pentru a putea împlini tot ce a început şi propus în această existenţă. Poetul încearcă chiar o conci­liere cu cimitirul, ca viitoare locuinţă după moartea fizică. Acesta nu este privit ca un capăt de drum, ceva groaznic şi degradant pentru fiinţa fizică, ci ca un loc de odihnă, o lume nouă în care îi va întâlni pe cei dragi: „Neam bun voi fi de-acum cu cimitirul,/ cu crucea, stâlpul, lespedea şi cripta,/ O lume nouă-n care, zilnic, birul/ îl dau cu ochiul, lacrima, batista//...// Dar, până atunci, venim aici ca acasă.../ Ne stingem dorul, plânsul şi delirul./ Cu morţii noştri stăm tăcuţi la masă/ – neam bun voi fi de-acum cu cimitirul.”

Relaţionarea intimă cu el atinge apogeul în versuri care surprind chiar o personificare a acestuia şi identificarea resemnată a poetului cu tărâmul în care toţi, până la urmă, sfârşim: „ Eu şi cimitirul/ avem aceeaşi grupă sanguină/ Aceeaşi durere ne bate în suflet/ şi curge tulbure printre molecule şi bulgări.”

Deşi poetul este structural pesimist, nu este totuşi un fatalist în adevăratul sens al cuvântului, ci experimentează, prin revelaţie care ia forma inspiraţiei, depăşirea morţii ca pe un prag spre un nou început. Citită în această cheie, putem spune că autorul este mai degrabă un optimist care trăieşte cu faţa spre veşnicie, în care îşi găseşte adevăratul sens existenţial.

O poezie a trecerii dincolo de alteritate. Un poet care îşi va continua parcursul liric, oferindu-ne cărţi noi şi reuşite poetice de genul:,,Ne îngheaţă adevărul:/ lumea nu are podele./ Ca un cimitir de stele/ lângă noi se-ntinde cerul.”

 

* Lazăr Magu, Cascada de nisip, Editura Mirador, 2017