CONTACT

Ionuţ Caragea, Umbră lucidă, Editura Fides, 2016

Nici n-a apucat bine să debuteze, în 2006, că Ionuţ Caragea a publicat în zece ani vreo 30 de cărţi de poezie, aforisme şi eseuri, S F, memorialistică. Scrie prolix şi fără autocenzură. Pe măsură ce se apropie de aforisme, poezia e mai puţin lirică şi personală. În ciuda elementelor provocatoare care îi traversează versurile, I. C. nu pare a fi la curent cu poezia de azi sau n-o citeşte atent. Activ, hiperactiv, fostul sportiv îşi citeşte versurile ca un actor pe scenă, aşa cum se vede şi pe coperta I, într-o postură hamletiană, pândit de umbra lucidă, (perfidă?) a gândirii narodnice. Câteva din titlurile volumelor sunt atât de patetice încât îi definesc creativitatea şi îi trădează complexele: Delirium tremens, M-am născut pe google, Donator universal, Negru sacerdot, Guru amnezic etc. Sufletul său „zilier” îşi asumă cu sârg „analfabetismul literar”, înainte de a se întoarce în Patrie. Dincolo de delirul cu „tremurături de gânduri”, poetul orădean născut la Constanţa se defineşte prin replici şi cuvinte nepotrivite (raportându-se la Ana Blandiana, de ex.), fără să bănuiască faptul că între omul simplu şi poet n-ar trebui să fie nicio diferenţă. Aşa că se conformează mai departe unei morale banale – cum spune – încercând să alcătuiască un tratat al umbrelor, după chipul şi asemănarea sa:

„nu cred în Judecata de Apoi/ judecata mea e acum/ e un proces al conştiinţei/ stau în faţa voastră şi citesc/ propriile mele poeme/ iar umbra mi-e martor/ şi verifică tot ce vă spun/ înspre binele meu/ înspre binele vostru”

(**)

N.R. Notarea s-a făcut de la (*) la (*****) în funcţie de aprecierea valorică.