logo

Revistă de literatură, eseu, arte vizuale, muzică, fondată în februarie 1990 la Arad.

Redactor-şef fondator: Vasile Dan.

logo

 

PRO MUSICA

 

 

Călin Chendea
redactor al revistei „Arca”, Arad

 

 

Un înger al iubirii

 

Bine cunoscutul muzician britanic Chris Rea, pe numele său complet Christopher Anton Rea, compozitor, chitarist, pianist şi vocalist de rock şi de blues, s-a născut la 4 martie 1951, în Middlesbrough. Este unul dintre cei şapte copii ai unei familii catolice, tatăl fiind italian şi mama irlandeză. De-a lungul prodigioasei sale cariere, întinsă pe aproape 40 de ani, Chris Rea a vândut peste 30 milioane de discuri (conform biografiei publicate pe chrisrea.com). Primele sale preocupări muzicale au apărut la vârsta de 21 de ani, când şi-a cumpărat prima sa chitară, un Hofner V 3. Fascinat de blues, în special de muzica lui Sonny Boy Williamson II şi a lui Muddy Waters, Rea a optat pentru tehnica slide guitar, specifică acestui stil. Măiestria cu care inter preta solou-rile de chitară a făcut să fie comparat, mai târziu, cu Mark Knopfler şi Eric Clapton.

Whatever Happened to Benny Santini? a fost primul său album de studio, lansat în 1978. LP-ul a rămas în memoria fanilor prin extrasul pe single, Fool (If You Think It's Over). Acesta s-a bucurat de mare succes peste ocean, ajungând până pe locul 12 în topul revistei „Bilboard”.

Totuşi, abia cel de-al cincilea său album de studio, Water Sign, apărut în 1983, conţinând hitul I Can Hear Your Heartbeat, a fost foarte apreciat în întreaga Europă, vânzările depăşind jumătate de milion de copii.

În 1985 lansează Shamrock Diaries, care conţine şi balada Josephine, dedicată primei sale fiice. Vânzările albumului au depăşit un milion de exemplare. La fel de bine s-a vândut şi On The Beach (1986), dar şi Dancing with Strangers (1987), al cărui extras pe single, Let's Dance, a ajuns până pe locul 12 în Marea Britanie.

Următoarele două albume de studio aveau să-i aducă consacrarea deplină şi un mare succes în Regatul Unit (UK). The Road to Hell (1989) a ajuns până pe locul întâi în topul albumelor, iar single-ul care-i dă titlul a intrat în top 10. Albumul conţine şi minunata baladă Tell Me There's a Heaven. De asemenea, Auberge, a atins cea mai înaltă poziţie în clasamentul albumelor, iar single-ul cu acelaşi titlu a ajuns în top 20.

În 1992 a lansat albumul God's Great Banana Skin, ajuns până pe poziţia a patra din UK. Un an mai târziu, a urmat Espresso Logic, care a reuşit să intre în top 10. Aici întâlnim şi compoziţia Julia, scrisă pentru cea de-a doua sa fiică, care a intrat în topul 20 al single-urilor din UK.

Chris Rea s-a remarcat şi în domeniul celei de-a şaptea arte. Astfel, în 1996 a scris scenariul şi a compus coloana sonoră a filmului La Passione, o dramă inspirată, în mare parte, din propria sa copilărie şi adolescenţă. E vorba despre fiul unui imigrant italian, producător şi vânzător de îngheţată, care are o pasiune obsedantă pentru cursele de maşini şi pentru un celebru pilot german al vremii, mort într-un accident de pe circuitul din Monza, în 1961. De altfel, Chris Rea este şi în viaţa de zi cu zi un mare fan al curselor cu maşini de epocă. A deţinut mai multe modele de Ferrari şi Lotus, cu care a şi concurat pe câteva circuite. În prezent, circulă pe drumurile publice cu un Morris 1000, model 1957, o fostă maşină de poliţie.

Dacă în La Passione a avut doar o scurtă apariţie, în comedia Parting Shots, din 1999, a fost distribuit în rolul principal. Personajului jucat de Rea i s-au mai dat doar şase săptămâni de trăit în urma diagnosticării cu cancer. Ceea ce, mai târziu, din păcate, s-a dovedit a fi o ironie rău prevestitoare.

Deşi a ales muzica, Rea a declarat că i-a plăcut dintotdeauna să ci tească şi să picteze şi că jurnalismul a fost prima sa dragoste. Visa să devină jurnalist şi să scrie despre cursele de maşini.

Din nefericire, Chris Rea s-a confruntat cu serioase probleme de sănătate, începând încă din 1994. La început a suferit de peritonită cu complicaţii ale stomacului şi câteva intervenţii chirurgicale. Apoi, în anul 2000, a fost diagnosticat cu cancer pancreatic. În urma unei proceduri Whipple, şi-a pierdut capul pancreasului, o parte a duodenului şi vezica biliară. Din moment ce funcţia pancreasului a fost diminuată, a apărut diabetul şi slăbirea sistemului imunitar. A fost nevoit să se supună, zilnic, unui tratament medicamentos foarte sever, constând din 34 de pastile şi şapte injecţii. Aceste mari încercări şi suferinţe l-au determinat să aprecieze şi mai mult viaţa, familia, prietenii şi toate pasiunile şi activităţile sale. În acele momente grele când se lupta cu boala, Chris a promis că, dacă se va recupera, se va întoarce la pasiunea sa din tinereţe pentru blues. Şi s-a ţinut de cuvânt. Au urmat mai multe albume, printre care remarcăm colecţia Blue Guitars, care conţine 11 CD-uri totalizând 137 de piese inspirate din blues-ul clasic. Pe coperta fiecărui CD întâlnim câte o pictură semnată Chris Rea, care, da, este şi un talentat artist plastic.

În februarie 2008 a finalizat un album dedicat chitarelor Hofner – foarte populare în anii '60. Sub titulatura The Return of the Fabulous Hofner Blue Notes, au apărut cele 37 compoziţii, pe trei CD-uri şi două viniluri, plus o carte cu mai multe picturi, tot din propria sa creaţie.

După ce în septembrie 2011 a lansat albumul Santo Spirito Blues, a urmat un lung turneu de promovare al acestuia în Europa.

logoDin păcate, anul 2016 i-a adus alte mari probleme de sănătate. Rea a suferit un accident vascular cerebral care i-a afectat vorbirea, mişcarea braţelor şi a degetelor. S-a lăsat imediat de fumat pentru a evita alte complicaţii. A reuşit o recuperare destul de rapidă pentru a reveni în studiourile de înregistrări, unde a pregătit cel de-al 25-lea său album de studio, Road Songs for Lovers, pe care l-a lansat în septembrie 2017. Mulţi s-au gândit că bătrânul blues-rocker s-ar fi retras, ţinând cont de problemele sa le de sănătate, de faptul că trecuseră şase ani de la precedentul album. Iată că Fool (If You Think It's Over), primul său mare hit lansat în 1978, devine, acum, mai potrivit ca oricând.

Într-un interviu acordat site-ului songfacts.com, Rea dezvăluie că mai multe piese ale albumului au fost inspirate de traficul foarte aglomerat şi lent de la intrările şi ieşirile din oraşele Angliei. Blocajele din trafic i-au permis să observe foarte multe cupluri, aflate în maşini, despre care şi-a pus întrebări: sunt ei oare soţ şi soţie, sunt iubiţi sau nici măcar nu sunt împreună? Fiecare maşină are istoria ei, iar majoritatea cântecelor sunt un mini-film, o poveste a doi oameni care călătoresc împreună. De altfel, mulţi psihologi recomandă ca o plimbare cu maşina să fie prima invitaţie a unui domn pentru o domniţă. Spaţiul intim, dublat de o muzică romantică, plus peisajul schimbător, ar putea constitui o atmosferă plăcută, deloc monotonă.

Drumurile, călătoriile sunt o mai veche obsesie a lui Chris Rea, mărturie stând mai vechile sale compoziţii Driving Home for Christmas (1988) şi The Road To Hell (1989). În acest registru, pe recentul album, Road Song For Lovers, avem mai multe cântece care ne amintesc că viaţa însăşi e alcătuită din mai multe călătorii: The Road Ahead (în care remarcăm şi câteva riff-uri pronunţate de chitară electrică ale lui Chris), Happy On The Road (dedicat unui track driver care cântă relaxat chiar şi atunci când se află într-un ambuteiaj), Last Train (cu o interpretare vocală ce aduce bine cu Leonard Cohen) şi Road Songs For Lovers. Aceasta din urmă dă şi titlul albumului şi este o piesă de factură lentă. Vocea lui Chris Rea rezonează magistral cu acordeonul, iar versurile evocă un vis de iubire împlinit tocmai printr-o plimbare cu maşina.

„Love came to us so easy/ Locked in a distant time// Road songs for lovers/ A dream that once came true/ Road songs for lovers/ Me and you”

„Iubirea a venit spre noi atât de uşor/ Blocată într-un timp îndepărtat// Cântece de drum pentru îndrăgostiţi/ Un vis care cândva s-a împlinit/ Cântece de drum pentru îndrăgostiţi/ Eu şi tu”

Primele acorduri de sintetizator ale piesei Money reuşesc să ne introducă într-o lume bizară. E, de fapt, lumea în care trăim, în care obsedaţi de câştigul bănesc, de multe ori uităm de frumuseţile naturii, de artă, de sport. Motiv pentru care banii pot veni printr-o înţelegere cu diavolul, care îşi va lua invariabil partea. Foarte probabil că şi perechile de tineri, aflate în acele maşini blocate în trafic, să discute şi despre problemele lor financiare.

„It's all about money/ How much you can make/ All about money/ How much can take/ The cold fear of losing/ The game that you play (...) It's a deal with the devil, the price that you pay”

„Totul e despre bani/ Cât de mulţi poţi să faci/ Totul despre bani/ Cât de mulţi poţi încasa/ Spaima îngheţatã de a pierde/ Jocul în care te implici. (...) E un pact cu diavolul, preţul pe care îl plăteşti”

În partea a doua a compoziţiei, remarcăm câteva solo-uri prelungite de chitară, cu acorduri pe alocuri lente, pe alocuri uşor abrazive, care probează virtuozitatea de instrumentist a lui Rea.

Dacă avem de-a face cu un album Chris Rea, în mod sigur vom regăsi şi câteva balade, cum ar fi Angel of Love, una foarte frumoasă, magică.

Fiind un pasionat al sporturilor cu motor, Chris obişnuieşte, după propriile-i spuse, să se cazeze în moteluri ieftine din vecinătatea circuitelor. Într-un astfel de loc a întâlnit la un moment dat un tip care, stând la bar, discuta cu chelneriţa. Doar privindu-l, a înţeles că acel om visa la o iubire îndepărtată în timp, după ce a trecut prin lacrimi şi durere. Având inima frântă, se ruga ca un înger al dragostei să-i aducă zâmbetul înapoi. Vocea lui Rea, cu al său timbru specific, aspru, amplifică mesajul versurilor.

„I'm the prince of the motel chain/ I'm the king of the highway code/ My distant dream of a good life/ I left way back down that road/ (...) So, angel of love/ Dance with me/ Take this broken soul/ And set him free/ So many times/ Through the tears and the pain/ Take this broken heart/ Make him smile again”

„Sunt prinţul lanţului motelier/ Sunt regele autostrăzii/ Visul meu îndepărtat pentru o viaţă bună/ Pe care l-am lăsat undeva pe acel drum// Aşa că înger al iubirii/ Dansează cu mine/ Ia acest suflet sfărâmat/ Şi eliberează-l/ De atâtea ori/ Printre lacrimi şi dureri/ Ia această inimă frântă/ Fă-o să zâmbească din nou”

O altă baladă este şi Breaking Point, copleşitoare tocmai prin simplitatea ei. Textura instrumentală, creată de chitară şi de pian, e una melancolică şi ne duce bine cu gândul la Eric Clapton şi JJ Cale. Versurile sunt povestea unei iubiri pierdute.

„A sweet small kiss is all that it takes/ They saw him walking away/ And take one last look/ Now all we can do is pray/ And wonder what it took// But I guess we'll never know/ I guess we'll never know/ The breaking point”

„Un sărut mic şi dulce e tot ce trebuie/ L-au văzut plecând/ Şi aruncând o ultimă privire/ Acum tot ce putem face e să ne rugăm/ Şi să ne întrebăm ce s-a ales// Dar cred că nu vom şti niciodată/ Cred că nu vom şti niciodată/ Punctul de rupere”

logo

Într-o altă baladă, Beautiful, e vorba despre o iubire neîmplinită. Sonorităţi albastre, melancolice, specifice jazz-ului, sunt aduse de saxofon şi de pian, care, împreună, învăluie vocea sfâşietoare a lui Chris Rea. Frumoasă este, şi va rămâne mereu, cea care i-a frânt inima, indiferent de părerea apropiaţilor săi, indiferent dacă el va reuşi, sau nu, să treacă dincolo de frontiera unei simple prietenii.

„Beautiful/ That's what you are to me/ No matter what they say/ It's what you'll always be/ (…) Beautiful/ Is all that I can see/ Although there is no chance for us/ And we must set each other free/ I'll always know/ Deep inside of me/ You'll always be/ Beautiful”

„Frumoasă / Aşa eşti tu pentru mine/ N-are importanţă ce spun ei/ Aşa vei fi întotdeauna/ Frumoasă/ E tot ceea ce pot să văd/ Deşi nu există nicio şansă pentru noi/ Şi trebuie să ne eliberăm unul de celălalt/ Totdeauna voi şti/ În adâncul sufletului meu/ Tu vei fi întotdeauna Frumoasă”

Two Lost Souls – pe ritmul bateriei, pianul generează o atmosferă intimă, cu influenţe de jazz, tocmai potrivită pentru povestea unei relaţii de dragoste, în care două suflete au eşuat atât de dureros încât ar fi bine să ne amintim de ele şi în rugăciunile noastre.

„She was ready to go/ He was drowning in sadness/ And had forgot all the reasons why/ He often faked a tiny display/ That put a tear in his eye... (...) How it all ended/ Nobody knows (...) Some poor souls trying to fight it/ And keep their heartache/ (...) Say a prayer for those lost souls/ Pray it was all worth the fight/ Two lost souls in the darkness/ Looking for a light”

„Ea era gata de plecare/ El se îneca în tristeţe/ Şi uitase toate motivele pentru care/ Adesea juca roluri/ Ce-i aduceau lacrimi în ochi/ Cum s-a terminat totul/ Nimeni nu ştie (...) Unele suflete sărmane încearcă să lupte/ Fără a-şi împărtăşi durerea (...) Spuneţi o rugăciune pentru toate sufletele pierdute/ Rugaţi-vă ca lupta sã fi avut rost/ Două suflete pierdute în întuneric/ Căutând o lumină”

Chris Rea a făcut şi un turneu de promovare a acestui album în perioada octombrie-decembrie 2017, ceea ce s-a dovedit a fi o nechibzuinţă. În timpul celui de-al 35-lea concert al turneului, desfăşurat la New Theatre din Oxford, Chris, epuizat, a leşinat pe scenă. A fost dus de urgenţă la spital şi stabilizat. S-a văzut însă nevoit să anuleze ultimele două concerte programate.

Aşadar, Road Songs for Lovers (12 piese, totalizând 62'33'') este un album subtil şi sensibil, inspirat din iubire, din călătoriile şi relaţiile sociale pe care aceasta le implică.