POEZIE

Constantin Novăcescu

despre invizibili

nicicând nu poţi vorbi despre invizibili

nemuritorii păzitori ai trandafirului

(adânc cunoscători

al minunatului amestec divin

stăpânii focului)

ştii doar că sălăşluiesc în eter

deasupra acvilei

poate în sfera celor şapte planete

poate în sfera stelelor fixe

dar nu poţi vorbi despre secretul locului

nu poţi decât să arzi în tăcere

„citeşte citeşte şi iar citeşte

roagă-te lucrează şi vei găsi”

drumuri în arbore

vei fi vrând poate să intri-n jocul

ce dezvăluie ordinea aşezată în lucruri

să-nsemni acele drumuri

arborescente

ce-n noduri de lumină aprind scântei

ori ţesătura aspră de eter din juru-ţi

s-o mângâi cu privirea

vei fi vrând poate s-asculţi vorbe

despre umbra Lui

nu-s vorbele

ochiul

căzut în amurg ochiul

adulmecă umbre străine

fantasme din abur

purpură-ascunsă

flori fără nume

căzut în amurg chipul

îşi pierde tiparul

mâna abia mai deschide

căuş locului

fluturi uriaşi se-nalţă-n eter

şi îngerul îngerul ca o mască stranie

singurătate

cuibărite sub armura numelui

în vechi manuscrise de parcă n-ar mai fi

nimic de spus despre ele

lucruri

răsfăţate de scribii altor vremi

în vaste biblioteci alexandrine

(sfidează inocenţa privirii

şi mângâierea gândului)

străine atât ori luminări

lucruri singure de departe

învăluie singurătatea unului

simboluri

o piatră un dar

un labirint de oglinzi

focul din centru

jocul fluturilor

tot mai aproape

de lumină

simboluri –

lucruri

atâtea lucruri scăldate-n lumină rece

străine parcă de formele divine

dincolo de-orizont

umbre par atâtea lucruri

şi privirea abia le poate atinge

lăsând ochiul orb

doar fluturi uriaşi

îndrăznesc în preajmă

doar fluturi

şi zborul frânt

al îngerului departe