logo

Revistă de literatură, eseu, arte vizuale, muzică, fondată în februarie 1990 la Arad.

Redactor-şef fondator: Vasile Dan.

logo

 

PRO MUSICA

 

Johannes Waldmann
critic muzical, Germania

 

 

Întâlniri cu Leonard Bernstein

 

logoLumea artistică şi muzicală sărbătoreşte cente narul naşterii (25 august 1918, Lawrence în statul Massachusets) marelui om de cultură, etichetat de medii drept geniu al secolului. Motiv pentru care autorul, care a avut prilejul să-l întâlnească personal pe compozitorul, propovăduitorul în materie de muzică, dar şi de morală, dirijorul, pianistul Bernstein, să încerce să-l definească. Ba să relateze, după aproape douăzeci de ani de la eveniment, împrejurările în care a avut loc întâlnirea, la Waldsassen în Bavaria, la 6 aprilie 1990 şi în zilele următoare: 8 şi 10 aprilie. Au fost ultimele luni de viaţă ale marelui om de cultură, care a murit la 72 de ani împliniţi, în septembrie 1990. O întreagă lume l-a jelit, după ce l-a preţuit în timpul vieţii pe cel care s-a intitulat simplu Lenny.

La începutul anului 1990, soţia autorului şi autorul au ascultat un program informativ radio. S-a spus atunci că Bernstein va veni în aprilie la faimoasa bazilică din orăşelul bavarez Waldsassen, şi va interpreta muzică de Mozart în cadrul celor două concerte în zilele de 6 şi 10 aprilie. Partenerii: faimoasa Orchestră a Radiodifuziunii şi Televiziunii bavareze, München, corul şi solişti de renume mondial.

Pentru că autorul a vrut neapărat să-l asculte, ba să-l şi întâlnească personal pe Lenny, şi pentru că este un mare iubitor al lui Mozart, a ales calea care i s-a părut accesibilă. A avut o adresă a companiei care se ocupă de partea publicitară şi plănuirea activităţilor concertistice ale marelui muzician. Compania, condusă de fiul Alexander Bernstein, avându-i ca angajaţi pe Craig Urqhardt şi Harry Crane, manageri, se numea Amberson, având sediul la New York .

Autorul a scris o simplă scrisoare, adresată companiei, ba chiar lui Bernstein personal. Tonul scrisorii, puţin cam obraznic, foarte intim, solicita oarecum un răspuns! Lenny a putut afla din menţionata scrisoare cât era de iubit şi admirat în România anilor cincizeci, şaizeci, şi cât de impresionat a fost însuşi autorul ei, pentru care Lenny era un erou.

Pare foarte naiv, poate curajos, dar autorul a avut presimţirea că va primi, într-adevăr, un răspuns. În aceeaşi perioadă, încercarea de a obţine bilete de la oficiul turistic al oraşului Waldsassen s-a soldat cu un răspuns pozitiv. Despre asta, puţin mai târziu...

Răspunsul companiei Amberson, sub forma unei frumoase şi foarte personale scrisori, tipărite la computer, semnate de Lenny, a sosit la timp. Soţia şi autorul au fost invitaţi la dejun, la 6 aprilie. Craig Urqhardt şi Harry Crane ne-au aşteptat, ne-au poftit la masă. Bernstein a venit puţin mai târziu. Cu toate că fusese marcat de o gripă puternică, pe care a contractat-o în ianuarie la Londra, totuşi, a fost vesel, foarte curios să ne cunoască şi a avut întrebări care pot fi denumite „iscoditoare”. Am primit biletele pentru primul concert, în schimb, Lenny a primit de la noi înregistrări cu Constantin Silvestri, de exemplu, Missa Solemnis de Beethoven, discuri cu Dan Iordăchescu, cântând lieduri de Gustav Mahler. A fost o zi minunată, concertul Mozart având loc seara.

Cum mi s-a părut Lenny, văzut de aproape?

În primul rând, neaşteptat de mic de statură, în acelaşi timp firav, dar şi cu alură sportivă. Foarte bătrân şi răvăşit de ani, dar şi tineresc în spirit, în exprimare, fratern, înţelegător şi absolut deloc orgolios. Am avut pentru el o surpriză deosebit de personală şi, ulterior, îmi pare foarte rău că am renunţat la ea, din timiditate, în ultima clipă. Citisem cartea fratelui său Burton Bernstein: Family matters (1969) şi aflasem un amănunt din copilăria celor doi, din Boston . Părinţii copiilor de emigranţi, care erau în aceeaşi bandă prietenească, vorbeau foarte puţină engleză. Se exprimau anapoda, negramatical. Copiii îi maimuţăreau, îi batjocoreau. Iată că unuia dintre ei, pe nume Parry, i-a venit ideea să „inventeze” o „limbă” proprie, un amalgam al expresiilor părinteşti. „Limbajul Parry” a fost, nu numai în copilărie şi adolescenţă, ci şi la vârsta adultă, comun între membrii „clanului Bernstein”. Chiar celebrul de mai târziu Lenny şi soţia lui, Patricia, vorbeau între ei „limba Parry” când erau bine dispuşi. Am cunoscut, din cartea lui Burton Bernstein, o sumedenie de expresii, pe care le-am memorat şi am intenţionat să-l întâmpin pe Lenny „în limba Parry”. Păcat că n-am făcut-o! Inserez: pe lângă biletele primite de la Bernstein, am mai obţinut, pentru cel de-al doilea concert din ziua de 10 aprilie, bilete de la agenţia turistică din Waldsassen, şi am fost invitaţi la repetiţia generală şi la sesiunea de înregistrări din 8 aprilie. „Şefa” grupului de înregistrare, Anca-Monica Pandelea.

Ce s-a cântat în concertele Mozart din bazilica Waldsassen? Un amestec foarte original şi bine ales, de muzică laică şi religioasă. Lucrarea introductivă: motetul Ave Verum, penultima compoziţie, de mare profunzime, cu cor şi orchestră de coarde. Apoi In dulce iubilo, cu solişti, cor şi orchestră, în care am auzit-o pe Arleen Auger, soprană americană , care a decedat curând după acel memorabil concert. Marea messă în Do minor, de fapt, un fragment rămas neterminat, apoi întregit postum (de Franz Beyer), a fost centrul de greutate al programului. În memoria afectivă a autorului articolului apar cuvintele scrise de muzicologul român George Bălan, care a situat această creaţie a lui Mozart „între fiinţă şi nefiinţă”, viaţă şi moarte.

În articolul scris pentru primul număr din „Arca”, 1990, l-am citat, referitor la Mozart, pe George Călinescu, aşa: „Mozart te ridică, pe neaşteptate, uşor, cu paşi de menuet, deasupra norilor, pentru ca să-ţi arate mecanismul ceresc...” I-am trimis lui Bernstein, în traducere, articolul. Desigur că nu i-a mai fost posibil să răspundă. Am primit, totuşi, puţin tardiv, o scrisoare semnată de fiica lui. Au urmat, în „Arca”, trei articole despre Bernstein, scrise de autorul acestui memento mori. Cel mai bun a fost cel prilejuit de compoziţia Halil pentru flaut solo şi orchestră mică (instrumente cu corzi, suflători şi percuţie), 1981. Un bocet de neasemuită tristeţe, tandreţe şi expresivitate. Autorul intenţionează să contribuie la Anul Leonard Bernstein (2018) prin revista „Arca”!

 

Arad , 8 noiembrie 2018