logo

Revistă de literatură, eseu, arte vizuale, muzică, fondată în februarie 1990 la Arad.

Redactor-şef fondator: Vasile Dan.

logo

 

PRO MUSICA

 

 

Călin Chendea
redactor al revistei „Arca”, Arad

 

 

Toţi suntem înfometaţi de dragoste

 

Florence and the Machine este o trupă de indie rock formată la Londra în 2007 de Florence Welch (n. 1986 – vocalistă, textieră, producătoare) şi Isabella „Machine” Summers (n. 1980 – instrumente cu clape şi voce secundară). De-a lungul timpului, cele două prietene au avut colaborări cu o serie de instrumentişti. Asupra producţiilor muzicale şi-a pus din plin amprenta personalitatea artistică a lui Florence Welch. Din biografia sa publicată de site-ul thefamouspeople.com aflăm că s-a născut la Londra, dintr-un tată britanic, Nick Russell Welch, director de publicitate, şi o mamă americancă, Evelyn Kathleen Welch, profesoară universitară de artă renascentistă. Bunicul lui Florence, Colin Welch , a fost un important jurnalist politic, care a lucrat pentru „ The Daily Telegraph” şi „Daily Mail” . Iar unchiul ei maternal este actorul şi regizorul american John Stockwell. Părinţii săi au divorţat când Florence avea doar 13 ani. În cele din urmă, mama ei s-a recăsătorit cu un bărbat care locuia foarte aproape, aşa că, practic, s-a mutat la uşa vecină. Tot în acea perioadă, bunica din partea mamei s-a sinucis, după ce a suferit o tulburare bipolară.

Aşa cum declara pentru cotidianul „Daily Mail”, un an mai târziu, pentru a face faţă mediului instabil de-acasă, Florence a început să bea. A participat la petreceri sălbatice, unde a întâlnit oameni bizari şi uimitori. Acolo a făcut multe nebunii, a cântat şi a dansat aproape goală, acoperită doar cu frunze. Totuşi, aici a fost încurajată să cânte şi a reuşit să scape de multe inhibiţii. Să uite de problemele cauzate de dixlexie, afecţiune care în copilărie a determinat-o să se simtă prostuţă, complet diferită de ceilalţi.

După terminarea şcolii, a studiat la Camberwell College of Arts . A abandonat însă universitatea pentru a se putea ocupa doar de muzică.

Astfel, în 2006 a început să cânte împreună cu prietena ei de la colegiul de artă, Isabella Summers. În glumă, şi-au spus Florence Robot/Isa Machine, dar cu o oră înainte de prima lor apariţie publică şi-au dat seama că numele e prea lung şi au decis să folosească titulatura Florence and the Machine.

În anul 2007, studentă fiind, Welch a făcut parte dintr-un grup de hip-hop şi jazz, numit Ashock, cu care a înregistrat albumul Plans. Nu s-a simţit deloc bine cu Ashock, aşa că a început lucrul la primul album Florence and the Machine, intitulat Lungs. Acesta a fost lansat la 3 iulie 2009 şi s-a bucurat de un real succes. A fost numărul unu în topul albumelor din Marea Britanie şi locul 14 în topul albumelor revistei americane „Bilboard”. Mai multe piese au devenit hituri, printre care: Dog Days Are Over, Cosmic Love, dar şi Kiss with a First. La gala Brit Awards a fost desemnat „Albumul britanic al anului”. Calităţile vocale cu totul remarcabile ale lui Florence i-au determinat pe criticii de specialitate să o compare cu Kate Bush, Pink sau Björk.

În octombrie 2011, formaţia lansează al doilea album de studio, Ceremonials. Şi acesta a avut un mare succes de top, intrând direct pe locul întâi în UK Albums Chart şi ajungând până pe locul şase în US Bilboard 200. De asemenea, la gala Brit Awards, a fost nominalizat pentru două premii: „Cel mai bun artist britanic feminin” şi „Albumul britanic al anului”. Shake It Out a fost prima piesă editată pe single şi a devenit una dintre cele mai cunoscute melodii ale trupei, iar Spectrum (Say My Name) a fost editată pe single cu un remix al DJ-ului scoţian Calvin Harris şi a devenit primul lor number one în topul britanic.

How Big, How Blue, How Beautiful, al treilea album de studio Florence and the Machine, a fost lansat în mai 2015. Acesta a adus band-ului cel de-al treilea number one în topul britanic, reuşind pentru prima dată să ajungă pe prima poziţie şi în topul 200 al revistei americane „Bilboard”. A avut cinci nominalizări la premiile Grammy. Discul a avut parte şi de un lung turneu de promovare în jurul lumii. Imediat după terminarea turneului, trupa a intrat în studio pentru înregistrările unui nou album, High as Hope, lansat în iunie 2018.

logoJune, nu numai că a fost prima piesă pe care Florence Welsh a scris-o pentru High as Hope, dar a şi ales-o să deschidă albumul. Dacă în producţiile anterioare eram obişnuiţi cu o orchestraţie bogată, aici se evidenţiază vocea puternică a lui Welsh care ne aduce o undă de optimism, iubirea fiind cea care ne poate salva de rutina cotidiană.

„I hear your heart beating in your chest/ The world slows till there's nothing left/ Skyscrapers look on like great, unblinking giants/ In those heavy days in June/ When love became an act of defiance”

„Am auzit cum îţi bate inima în piept/ Lumea încetineşte până nu mai rămâne nimic/ Zgârie-norii privesc asemeni unor giganţi, fără legătură/ În acele zile grele din iunie/ Când dragostea a devenit un act de sfidare”

Hunger este a doua piesă a albumului. A fost editată pe single la 3 mai 2018 şi a ajuns până pe locul întâi în topul revistei americane Bilboard, secţiunea rock alternativ. Versurile fac referinţă repetată la foamea metaforică de dragoste din perioada adolescenţei.

„At seventeen I started to starve myself/ I thought that love was a kind of emptiness/ And at least I understood then the hunger I felt/ And I didn't have to call it loneliness”

„La 17 ani am început să mă înfometez singură/ Am crezut că dragostea e un fel de gol/ Şi în cele din urmă am înţeles foamea pe care o simţeam/ Şi nu a trebuit s-o numesc singurătate”

Lipsa iubirii este evidenţiată de ritmul constant al tobelor dublat de melodicitatea corzilor pianului şi de grandoarea corului care interpretează refrenul: „We all have a hunger” (Toţi suntem înfometaţi).

Despre această compoziţie, Florence divulga pe contul ei de Instagram că nu s-a gândit că aceste versuri vor ajunge textul unei melodii. Iniţial s-a vrut a fi un poem despre căile pe care le-a urmat în căutarea dragostei. Dar cântând-o cu voce tare cu toţii împreună, poate vom forma un cor care va învinge răul şi va alunga singurătatea.

South London Forever este o altă compoziţie autobiografică a lui Welsh despre tinereţea ei zbuciumată, despre perioada petrecută la facultatea de arte din Londra. Riff-ul duios al chitarei bas de la început continuă în spirală, cu scurte întreruperi, pe toată durata piesei. Nostalgia anilor trecuţi este resimţită din plin, chiar dacă sunt evidenţiate cu curaj şi momentele în care alcoolul consumat în exces şi anturajul unor persoane nepotrivite au dus la irosirea ireversibilă a preţiosului timp din anii studenţiei. În vocea lui Florence se simte o emoţie puternică, amplificată de un cor superb de backing vocals (voci de acompaniament).

„When I go home alone/ I drive past the place where I was born/ And the places that I used to drink/ Young and drunk and stumbling in the street/ Outside the Joiners Arms like foals unsteady on their feet/ With the art students and the boys in bands/ High on E and holding hands with someone that I just met// Oh, do you know what I've seen?/ I have seen the fields aflame/ And everything I ever did/ Was just another way to scream your name”

„Când mă întorc acasă singură/ Eu conduc pe lângã locul în care m-am născut/ Şi locurile în care obişnuiam să beau/ Tineri şi beţi şi împiedicându-ne pe stradă/ În faţã la Joiners Arms, ca nişte mânji nesiguri pe picioare/ Cu studenţii la artă şi băieţii din trupe/ O notã Mi acutã şi ţinându-mă de mână cu cineva pe care tocmai l-am întâlnit// Ştii ce am văzut?/ Am văzut câmpiile aprinse/ Şi orice am făcut vreodată/ A fost doar o altă modalitate de a-ţi striga numele”

De câţiva ani, psihologii au definit fenomenul „ghosting” drept practica prin care într-o relaţie amoroasă una dintre părţi întrerupe brusc orice comunicare cu cealaltă, astfel încât ruptura să apară definitivă. Florence Welsh mărturisea într-un interviu pentru revista „DIY” ( diymag.com ) că a avut parte de o astfel de experienţă ca victimă (ghosted). A povestit atunci unei persoane apropiate ce a simţit când iubitul nu i-a mai răspuns la mesaje. Răspunsul primit: „Ai nevoie de un Dumnezeu Mare”. De aici piesa Big God, cea de-a treia care a apărut pe single înaintea întregului album.

În versurile sale, Florence îşi mărturiseşte frustrările, vorbeşte despre golul rămas în sufletul său, pe care doar Dumnezeu l-ar putea umple din nou cu iubire şi poftă de viaţă.

„You keep me up at night/ To my messages, you do not reply/ You know I still like you the most/ The best of the best and the worst of the worst/ You can never know/ The places that I go/ I still like you the most/ You'll always be my favourite ghost// [Chorus] You need a big god/ Big enough to hold your love/ You need a big god/ Big enough to fill you up”

„Mă ţii trează toată noaptea/ La mesaje nu-mi răspunzi/ Ştii că încă îmi place de tine cel mai mult/ Cel mai bun dintre cei mai buni şi cel mai rău dintre cei mai răi/ Nu poţi să ştii niciodată/ Pe unde umblu/ Încă îmi place de tine cel mai mult/ Vei fi mereu fantoma mea preferată// [Cor] Ai nevoie de un Dumnezeu Mare/ Destul de mare pentru a-ţi păstra dragostea/ Ai nevoie de un Dumnezeu Mare/ Destul de mare pentru a-ţi umple golul din suflet”

Intensitatea acestor trăiri triste este oglindită muzical de sunetele aprige ale pianului din fundal, dar şi de vocea puternică a lui Welsh, care face ca piesa să fie atât de pasională.

Sky Full of Song a fost prima melodie a acestui album editată pe single. Succesul pe care îl avem în carieră, în viaţă, ne poate da aripi, ne poate duce atât de sus încât ne putem schimba felul de a fi, caracterul. Florence sugerează, prin versurile piesei, că a fost atât de prinsă în cariera ei încât succesul a rupt-o de realitate, determinând-o să trăiască într-o lume a visurilor. Un asemenea extaz nu poate dura însă la nesfârşit, apare întotdeauna ceva, ca un trăsnet, care ne readuce la realitate.

„Grab me by my ankles, I've been flying for too long/ I couldn't hide from the thunder in a sky full of song/ And I want you so badly, but you could be anyone/ I couldn't hide from the thunder in a sky full of song// [Chorus] Hold me down, I'm so tired now/ Aim your arrow at the sky/ Take me down, I'm too tired now/ Leave me where I lie”

„Prinde-mă de glezne, am zburat prea mult timp/ Nu m-am putut ascunde de tunet într-un cer plin de cântece/ Şi te vreau atât de mult, dar tu ai putea fi oricine/ Nu m-am putut ascunde de tunet într-un cer plin de cântec// [Cor] Ţine-mă jos, acum sunt atât de obosită/ Îndreaptă-ţi săgeata spre cer/ Dă-mă jos, sunt prea obosită acum/ Lasă-mă acolo unde zac”

Grace este o odă dedicată surorii sale mai mici. Sunetele melancolice ale pianului sunt acoperite de tonalităţile sumbre ale vocii lui Welsh. Versurile dezvăluie, din nou, o parte întunecată din trecutul său. Îşi cere iertare de la sora ei mai mică pentru că, drogată fiind, a halucinat şi i-a distrus astfel aniversarea zilei în care a împlinit 18 ani. O probă de maturitate, Florence , în sfârşit, preluând prin acest cântec rolul de soră mai mare.

„I'm sorry I ruined your birthday, you had turned 18/ And the sunshine hit me and I was behaving strangely/ All the walls were melting and there were mermaids everywhere// (…)[Chorus] Grace, I know you carry us/ Grace, and it was such a mess/ Grace, I don't say it enough/ Grace, you are so loved”

„Îmi pare rău că ţi-am distrus ziua de naştere, când ai împlinit 18 ani/ Şi soarele m-a orbit şi mă comportam ciudat/ Toate zidurile se topeau şi erau peste tot sirene// [Cor] Grace, ştiu că ne susţii/ Grace, şi a fost o asemenea murdărie/ Grace, eu nu-ţi spun destul/ Grace, eşti atât de iubită”

The End of Love are o lungă introducere, în care viorile induc o stare meditativă înainte de acordurile pianului. Încă din primele versuri, Florence relatează cum s-a născut ideea acestui cântec:

„I feel nervous in a way that can't be named/ I dreamt last night of a sign that read «The end of love»/ And I remember thinking/ Even in my dreaming/ It was a good line for a song”

„Mă simt moţionatã într-un fel care nu poate fi denumit/ Am visat noaptea trecută un semn care prevestea «Sfârşitul iubirii»/ Şi îmi amintesc că mă gândeam/ Chiar în vis/ Că e un vers bun pentru un cântec”

Florence a declarat pentru postul de radio new-yorkez de rock alternativ, ALT 92.3 FM, că a reuşit să trateze în cele din urmă dragostea într-un mod neobişnuit, mai puţin romantic, ceea ce i-a permis să accepte sfârşitul unei iubiri de scurtă durată, venit din cauze obiective, în concordanţă cu nevoile vieţii. Tot conform declaraţiilor sale, în timpul turneului de promovare a precedentului disc How Big, How Blue, How Beautiful, a avut parte de o astfel de relaţie.

High as Hope este albumul cel mai optimist al lui Florence Welch. Compoziţiile au fost realizate după ce a reuşit să renunţe la consumul de alcool şi droguri. Prin abordarea unor teme cum ar fi trădarea în dragoste, iubirea pentru familie sau acceptarea singurătăţii, artista îşi dezvăluie anumite părţi vulnerabile, având curajul de a fi cu adevărat ea însăşi, într-o perioadă în care perfecţiunea pare a ne defini fiecare gest sau alegere.