logo

Revistă de literatură, eseu, arte vizuale, muzică, fondată în februarie 1990 la Arad.

Redactor-şef fondator: Vasile Dan.

logo

 

POEZIE

 

Ela Iakab
poetă, Lugoj

 

 

Fecioara de la Templul Aethris

 

De ce m-ai ales, Doamne, nu ştiu!

Oamenii nordului m-au hrănit cu fructele morţii
şi tu nu mă chemi
nici în viaţă,
nici în moarte,
nici dincolo.

Eu sunt fecioara cu amintirile oarbe,
dar ştiu că de Tine şi de Mons Ruber
nimeni şi nimic nu m-ar putea dezlega.

Nu am adorat şi nu am slujit niciodată alt Zeu,
te-am lăsat dintotdeauna să faci
piatra de temelie a templului
cu lumină din lumina mea.

Mi-ai interzis îmblânzirea păsării de foc
în care mai răsună şi astăzi
sunetele celor şapte nopţi ale Genezei.

Şi totuşi, crede-mă, Doamne,
că, deşi nu te cunosc,
atât de iubesc,
încât de 700 de ani,
Templul Aethris sunt eu.

 

 

Pelerinul orb

 

Singur urca pelerinul orb
cele nouă sute de trepte ale muntelui.

Nu plângea. Nu cerşea milă.
Se sprijinea doar pe toiagul său.

Din Ellada venea şi ochii lui albaştri
te vedeau pe dinăuntru.

Era adoratorul zeiţei Aethtria şi pe viaţă
voia să fie paznicul templului
geamăn cu templul din lumea ei.

Din cerul zeilor până în cerul astrelor noastre,
stăpâna divină a aerului pur a deschis toate sferele.
În spirală au coborât pietrele de lună
şi s-au aşezat, una câte una,
din temelii spre înălţime,
în sunetul rostirilor ei.

Tu ai fost atunci primul sacerdot pământean,
iniţiat în rostirea divină.

Dacă nu mă crezi, cercetează pergamentele străvechi!
Dacă nu mă crezi, citeşte semnele de pe toiagul meu!
Dacă nu mă crezi, vei fi izgonită!

Atât mi-a spus şi s-a prăbuşit fără suflu,
în prag, la picioarele mele.

 


Dansatorii lui Shiva

 

Nomazii din valea Indului,
cu ofrandele şi veşmintele lor de flori exotice
veneau în pelerinaj
după anotimpuri numai de ei ştiute.

O floare de lotus desenau în aer cei unsprezece inzi,
în dinamica lor mută. Era atâta graţie, atâta ardere
în braţele lor ridicate spre cer,
cum poate să fi fost numai în zeul care a creat
dansând arhitectura cosmosului.

Concentraţi asupra unui maestru
fără nume, fără cuvânt, fără corp,
se roteau în dansul divin
până când din rotirile lor frenetice
ţâşnea un fluviu circular de lumină.

În câteva clipe, dispăreau cu fluviu cu tot.
Unde, nimeni nu ştie.

Poate alcătuiau, toţi, o seminţie aleasă,
poate doar un ordin al iniţiaţilor.

Copiii lor nu dansau până la vârsta de doisprezece ani.
Era interzis, cum şi secretul uceniciei lor de unsprezece anotimpuri,
măsurate după straniile lor scheme astrologice.
Se adânceau în meditaţii şi se hrăneau
doar cu apa de la templul meu.

Mă adorau cum nimeni pe pământ ori pe Mons Ruber.
Ca şi cum eu aş fi fost aceeaşi fecioară
în care s-a întrupat Shiva la începuturi
pentru a revela celor demni de iubirea lui
dansul primordial.

 

 

Scribul zeului Atum

 

Nu era nici fiul, nici întruparea lui Atum
tânărul, mereu tânărul ascet din Heliopolis,
înzestrat cu puterea de a ciopli semne
în corpul meu astral.

Eu sunt Atum, scribul marelui Atum, zeul primordial,
cel ce singur a găsit cupa Înţelepciunii.

Nu i-am ascultat pe magi, nu am crezut în profeţi.
După darurile lor ispititoare nu am tânjit.

Cu mâinile mele de pământean am sculptat
luntrea divină şi de 700 de ori apele
şi mâinile zeului meu au spulberat-o.

Eu şi ofranda mea suntem mereu la început.

Cunosc noima şi sunetul hieroglifelor
pe care Atum însuşi le sculptează în luntrea sa călătoare.

Acel sunet şi acea noimă
niciodată revelate pământenilor.

Eu sunt Atum, scribul marelui Atum,
la templul tău voi ascunde tăbliţele sacre.
Tu vei păzi luntrea celestă
după moartea mea.