TEATRU

Alexandru Moraru
eseist, prozator, dramaturg, Timişoara

Strada Viforniţei nr. 6
– scenetă umoristică -

Personajele:

AVOCATUL

CLIENTUL

IULIANA – soţia clientului

(Un cabinet de avocatură. Bărbatul de la birou aude o bătaie în canat şi ridică privirea de pe registrul dinaintea sa.)

AVOCATUL : Intră! ( Uşa se deschide încet şi pătrunde un ins între două vârste, blond, de statură mijlocie.) Bună ziua! Cu ce vă putem servi?

CLIENTUL : Să trăiţi! Ştiţi... aş avea o problemă...

AVOCATUL : Penală?

CLIENTUL : Poftim?

AVOCATUL : De natură penală?

CLIENTUL : A! Nu, nu... Civilă. Mai precis, una domestică.

AVOCATUL (tuşind protocolar): Presupun că vreţi să divorţaţi!

CLIENTUL : Aţi ghicit. După zece ani de căsnicie.

AVOCATUL : Decizia dumneavoastră e fermă?

CLIENTUL : Adică?

AVOCATUL : E definitivă, ori o mică supărare de moment?

CLIENTUL : N-am niciun dubiu: e categorică!

AVOCATUL : În cazul acesta, luaţi loc.

CLIENTUL : Mulţumesc. (Se aşază pe scaun, răstimp în care juristul aprinde o ţigară şi trage cu nesaţ fumul în piept.)

AVOCATUL : Aşadar, aţi hotărât să vă separaţi...

CLIENTUL : Întocmai.

AVOCATUL : Din vina cui?

CLIENTUL (prompt): A ei, fireşte!

AVOCATUL : De ce, nu e gospodină?

CLIENTUL : Nu despre asta e vorba.

AVOCATUL (lepădând scrumul în cafetieră):

AVOCATUL : Dar, despre ce?

CLIENTUL (inspirând adânc): Mă trişează...

AVOCATUL : La bani?

CLIENTUL : Nu. Cu bărbaţii.

AVOCATUL : Vă încornorează?

CLIENTUL : Da.

AVOCATUL : De când?

CLIENTUL : Nu ştiu exact. De un timp.

AVOCATUL : Şi aţi descoperit abia acuma?

CLIENTUL : Da. Bine, suspectam eu ceva, însă n-am in­tervenit imediat. Am lăsat lucrurile în suspans, dar ele au luat o turnură urâtă.

AVOCATUL : Hm... Poate vă înşelaţi.

CLIENTUL : În ce sens?

AVOCATUL : Asupra infidelităţii soţiei.

CLIENTUL (nedumerit): Ce vreţi să spuneţi?!

AVOCATUL : În locul dumneavoastră, n-aş fi atât de sigur.

CLIENTUL : Nu înţeleg...

AVOCATUL (didactic): Apropo de adulter. Mai gândiţi-vă. Mai meditaţi... La nervi, câte nu face omul?

CLIENTUL (ritos): Vă asigur că demersul meu e pe deplin justificat şi dacă am stabilit să...

AVOCATUL (întrerupându-l): Domnul meu, nu mă îndoiesc de asta. Sunt convins că acţionaţi în cunoştinţă de cauză. Dar totuşi, despărţirile nu-s uşoare. Ele sunt stresante. Apoi, împărţirea averii, partajul... Nu mai pomenesc de onorariu, cheltuielile de judecată! Toate astea presupun trei lucruri: nervi, timp şi bani. Vă asumaţi aceste riscuri?

CLIENTUL : În totalitate!

AVOCATUL (strivind mucul în cafetieră): Hm... Observ o încrâncenare maximă în ce vă priveşte. (După o pauză.) Îmi permit o mărturisire: sincer, nu-mi plac divorţurile.

CLIENTUL (surprins): Adică?!

AVOCATUL (doctoral): Eu judec chestiunea şi din alt punct de vedere. Social şi demografic.

CLIENTUL : Şi ce legătură are asta cu mine?!

AVOCATUL : Are, are... Nu vedeţi că tot mai mulţi oameni se înstrăinează? Că tot mai multe căsnicii se duc de râpă? Şi ce înseamnă fenomenul? Împuţinarea cuplurilor şi, implicit, reducerea natalităţii. E un proces extrem de îngrijorător şi de preocupant, nu credeţi?

CLIENTUL (croind o grimasă): Mda...

AVOCATUL (energic): Repercusiunile pe termen lung sunt catastrofale şi nu putem rămâne indiferenţi. Gândiţi-vă că ne depopulăm în ritm alarmant şi implacabil. Şi cine e culpabil de situaţia creată? Cine? Vă spun eu: noi toţi purtăm vina. Dar mai ales voi, cei ce doriţi să renunţaţi la atributele sacre ale familiei: procreare, educaţie, statornicie... Într-un cuvânt – vigoarea şi viitorul naţiei!

CLIENTUL (fâstâcit de pledoaria celuilalt): Bine, dar, în cazul meu, realitatea e mai gravă decât vă imaginaţi. Menajul comun e compromis iremediabil.

AVOCATUL : Chiar? Nu mai e loc de întors?

CLIENTUL : Nicidecum! Nici măcar în vis!

AVOCATUL : Hm... Baş că mă faceţi curios. În fond, ce s-a întâmplat? Relataţi-mi pe larg.

CLIENTUL (încruntându-se niţel): Domnule avocat... Cum să vă spun... (Tuşeşte şi-şi şterge nasul cu batista.) Soţia mea a ajuns în ultima fază a decăderii conjugale. (Pauză.)

AVOCATUL : Continuaţi!

CLIENTUL : Are doi amanţi.

AVOCATUL : Doi?!

CLIENTUL : Pe ăştia îi ştiu eu. Însă mai are unul la serviciu. Chiar pe şeful ei.

AVOCATUL (curios): Şi ea unde lucrează?

CLIENTUL : E secretară la o firmă.

AVOCATUL : Aha, înţeleg! Combinaţia clasică dintre şef şi subaltern.

CLIENTUL : Corect!

AVOCATUL (scriind ceva în bloc-notes): E o simplă supoziţie sau o certitudine?

CLIENTUL : Certitudine, evident. I-am urmărit şi i-am văzut deseori împreună, după program. Pentru a-i surprinde, m-am transformat în detectiv.

AVOCATUL (aprinzându-şi o nouă ţigară): Parcă ziceaţi de încă doi ibovnici. Cine sunt?

CLIENTUL (muşcându-şi buza inferioară): Vecinii mei. Sasu şi Dorel.

AVOCATUL : I-aţi prins în flagrant?

CLIENTUL : Nu chiar. Dar, în timp, am strâns o droaie de indicii.

AVOCATUL (părăsind jilţul şi venind în centrul încăperii.) Deci, îi imputaţi consoartei dumneavoastră trei derapaje conjugale majore!

CLIENTUL (stârnit): Ce „derapaj”, domnule avocat? Trădare în toată legea! Cu cine vrei şi cu cine nu vrei!

AVOCATUL (măsurându-l atent): Doar nu susţineţi că a mai „sărit” şi alte „garduri”!?

CLIENTUL (săltând din umeri): Mai ştii!?... În privinţa ei, nu garantez nimic.

AVOCATUL : Interesant! Pare un caz deosebit.

CLIENTUL : Este. Are un avânt vulcanic.

AVOCATUL : Soţia?

CLIENTUL : Da. Nu ieşi la cale cu ea.

AVOCATUL : E violentă?

CLIENTUL : Are şi duritate. Însă mă refer la pat.

AVOCATUL : Mai clar, vă rog...

CLIENTUL (ocolindu-i privirea): Vă spun, da' rămâne între noi.

AVOCATUL : Mai încape vorbă? Confidenţialitatea e sfântă!

CLIENTUL (pe ton coborât): Te rupe la orizontală! Nu-i rezistă nimeni! E nurlie şi fragedă ca o codană de la munte.

AVOCATUL (aplecându-se niţel spre el): Zău?! Vă referiţi la... la „hopa-ţupa”?

CLIENTUL (umezindu-şi buzele): Îhî... E zvârlugă în piele de drac!

AVOCATUL : Înseamnă că are temperament, nu glumă!

CLIENTUL : Au, maica-mea! Da' ăsta nu-i un avantaj, ci un defect.

AVOCATUL : Credeţi?

CLIENTUL : Absolut! Dacă tot mănânci şi nu te saturi niciodată, cum se numeşte asta? Nu e o boală?

AVOCATUL (meditativ): Da, ar putea fi...

CLIENTUL (cu un gest de resemnare): Vedeţi, nu m-am gândit până acuşi...

AVOCATUL : La ce?

CLIENTUL : La starea ei. La suferinţa ei. Discutând aici, cu dumneavoastră, parcă mi s-a luat o pânză de pe ochi. (Pauză.) Probabil că m-am pripit.

AVOCATUL (reocupându-şi locul la birou): Cu ce?

CLIENTUL : Cu divorţul.

AVOCATUL (inhalând un ultim fum de ţigară): Doriţi să-i mai acordaţi o şansă?

CLIENTUL (şovăielnic): Hm... Păi... de ce nu? Abandonezi un om beteag? Nu ştiu de ce, însă am impresia că săvârşesc un păcat prea greu. În definitiv, am un copil cu ea.

AVOCATUL (ridicându-se brusc în picioare): Nu v-aş sfătui să renunţaţi acuma. Din experienţa proprie, vă dezvălui un secret: cel mai dificil moment e acela al primului pas. O dată croit, scapi de tensiuni şi angoase fiindcă realizezi că te-ai înscris pe traiectoria ce duce spre eliberare. Aici se relevă tăria de caracter a omului, determinarea lui întru reuşită. De aceea, repet: nu dezertaţi acuma!

CLIENTUL (aburindu-i-se privirea): Aveţi dreptate, dar...

AVOCATUL (incisiv): După atâta sperjur, ce credit mai merită? Speraţi să se îndrepte? Să-şi revină?

CLIENTUL : S-au mai produs minuni...

AVOCATUL (arborând o mască blazată): Iluzii! Din câte mi-aţi istorisit, deduc că femeia e irecuperabilă. (După o pauză.) Ea e de acord cu anularea căsătoriei?

CLIENTUL : Presupun că da. Încă nu mi-a răspuns precis, doar aşa, evaziv. (Pauză.) Ştiţi ce bănuiesc?

AVOCATUL : Ascult.

CLIENTUL : Că nu şi-a clarificat îndeajuns sentimentele. Da, da! Asta e explicaţia. Caz în care, regret, nu pot să merg nici eu mai departe.

AVOCATUL (sceptic): Sunteţi sigur?

CLIENTUL : În mare, da.

AVOCATUL : Bine, cum poftiţi. Nu vă pot obliga. Însă, referitor la sentimentele soţiei, am o sugestie. Trimiteţi-o, mâine seară, la mine.

CLIENTUL (nedumerit): De ce?!

AVOCATUL : S-o evaluez psihologic. În toţi parametri. N-aţi ştiut până acuma, dar nu sunt un simplu avocat.

CLIENTUL (mirat): Nu?!

AVOCATUL (cu un accent trufaş): Posed şi o licenţă în psihologie. Adică citesc în sufletul persoanei şi culeg informaţii esenţiale despre ea.

CLIENTUL : Scuzaţi-mă... Într-adevăr, n-am ştiut.

AVOCATUL : Nu-i nimic. Nu scrie pe fruntea mea că am terminat două facultăţi.

CLIENTUL : Mă bucur că am cunoscut un om deştept ca dumneavoastră. Felicitări!

AVOCATUL (schiţând un surâs): Mulţumesc...

CLIENTUL (sculându-se de pe scaun): Atunci... domnule avocat... vă trimit nevasta. Mâine seara, cum aţi stabilit. Să vorbiţi cu ea şi să vedeţi în ce fază e. Şi, mai ales, ce vrea, ce are de gând?

AVOCATUL : În ordine, nicio grijă! O examinez şi apoi am să vă comunic concluziile. În funcţie de rezultat, demarăm acţiunea sau o stopăm. E bine aşa?

CLIENTUL (strângându-i, recunoscător, mâna): Perfect! Ne revedem poimâine. (Dă să iasă, când se opreşte brusc şi se pocneşte cu palma peste frunte.)

AVOCATUL : S-a întâmplat ceva?

CLIENTUL (mijind ochii): Mi-a venit o idee. De ce să mai aşteptăm până mâine, dacă putem s-o facem azi?

AVOCATUL : Consultaţia?

CLIENTUL : Păi! Am isprăvi mai repede şi ne-am lua o povară de pe cap.

AVOCATUL : Chiar! Devansăm acţiunea.

CLIENTUL : Soţia e acasă. Îi telefonez acu' şi în zece minute „aterizează”.

AVOCATUL : Are maşină?

CLIENTUL : Bolid. Turbo. I-am cumpărat-o în urmă cu cinci ani, de ziua ei de naştere. A comentat câta apropo de marcă, dar, în final, s-a potolit. I-am şi spus: „Ghiocel, nu-ţi ajung două sute de cai putere? Cât mai vrei?”

AVOCATUL (curios): Şi ce-a zis?

CLIENTUL (sastisit): Ei, palavre de clacă... (Scoate celularul, presează o tastă şi aşteaptă cu aparatul la ureche.) Ciao! Eu sunt. Uite care-i treaba. Am găsit un avocat super, care vrea să vorbească cu tine. Cum?... Da, da, în problema noastră... Vino cât poţi de rapid pe strada Viforniţei numărul şase! Poftim?... Unde e? E paralelă cu splaiul Mateloţilor. Vila are o firmă cu neon la poartă. Eu...? Ce-i cu mine? Nu, doar tu cu el, între patru ochi. Hai, că e chestie serioasă şi ne ajută pe amândoi! Ce?... Lasă, comentăm după aia. Omul te aşteaptă. (Închide mobilul, apoi, spre jurist.): Eu nu asist. O să-mi povestiţi cum a decurs consultaţia.

AVOCATUL : E o decizie înţeleaptă. În mod cert prezenţa dum­neavoastră ar inhiba-o, perturbând acurateţea confesiunii. Căci, stimate domn, vreau să-i aplic o metodă novatoare de introspecţie psihologică. Ea a fost îndelung probată în laboratorul minţii mele şi nădăjduiesc să obţin rezultate semnificative şi durabile.

CLIENTUL : Grozav! Să aflu şi eu, în sfârşit, ce vrea muierea asta!? Care e menirea ei în viaţă? De ce a cârmit pe şleauri deocheate? Credeţi că pretind prea mult?

AVOCATUL : La toate întrebările care vă frământă, veţi primi răspunsuri adecvate.

CLIENTUL (deschizând uşa ): În regulă. Vă urez succes! (Părăseşte încăperea şi, nu peste mult timp, apare consoarta lui. Poartă fustă scurtă, pantofi cu toc înalt şi o ie albastră, transparentă, cu decolteu adânc.)

AVOCATUL (întâmpinând-o culant): Sărut mâna, doamnă. Bine aţi sosit!

FEMEIA : Numele meu e Iuliana. Puteţi să-mi spuneţi Lili.

AVOCATUL (frecându-şi palmele): Sunteţi amabilă... (Trage scaunul şi, cu un gest, o invită să ocupe loc. Musafira se aşază picior peste picior şi rămâne cu privirea aţintită asupra gazdei.) Aşadar, să trecem la subiect. Soţul dumneavoastră mi-a relatat, în mare, istoricul relaţiei dintre voi.

IULIANA : Poftim?... Care „istoric”?

AVOCATUL : Al convieţuirii... Al coabitării voastre.

IULIANA (tăios): Fiţi serios, domnule! Vă luaţi după idiotul ăla?

AVOCATUL (surprins): Nu înţeleg...

IULIANA : Traiul cu el nu poate avea decât o singură denumire: chin.

AVOCATUL : Chiar aşa?

IULIANA : Întocmai. Nu ajunge că e scrântit, dar mai e şi neputincios!

AVOCATUL : În ce sens?

IULIANA (croind o grimasă): Al bărbăţiei.

AVOCATUL : Adică... nu face faţă la...

IULIANA : Exact. E terci! Fleaşcă!! Mămăligă!!!

AVOCATUL : Incredibil! N-aş fi bănuit aşa ceva. Soţul dumneavoastră e un tip zdravăn, bine clădit.

IULIANA (schiţând un surâs): Aparent, domnul meu. Aparent...

AVOCATUL : Mă rog... Şi acesta e motivul discordiei conjugale?

IULIANA : Unul dintre ele.

AVOCATUL : De ce? Mai sunt şi altele?

IULIANA : Suficiente cât să divorţez instantaneu.

AVOCATUL : Asta e şi poziţia soţului?

IULIANA : Părerea lui mă interesează mai puţin. Aici e vorba, în primul rând, de voinţa mea, deşi...

AVOCATUL (îngânând-o): „Deşi”...

IULIANA : ... am observat o încrâncenare tot mai pronunţată în ultima vreme. S-a durificat, neîndoielnic.

AVOCATUL : Ştiţi ce nu pricep eu? Cum poate un bărbat să abandoneze o femeie atât de frumoasă? Cred că nu realizează ce comoară are lângă el. (Părăseşte jilţul şi, apropiindu-se de bar, ia o tavă cu două păhărele, pe care le umple cu lichior.) Imediat prepar şi o cafea. Puteţi fuma, dacă doriţi.

IULIANA : Da? E voie?

AVOCATUL : Desigur. Şi eu pipez.

IULIANA (aprinzându-şi o ţigară mentolată): Aveţi un birou spaţios. Şi bine dotat.

AVOCATUL (măgulit): După atâţia ani în branşă, ce să zic? Meritam şi eu un loc de muncă agreabil, nu?

IULIANA : Normal . Nu degeaba se spune că fiecare primeşte ce i se cuvine.

AVOCATUL : Corect. Sau, cu alte cuvinte, cum îţi aşterni, aşa dormi. E o zicală pe care n-ar trebui s-o uităm niciodată.

IULIANA : De acord. Înţelepciunea populară e mereu actuală, chit că o ignorăm de atâtea ori.

AVOCATUL : Întocmai. (După o pauză.) Vă propun să ne mutăm pe canapea. E mai comod şi-mi pot detensiona spatele.

IULIANA : Vă jenează sciatica?

AVOCATUL : Un lumbago păcătos! Pe partea stângă.

IULIANA : Asta nu-i aşa grav. Se poate trata.

AVOCATUL : Cu perseverenţă şi conştiinciozitate învingi beteşugul. (Plasează tava, scrumiera şi păhărelele pe o măsuţă cu rotile şi o împinge lângă canapea, apoi iau loc pe suprafaţa elastică, vişinie, mărginită pe latura dinspre perete cu un spătar tip fagure.) Ce distrat sunt! Am uitat de cafea!

IULIANA (expulzând un rotocol de fum): Lăsaţi, nu vă deranjaţi. Am mai băut azi o porţie, aşa că...

AVOCATUL : Nici eu nu mor după ea. Agreez mai mult vinul.

IULIANA : Da? Şi eu.

AVOCATUL (binedispus): Ia te uită! Avem gusturi comune. (Se duce la bar şi revine cu o sticlă de un litru şi jumătate împodobită cu inscripţii şi etichete viu colorate.) Flaconul ăsta l-am căpătat când am finalizat cu succes o speţă a naibii de încâlcită. E un vin rar, de colecţie. Eu zic să-l încercăm, ce părere aveţi?

IULIANA : Dacă doriţi...

AVOCATUL : Sincer, sunt şi eu curios ce aromă are. Că de preţ – ce să mai vorbim!

IULIANA : Cu siguranţă că e scump.

AVOCATUL : Scump? Puţin spus. E costisitor, motiv pentru care nu-i la îndemâna oricui. (Pauză.) Atunci... renunţăm la lichior şi ne concentrăm pe „lacrima” strugurelui, nu?

IULIANA : Mai bine. Nu prea sunt cu dulciurile.

AVOCATUL : Ţineţi la siluetă, ceea ce nu-i rău. Din contră! (Îndepărtează ţoiurile cu lichior, aduce o pereche de pahare din cristal şi, destupând butelia, toarnă vinul în ele.) Sănătate şi să fie într-un ceas bun!

IULIANA (ridicând cupa): Să fie!

AVOCATUL (plescăind din limbă): Cum vi se pare? Merită reclama?

IULIANA (sorbind iar din rubiniu): Are un iz deosebit... Ceva între smochin şi rodii. Sau curmal...

AVOCATUL (aprobând din cap): E spuma florei medi­teraneene, esenţa miresmei elevate dospite în cuva generoasă a soarelui meridional. E unul dintre cele mai minunate daruri ale naturii hărăzite omului. Iar dacă asociezi acestui elixir magic şi un chip superb ca al dumneavoastră, ai înainte imaginea aproximativă a perfecţiunii.

IULIANA (strivind mucul de ţigară în scrumieră): Mă fla­taţi, domnule avocat. De altfel, nici nu mă mir fiindcă sunteţi specialist în meşteşugul frazelor.

AVOCATUL (umplându-şi cupa şi bând cu sete din ea): Ce să-i faci, deformaţie profesională. Dacă juriştii n-au „papagal”, atunci cine?

IULIANA : Mai sunt şi scriitorii...

AVOCATUL : Da, însă ei nu se expun ca noi. Noi luăm în piept realitatea, pe când ei o inventează. E o diferenţă majoră, nu credeţi?

IULIANA : Nu ştiu, nu mă pricep...

AVOCATUL (surâzând): Ei, nu! Sunteţi mai dotată decât vă închipuiţi. Din toate punctele de vedere.

IULIANA (golind cupa cu vin): Şi care sunt ele?

AVOCATUL : Poftim?

IULIANA : Punctele de vedere.

AVOCATUL : A! Păi... fizic, intelectual... Şi celelalte calităţi... care zac latent.

IULIANA (împingându-şi bustul înainte): E cald aici. N-aveţi aer condiţionat?

AVOCATUL : Cum să nu! Doar că, temporar, instalaţia e stricată. Am sesizat firma, însă reparaţia trenează. (Părăseşte canapeaua şi deschide o parte a ferestrei, după care îşi reocupă locul.) Aşa, e mai bine. Se mai răcoreşte niţel. (Pauză.) Dar, ce-aţi făcut? Văd că mi-aţi umplut paharul! Pentru reciprocitate, îngăduiţi-mi să vă torn şi eu. (Întinde mâna la cupă, răstimp în care survolează cu privirea conturul sânilor presând diametrul iei. Înghite în sec, apoi ochii îi cad pe pulpele albe şi pline ale musafirei, pentru a poposi la final pe chipu-i fraged, senin şi expresiv.)

IULIANA (uşor impacientată): S-a întâmplat ceva?

AVOCATUL (completându-i licoarea din pahar): Ce să se întâmple? O, ba da! Un moment de „reculegere” indus de bogăţia tabloului. ( Saltă cupa şi i-o înmânează, pe urmă ciocnesc şi beau pe rând.) Excelentă agheasmă! Însă, mai presus de ea, e prezenţa dumneavoastră aici.

IULIANA : Aş fi preferat să nu mă aflu aici.

AVOCATUL : Vă displac cumva?

IULIANA : Nu e vorba de asta, ci de ipostaza mea. Nu mă găsesc în cea mai fericită perioadă a vieţii.

AVOCATUL : Înţeleg. Vă macină problema cu divorţul.

IULIANA : Mda... Şi încă altele.

AVOCATUL (golind paharul): Nu vă consumaţi. Chestiunea aceasta o rezolvăm noi. E sarcina ce ţine de tagma noastră.

IULIANA : Voi, avocaţii, poliţiştii, pompierii şi medicii, aveţi meserii ingrate.

AVOCATUL (mirat): În ce sens?!

IULIANA (zâmbind eteric): Sunteţi extrem de utili şi, totuşi, ar fi bine să nu vă întâlnim niciodată.

AVOCATUL : Interesantă remarcă! Şi conţine mult adevăr.

IULIANA (încrucişându-şi picioarele şi aplecându-se niţel spre gazdă): Sper ca el să fie de partea mea.

AVOCATUL : Cine?!

IULIANA : Adevărul. Să am câştig de cauză.

AVOCATUL : Desigur. Dialogul acesta este unul preliminar. Pur informal. Discuţia aprofundată, pe fond, o vom programa la altă dată.

IULIANA : Cum doriţi. Numai să mă ajutaţi. Să scap, în sfârşit, din labele acelui nenorocit!

AVOCATUL : Îl urâţi?

IULIANA (energic): Poţi să nu urăşti un monstru? Îl de­test din toată fibra mea şi tocmai de aia contez pe sprijinul dumneavoastră.

AVOCATUL (punându-i mâna pe braţ): Încrederea acordată mă onorează. Şi, evident, mă obligă.

IULIANA (surâzându-i galeş): Sunteţi drăguţ. Nu ştiu de ce, dar îmi inspiraţi siguranţă. Ciudat! E un sentiment pe care nu-l am în faţa oricărui bărbat.

AVOCATUL : Chiar?!

IULIANA : De bună seamă. (Pauză.) Nu mai aveţi vin în cupă! Pot să vă servesc?

AVOCATUL : Bineînţeles, stimată doamnă...

IULIANA : Puteţi să-mi spuneţi Lili. E mai... mai...

AVOCATUL : ... intim, nu?

IULIANA : Exact. Şi mai potrivit. (Îi umple paharul cu vin, pe care gazda îl bea din două-trei înghiţituri, apoi îşi aprinde o ţigară şi trage câteva fumuri la rând.) Iertaţi-mi indiscreţia, dar aş vrea să vă întreb ceva.

AVOCATUL (mărinimos): Orice!

IULIANA : Sunteţi însurat?

AVOCATUL : De un car de ani. Şi am doi copii.

IULIANA : Să vă trăiască!

AVOCATUL : Mulţumesc...

IULIANA : Şi ea... cum e?

AVOCATUL : Nevasta?

IULIANA : Da.

AVOCATUL : Printre ele... Nici prea prea, nici foarte foarte.

IULIANA : Adică?

AVOCATUL : E cam bleguţă. Însă e gospodină. Face crăpelniţă picantă şi e expertă în murături. Îmi convine că e discretă şi nu mă sufocă cu prezenţa ei. Ca acuma, de pildă. Sunt singur în hardughia asta şi pot lucra nestingherit.

IULIANA : E plecată undeva?

AVOCATUL : La munte. Cu odraslele. Are o soră acolo şi trage deseori la ea. Fiind mai în vârstă, o ajută cu treburile, una-alta...

IULIANA : Înseamnă că are multe calităţi.

AVOCATUL (fluturând din mână): E... Ca fiecare om. Lumini şi umbre, piscuri şi hârtoape... (Cască.) Nimeni nu e perfect, nu? (După o pauză.) Dar, ce, numai eu beau? (Ia sticla, îşi umple paharul şi completează şi cupa musafirei.) Aşa, ce mai tura-vura! Să-i dăm cep! (Ciocnesc şi-şi reaprinde ţigara, care, în răstimp, se stinsese, apoi cască din nou, repetat.)

IULIANA (răsucindu-se către el): Să nu-mi spuneţi că vă curtează somnul!?

AVOCATUL (semeţit): Pe mine?!... Exclus! (Cască iară şi inspiră adânc, smucind de gulerul cămăşii.)

IULIANA : Nu vă simţiţi bine?

AVOCATUL (sorbind-o din ochi): Poftim? Să-l văd eu pe ăla care nu-i în largul său în preajma unei zâne ca dumnea... Ca tine, Lili. (Pauză.) Eşti ca o stea... Un luceafăr gonind bezna muritorului de rând...! Ah, ce minune! (Cu mâna la gură, maschează un alt şir de căscături, până sughiţă zgomotos şi-şi reazămă ceafa de spătarul banchetei.) Ce naiba, vinul ăsta...

IULIANA (încordată): Ce-i cu el?

AVOCATUL : E tare. Mă suceşte rău de cap!

IULIANA : Aţi ameţit?

AVOCATUL : M-a toropit. Mi-a povestit că-i o băutură specială... da' nici aşa!

IULIANA : Cine v-a atenţionat?

AVOCATUL (coborându-şi pleoapele): Directorul... ăla care mi-a dăruit-o...

IULIANA (grijulie): Dacă vă e rău, prepar urgent o cafea. Auziţi? (Neprimind răspuns, se apleacă deasupra bărbatului, moment în care acesta alunecă spre dânsa, prăbuşindu-se cu fruntea în decolteul ei. Cu gesturi ferme, îl desprinde de pe ea şi-l readuce la poziţia iniţială, după care, scoţând celularul din poşetă, tastează numărul de acasă.) Ascultă, Virgile! Craidonul a adormit abia acuma. Cum?... I-am dat o doză dublă de somnifer. Într-adevăr, e rezistent, dar l-a doborât. Ce anume?... Fii calm, n-a apucat să mă violeze. Am calculat totul la milimetru... Da, da... Fantele e înstărit, fără discuţii. L-ai scanat la precizie când ai cercetat terenul şi l-ai îmbrobodit cu divorţul. Ce...? Oho, avem ce căra! Vino repede cu furgoneta! Dacă biroul e atât de luxos, îmi închipui ce-o fi în restul vilei! Ei, na! Parcă nu ştiu! Normal că ne mişcăm rapid. Repet adresa: strada Viforniţei numărul şase. Aşa, perfect! Da, da... Hai, bagă viteză!