RESTITUIRI

Iulian Negrilă
istoric literar, Arad

Scriitorii şi Marea Unire

Literatura noastră dintotdeauna şi-a adăpat sufletul la izvoarele vremurilor. Faptele măreţe ale istoriei neamului au pătruns în conştiinţa maselor populare, nu numai prin paginile zguduitoare ale istoriei, ci şi prin slovele scriitorilor patrioţi care s-au făcut ecoul lor pentru veacuri.

Realizarea Marii Uniri la 1 Decembrie 1918 a fost manifestarea voinţei unanime a neamului românesc, fiind oglindită în paginile de un vibrant patriotism. Presa de-atunci, din toate părţile locuite de români a dat o atenţie sporită creaţiilor literare care cântau Marea Unire. Era firesc ca şi „Românul” din Arad, apărut în 1911, ca organ al Partidului Naţional Român , să dea luminii tiparului cele mai reprezentative manifestări ale cugetului românesc, care cântau Unirea Transilvaniei cu Ţara, pregătită de veacuri şi între zidurile Cetăţii de pe Mureş. Atunci „un gând s-a frământat şi o inimă a bătut în neamul românesc în ziua dintâi Decembrie , gândul unirii tuturor românilor şi inima României Mari !” („Românul”, nr.24/25 noiembrie – 8 decembfrie 1918, p. 1).

Marele cântăreţ al „pătimirii noastre”, Octavian Goga a evocat în cuvinte măreţe acest moment al istoriei noastre: „Pentru Regatul Român venirea ardelenilor este cea dintâi sărbătoare a unirii politice cu pământul ce se va rupe de sub sceptrul habsburgilor. Soarta a făcut ca din acest oraş al înfrăţirii de odinioară să plece şi consolidarea de mâine. Sufleteşte, această unire a fost totdeauna. Viaţa Ardealului are de veacuri ca unic punct de orientare credinţa unirii de sânge cu Ţara . Tot astfel şi politiceşte principiul untăţii a îndrumat în mod perpetuu programul gândirii de peste munţi!” („Românul”, nr.31/4 – 17 decembrie, 1918, p.2).

Mânat de acelaşi patriotism fierbinte, Alexandru Vlaţuţă binecuvântează în cuvinte incendiare evenimentul ce-a înfiorat inimile tuturor românilor:

„Şi gândul mă duce pe cel mai înalt vârf al Carpaţilor noştri, – îmi fac ochii roată, şi toate podoabele ţării mi se dezvelesc într-o lumină de vis, toată mândriei Doinei-Ţară, din cătările Tisei până la Marea cea mare , iat-o acum întreagă şi lămurită”.

Mari au fost suferinţele pe care le-am îndurat , dar mare-i şi răsplata jertfelor noastre. Poate că niciodată n-a încăput atâta fericire în hotarele ţării ce s-a chemat cândva „Dacia Feiix!”

Îndărătul nostru e o lume pe care se lasă amurgul, cel din urmă amurg. Înainzea noastră mijesc zorii zilei pe-o lume nouă. (Al. Vlahuţă, Amurg şi zori, în „Românul”, nr.31/ 3-16 decembrie, 1918, p.2).

De la Iaşi, însuşi marele istoric şi scriitor Nicolae Iorga se referă la hotărârea românilor ardeleni de a se uni cu ceilalţi fraţi, apreciind cum se cuvine momentul dezrobirii lor naţionale: „Soarta voieşte astăzi ca, după ce jertfa cea mai devotată a noastră, celor de aici, a rămas zadarnică, aceeaşi dreptate să încunune în aceeaşi clipă silinţele noastre cu silinţele voastre, îmbrăţişând în aceeaşi răsplătire întreg neamul românesc” („Românul”, nr. 14/ 12-26 noiembrie, 1918, p.2).

Limba, obiceiurile şi portul românilor sunt insemnele naţionalităţii lor şi au fost apărate cu străşnicie şi prin literatură. În versuri simple, dar cu o bogată încărcătură de sentimente, Maria din Ocna îndeamnă să se păstreze cu orice sacrificii portul strămoşesc:

Cu portul meu am fost făloasă
Şi am să fiu cât mai trăiesc
Că nu sunt porturi mai frumoase
Ca portul nostru românesc.

Nu trebuie să-şi părăsească,
Românul, portul lui cel străbun,
De vrea ca neamul să-l iubească, -
Şi poartă nume de român.

(Maria din Ocna, Portul meu, în „Românul”, nr.93 / 1911, p.6).

Dacă la începutul lui 1916, în plin război, Ion Agârbiceanu „rectifică părerea celor ce credeau că în război muzele tac, renarcând că „publicistica noastră trăieşte din simţămintele cele mai curate, din idealurile cele mai înalte ale neamului”, în povestirea Un bătrân se ridică cu vehemenţă în apărarea limbii străbune. Moş Simionaş află că nepoţii săi învaţă în limba maghiară şi în faţa preotului zice:

– Voi fi păcătos eu, şi nu pot folosi singur, că răutatea e tot pe noi.

– Ce răutate, moşule – întrebă uimit părintele...

– Răutatea cea cu necinstea, răspunse el trist..Să treacă de la noi răutatea , să ajungă iar în şcoala noastră la cinstea ce i se cade cartea sfântă , cartea românească. Dumneata ştii cum s-a stricat cinstea cărţii noastre ? (Ion Agârbiceanu, Un bătrân, nr. 79/7 – 20 aqprilie 1913, p. 1-3).

Versuri mobilizatoare scrie şi I. Georgescu prevestind evenimentul Unirii pentru înfăptuirea României Mari:

Veniţi voioşi azi, fraţi români
Pe câmpul libertăţii
Căci răsărit-a în sfârşit
Şi soarele dreptăţii.

Căci noi şi prietenii noştri toţi,
Vom fi în veci uniţi
Iar inimicii cei cumpliţi
Ca pleavă risipiţi.

(I. Georgescu, Pe câmpul libertăţii, „Românul”, nr.18/17-30 /1018, p. 3-4).

După ce arată suferinţele de veacuri ale Ardealului, unde „sărmana scumpă Doină bate drum spre ţări străine, poetul O. Hulea prevede sfârşitul robiei:

Când zdrobind cu-o lovitură, pe potrivnicii din cale,
Peste oştile duşmane ceriul o să se prăvale...

pentru ca în final versurile sale să se constituie într-un veritabiul blestem:
Iartă, Doamne, toată vina şi din inimi şi din gând,
Dar pe ucigaşi, stăpâne, să nu-i ierţi nicicând, nicicând!

(O. Hulea, Nu mai plânge, „Românul”, nr.41/ 23 februarie – 6 martie, 1916, p. 2).

Alături de ceilalţi scriitori, Ion Băilă dă glas în versurile sale chemării „bătrânilor obşitari” a căror credinţă în puterea neamului e de neclintit. Invocaţia sa retorică are puternice efecte de conştiinţă:

Tu, Oltule, val furtunos,
Tu, Mureş,blând şi lin
Păziţi Ardealul cel frumos
De ori şi ce străin !

(Ion Băilă, Cântecu obşitarilor , în „Românul”, nr. 37/ 18 februarie – 2 martie 1916, p. 1).

Poeziile care cântă Unirea sunt din ce în ce mai numeroase, pe măsură ce evenimentul se apropia, dar şi după 1 Decembrie 1918, poeţii cântă realizarea visului de secole al românilor. În versuri profetice, I. Broşu consemnează rolul tuturor provinciilor în realizarea Unirii:

Bănatul ne-a trimis solia
Năpraznicu-i aud l-aud
Trezit din somnu-i de urgie
Braşovul viforos învie
La fapte mari de vitejie
Vin grăniceri din Năsăud...
Şi Bucovina blând ne cheamă
............................................
Cu glas de bucium depărtat
Cu plânsetul duios de mamă
Lăsaţi să piară oarba teamă
Va ţine cerul astăzi seamă
De ceasul nostru aşteptat !..

(I. Broşu, Marşul legionarilor români, „Românul”, nr. 10 /7 – 20 noiembrie 1918, p. 4).

Al. Munteanu al lui Vasile cheamă, de asemenea, la sărbătoarea întregului neam românesc:

De la Abrud, de prin Albac,
Din Ţebea, unde moaşte zac,
Din Câmpul Sfintei Libertăţi
Din cel Bănat cu bunătăţi
Veniţi la praznic mici şi mari,
Voinici cu piepturile tari
Eroii noştri legendari,
Sub steagul nostru tricolor
Noi vrem Unirea tuturor !

(Al. Munteanu al lui Vasile, Noi vrem unirea tuturor, „Românul”, nr. 21 / 21 noiembrie – 4 decembrie, 1918, p. 3-4).

Slăvindu-şi poporul ce-a lăcrimat sub asuprire străină, T. Murăşanu vede momentul istoric strălucind în metafore inedite:

Popor de sclavi pe plaiuri ardelene
Ridică-ţi ochii sus şi-ţi şterge astăzi
Şi cea din urmă lacrimă din gene
Ni s-a-mplinit şi visul azi şi dorul
Căci iată-l ca o tainăcă minune
Zâmbeşte pretutindeni: Tricolorul !

(T. Murăşanu, Trăiască neamul românesc, „Românul”, nr.39/14 – 24 decembrie 1918, p.3).

Una dintre cele mai frumose pagini inspirate de Marea Unire a fost recitată de Nicolae Băilă la 1 Decembrie 1918, la Alba Iulie, fiind un adevărat imn al acestui eveniment istoic al poporului nostru:

Neam român ridică-ţi glasul căci şi cerul şi pământul
Vreau acum să te asculte, să-ţi audă azi cuvântul
În cetatea cea străbună, ridicată de Traian
Azi se-nalţă-a doua oară falnic vulturul roman
Şi cu ochii lui cei ageri spintecă văzduhul mare,
Neamului român să-i pună nouă şi mai largi hotare!

(N. Băilă, Imnul Unirei, „Românul”, nr.19/ 11 noiembrie – 1 decembrie, 1918, p.4).,

Astăzi, şi întotdeauna, poporul român îşi cinsteşte eroii care s-au jertfit ca să ne lase o ţară întreagă, frumoasă şi bogată şi nu poate uita că Răsăritul Românesc încă nu este acasă. Este de datoria generaţiei de azi să împlinească visul strămoşesc de a realiza, ca atunci, la 1 Decembrie 1918, România Mare.