logo

Revistă de literatură, eseu, arte vizuale, muzică, fondată în februarie 1990 la Arad.

Redactor-şef fondator: Vasile Dan.

logo

 

LECTURI PARALELE

 

Romulus Bucur
poet, eseist, traducător, redactor-şef adjunct al revistei „Arca”, Arad

 

 

poezia. breviar

 

logoTrebuie ca poezia să fie serioasă, aşa cum o spun (sau măcar o sugerează) o mulţime de poeţi, împreună cu criticii arondaţi? Nu, dar atunci nu mai e serioasă[1], or, orice instituţie care se teme de apa regală a ironiei îşi construieşte în jur ziduri inexpugnabile. Care ţin pînă cînd cineva, de regulă un copil, spune că împăratul e gol.

Trebuie ca poetul să fie serios? Absolut, mai ales atunci cînd e neserios. Să-şi ia, adică, neseriozitatea cît mai în serios.

Cărticica de faţă[2] e ca o cutie de bomboane de ciocolată, vorba unui cunoscut gînditor contemporan, cunoscut mai ales prin aceea că alege cu bună ştiinţă marginalitatea, cînd nu de-a dreptul ignorarea, autor al aforismului de circulaţie globală shit happens.

Deci: ce riscăm hăpăind-o pe toată dintr-o mişcare? O senzaţie de greaţă pe care vs trebui s-o stin­gem numaidecît cu o mulţime de alcool. Un pas mic pe drumul de o mie de li către diabet (sau, în cel mai bun caz, diverse grade de supraponderalitate). Senzaţia de epuizare a unui martir de modă nouă, după ce şi-a consumat recompensa celor şaptezeci şi două de fecioare. Sau, Doamne fe­reşte, consecinţele încasării celor zece mii de vergi(ne). Trecînd la lucruri mai serioase, mă alătur lui Caius Dobrescu & Bogdan Alexandru Stănescu, pentru a forma un trio vocal, şi lansez o acută: Pessoa. Un Pessoa hibridat cu Larousse, care seamănă / inseminează în toate părţile, (pro)creînd o armată veselă de mici heteronimi. De-ai noştri, din popor. Doar două exemple, destinate cunoscătorilor: „Chuck Norris: / seara pe deal / dealul sub mine se surpă” şi „pe sârma unde / atârnă lenjeria intimă a curvelor / priviţi privighetoarea cântă”.

Cîteva consideraţi teoretico-retorice (sau invers). Este literatura, la urma urmei, rescriere? Există un­deva o listă unanim acceptată a atitudinilor posibile faţă de literatură, subsumată unui spectru extinzîndu-se între aşa da şi aşa nu? Este literatura ficţiune, adică invenţie, creaţie de personaje, cu acţiunile lor, inclusiv verbale, cu tot? Există undeva vreo listă (mă repet) de ocupaţii / identităţi / alte trăsături (insist, ficţionale) care să o excludă pe aceea de poet (în cazul nostru, autor de haiku-uri, sau, dacă vrem să fim mai precişi, haijin)?

Dacă nu, atunci, prin urmare, putem trece la exemplul final: „din durerea mea de pulă / s-a născut un clar de / lună”.

P.S. bibliografic: de consultat de asemenea opiniile criticilor citaţi la paginile 58 şi 64.

 

 

[1] gravă, profundă, vorbind doar despre lucrurile esenţiale etc. Nefiind aşa ceva, devine ipso facto, suspectă.

 

[2] Octavian Perpelea, Noaptea Sfântului Alcoolomeu (antologie de haikuuri), Bucureşti, Casa de pariuri literare, 2017.