CRONICA LITERARĂ
Cornel Ungureanu
critic literar, Timişoara
Eugen Uricaru, despre vremurile în schimbare*
Prezenţă ubicuă, Eugen se remarca în orice împrejurare, îndeosebi prin memoria foarte activă şi promptă. Inteligenţă speculativă, ştia să dea strălucire aparenţelor şi principialitate conformismului. Era, mai mult decât oricare dintre noi, un om al momentului. Avea intuiţia relaţiilor cu consecinţe imediate şi a înţeles că relaxarea ideologică e favorabilă meritocraţiei. A reuşit să devină simpatic printre cei care luau deciziile şi care, la rândul lor, trebuiau să-şi promoveze o imagine liberală. Firesc, a luat oarecum pe cont propriu teribila aventură birocratică pe care o pretindea aprobarea revistei!”. Este subliniat şi faptul, de reţinut pentru istoricul literar, că „Fără energia exorbitantă şi insistenţele obsesive ale lui Eugen Uricaru, revista «Echinox» n-ar fi apărut”, scrie Petru Poantă.
Apariţia volumului Despre purpură a fost un eveniment, aşa cum evenimente au fost volumele lui Dinu Flămând, Ion Mircea, Adrian Popescu, Horia Bădescu, ale echinoxiştilor care, înainte de a fi prezenţi în librării cu cărţi neobişnuite, aparţineau noului climat literar inaugurat de „noua erudiţie” definită după 1965: noua erudiţie, care aşeza alături universitarii temeinici, cu o aură de cărturari exemplari, cât şi eseiştii, criticii, jurnaliştii ieşiţi de sub interdicţie. Din splendidele istorii din Despre purpură Eugen Uricaru a alcătuit un roman, Vladia: şi-a haşurat un teritoriu al lui, cu personaje şi cu o poetică menită să treacă dincolo de realismul magic al anilor şaizeci-şaptezeci. Rug şi flacără îl introduce pe ardeleanul Alexandru Bota în istoriile secrete ale revoluţiilor garibaldiene, într-o Europă în schimbare. Cartea inaugurează un stil de a realiza cercetarea romanescă: lângă istoriile vizibile, cercetate de istoricii profesionişti, se desfăşoară altele, „în oglindă”. Un roman-cercetare care anulează obsesiile prozei anilor şaptezeci este 1784. Vreme în schimbare – carte a „celeilalte istorii”, a celorlalte ţinuturi”, în care imaginarul îşi poate desfăşura în voie capriciile. Nuţ Mătieş este un pădurar care, selectat dintre iobagi pentru funcţia de gornic, de slujbaş care nu îl emancipează, poate fi şi altcineva. Este slujbaş credincios, are autoritate, şi de aceea un anume Melzer îl alege pentru a juca rolul lui Horia. De a fi dublura lui Horia. Cu cartea istoricului Prodan în mână, romancierul reface traseele răsculaţilor, reali sau posibili. Iar Nuţ Mătieş, falsul Horia, se plimbă pe trasee iniţiatice: într-o căruţă cu cadavre, salvate de la tradiţionala măcelărire, cu un ins marcat. Între personajele adevărate şi personajele „istoriei falsificate”, între cei de pe tărâmul acesta şi celălalt, vizitiul este Cărăuşul morţii: un puer senex. Suntem aici, în această geografie pe care o putem recunoaşte, dar am putea fi dincolo: Supunerea, Cât cântăreşte un înger, Planul de rezervă, Benjamin sunt romane-cercetare ale vremurilor care se schimbă. Ale vremurilor în schimbare. Nu alcătuiesc, cum deja s-a afirmat cu grăbire, o tetralogie. Sunt cărţile unui profesionist al scrisului care nu abandonează idei, personaje, geografii. Crede în ele.
Supunerea recuperează interesul lui Eugen Uricaru pentru istoria recentă. Un ofiţer de securitate ne oferă o parte din biografia personajului principal:
Deportată în 1945 în Siberia, trimisă acasă fiindcă se pare că a rămas gravidă cu un „om al locului”, un siberian tânăr şi purtător de har, femeia repetă istoria Fecioarei Maria. Pare că o repetă. Ca alte personaje ale lui Eugen Uricaru, femeia este aleasa unui mesaj al locului, mesaj magic. Întoarsă acasă, intră în miezul evenimentelor; îşi trăieşte supunerea fără fisură între slujbaşi ai securităţii care, conform vremurilor, îşi schimbă locurile, stilul de acţiune, victimele:
Nicolae Crăciun e un om al sistemului înzestrat cu o inteligenţă deosebită. El e fixat însă în ierarhiile care definesc sistemul comunist. Dar fiul, Cezar? L-a făcut Petra Maier cu soldatul care păzea lagărul sau repetă istoria Fecioarei Maria? Cezar are har, are capacitatea de a ghici în viitor. Va „supravieţui”? Eroii din Supunerea îşi schimbă locurile, dar rescriu aceeaşi istorie a „vremurilor în schimbare”.
În romanul următor, Cât cântăreşte un înger, Eugen Uricaru deplasează din nou Geografiile: centrul rămâne Peta, oraşul naufragiului Petrei Maier şi a lui Nicolae Crăciun. Mai naufragiază aici Basarab Zappa, cernăuţean şcolit la Viena. Este inginer de poduri, pe urmă prizonier în Rusia primului război mondial şi, ca şi alţi ruşi migratori, ajunge în Tibet. Rămâne acolo trei ani, instruit de Lama Dorje. Află cum poţi să te înconjuri de întuneric şi alte secrete ale Tibetului.
Se întoarce la Cernăuţi unde ajunge înalt funcţionar al oraşului. După ani îl contactează la Cernăuţi fostul său coleg de la Viena, Sepp Zelenka, german din sudeţii acum ocupaţi de Hitler. Vrea să-l convingă să lucreze în programul Ahnenerbe al lui Himmler. Himmler ar organiza o expediţie în Tibet, în căutarea strămoşilor puri ai germanilor. Lumea ar trebui reînnoită, germanitatea abătută de la drumul ei drept, aşezată pe calea cea bună.
Corespondenţa dintre Basarab Zappa si Sven Heddin a fost interceptată de serviciile secrete ale lui Hitler. Naziştii au aflat că inginerul cernăuţean posedă secrete importante ale Tibetului, secrete care ar putea sluji armatei şi elitei germane. Cernăuţeanul evadează şi aşa ajunge la Peta, unde îl va proteja pe fiul Petrei Meier. Se leagă de el. El ar fi posibilul Mesia. Planul de rezervă lasă, mai întâi, impresia că vrea să prelungească alte romane ale lui Eugen Uricaru: nici unul dintre ele n-ar trebui abandonat. Nora, personajul feminin care pare a domina evenimentele, vine din Vladia, a cunoscut-o şi a admirat-o pe prinţesa rusoaică, pe admirabila Katia Feodorovna, naufragiată acolo. Este, ca să rămânem în preajma ficţiunii, de familie imperială. Aparţine înaltei aristocraţii. Nora Părăluţă este educată de prinţesa care s-a refugiat aici. Are aceeaşi boală rară ca prinţul Pangratti, aviatorul cu care se iubise prinţesa: morbul lui Lampers.(„Reuşita dumneavoastră în viaţă, îi spune medicul Norei, este rezultatul unui îndelung exerciţiu, încă de mică, de acolo, din Vladia, v-aţi confruntat cu problema asta a discontinuităţii pentru că asta este, e mai bine spus decât autism neurologic, cum se cheamă acest morb al lui Lampers... asta v-a ajutat să vă realizaţi în viaţă, stimată doamnă!”. Morbul lui Lampers sau discontinuitate parasimpatică: suferindul se răneşte, dar simte rana mai târziu. Cu întârziere. Nora din Vladia se căsătoreşte fără dragoste cu maistrul Nelu Părăluţă, pe şantier este repartizat tânărul inginer Valer Negrea Negrescu faţă de care doamna din Vladia simte o pasiune copleşitoare. Valer Negrea participă la cenaclul Acvariul („Chiar de la acest nume începea o poveste cu o nuanţă de mister. Pentru aproape toată lumea care folosea denumirea de „Acvariul” motivaţia ei erau ferestrele chiar mai mari decât pereţii”). Importantul om politic Grancea, cunoscut nouă din alte romane ale lui Eugen Uricaru, îi invită pe cenaclişti, prin Neculai Crăciun, la el. „E mai uşor să previi un incendiu decât să-l stingi”, ştie demnitarul. Trebuie elaborat un plan de rezervă, cu ajutorul cenacliştilor de la (din) Acvariu. În centrul proiectului – în centrul planului de rezervă se află Neculai/Nicolaie Crăciun şi tovarăşul Grancea.
Care transformă Planul de rezervă în romanul unui proiect politic. Toate sunt opere care se sprijină pe documente, pe studii, pe cărţi care se opresc îndelung asupra evenimentelor traversate de personajele cărţii: romane-cercetare.
Există în toate cărţile lui Eugen Uricaru „cealaltă istorie”: lângă evenimentul vizibil, cel comentat în presa de lângă noi se desfăşoară o altă istorie, secretă: o istorie pe care, iată, doar el o ştie. Doar el, ficţionarul. Imaginarul se sprijină pe cărţi de istorie (mai) rare, pe documente, pe portretele unor personaje demne de atenţie. Dacă în Supunerea şi Cât ar cântări un înger dublura este susţinută de documentele sacrului, de istoriile posibile din Ahnenerbe, în ultimul roman scriitorul propune o istorie a transformării societăţii româneşti. Vechea generaţie de oameni politici ai comunismului dorea doar o schimbare a lui Ceauşescu, cei (mai) inteligenţi, precum Neculai Crăciun înţeleg că urmează finalul unei societăţi. Şi schiţează un „plan de rezervă”. Benjamin încheie, totuşi, un ciclu romanesc. Benjamin este un tânăr din nordul României, din satul Lespezi, care e ascultat de consătenii săi. Îi îndeamnă la aşteptare. Învie o femeie, un câine. Repetă un itinerar sacru. Ia trenul către Timişoara fiindcă presimte că acolo va fi încheierea unui timp. Că va trăi acolo adevărurile sale eterne: poate crucificarea, poate învierea. E urmărit de Neculai Crăciun, cel care îl suise pe Grancea până în apropierea lui Ceauşescu. Istoria căderii lui Ceauşescu e urmărită de romancier cu documentele mai mult sau mai puţin cunoscute în mână. Grancea ajunge la Timişoara unde urmăreşte din apropiere, evenimentele din Decembrie 1989. Tot din apropiere le urmăreşte şi Nicolae Crăciun. Între cei ucişi la spitalul din Timişoara, între cei purtaţi cu camionul la crematoriul din Bucureşti se află şi Benjamin. Numitul Crăciun, după ce îl ucide şi pe superiorul său Grancea, se va întoarce în satul Lespezi să caute urmele lui Benjamin. Va învia? Nu va învia? Cu bani ascunşi odinioară în satul Peta,. cel apropiat de Timişoara, Neculai Crăciun va porni o afacere. Se numeşte Crăciun, ar trebui să patroneze altă înviere. Permafrost, a cincea carte a „ciclului”, caligrafiază o ruptură; suntem în altă lume. Am trecut dincolo. Titlurile celelalte intrau în dialog cu cititorul, deschideau o cale către înţelegerea lumii în care a trăit. Permafrost ne vorbeşte despre altă lume, în care un mai e decât o vegetaţie foarte săracă. Sau cum ne explică autorul: „Topirea stratului de permafrost compromite orice încercare de activitate umană în zonă”. „În mlaştină nu se poate construi nimic. În unele zone ale lumii, permafrostul e singura soluţie pentru civilizaţie, chiar dacă toate clădirile care se ridică acolo ori sunt nişte închisori, ori seamănă cu ele”.
Există un timp al romanului: un timp şi un loc nou, în care personajele de odinioară supravieţuiesc. Sau dispar. Suruleşti – locul în care e trimis Valer Negrescu, inginer „conspirator” în celelalte romane, ar defini revoluţia sinucigaşă, după cum lumea supravieţuitoare a lui Neculai Crăciun (din centru) lasă vii întrebările privind noul „sol ” pe care păşim. E permafrost?, se (ne) întreabă autorul.
* Eugen Uricaru, Permafrost, Editura Polirom, 2017.