PROZĂ

Alexandru Pecican (1956-2017),
prozator, Arad

Jurnal cu iepure jupuit

Fragmentul alăturat face parte dintr-un proiect de roman inedit, intitulat provizoriu Scrisori din Hărdăiş. Pretextul îl oferă un jurnal din copilărie, dar treptat naraţiunea oferă o perspectivă mai elaborată, discret retrospectivă. (n. Ov. P.)

6 - VI- 1965

Astăzi am primit premiul II, la absolvirea clasei a II-a. Tovarăşa învăţătoare Vărşendan ne-a pregătit, premianţilor 1, 2 şi 3, pachete cu cărţi. Eu mă bucur de două culegeri de poveşti; Tivisoc şi Tivismoc, de C. S. Nicolăescu – Plopşor, cu ilustraţii de Mihu Vulcănescu şi Frumoasa Rozalba, poveşti populare săseşti, cu ilustraţii de A. Poch. Amândouă aparţin colecţiei: Traista cu poveşti, favorita mea fiindcă [poveştile] sunt ieftine, numai 2 lei bucata, frumos ilustrate şi uşor de citit.

Mama mi-a cumpărat mai multe exemplare din această colecţie: Tom Degeţel, poveşti populare engleze, cu ilustraţii de Eugen Taru, Cenuşăreasa, de Fraţii Grimm, cu ilustraţii de Ana Balin, Croitoraşul cel Viteaz, de Fraţii Grimm, cu ilustraţii de Ioana Olteş, Corabia tainelor, legende ale popoarelor din America de Sud, cu ilustraţii de Al. Wolny şi multe altele.

8- VI- 1965 Azi am început să citesc din Biblie, pe sărite, şi am găsit un cuvânt pe care nu l-am înţeles: „tăiat împrejur”. Când a venit Mumu acasă, l-am întrebat ce înseamnă. A rămas tăcut, apoi m-a întrebat de unde îl ştiu. I-am arătat în Biblie. A spus că voi afla mai târziu.

11- VI- 1965

Am fost la Criş şi am sărit de la Tiribombă. M-am lovit la burtă când am atins apa. Viorel şi Laici mi-au dat să fumez 3 ţigări Mărăşeşti.

20 – VI – 1965

Mumu a povestit cu domnul Hon amintiri de pe front, din Bosnia-Herţegovina, Dalmaţia şi Muntenegru. Bunicul a fost rănit la frunte cu sabia de un turc, pe când era de gardă la un depozit de muniţii. Atacaţi de urşi într-o pădure seculară de castani comestibili. Morţi de foame, în retragere, supravieţuiesc hrănindu-se cu castane comestibile, mari cât pumnul. În goană, prin păduri sălbatice, urmăriţi de un inamic nevăzut. Se aud doar plumbii şuierând pe la urechi. Cine rămâne ultimul – moare.

28 – VI – 1965

La servici, mama se ocupă şi de bibliotecă. Toate cărţile sunt frumos înşirate pe rafturi de lemn într-o cameră lângă hol. Mie îmi place foarte mult să mă aşez la măsuţa de brad şi să răsfoiesc diferite cărţi pe care le găsesc interesante. Cel mai mult îmi plac cele două volume din Legendele Olimpului. Mi-am cioplit dintr-o bucată de lemn o ghioagă ce seamănă cu măciuca lui Hercules şi dintr-o cutie de carton pentru pantofi mi-am confecţionat un coif, pe care l-am poleit cu staniol de la bomboanele pentru pomul de iarnă.

1 – VII – 1965

Citesc despre Prometeu cum a făcut bărbaţii din pământ şi apă, adică din lut, şi Hefaistos, din porunca lui Zeus, a construit femeia, tot din pâmânt şi apă, numind-o Pandora. Pe ea o trimit zeii să aducă toate relele pe Pământ. Nu pricep de ce vor zeii să ne chinuim, să suferim atât de mult. De fapt ne dispreţuiesc şi îşi bat joc de noi, dar asta nu îi împiedică să îmbrăţişeze, din când în când, câte o muritoare, dăruindu-le oamenilor semizei. Adică nişte corcituri, jumătate zei, jumătate pământeni... Cel mai mult mă sperie faptul că Zeii se amestecă în vieţile oamenilor. Văd totul şi cunosc orice. Nevăzuţi, nesimţiţi de oameni le întorc capul, acestora, pentru a le ascunde adevărul. Îi opresc ori îi întorc din drum pentru a le zădărnicii acţiunile. Într-un cuvânt: hotărăsc în locul nostru sau ne modifică hotărârile! Aici, fără să vreau gândul m-a dus la Ionas. Şi el a luat o hotărâre, a ales, şi Dumnezeu vine şi îi spune să meargă în Tir cu o misiune. În zadar va fugi să se ascundă în deşert sau pe mare, o forţă mult mai mare îl va purta la porţile cetăţii păcătoase.

12 – VII – 1965

Ovidiu este la noi. Ieri am fost pe dig şi la Cascadă, am sărit de pe podul stăvilarului pe o movilă de nisip fin. Ne-am aruncat de pe dig pe căpiţele de fân până le-am risipit şi dărâmat la pământ. Atunci au trecut pe acolo nişte cantonieri cu o şaretă şi când au văzut pozna noastră s-au luat cu mâinile de cap şi ne-au fugărit cu biciul prin tufele de salcie. Nu au izbutit să ne prindă. Am furat mere viorele din Hadă şi am mâncat prune verzi. În Criş apa era mică şi am pornit pe firul apei, eu şi Ovidiu, de la Tiribombă spre podul de fier. Se vedeau mii de peştişori în jurul picioarelor noastre. Nisipul era fin şi apa îl spăla, făcându-ne să ne afundăm tot mai mult şi să ne udăm pantalonaşii scurţi.

20 – VII – 1965

Peste drum de noi, pe strada cu biserica reformată, chiar pe colţ, unde a fost lăptăria şi mai apoi depozitul de fier vechi, s-a demolat clădirea, şi s-au săpat fundaţiile unui bloc de locuinţe. Acolo ne-am adunat mai mulţi copii de pe străzile învecinate să ne jucă de-a Cetatea. Ovidiu s-a cocoţat pe o movilă de nisip şi noi, ceilalţi, încercam să-l dăm jos şi să-i luăm locul. Vărului meu i se mişca de câteva zile un molar pe care în cele din urmă, după trânte şi sărituri a reuşit să-l piardă. Am sărbătorit întâmplarea la birt La Feldanu cu două siropuri de coji de portocală cu sifon. Mumu ne-a dat fiecăruia câte un leu şi ne-am cumpărat de la cofetărie cornuri cu unt. Am fost la cinema în [Chişineu-]Criş şi am văzut Goana după aur.

23 – VIII – 1965

Am fost la defilare cu Ovidiu, apoi ne-am dus pe stadion la serbarea câmpenească. Am mâncat mici cu pâine şi muştar. Vărul meu a găsit o monedă de 3 lei, pe jos, şi vânzătorul din apropiere, care prăjea micii, a văzut şi a strigat la noi că sunt bani căzuţi de la el şi că trebuie să îi dăm lui. Am refuzat, fiindcă era departe de chioşcul lui. Atunci a strigat după noi că suntem obraznici şi prost crescuţi. Am plecat la alt grătar, în cealaltă parte, lângă scena improvizată pe care dansau căluşeii de la Săcărâmb. Au venit unchiul şi tanti Ica de la Arad. Am fost cu toţii la restaurant la Nailon.

28 – VIII – 1965

Dimineaţa am plecat pe jos la Nădab. Am luat şi undiţa cea nouă. Împreună cu vărul Ghiţă ne-am dus la pescuit pe canalul numit Cănălici, într-un loc din apropierea Dohangiei. El pe bicicletă, eu alergam în spatele lui. Am prins 6 somni pitici pe care, mătuşa Tica, i-a prăjit cu ou şi făină. I-am mâncat cu garnitură de cartofi pai, roşii şi pâine făcută în cuptorul de pământ din spatele bucătăriei.

2 – IX - 1965

Unchiu Alexe şi tanti Ica au venit de la Arad cu motorul de Grăniceri. I-am aşteptat în gara din Pădureni. Fiindcă era seară şi birtul de lângă noi era închis, [ai noştri] l-au trimis pe Mumu la restaurant la Nailon, în Criş, să cumpere vermut roşu şi monopol sau secărică. Eu şi Ovidiu am plecat să-l urmărim. La podul de fier ne-am cocoţat pe o căruţă cu roţi de cauciuc (ştraf-coci) şi aşa am trecut Crişul Alb, urmărind discret mişcările bunicului. De la pod şi până spre sediul miliţiei, pe marginea şoselei erau stâlpi cu becuri de neon, care dădeau o lumină alb-argintie. Ne-am dat jos lângă fântâna arteziană din centrul Chişineului, am băut apă, amândoi, după care am intrat în restaurant şi ne-am oprit la ieşirea din spate, pe unde se trecea spre Grădina de vară, loc din care se putea vedea ecranul cinematografului de vară. Filmul era pe la jumătate. Rula o comedie nemţească: Albă ca zăpada şi cei 7 saltimbaci. Am zăbovit un timp şi noi, râzând cu poftă la gagurile spumoase, apoi am zbughit-o spre Pădureni, pentru a-l ajunge din urmă pe bunicul, ce se grăbea nevoie mare. Acasă, petrecerea a ţinut până târziu în noapte.

30 – X – 1965

Azi tovarăşa învăţătoare Vărşendan ne-a dat la toată clasa să citim în gând lecţia, apoi a plâns foarte mult, la catedră. Doiniţa şi Luci au mers lângă ea şi au mângâiat-o, spunându-i ceva în şoaptă. Toată clasa stăteam într-o linişte desăvârşită şi ne prefăceam că învăţăm. De câteva zile încerc să citesc Biblia hazlie, dar nu e nimic vesel. Când am ajuns acasă, de la şcoală, Mumu râdea singur, cum nu l-am mai văzut niciodată, citind în manualul meu de geografie. Nu am putut afla ce i-a prilejuit momentul de veselie. A venit unchiul Zaharie cu un camion şi, împreună cu tata şi un cunoscut, au încărcat gunoiul şi l-au dus la Gropoaie, în Ţigănie, unde l-au descărcat. Din Arad a fost trupa de teatru şi au jucat la Căminul cultural din Criş, piesa Înşiră-te, mărgărite.

20 – XII -1965

De la Nădab a venit bunicul cu o geantă plină de cuţite foarte mari, o toporişcă, o cute pentru ascuţit şi o perie de sorg. În curte au pus o uşă veche pe jos, fixată pe cărămizi, apoi au scos porcul din coteţ. Era atât de mare, încât abia se mişca. I-a privit pe toţi cu nişte ochi mari şi blânzi şi nici nu a mişcat când bunicul i-a înfipt cuţitul-baionetă direct în inimă. Porcul a suspinat din adâncul rărunchilor şi şi-a dat duhul. Mama strângea sângele, care ţâşnea din rana gâtului, într-un vas mare, emailat, de culoare maronie, pentru a prepara celebrul sângerete. Au întins animalul pe uşa de lemn, apoi l-au acoperit cu paie şi le-au dat foc. Mirosea a păr şi a unghii arse. Nici nu se pârliseră bine coada şi urechile când bunicul ne-a tăiat, nouă copiilor, bucăţile tradiţionale, pe care le-am sărat şi apoi le-am mestecat îndelung, bucurându-ne de scârţâitul cartilagelor. Bărbaţii mai trăgeau câte un păhărel de ţuică de prune sau de caisă, pentru curaj şi „încălzire”. Unchiul Zaharie a luat băşica decedatului şi a suflat în ea cu putere, apoi a legat-o strîns la gurgoi cu un capăt de sfoară şi ne-a aruncat-o ca să ne jucăm „de-a fotbalul”, numai că frigul năpraznic a îngheţat aerul din balon şi acesta s-a ploştit ca o cârpă. Cu mare măiestrie porcul a fost despicat, şuncile tăiate separat, maţele luate la curăţat de mătuşa Tica şi de mama, pentru viitoarele mezeluri (cârnaţi, caldaboşi, sângerete, tobă şi maioş). Prietenul lui tata, Mănase, cel cu care făcuse o parte din Canal, a adus, ca în toţi anii, cazanul cu marea căldare, pentru prăjit jumările.

20 – II – 1966

Mumu a povestit o întâmplare din tinereţea bunicăi. Era vremea secerişului şi Maica, împreună cu alte fete, trebuiau să ducă apă şi mâncare, afară, pe câmp, la batoză, fiindcă bărbaţii, pentru a economisi timpul, rămâneau să doarmă peste noapte pe tarla, unde se secera grâul. Luase olul cu apă şi merindele într-un coş de nuiele şi se întâlni la locul stabilit cu celelalte fete, apoi plecară tăcute, fiecare cu gândurile sale, pe drumul Socodorului. Erau poate orele 4 dimineaţa, când, bunicii, ce se afla printre primele, i se păru că vede venind din faţă o femeie înveşmântată în negru. Pe măsură ce se apropiau şi alte fete ridicară privirea şi murmurară a mirare. Făptura pe care o vedeau în faţa lor părea o călugăriţă catolică ce purta rasa specifică şi pe cap un fel de acoperământ alb cu urechile răsfrânte în sus. Doar când a trecut pe lângă ele, Maica şi celelalte fete au văzut că femeia în negru, „călugăriţa”, nu atingea pământul, de fapt nu mergea, ci plutea efectiv cam la 45 – 50 de centimetri de sol. Nu s-a auzit nici un zgomot şi pentru un moment vântul a încetat să bată. Fetele s-au oprit şi au întors privirile, urmărind „arătarea” până ce aceasta a dispărut la orizont, înghiţită de negură. Atunci au început să-şi facă cruci şi să se roage să scape de „Necuratul”.

1 – V – 1966

Am fost la Arad cu tata şi mama, pe strada Dimitrov la numărul 186, la Ovidiu. La defilare au fost foarte mulţi oameni pe bulevard, de la teatru până la gara electrică de la Podgoria. În Păduriţă a fost montată o scenă pe care au dansat cei de la Ansamblul Zărandul. Am mâncat mititei şi am băut o gură de bere. Seara am fost la grădină la restaurantul Ciocârlia, pe strada M. Eminescu. Niciodată nu am văzut aşa multă lume, nu mai erau locuri libere. Cânta o formaţie pe o scenă şi lumea dansa pe un ring betonat.

30 – V – 1966

Tata mi-a adus un pui de iepure sălbatec de pe şantier. Cantonierul care cosea fânul de pe dig a dat cu vârful coasei într-un cuib de iepuri şi, fără să vrea, i-a omorât pe toţi, cu excepţia unuia singur, pe care doar l-a rănit. Mama l-a pansat şi i-a făcut culcuş într-o cutie de lemn. Îi dăm să sugă lapte cu un biberon improvizat dintr-o pipetă de cauciuc. E tare cuminte şi nu se mai teme de noi. A început să mănânce morcovi, măcriş şi trifoi pe care-l culeg eu de pe dig.

7 – VI – 1966

Am luat premiul II şi tovarăşa învăţătoare Vărşendan ne-a scris frumos pe cărţile cadou cu tocul si peniţa.

27 – VI – 1966

Verişoara şi naşa mea Voichiţa a fost în excursie cu şcoala. Au vizitat o fabrică de ciocolată şi o tipografie. Din primul loc, copiii au luat multă ciocolată, dar s-a topit toată în chiloţi, unde o ascunseseră. De la tipografie au şmanglit ce le-a căzut în mână. Mie mi-a adus o carte: Epopeea lui Ghilgameş cu desene foarte faine de Mircea Dumitrescu.

2 – VII – 1966

La Criş, mama a găsit în nisip un ciorap cu 547 de monede de 100 de lei cu efigia lui Mihai I. Nu au nici o valoare, fiind din fier. Mai multe zile am visat că erau din argint şi aur.

13 – VII – 1966

La Motopompă, pe Criş, am făcut baie împreună cu mai mulţi prieteni. Am sărit unde era mai adâncă apa şi am încercat să traversez râul. Un vârtej m-a luat şi m-a băgat printre sălcii. Apa îmi intra în gură. Atunci a sărit în ajutorul meu Gigi Zupcău, cu care mă înţelesesem în prealabil că, în caz de forţă majoră, să-l prind de slip şi nu de gât. Eu nu am reuşit să dau de chiloţii lui şi l-am apucat de ce am putut, adică de gât. Era să ne înecăm amândoi. În cele din urmă a reuşit să mă scoată afară din Criş. Am vărsat câţiva litri de apă şi am supravieţuit.

15 – VIII – 1966

Lângă fântâna arteziană din Pădureni era priponit un cal care mânca ceva dintr-o traistă de pânză fixată pe bot. Se auzea un sunet ciudat şi am vrut să ştiu de unde provenea zgomotul, din burduhaiul sau din fălcile animalului. M-am apropiat încet şi mi-am lipit urechea de pântecele iepei. Am şimţit o lovitură fulgerătoare şi m-am trezit zburând prin aer 5 metri, cu o aterizare pe un gard de scânduri vechi prin care am trecut fără probleme. Se vedea urma vânătă a copitei pe coapsa piciorului stâng. Mă durea şi se inflamase foarte tare, dar am ajuns cu bine acasă unde m-am culcat.

25 – VIII – 1966

A venit Ovidiu, am urcat împreună în turnul bisericii reformate. El s-a speriat şi s-a întors din drum. Am văzut panorama localităţii cu drumurile, râul, podurile şoseaua şi calea ferată. La sistem era parcată o motocicletă cu ataş rămasă din al doilea război mondial şi reparată de un pasionat coleg de serviciu al mamei mele. El avea şi un aparat de fotografiat şi ne-a invitat pe motor să ne facă nişte poze. Din birouri, de la fereastra ce dă spre biserică ne făceau semne cu mâna Voica şi un tip blond, frumos ca un viching.

28 – VIII – 1966

Tinel Calaijoglu a adunat o trupă de teatru formată din copii ce locuiesc în preajma Casei de cultură, peste drum de locuinţa lui Siegfried, care e şi el prins în joc. Pregătesc împreună un spectacol de teatru cu o piesă inventată de Tinel a cărui acţiune se desfăşoară în Vestul sălbatec. Şi-au confecţionat costumele, decorul şi recuzita. Au improvizat şi o scenă şi duminică au dat spectacol. Au participat părinţii, rudele şi prietenii. Îmi amintesc de primul meu spectacol vizionat în Arad, la Teatrul de marionete, unde Ovidiu şi cu mine am fost duşi de Puşik şi Voica, verişoarele mele, să vedem spectacolul: Capra cu trei iezi. Eu aveam 6 ani, iar Ovidiu 3. Cred că mi-ar plăcea foarte mult să fiu regizor, să pregătesc spectacole.

2 – IX – 1966

Citesc din Epopeea lui Ghilgameş. La început am crezut că face parte din Legendele Olimpului fiindcă şi aici Zeii se amestecă în lumea oamenilor. Sunt la fel de puternici şi cruzi, stăpânesc secretul vieţii eterne. Aflu că sunt, de fapt, mituri din Mesopotamia scrise cu milenii înaintea Iliadei. Fiind nemuritori şi eterni cred că sunt aceiaşi Zei.

5 – X – 1966

La Nădab la strânsul strugurilor. Am băut must.

20 – X – 1966

Nu mai avem ce mânca. Tata a spus că trebuie să tăiem iepurele. A crescut foarte mare şi e frumos. Mama l-a luat în braţe, dar s-a speriat şi a muşcat-o de burtă foarte rău. A scăpat în grădină şi unchiul Zaharie a reuşit să-l prindă şi a spus că-l taie şi îl jumuleşte el. L-a adus fără blană, cu carnea sidefie, stropit cu sânge roşu, cu ochii mari holbaţi, l-a pus pe masa de sub poartă. Când mama şi cu mine ne-am apropiat de el, tocmai a deschis poarta Mumu care venea de la colectivă. Iepurele, dintr-o singură mişcare a sărit de pe masă şi cu o viteză năpraznică s-a strecurat printre picioarele bunicului fugind în stradă şi de aici spre digul înverzit al Crişului, dispărând pentru totdeauna.

22 – XI – 1966

A fost tata acasă. Mi-a adus o conservă de fasole cu costiţă afumată şi pentru el o carte: I.D. Amusin, Manuscrisele de la Marea Moartă, Ed. De Stat, 1963. Mumu ne-a povestit întoarcerea de pe frontul albanez, întâlnirea cu emisarii americani care l-au chemat în Texas. La trecerea prin Serbia trenul a fost atacat de partizanii copii, toţi în jur de 13 – 14 ani, înarmaţi până-n dinţi...etc.

4 – I – 1967

A fost Ovidiu la mine. Ne-am dus la balta îngheţată de lângă gara Pădureni. Tot „patinând” am ajuns pe gheaţa subţire, care a cedat sub noi şi am căzut în apă până la brâu. Foarte greu am ieşit la mal. Norocul nostru a fost că apa era mică. În 5 minute hainele erau toacă pe noi.

15 – I – 1967

Tata mi-a cumpărat patine cu cheiţă. Am învăţat singur să patinez.

Noaptea de marţi spre miercuri am visat o grădină imensă cu pomi foarte mari şi cerul era tot de foc iar pe cer pluteau corăbii mari cu pânze albe. Am trecut Crişul pe pod de gheaţă şi pe la mijloc se vedeau urme de paşi care începeau brusc şi dispăreau la fel.

4 – II – 1967

Azi am primit de ziua mea de la mami un plic cu o Eugenia, două timbre, pentru colecţia mea, şi o scrisoare.

10 – II – 1967

Am cotrobăit prin pod şi după horn, acoperit cu ţigle vechi, era o ladă de lemn în care am găsit cărţi vechi.

15 – II – 1967

Ninge, mi-am făcut singur o sanie şi am plecat pe dig, la Criş. Nu erau copii ca de obicei. Eram singur şi m-am dat cu sania spre Criş. Am alunecat foarte mult. Când am ajuns jos în vale, a început să ningă foarte tare. Dinspre apă se ridica o ceaţă ca un abur care m-a învăluit. Totul era alb, m-am tot învârtit şi nu se mai vedea la mai mult de un metru. Nu mi-am mai găsit sania, fulgii de zăpadă erau foarte mari şi deşi. Era multă linişte şi alb sidefiu. Am luat-o la fugă cât am putut de repede, crezând că voi întâlni un obstacol, o groapă, panta digului, dar nimic, oricât am alergat parcă eram pe o masă netedă şi rămâneam pe loc. Când nu mai puteam de oboseală, prin ceaţă şi ninsoare am văzut o lumină strălucitoare, cred că era de la becul de pe un stâlp de pe stradă. Era deja seară, târziu, şi mama mi-a tras o bătaie când am ajuns acasă.

4 -VI – 1967

M-a călcat o maşină. Eram pe pod în partea dinspre Oradea şi am vrut să trec spre stadion, am auzit un fel de vâjâit, m-am uitat în stânga şi dreapta dar nu se vedea nimic, atunci am făcut primii paşi pe şosea, am privit din nou spre mijlocul podului şi am văzut un camion mare: Steagul roşu care venea cu viteză, am vrut să fug, dar nu am putut, o lentoare puternică mă toropea, zumzetul din cap a crescut foarte tare şi am văzut cum bara de protecţia mă loveşte puternic în abdomen. Am simţit cum fecalele pornesc ca din tun şi îmi umplu chiloţii şi apoi pantalonii uniformei de şcolar. M-am pliat pe botul maşinii apoi m-am scurs sub ea, târât fiind de monstrul care pusese frână şi patina la vale cu mine sub bot, printre roţi. Cineva a sărit din cabină şi m-a scos afară de sub camion. Se adunase multă lume şi strigau cât îi ţineau bojocii: „– E mort!!!”, „Nu! Uite că trăieşte!” „Duceţi-l la spital! Poate scapă!” Omul m-a ridicat şi m-a scuturat strigând la mine dacă mă doare ceva. Am spus că nu, doar că nu pot respira. Atunci bărbatul a început să mă scuture cât a putut de tare, mă ridica şi mă trântea pe picioare ca să-mi coboare stomacul, zicea el, şi în scurt timp am putut respira din nou. M-a întrebat dacă vreau să mă ducă la spital, am spus că nu. Atunci am văzut şoferul alb ca un mort, stătea în cabină şi privea dus la mine de parcă ar fi văzut moartea cu ochii. Eu am urcat pe pod şi am pornit-o spre casă. Atunci rahatul a început să se prelingă pe picioare şi eu tot zvâcneam din genunchi ca să mă primenesc, urmărit de mirosuri grele. Am ajuns acasă şi m-am dezbrăcat. Uniforma era o grămadă de zdrenţe sfâşiate. Nu aveam nici o zgârietură, nu eram lovit şi oasele păreau întregi. M-am spălat în grădină tot aruncând apă din butoiul în care se scurgea ploaia de pe acoperiş. Apoi m-am băgat în pat şi am încercat să dorm speriat la gândul că va auzi mama ce am păţit şi mă va rupe în bătaie.

7 – VI – 1967

Am luat premiul I. În toamnă încep şcoala în Criş. Aş fi vrut să rămân la Pădureni.

13 – VII -1967

Unchiul Ioane şi unchiul Ambrozie au fost la pescuit cu mâna pe Criş, pe la orele 17, au trecut pe la noi. Au prins o ştiucă de un metru şi un somn uriaş şi s-au gândit să ne dea nouă peştele. Mama s-a bucurat foarte mult, ei îi place peştele. Eu sunt mort după peşte. Au rămas să vadă la televizor o piesă de teatru foarte comică. Nu au vrut să rămână la cină şi au plecat spre Nădab. Mami a prăjit peştii şi am mâncat ca doi sparţi, la a treia porţie s-a terminat pâinea şi am mâncat peştele gol. A fost grozav de bun.

14 – VIII – 1967

Am fost la Arad, la Ovidiu. De la anticariat am cumpărat Pif -uri.

15 – IX – 1967

Am început şcoala tot la Pădureni, în ianuarie plecăm la Săcuieni Bihor. Nu o să mai pot merge la Arad. Nădabul rămâne prea departe. Mumu nu vine cu noi, a spus că vrea să moară în casa părintească.

1 – II – 1968

Ieri am făcut bagajele şi le-am trimis cu o maşină care venise din Timişoara. Eu şi mami am plecat cu trenul prin Oradea până la Săcuieni. M-am bucurat să plec din Chişineu Criş, după toate ce mi s-au întâmplat acolo. Tot drumul a fost mohorât, zăpada e topită şi e noroi. La gară ne-a aşteptat tati şi ne-a condus la locuinţa închiriată. Prima mea impresie e nasoală. Dar principalul e că suntem împreună.

10 – II – 1968

Noul meu diriginte, domnul Pelea mi se pare foarte de treabă. Colegii mei sunt foarte prietenoşi. Nu o să le pot reţine numele fiecăruia, sunt sigur. Şcoala e chiar în centrul localităţii, iar orele de sport le facem în sala mare a liceului care se afla în Castelul Stubenberg. Am aflat că au început construcţia prin secolul al XVIII-lea şi a fost terminat în secolul al XIX-lea. A aparţinut casei regale de Habsburg care i l-a dăruit lui Ditrichostein (dacă am reţinut eu bine) care l-a vândut familiei Stubenberg. Are un parc cu arbori rari şi săli foarte frumoase. Îmi place biblioteca, de unde am împrumutat o carte în trei volume: Regii blestemaţi de Maurice Druon. Bibliotecara, verişoară cu Delia, vecina mea de peste drum (stă la şcoala primară) m-a întrebat cumva ironic: „Vrei să citeşti cartea asta?” am zis că da.

15 – III – 1968

Îmi plac mult poveştile din cartea asta cu regi, cel mai mult îmi plac cavalerii Templieri. Trebuie să caut să văd cine au fost cu adevărat.

12 – V – 1968

Avem un profesor nou de limba Franceză. Îl cheamă ca pe fosta mea învăţătoare: Vărşendan. A înfiinţat un cenaclu literar şi m-am înscris şi eu. Prima şedinţă la Castel, în sala de lectură a bibliotecii. Ne-a citit dintr-o revistă studenţească de la Cluj, în care publicase o poveste dură cu o experienţă personală petrecută cu o femeie.

În cenaclu sunt elevi mari de la liceu. Unul dintre băieţii de pe a XI-a a citit o schiţă umoristică cu nişte avioane care vor să zboare până în Paradis dar li se termină combustibilul... Interesantă.

18 – V – 1968

Am fost cu tata după vin la o cunoştinţă pe dealuri, unde sunt multe pivniţe şi tuneluri săpate în pământ. Este o zonă cu multe vii şi oamenii fac vinuri foarte bune. Pivniţa era ca un tunel lung, plin cu butoaie. Era răcoare bine înăuntru. Am stat la o masă şi ne-a servit cu diferite sortimente de vin, dar a spus că are ceva special pentru noi. A adus un vin cum nu am băut în viaţa mea. Avea o culoare de apă tulbure, murdară, un fel de cafeniu de nu-ţi venea să-l guşti. Mirosea a butuc şi toamnă în vie, iar gustul era incredibil. A fost cel mai fantastic vin băut de mine, nici nu pot să-l descriu sau să-l asemăn cu ceva. Am cumpărat o damigeană de 5 litri. Abia când am ieşit afară la aerul cald am simţit tăria vinurilor încercate.

27 – V – 1968

Tata s-a abonat la revista Magazin istoric, eu la Filatelia.

3 – VI – 1968

De la Oradea, tata mi-a cumpărat două clasoare pentru timbre cu 3 serii întregi, una în comemorarea lui Brâncuşi, alta cu circul de stat, şi cea de a treia cu flori rare. M-am bucurat atât de mult...

26 – VII – 1968

Peste drum de şantier, după ce treci calea ferată, încep lanurile de cânepă. Sunt locuri unde cultura depăşeşte 2 metri înălţime. Totul e verde şi ai impresia că te afli într-o pădure foarte deasă şi misterioasă. Îmi place să alerg printre şirurile de cânepă, să stau pitit şi să ascult păsările. Ieri am ajuns până în mijlocul lanurilor. Parcă şi lumina era verde şi răcoroasă. Printre rânduri am descoperit un loc mic, ca un luminiş rotat. M-am culcat pe spate ca să privesc norii albi ce alergau pe cerul albastru. Atunci vântul s-a domolit de tot şi păsările au amuţit adormite de căldura după-amiezii. M-am întors pe o parte şi la mică distanţă am văzut un pitic de aproximativ 40 de centimetri, înveşmântat într-un costum verde de vânător, încălţat cu nişte cizme înalte din piele lustruită. Pe cap purta o pălărie ca o pâlnie.

17 –VI – 1972

Trenul a fost foarte aglomerat şi căldura mare. Stau la verişorii mei Cornelia şi Ghiţă la Nădab. Gimi (Ghiţă) mi-a arătat o carte interesantă: A. Milanov şi I. Borisova, Yoga, Editura Stadion, 1972. Mi-a povestit despre puterea de concentrare, meditaţie şi respiraţie. Avea tot timpul impresia că nu cred cele povestite. Am reţinut coperta volumului şi am de gând să mi-o procur cât mai repede. Am fost cu Nelu la pescuit cu un năvod împletit chiar de el, pe canalul Morii. Am prins o mreană foarte frumoasă, dar eu am scăpat-o, fiindcă m-am încăpăţânat să o scot din plasă în apă.

20 – VI – 1972

Au venit Voica şi Ovidiu după mine. Am plecat spre Arad cu un camion. Tot drumul am stat sus, pe platformă, în bătaia vântului. La anticariat am găsit cartea celor doi bulgari. Am început s-o citesc. Fotografiile par ciudate.

13 – VII – 1974

Azi am fost cu Nelu la unchiul Ambrozie. Ne-am întâlnit în faţa casei. El pleca la Colectiv cu o situaţie, ne-a spus să intrăm în camera dinspre stradă şi să căutăm în cratiţa de pe masă unde se află un iepure fript. A spus că putem mânca tot fiindcă ei s-au săturat de carne. Deşi afară era cald, în camera de „oaspeţi” era răcoare şi bine, pe masă am găsit iepurele fript, cu mujdei de usturoi. Sub un prosop era şi pâine de casă aşa că ne-am aşezat la masă şi am devorat tot animalul. Friptura avea un gust foarte bun, cred că a fost cea mai gustoasă carne pe care am mâncat-o vreodată. Când să plecăm ne-am trezit cu unchiul care terminase de predat statele de plată şi a găsit timp să stea de vorbă cu noi.

Ne-a povestit cum, cu o zi în urmă fusese la vânătoare cu doi prieteni şi în timp ce iscodea cu privirea printre tufele de tutun, după fazani, unul din camarazi i-a strigat să se uite pe câmp. Atunci a văzut, foarte aproape de el, un iepure alergând în salturi spre lanurile de porumb. Într-o fracţiune de secundă a şi tras, iar animalul s-a prăbuşit străfulgerat. Când au ajuns lângă el încă mai dădea din picioare, dar nu pentru mult timp. Toţi trei vânătorii au rămas muţi de uimire când au constatat că iepurele era jupuit.