LECTURI PARALELE

Felix Nicolau

critic literar, poet, prozator, Bucureşti

Cum se explică forţa germinativă a poeziei scaldice*

O carte extrem de serioasă şi, totodată, captivantă, este Limbajul poeziei scaldice. Metafore kenning şi termeni poetici în poezia scaldică a secolelor VII-XIII a Flaviei Teoc. Cuprinsul pare o poveste: capitole ca Cerul, Pământul, Bărbatul, Femeia, Inima, Corabia, Marea, Capul, Iisus Hristos, Iarna, Gura. Subcapitole romaneşti: Sabie a vorbirii sau a gurii, Podeaua cămării furtunilor, Coiful piticilor Vestri, Austri, Svaðri şi Norðri, Zeiţe Æsir, valkirii şi ursitoare şi tot aşa.

Ajunge însă să plonjăm în prefaţă ca să ne dăm seama de rigurozitatea cercetării. Întreg pro iectul se vrea un comentariu la tratatul de poetică Skáldskaparmál (Limbajul poeziei), capitolul al XIII-lea al Edei în Proză alcătuit în secolul al XIII-lea de islandezul Snorri Sturluson. Ca să înţelegem autenticitatea acestui demers, trebuie spus că cercetătoarea a parcurs o vastă bibliografie la temă în biblioteca universităţilor din Roskilde, Aarhus şi Copenhaga, precum şi manuscrisul Codex Wormianus. De altfel, ea s-a şi stabilit în Danemarca de o bună bucată de timp, beneficiind, aşadar, de o cunoaştere la sursă a culturii scandinave.

Aceste specificări sunt importante pentru că poezia scaldică include un cod şi mai multe distincţii. Margaret Clunies Ross, în Istorie a poeziei şi a poeticii vechiului nord medieval, precizează că skáld îl desemna în limba nordică veche pe poetul de curte ce compunea versuri cu subiect istoric, skáldskapr însemna poezia în sine; iar skáldskaparmál era o vorbire în versuri cunoscută doar de poetul capabil să compună în aceste coduri şi convenţii.

Dificultatea acestei poezii vine din faptul că ea impune reguli metrice complexe, aliteraţii şi metafore kenning. Există mai multe forme ale poeziei scaldice şi toate sunt descrise pe larg în carte: drápa, visur, flokkr, draeplingr şi lausavisur.

Mai simplu ar fi versul eddic (Edda Poetică). Metaforele kenning ar funcţiona ca noduri de sens şi au puteri mnemonice. Termenul kenning ar deriva din expresia kenna við, adică „a numi, a face cunoscut”.

Cum funcţionează structural un kenning? Vorbim despre o raţionalizare a fluxului imaginativ, suplimentar intervenind intertextualitatea, deci cultura necesară. Un kenning conţine două substantive aflate în relaţie genitivală, astfel încât un al treilea termen rămâne ascuns şi trebuie ghicit. Autoarea aminteşte de studiile lui Eugen Coşeriu şi Mircea Borcilă despre metaforă ca formă de cunoaştere. Acest fenomen a fost verificat inclusiv în fizica modernă. Găurile negre şi saltul cuantic avansează misterios creaţia, la modul metaforic. De exemplu, „Odini ai sabiei” se referă la războinici, fără ca termenul războinic să devină manifest.

Mitologia nordică are propriul set de denumiri, ceea ce nu înseamnă că ea nu comunică, transcultural, cu celelalte sisteme mitologice. Construită pe un sistem de opoziţii, ea are ca centru de greutate dihotomia Valhalla – Hel (Cerul – Lumea subterană). De regulă, rămăşiţă a lumii păgâne, cei care mor în bătălie urcă în armata lui Odin din Valhalla, cei care se îneacă îşi află repausul în palatele submarine ale zeiţei Rán, iar cei care sfârşesc neglorios de boală sau de bătrâneţe coboară în lumea zeiţei Hel.

Acest univers al mitologiei scandinave nu ar trebui să ne fie străin nouă, românilor, dacă ţinem cont de cât de copios s-a inspirat Eminescu din el. Imagistica este fabuloasă: pământul a fost creat din craniul lui Ymir, cele patru puncte cardinale sunt păzite de câte un pitic (specie provenită din viermii care trăiau pe cadavrul uriaşului ucis), cerul este povara piticilor etc. Probabil cele mai numeroase metafore au ca miez corabia: „bizonul răcoros al furtunilor”, „elanii mărilor” şi altele.

Interesantă este impregnarea acestei mitologii aspre şi agresive cu spiritul creştinismului. Valhalla, adică „sala celor măcelăriţi în luptă” (Simek 2008: 346) este casa zeului-suprem Odin. Odin, totuşi, este capabil de sacrificiu pentru înălţarea poporului său: el acceptă să atârne străpuns de propria-i suliţă de trunchiul copacului Yggdrasil pentru a avea acces la cunoaşterea runelor magice. Yggdrasil este tot o metaforă kenning alcătuită din termenii ygg, o altă denumire a lui Odin, şi drasil, care înseamnă cal (Ross 1998: 258). În Valhalla, eroii îşi continuă antrenamentul războinic în aşteptarea Ragnarökului, când vor mărşălui pe sub cele 540 de porţi ale cerului pentru a înfrunta forţele lumii subterane conduse de lupul Fenrir. Odată cu răspândirea teologiei creştine, ideea ispăşirii păcatelor va conduce la transformarea tărâmului morţii în helviti, topos al suferinţei infinite a celor păcătoşi.

Revenind la kennings, e de amintit că cerul este „încifrat ca scufie, coif sau cort al lumii” ce conţine mai multe compartimente: încăperile zeilor, Vidblain (casa sufletelor ce vor muri în timpul Ragnarökului), Andlángr (cerul spiritual) şi Gimlé (lumea elfilor de lumină, îngerii). Vidbláin este al treilea cer şi denumirea s-ar traduce prin „albastrul îndepărtat”. Monarhul coifului soarelui este însuşi Dumnezeu.

Mitologia eddică este întemeiată pe o topografie sofisticată şi transformată succesiv de mai multe doctrine, inclusiv de cea maniheistă. Astfel, avem hăul Ginnungagap, lumea oamenilor, Miðgarðr, înconjurat de un şarpe, Asgarðr, fortăreaţa zeilor, Utgardar, regiunea demonilor şi tot aşa. Comparativismul mitologic găseşte aici un teren extrem de fertil, ca şi istoria religiilor, de altfel.

Codurile lingvistice sunt fabuloase şi necesită studiu serios pentru a nu citi aceste poeme doar ca incantaţii neinteligibile. De exemplu, rădăcina etimologică a termenului vikingr se referă la o populaţie care îşi părăseşte definitiv casa. Autoarea identifică o extensie semantică surprinzătoare: termenul vikingr nu este folosit doar pentru scandinavi. În Exodus, israeliţii plutind pe Marea Roşie sunt denumiţi saewicingas, adică războinici pe mare.

Viking, în plus, nu înseamnă doar curaj, cruzime şi aventură. În unele poeme scaldice, modelul non-eroic primează: bărbatul este hrană a corbului, arţar al tărâmului şarpelui, zeu al inelelor şi copac al săbiilor. Doar zeii au parte constant de triple kenninguri glorioase: copacul focului aprins pe tărâmul peştelui, unde „bărbatul” este copacul, „aurul” e focul aprins iar „marea” e tărâmul peştelui.

Pe lângă pitici, universul mitologic scandinav e populat şi de uriaşi/ urieşiţe. Opoziţia nu este doar dimensională, ci şi calitativă. Uriaşii sunt arţăgoşi, lăudăroşi şi nu prea inteligenţi. Urieşiţele vor contribui şi ele la catastrofa Ragnarökului: în poemul Voluspa, una dintre ele dă naştere lupului ce va înghiţi Soarele, în timp ce urieşiţa Angrboda este mama lui Hel, zeiţa morţii. Un kenning rezultat din acest domeniu este „piciorul uriaşului Hrungnir” = scut. Sursa este înfruntarea dintre zeul făurar Thor şi uriaşul Hrungnir.

Femeia îndeplineşte mai multe roluri în vechea lumea scaldică şi din acestea rezultă multiple kenninguri: stejarul îmbrăcat în pânze de in se referă la o fiică a nobilului danez Thorkel Geysa. Îmbrăcămintea din pânză de in este un simbol al răpirii fetei în timpul nopţii. Un triplu kenning este carul înflăcărat al câmpiei peştelui (poemul Jómsvikingadrápa, compus în secolul al XIII-lea de episcopul Bjarni Kolbeinsson), care se decodează aşa: femeia (carul), aurul (flacăra) şi marea (câmpia peştelui). După cum se vede, traducerea şi înţelegerea sunt imposibile fără cunoaşterea întregului context cultural.

Ca încheiere, aş folosi un citat din carte unde este parafrazată observaţia lui John Lindow din 2012: „Caracterul plauzibil al învăţării rapide a unui poem scaldic, dobândită prin cunoaşterea regulilor stricte de compoziţie şi prin decriptarea nodurilor de sens cristalizate în metaforele kenning”. O perspectivă mnemotehnică asupra recepţiei, aşadar. Publicarea acestui studiu de către Editura Fractalia a fost considerată un act de curaj. Totuşi, abordarea teoretică şi tratarea suplă a temei fac din această carte un best-seller pentru cei interesaţi de poetică şi poezie.

* Flavia Teoc, Limbajul poeziei scaldice. Metafore kenning şi termeni poetici în poezia scaldică a secolelor VII-XIII, Editura Fractalia