LECTURI PARALELE

Ioan Matiuţ
poet, editor, Arad

Viaţa între două fire de busuioc*

Marina Dirul este de formaţie profesoară de limba română din Criuleni, Republica Moldova. La fel ca mulţi români de o parte şi de alta a Prutului, autoarea a fost nevoită să-şi părăsească familia, şcoala şi locurile natale în căutarea unui trai decent, dar şi pentru a-i putea sprijini pe cei rămaşi acasă.

Departe de cei dragi, în momentele de intimitate, Marina Dirul a ales să se refugieze în poezie, ca formă de supravieţuire spirituală. Deşi are o cultură poetică solidă şi datorită vocaţiei de dascăl, autoarea nu încearcă să îşi exprime stările poetice prin formule postmoderniste sau experimentaliste. Majoritatea poemelor din cartea Răsărituri între două ape, apărută la editura Mirador 2017, sunt scrise în vers clasic, pe care îl asumă şi stăpâneşte cu dezinvoltură. Recent poeta a câştigat premiul I la secţiunea română, a Concursului Internaţional de Poezii de dragoste din Sulmona, Italia, oraşul marelui Ovidiu.

Surprinde la Marina Dirul, sinceritatea şi căldura versurilor sale. O sensibilitate romantică, specific feminină, şi o naturaleţe spontană vin să completeze arsenalul poetic din acest volum. O poezie scrisă simplu, dar plină de sentimente şi trăiri intense.

Câteva teme străbat ca un fior întreaga sa poezie. Nostalgia locurilor natale, aflate pe malul Nistrului care desparte dramatic familii care odinioară trăiau împreună, este cea mai prezentă: „Două maluri unite într-un cîntec,/ Două inimi ce bat într-un dor –/ Erau Tata şi mama prea tineri.../ Se doreau şi vegheau vatra lor.// Am bunei rătăciţi prin morminte/ Pe un mal şi pe altul de râu,/ Am un braţ nescris de cuvinte/ Despre casa şi dragostea lor...// Azi rămânem de-o parte şi alta/ Pe-al bătrânului Nistru val.../ Merge tata să-şi vadă morţii/ Prezentând paşaportul pe mal... ” Speranţa reîntoarcerii este suportul rezistenţei atât de departe de casă, dar şi al inspiraţiei poetice: „Într-o zi o să mă întorc acasă…/ Că bolta-i mai cu stele/ Şi soarelei mai cald...” sau în alt poem dedicat Nistrului: ”Am venit la tine să-mi mângâi picioarele cu peştii,/ Cu scoicile şi cu apa ta catifelată.../ Iubeşte-mă în noaptea cu lună nouă,/ Stropeşte-mă cu lumini de stele, cu iz de pelin,/ Alintă-mă cu iarba umedă pe sâni.”

Nostalgia iubirii rustice este şi ea un ingredient care înmiresmează poezia: „Iar vine noaptea,/ Se răceşte fânul,/ Fără suflarea ta şi-a mea.../ Şi frunza nu mai cade moale-n sânul/ Ce cântecul din piept ţi-l asculta...”

Însă piesa de rezistenţă a acestui volum, este un poem scurt semnalat şi de poetul Nicolae Irimia, pe coperta a patra a cărţii: „Pune-mă între două fire de busuioc/ Pentru că între ele încape o viaţă.” Cred că aici se întrevede un potenţial demn de explorat, care poate să dea o personalitate mai accentuată poeziei Marinei Dirul. Amestecul acesta de rustic, mistic, iubire şi tensiune existenţială, filtrat printr-o exigenţă estetică superioară, sporeşte autenticitatea şi ar putea marca favorabil evoluţia poetei.

Poezia Marinei Dirul este şi o insulă de lirism într-un mediu marcat aproape cu desăvârşire de mercantil, tragism individual sau familial, înstrăinare. Iată că şi în diaspora românească încep să apară cărţi, să se întâmple evenimente culturale interesante, care păstrează viu spiritul românesc. Să le fim alături.

* Marina Dirul, Răsărituri între două ape, Editura Mirador, 2017.