CONTACT
Un debut care sare în faţă *
Dacian Don (n. 1977) debutează în volum relativ tîrziu, la 41 de ani, dar faima lui de poet nonconformist, boem i-a precedat apariţia primei cărţi. Mai mult, „Poemele lui de alcov” conţin mai multe straturi distincte cu ochiul liber de poezie în funcţie de trendul momentului, de evoluţia gustului poetic mai ales al autorilor postdecembrişti, de opţiunea personală de a sparge blocada indiferenţei cititorilor din ultimele decenii faţă de fenomenul literar, în special faţă de poezie. A fost mai întîi, la Dacian Don, poezia unui rebel liric, în distihuri incendiare şi scandaloase în expresie, suficient ca să şocheze un cititor adormit, indolent, plictisit, sastisit într-o lume a confortului de orice fel, poezii, în principal, erotice fără perdea, bahice fără jenă, neinhibate în toate. Relevantă e poezia aceasta, care îi deschide cartea, una a unui Francois Villon postmodern:
la taverna Cocoşului Roşu
în care puşcărie să mai stau!?
să fie birtul meu în care beau!?
în ce otrepe să îmi vâr păcatul
pe care mi-l aduse necuratul?
prin ce bodegi cu iz de preacurvie
mă dărui, nesătul, făr de soţie
mă dărui simţământului boem:
încă un rând, prieteni, să mai bem!
puţin din vin şi din femei suave
întinse pe la mese, prin alcoave,
şi, dimineaţa, când se bat cocoşii
să îţi sărut, suav, buzele-ţi roşii... (p.9)
Acesta e un exemplu din primul strat, cel mai vechi, poetic al lui Dacian Don. Urmează o secţiune, cea mai consistentă, şi, după mine, cea mai valoroasă, a lirismului pur, minuţios lucrat, de regulă scurt, dar dens, fără ingredientele tari şi licenţele din prima parte. Oricît de spectaculoase şi gustate în spuneri orale ar fi poemele „scandaloase” de la începutul cărţii, şansa lui Dacian Don sînt poemele curate, chiar rafinate de aici. Iată un mic poem ilustrativ:
supliciu
acest supliciu al aerului
care se
hârjoneşte
cu spaţiul dintre noi
să se transforme-n
plăceri
de ceruri! (p.50)
În fond acest poet nu-i chiar atît de năpraznic şi neînfricat, ci, mai degrabă, are o capacitate redutabilă de a mima obrăznicia, de a epata, de a provoca, de a da cu tifla oricui şi oriunde, inclusiv convenţiilor şi cuminţeniei noastre ori ifoselor mondene:
sadism
sub tristeţea mea
ca o mască grecească
se ascunde
un rânjet pur românesc
aştept sufleurul
să-l îmbăt
cu taxe
să-i facă de râs pe actorii
de pe scenă (p.70)
Şi, în fine, iată şi ceva neaşteptat, după atîta cruzime trucată, ceva extrem de delicat, aproape ireal în acest peisaj liric:
***
eşti atât de timidă...
dacă ai fi ghiocel
ai apărea toamna... (p. 79)
Al treilea registru al poetul, cel numit Candidoze, deşi nu abandonează cu totul pe cel precedent, e, totuşi, mai degrabă un mixtum între impulsurile umorale din primele sale poezii, şi o cenzurare a lor, măcar la nivelul stilistic şi expresiv. În fond, o refulare abia stăpînită.
Dacian Don, prin Poeme de alcov, propune un volum de debut de care trebuie să se ţină seama.
Vasile Dan
* Dacian Don, Poeme de alcov. Candidoze, editura AzBest publishing, 2018, 136 p.