logo

Revistă de literatură, eseu, arte vizuale, muzică, fondată în februarie 1990 la Arad.

Redactor-şef fondator: Vasile Dan.

logo

 

EDITORIAL

 

Vasile Dan

poet, eseist, redactor-şef al revistei „Arca”, Arad

 

 

Un ecou*

 

Scriu de mai mulţi ani cronică literară în „Arca”, mai mult de nevoie decît de voie, în absenţa criticilor literari din redacţie sau afiliaţi ei, calificaţi ca atare. Unii s-au stins din viaţă, din nefericire, (Gheorghe Mocuţa, Viorel Ghiorghiţă), alţii s-au refugiat, strategic, după 1989, în zone ale vieţii intelectuale noi mai profitabile (universităţi, Academie, fundaţii, edituri ş. a.). Am explicitat acest lucru în Avertisment la cartea mea, Cronica de serviciu (Editura Mirador, 2013). Cred, în continuare, că o revistă de cultură bună, în speţă literară, este, întîi şi întîi, o instituţie critică şi nu o simplă culegere (antologie) de texte literare, fie ele şi de calitate. Ea nu promovează doar literatură inedită, ci face, sine qua non, igienă pe piaţa cărţii, literaturii, una abundentă, dacă nu haotică, alegînd, bob cu bob, grîul de neghină, valoare de nonvaloare. Mai mult, o face implicit atunci cînd nu publică maculatura care dă asalt la porţile oricărei redacţii. Uneori agresiv. Alteori, mai nou, cu semnături cu moţ, cu ştaif. Mai ales prin hypsterii literari atît de „sonori”. Apoi mieros, linguşitor sau doar plîngăcios (autori, mulţi dintre ei, în vîrstă care au abia acum, la pensie, revelaţia talentului lor literar). Revista de cultură credibilă, aşadar, face igienă şi indirect, nu doar prin receptare critică consacrată (cronică literară, recenzii, semnalizări). Cred însă că unul dintre instrumentele ei cele mai tari, mai eficiente, mai oneste este ignorarea pur şi simplu a nonvalorii de orice fel, din partea oricui. Mai ales a grafomanilor zeloşi atît la publicare, (mulţi sînt ubicui), cît şi, mai important, la receptare critică. Ne sînt şi nouă blocate spaţiile, şi aşa modeste, redacţionale, de mormanele de tipărituri, care sporesc zilnic prin poştă sau sînt aduse direct de autorii înşişi, în redacţie.

 

Din nefericire, din alt punct de vedere, o revistă de cultură nu are întotdeauna o libertate absolută de opţiuni în promovarea sumarului ei. Excepţie, rarisimă, cele ce aparţin financiar şi administrativ unor scriitori cu gust şi criterii şi, nota bene!, care sînt mai degrabă altruişti decît obsedaţi de propria operă, sau reviste care aparţin unor aliaţi ai lor cu potenţă financiară care îi creditează, fără rezervă. Cîte reviste literare în această, de invidiat, condiţie avem însă astăzi? Dacă exceptăm, fireşte, cele exclusiv ale scriitorilor, ale USR?

Mai degrabă liderii revistelor de cultură ce apar în subordinea unor administraţii locale (consilii judeţene, municipale etc.) reacţionează, să o spunem limpede şi onest, prudent înaintea unei hotărîri spre publicare sau respingere, mai ales a unor texte literare „care ridică probleme”, care „ating sensibilităţi” sau viziuni politice altele decît cele ale celor care subordonează financiar şi administrativ revista.

logo

În ce ne priveşte, am căutat în cei aproape 30 de ani de apariţii neîntrerupte ale revistei „Arca”, să fim, pe cît cu putinţă, fideli valorii şi numai valorii unei colaborări. Fireşte, n-am reuşit de multe ori. Apoi am fost limitaţi în opţiuni şi de oferta „de pe teren”, aşa-zicînd, de acasă. De multe ori mai modestă.

În fine, ceea ce regret eu privind în realitatea profundă a spectacolului publicistic literar de astăzi este slaba, dacă nu inexistenta solidaritate a publicaţiilor – care contează! – în susţinerea valorilor literare, a cărţilor-eveniment sau măcar a celor importante. Apoi nu prea văd exprimarea curajoasă a refuzului explicit sau chiar amendarea spectacolului ignobil promovat de unele reviste: cel al tulburării vieţii literare şi al relativizării scării valorilor.

logo

„Arca” este o revistă deschisă. Am spus-o încă de la primul ei număr (februarie 1990). Şi aşa am rămas. Nu sîntem, exclusiv, a niciunei generaţii. Aşijderea, a niciunei direcţii estetice exclusiviste pe care să o privilegiem. Nu sîntem nici localişti în exces. Sîntem mai degrabă adepţii, ca într-un fel de decalog, ai unor autoimpuse interdicţii, refuzuri. Citim, în schimb, texte. Sau le scriem. În funcţie de cele deja spuse, le şi publicăm. Sau nu.

 

 

*... la Colocviul Naţional al Revistelor de Cultură – Arad, 22-23 iunie 2018