POEZIE

Ovidiu Someşan

poet, Arad  

Aradul prietenilor mei

Am rămas cam singur

ca un copac bătrân în bătaia gândurilor.

Privesc în jur

şi nu mai văd pe nimeni la capătul rândurilor.

Prietenii mei s-au retras

dezamăgiţi de formele lucrurilor palpabile;

tânjeau încă mai demult

după albastrul câmpiilor inefabile.

Nu mai ştiu nimic despre ei

dar simt că îmi zâmbesc din fiecare floare

şi mă ocrotesc

iarna într-un fel, vara cu cât mai multă răcoare.

Au rămas la fel de buni,

ca pe vremuri la mesele noastre regale

pline de fructe exotice

pe care le onoram cu multe idei geniale.

Paşii mă poartă prin locuri ştiute

pe care le regăsesc frumoase şi neschimbate,

numai oamenii trec indiferenţi pe lângă mine

semn că îmi dau şi ei întru totul dreptate.

Fantezie

Car un moloz imaginar:

gânduri uitate prin calendar,

roaba-i din ce în ce mai grea

fiindcă-i făcută din tinichea.

Drumul pieptiş mă cam încurcă

întind o mână şi iau o furcă

să vântur gândurile, să le sortez,

mi-e frică însă că deranjez.

Mai bine tac, împing şi plâng,

zările negre mă cred nătâng,

mă dau deoparte şi mă amână

prin iarba verde încă o lună.

Catren

Anii şi roata

care-o să vie

mă iau de-a gata

şi mă subţie.