POEZIE
T. S. Khasis
poet, Lipova
Hans christian andersen
Am început să citesc andersen
După ce s-a născut fiică mea, sonia.
Toată gheaţa aia ca la MARILE DESPĂRŢIRI,
Ș Şcolarii îngrijoraţi, micuţa pornind în căutarea
Pantofului, porţile-nchise şi zeii răutăcioşi –
De fapt de ce
Se sperie un copil în întuneric?
O cîrpă
Eram în pat,
Fericiţi şi obosiţi.
În situaţii de astea
Aveam mereu nevoie
De o bere. Ştiam că va urma
O conversaţie profundă. Ș Şi cîte nu
se pot întîmpla cînd eşti profund... a fost
bine?, începea. Da, a fost mirific, răspundeam.
Uneori spuneam genial sau mortal, dar de obicei preferam
mirific, cuvîntul ăsta avea alură nobilă, parcă mă mîngîia o marchiză
pe burtă. Ș Ştii că asta nu e totul, nu-i aşa? Da, ştiam că futaiul nu e totul, ştiam că
în centru nu e nimic, ştiam că, peste ani şi ani, o să dau în bucureşti peste o nebună
care, în plină ninsoare, o să mă salute cu braţele deschise: aloha!, ştiam.
De ce nu renunţi la băutură?, continua. La faza asta deschideam a doua
bere. Pen că-s prea leneş şi-mi imaginam instant şiruri de varză cu mici,
budişti suspendaţi. Nu i-am spus niciodată ce buci domestice avea cînd
întindea rufele, cum ciripeau toate la ea-ntre ţîţe.
De ce nu vrei să ne căsătorim?, insista, adu-mi şi mie ceva să mă şterg.
Şi mereu mergeam la bucătărie şi apucam prosopelul ăla care se atîrnă
Pe o margine. Doar asta-i găsit?