logo

Revistă de literatură, eseu, arte vizuale, muzică, fondată în februarie 1990 la Arad.

Redactor-şef fondator: Vasile Dan.

logo

 

PRO MUSICA

 

 

Călin Chendea
redactor al revistei „Arca”, Arad

 

 

„Trebuie să găseşti o cale”

 

Muse este o trupă britanică ale cărei compoziţii îmbină rockul alternativ cu rockul progresiv, muzica simfonică şi cea electronică. S-a format în 1994 în oraşul Teignmouth, din regiunea Devon (Anglia), avându-i în componenţă pe Matthew Bellamy (n. 1978, chitară, voce şi instrumente cu clape), Christopher Wolstenholme (n. 1978, chitară bas şi voce secundară) şi Dominic Howard (n. 1977, baterie).

Fără îndoială, decisiv în evoluţia artistică a formaţiei a fost liderul şi compozitorul Matt Bellamy. Conform biografiei publicate de musewiki.org, este fiul chitaristului George Bellamy, membru al grupului Tornadoes, prima trupă din Anglia care a avut un hit number one în Statele Unite. Când Matt avea 14 ani, părinţii lui au divorţat. Fiindcă mai avea o soră vitregă mai mare, rezultată din căsătoria anterioară a tatălui său, dar şi un frate mai mic, a fost nevoit să se mute cu bunica lui. Dacă până în acel moment nu a simţit niciodată lipsa banilor, lucrurile aveau să se schimbe radical. Situaţia nou creată l-a determinat să se orienteze cu precădere spre muzică. Cum studiase pianul încă de la vârsta de şase ani, a putut urma cu uşurinţă şi o clasă de chitară clasică la o şcoală de muzică.

Se spune că s-ar fi împrietenit cu Dominic graţie computerului său „Amiga 500”. Dom l-ar fi rugat să se joace împreună pe computer. Cei doi copii au început să discute, printre altele, şi despre muzică, iar când au ajuns la 14, respectiv 15 ani, s-au hotărât să încerce să cânte împreună. La scurt timp l-au întâlnit pe Chris, care era şi el baterist, ca şi Dom, într-o altă trupă. La propunerea lui Matt, Chris a renunţat la tobe şi a preluat basul, alăturându-se celor doi. Mai întâi şi-au spus Rocket Baby Dolls. Apoi au auzit pe cineva afirmând că în acel orăşel al lor pluteşte o muză (muse) care îi determină pe tot mai mulţi melomani să-şi formeze trupe muzicale. Titulatura Muse le-a plăcut. Un cuvânt scurt care dă foarte bine pe un poster. Conform DEX, în mitologia greacă, muzele sunt cele nouă zeiţe ocrotitoare ale artelor şi ştiinţelor, fiice ale lui Zeus şi ale Mnemosinei. Matt mărturisea pentru revista britanică „Melody Maker” că muza lui preferată este Erato, zeiţa poeziei lirice şi erotice. Dicţionarul mai dă şi un sens figurat, o muză fiind o femeie iubită de poet, care îl inspiră.

Cu totul remarcabilă decizia lui Matt de a nu cânta cover-uri în perioada lor de început, ci de a încerca numai compoziţii proprii. Aşa au reuşit, în octombrie 1995, în timpul unui concert dintr-o mică localitate numită Cornwall, să atragă atenţia lui Dennis Smith, proprietarul unor studiouri de înregistrări. Impresionat de talentul lor, acesta le-a pus la dispoziţie studiourile sale. Aici au înregistrat, în 1998, un EP (extended play), intitulat Muse, care conţinea patru piese. Tot cu ajutorul lui Smith, au obţinut contracte pentru înregistrări în America, Australia şi Europa. Astfel, tot în 1998 le-a apărut şi cel de-al doilea EP, Muscle Museum(6 piese), iar în 1999 şi-au lansat primul album de studio, Showbiz. Din punct de vedere muzical, compoziţiile acestuia amintesc de Queen şi Radiohead, cu un stil pe alocuri agresiv, pe alocuri melancolic. La festivalul de la Glastonbury, Showbiz a fost premiat cu discul de aur pentru vânzări. A urmat un turneu de promovare în Europa, Australia şi Japonia.

În iunie 2001, cei trei Muse au realizat al doilea lor album de studio, Origin of Simetry, care s-a remarcat prin tehnica de interpretare vocală in falsetto şi solo-urile de pian ale lui Matt inspirate din creaţiile lui Rahmaninov şi Chopin, compozitorii lui preferaţi. Discul a adus, de asemenea, şi multe pasaje experimentale date de sound-ul orgii de biserică, al melotronului, dar şi riff-uri heavy metal de chitară. În anul 2006, „Q Magazine” situa albumul Origin of Simetry între primele 100 all time (poziţia a 74-a).

În septembrie 2003, trupa a lansat al treilea album de studio, Absolution. Tema principală este una foarte întunecată, sfârşitul lumii. Piesele sunt de rock alternativ, hard rock, dar şi art rock, cu influenţe de muzică simfonică şi electronică. A ajuns până pe locul întâi în topul britanic de albume (UK Albums Chart), iar single-ul Time Is Running Out a ajuns până pe locul al optulea în topul single-urilor din Marea Britanie, fiind prima prezenţă a trioului în Top 10 UK Singles Chart. Discul conţine şi alte piese de succes, cum ar fi: Stockholm Syndrome, Hysteria, Butterflies & Hurricanes.

Black Holes and Revelations, al patrulea album de studio, a apărut în iulie 2006 şi a adus band-ului al doilea number one în UK Albums Chart. Titlul este, de fapt, un vers al piesei Starlight. Stilul muzical abordat este o fuziune de rock progresiv şi rock spaţial. Chiar piesa de debut transmite un mesaj dur adresat liderilor politici (din Anglia, atenţiune!): „Corrupt, you corrupt and bring corruption to all that you touch” („Sunteţi corupţi, corupeţi şi aduceţi corupţie în tot ceea ce atingeţi”). Versurile mai tratează şi alte teme, cum ar fi: diverse teorii ale conspiraţiei, dar şi iubire, ambiţie, regret.

Şi al cincilea album de studio, The Resistance, lansat în septembrie 2009, a ajuns pe primul loc în topul britanic, dar şi pe locul al treilea în topul revistei americane „Bilboard”. Compoziţiile îmbină, şi de această dată, rockul alternativ cu muzica simfonică şi electronică. Discul conţine mai multe piese importante, editate şi pe single. Este vorba despre Uprising, Undisclosed Desires, dar şi Resistance, care dă şi titlul albumului şi a ajuns number one în UK Rock Single Chart. Pe EP a apărut mega lucrarea Exogenesis: Symphony, în trei părţi, în care se simt influenţele muzicii clasice, dar şi ale trupei Pink Floyd. La Gala Premiilor Grammy din februarie 2011, The Resistance a fost desemnat drept „Cel mai bun album rock” al anului.

A urmat LP-ul The 2nd Law (octombrie 2012). Şi acesta a atins prima poziţie a clasamentului din Marea Britanie, dar şi locul al doilea în clasamentul revistei americane „Bilboard”. Titlul face referire la a doua lege a termodinamicii, iar compoziţiile sunt, în majoritate, de rock progresiv, dar şi de art rock, funk rock şi muzică electronică. Prima piesă editată pe single, Survival, a fost aleasă ca melodie oficială a Jocurilor Olimpice de vară din 2012, Muse interpretând-o live la Ceremonia de deschidere de pe Stadionul Olimpic din Londra. Albumul conţine şi piesele Madness şi Supremacy.

Luna iunie a anului 2015 a adus cel de-al şaptelea album de studio al triolui britanic. Intitulat Drones, a ajuns pe primul loc atât în Marea Britanie cât şi în Statele Unite („Bilboard” Magazine). S-a vândut în peste un milion de exemplare în întreaga lume, iar la Gala Premiilor Grammy din februarie 2016, Drones a fost desemnat „Cel mai bun album rock” al anului. Stilul abordat este unul mai simplu, mai direct, un rock alternativ apropiat de cel clasic, de hard rock, pe alocuri şi de rock progresiv, în care, de data aceasta, predomină chitara, basul şi bateria. Albumul este unul conceptual, despre dezumanizarea soldatului modern care ajunge asemeni unei drone umane.

La 9 noiembrie 2018 a fost lansat Simulation Theory, al optulea album de studio. Cu acest disc, Muse a atins, pentru a şasea oară consecutiv, cea mai înaltă poziţie a clasamentului britanic.

Tema principală a albumului este preluată din literatura ştiinţifico-fantastică. Teoria sau ipoteza simulării afirmă că întreg Universul, aşadar, şi Pământul, ar fi, de fapt, o realitate virtuală, simulată cel mai probabil cu ajutorul unui computer.

Într-un interviu acordat cotidianului „The Independent”, Bellamy spunea că, pentru a înţelege realitatea, mai întâi ar trebui să o simulăm. Astfel, Big Bang-ul, formarea galaxiilor, fenomenele meteorologice, sunt înţelese mai bine prin simulare. Dacă puterea calculatoarelor va continua să crească exponenţial, va veni un moment în care vom putea simula realitatea, vom putea simula universul din care facem şi noi parte. Ne va fi foarte greu atunci să verificăm dacă acest univers al nostru de acum este sau nu o simulare.

logoCoperta albumului a fost realizată de artistul britanic Kyle Lambert, cunoscut pentru grafica şi posterele realizate pentru canalul american de televiziune, de science fiction-horror, Stranger Things, care emite pe internet. De altfel, la dorinţa celor trei muzicieni, coperta arată asemeni unui afiş de film SF, şi este singura, dintre cele opt de până acum, în care apar şi membrii grupului.

Algorithm este prima piesă a discului. Un intro destul de lung (cca 1'30''), în care sintetizatorul ne aduce aminte de Tangerime Dream, iar pianul şi ritmul sacadat dat de tobe şi orchestra de coarde ne introduc într-un tablou misterios şi plin de tensiune. Acest sound ar fi foarte potrivit pentru coloana sonoră a unui film SF.

Textul e povestea unui individ plasat într-un spaţiu simulat. Când acesta îşi dă seama că este controlat şi manipulat de creator, se simte privat de libertate, se opune şi încearcă să evadeze din acel simulacru.

„ Burn like a slave/ Churn like a cog/ We are caged in simulations/ Algorithms evolve/ Push us aside and render us obsolete // [Chorus/] This means war/ With your creator”//

„Ard ca un sclav/ Angrenat ca o roată dinţată/ Suntem închistaţi în simulări/ Algoritmii evoluează/ Împingeţi-ne deoparte şi scoateţi-ne din uz// [Cor]/ Asta înseamnă război/ Cu creatorul tău”

În următoarea melodie, The Dark Side, protagonistul descrie traumele din mediul simulat. Întunericul îi provoacă teamă, gândul că este mereu urmărit îl face să fie depresiv şi, în cele din urmă, să ceară cu disperare să fie pus în libertate.

Aşa cum ne-a obişnuit, vocea lui Matt este plăcută şi melodioasă chiar şi atunci când trece în falset, adică într-un registru neobişnuit de înalt pentru un bărbat.

„I hail from the dark side/ For all my life, I've been besieged/ You'd be scared living with my despair/ And if you could feel the things I am able to feel// [Chorus]/ Break me out, break me out/ Let me flee/ Break me out, break me out/ Set me free”

„Te salut din partea întunecată/ Toată viaţa mea am fost asediat/ Ai fi speriat să trăieşti cu disperarea mea/ Şi dacă ai putea simţi lucrurile pe care eu sunt în stare să le simt// [Cor]/ Dă-mi drumul, Dă-mi drumul/ Lasă-mă să fug/ Dă-mi drumul, Dă-mi drumul/ Eliberează-mă”

The Pressure a fost editată pe single la 27 septembrie 2018. Este o piesă cu elemente de hard rock, câteva riff-uri apăsate de chitară se succed, înlocuindu-se unul pe celălalt. Matt Belamy a afirmat pe contul său de Twiter că întreaga compoziţie este un răspuns dat acelor fani care îl presează să compună cântece în stilul albumelor anterioare, adică rock progresiv cu influenţe electronice.

„Don't push me (Ah-ah-ah)/ Don't push me (Ah-ah-ah)/ Let me get off the ground (Don't push me)/ To you I'm no longer bound (Ah-ah-ah)/ Don't stop me (Ah-ah-ah)/ Don't choke me (Ah-ah-ah)/ I need you out of my head (Don't push me)/ You've got me close to the edge (Don't push me)”//

„Nu mă împingeţi (Ah-ah-ah)/ Nu mă împingeţi (Ah-ah-ah)/ Lăsaţi-mă să cobor pe pământ (nu mă împingeţi)/ Nu mai sunt legat de voi (Ah-ah-ah)/ Nu mă opriţi (Ah-ah-ah)/ Nu mă sufocaţi (Ah- ah-ah)/ Vreau să nu mă mai gândesc la voi (nu mă împingeţi)/ M-aţi adus aproape de margine (nu mă împingeţi)”

Tema principală a cântecului Propaganda a fost compusă de Matt în timp ce şofa. Într-un interviu pentru Radio X Londra, Matt mărturisea că s-a înregistrat pe sine, cu ajutorul telefonului, cântând „Prop-prop-propaganda”, de îndată ce i-a venit ideea, chiar dacă în acel moment se afla în trafic. Piesa începe în forţă, cu un riff metalic, tocmai potrivit pentru a însoţi vocea procesată prin sintetizator care interpretează refrenul „Prop-prop-propaganda”. Acesta alternează cu versurile cântate de Bellamy din nou într-un falsetto, de data asta ceva mai blând, după propriile-i spuse, pentru a se apropia cât mai mult de vocea lui Prince. Textul se referă la minciună, sau la adevărul dezvăluit parţial, cu scopul de a spăla creierul oamenilor pentru a-i determina să creadă şi să adere la anumite doctrine politice, religioase, sociale…

„Baby, don't you know you can't lose/ You make me offers that I can't refuse/ You keep telling pretty lies/ You toy with the truth/ Oh you're killing me with your// [Refrain]/ Pro-pro-pro-pro-pro-pro-pro-pro-pro-pro-paganda ”

„Dragă, chiar nu ştii că nu poţi să pierzi/ Îmi faci oferte de nerefuzat/ Îmi spui în continuu minciuni frumoase/ Te joci cu adevărul/ Oh mă ucizi cu a ta// [Refren]/ Pro-pro-pro-pro-pro-pro-pro-pro-pro-pro-pagandă”

logo

Sursa foto: www.facebook.com/muse/photos

Something Human este piesa nr. şase a discului şi cea de-a patra editată pe single la 19 iulie 2018. În aceeaşi zi, Matt Bellamy acorda un interviu revistei americane „Bilboard” în care vorbea despre această compoziţie care s-a născut într-un moment greu, în care erau mult prea istoviţi de călătoriile şi concertele prilejuite de turneul făcut în jurul lumii, cu precedentul lor album Drones. Turneul a fost uimitor, a început la 23 mai 2015, în Norwich (Anglia), şi s-a încheiat la 21 august 2016, în Cracovia (Polonia). Muse a susţinut 132 de spectacole în Europa, Asia, America de Nord şi America de Sud, încasările depăşind 24 de milioane de dolari. Band-ul a putut fi urmărit live şi la Bucureşti, în cadrul festivalului „Rock The City”, la 29 iulie 2016.

Something Human este, după relatările lui Bellamy, o melodie ceva mai duioasă despre cum e să te simţi „ars” după ce ai fost pe drumuri timp de mai bine de un an şi să-ţi doreşti cu ardoare să revii la o viaţă normală, ceva mai umană. Matt, de altfel, a calculat cât a durat cea mai lungă absenţă a sa de acasă din timpul acestui turneu. Rezultatul l-a postat pe contul său de Twitter la 22 iulie 2018: „ 9876.5 mile, 528 ore, între 3 şi 25 iunie 2016.” Date pe care le regăsim şi în versurile piesei:

„The big picture's gone/ Replaced with visions of you/ Now life can begin, I've cleansed all my sins/ I'm about to break through// [Pre-Chorus]/ Ten thousand miles left on the road/ Five-hundred hours ‘til I am home/ I need something human, human/ Human, human”

„Marea viziune s-a dus/ A fost înlocuită cu viziuni de-ale tale./ Acum viaţa poate începe, mi-am spălat toate păcatele/ Sunt pe cale să înving// [Pre-refren]// Zece mii de mile pe drum/ Cinci sute de ore până când ajung acasă/ Am nevoie de ceva uman, uman/ Uman, uman”

Instrumentaţia este simplă, dar melodioasă. Remarcabilă e chitara clasică care aduce o notă de folk, iar instrumentele de percuţie cu bătăi constante, precum şi scurtele intervenţii ale sintetizatorului şi ale chitarei bas, însoţesc bucuria revenirii acasă vestită în versuri.

Thought Contagion a apărut pe single la 15 februarie 2018. Câteva acorduri apăsate ale chitarei bas deschid piesa. Imediat, în progresie, un riff angoasant de chitară electrică şi o percuţie tumultoasă. Textul e împărţit în trei versete, interpretate aproape în stil rap de Bellamy, care alternează cu pasajele corului.

Într-un interviu acordat postului de radio online Beats 1, Matt spunea despre Thought Contagion că a fost inspirată dintr-o carte a lui Richard Dawkins, care a sugerat că gândurile sunt contagioase şi se răspândesc asemeni unui virus.

În versul „You've been bitten by a true believer” („Ai fost muşcat de un adept autentic”) este vorba despre cei care cred că îşi vor putea spori puterea prin lucruri neadevărate, declara Matt pentru revista „Rolling Stone”. Şi argumenta că sistemele false de credinţă ale altor persoane ne pot infecta propriile gânduri, şi, uneori, chiar ne pot afecta sentimentele.

„You've been bitten by a true believer/ You've been bitten by someone who's hungrier than you/ You've been bitten by a true believer/ You've been bitten by someone's false beliefs/ Thought contagion/ Thought contagion”

„Ai fost muşcat de un adept autentic/ Ai fost muşcat de cineva care e mai înfometat decât tine/ Ai fost muşcat de un adept autentic/ Ai fost muşcat de credinţele false ale cuiva/ De molipsirea intenţionată/ De molipsirea intenţionată”

Blockades, compoziţia lui Mattew Bellamy, este, cu siguranţă, savurată de fanii mai vechi ai trupei, iar maniera în care e interpretată ne aduce aminte de albumul Uprising. Un scurt intro al sintetizatorului este preluat imediat de chitară. Riff-ul devine tema principală a piesei, iar pasajul corului are linia melodică inspirată din Studiul Op. 25, Nr. 12, Ocean, de Chopin.

Versurile revin la tema simulării. Lucrurile reale, adevărate, trebuie uneori căutate dincolo de voaluri sau măşti.

„Life is a broken simulation, I'm unable to feel/ I'm searching for something that's real/ I am always seeking to see what's behind the veil”

„Viaţa este o simulare sfărmată, nu pot să simt/ Caut ceva real/ Caut mereu să văd ce se ascunde în spatele voalului”

Dig Down este prima piesă editată pe single la 18 mai 2017. Instrumentaţia este dată, în cea mai mare parte, de bateria lui Dom Howard şi de riff-ul chitarei bas a lui Chris Wolstenholme. În partea a doua se remarcă şi un solo de chitară electrică al lui Matt. După cum declara Bellamy pentru revista britanică de rock progresiv, „Prog”, Dig Down doreşte să contracareze negativitatea din lumea înconjurătoare şi să le inspire optimism oamenilor care trebuie să lupte pentru cauzele în care cred.

„When hope and love has been lost and you fall to the ground/ You must find a way/ When the darkness descends and you're told it's the end/ You must find a way// Dig down/ Dig down/ Dig down and find faith/ When you're close to the edge/ With a gun to your head/ You must find a way”

„Când speranţa şi dragostea au fost pierdute şi te-ai prăbuşit la pământ/ Trebuie să găseşti o cale/ Când întunericul se lasă şi ţi se spune că ăsta e sfârşitul/ Trebuie să găseşti o cale// Sapă adânc/ Sapă adânc/ Sapă adânc şi regăseşte încrederea în tine/ Când eşti aproape de margine/ Cu un pistol la tâmplă/ Trebuie să găseşti o cale”

În piesa de final, The Void, Matt interpretează magistral la sintetizator pasaje á la Tangerine Dream, ca şi în deschiderea discului. Spre finalul compoziţiei, pianul clasic aduce o melodicitate în plus, evidenţiind timbrul plăcut al vocii lui Bellamy. Versurile sunt asemeni unui scenariu SF. Aflat undeva aproape de sfârşitul sistemului nostru solar generat de explozia Soarelui, protagonistul crede cu încăpăţânare în salvarea omenirii.

„[Verse 2]/ They'll say the sun is dying/ And the fragile can't be saved/ And the cold, it will devour us/ And we won't rise up and slay giants// [Chorus]/ They're wrong/ They're wrong/ They're wrong”

„[Versetul 2]/ Vor spune că soarele e pe moarte/ Şi totul este fragil şi nu poate fi salvat/ Şi frigul ne va devora/ Şi nu ne vom ridica să ucidem giganţii”// [Cor]/ Ei greşesc/ Ei greşesc/ Ei se înşeală”

Simulation Theory confirmă forma muzicală excepţională cu care ne-a obişnuit trioul Muse în ultimele două decenii. Stilul abordat, în cea mai mare parte, este rockul clasic în fuziune cu muzica electronică (rockul electronic). Cele 11 compoziţii se ascultă cu plăcere, fiecare în parte, iar luate ca un întreg, în succesiunea propusă pe album, se întrepătrund armonios, devenind un puzzle încântător.