POEZIE

Eugenia Groşan
poetă, Arad

Ca să ajung

Ca să ajung la tine

trebuie să trec o pădure,

apoi o apă,

apoi un dulău

care desparte lanul de rapiţă

cu flori aurite frumos în bătaia soarelui

de lunca verde cu miros de privighetori.

Aş putea spune atunci

că ar mai fi o aruncătură de băţ

până ţi-aş atinge privirea,

dacă n-aş intui

că mai trebuie traversată

Calea Lactee.

Şi nici atunci

n-ar fi sigur.

Am îmbrăcat o haină

Am îmbrăcat o haină

care nu-i a mea

şi-acum

fac eforturi extraordinare

să nu se vadă –

de-aceea

ţin mâinile mai mult în sus

ca să nu se vadă

că mânecile sunt prea lungi,

de-aceea

îi pun o curea asortată

ca să nu se vadă

că e mult prea largă

haina asta.

Totuşi,

îmi acoperă în mare parte

trupul,

ceea ce îmi dă o senzaţie

de oarecare confort.

Nu mai am nimic

sub haina mea

de-mprumut.

Acolo, ziua

Soarele urcă trepte de foc pe întinderi cereşti,

Dumnezeu aleargă între tine şi mine cu gânduri şi veşti.

Povestea ţese mai ales din nerostite cuvinte

o urzeală fină de-nţelesuri presupuse dinainte.

Eşti statuia mea perfectă de marmură albă, vie,

aşa cum stai, ţintuit pe întâmplările ce-au să vie.

Ca să te mişc, îţi ating aura de contururi pietroase

cu genele, dar ricoşez în privirile-ţi cu irizări de mătase.

Ceva greu

Mereu mă contrazic,

tocmai când sunt cât pe ce

să-mi dau dreptate.

Spun uneori

că oamenii seamănă

doar din avion,

alteori îmi dau seama

cât sunt de la fel.

Alteori spun

că viaţa e uimitor de frumoasă

şi că trebuie iubită disperat.

S-ar putea să nu cred nici eu

ce zic.

Câteodată s-ar putea,

încercând un sentiment

ciudat

să cred că e cel puţin plăcut

să trăieşti suferinţa.

Nici eu nu mai ştiu

ce să cred.

S-ar putea

ca mâine s-o iau de la capăt

cu întrebările,

cu disputele,

fără să ajung,

oricum,

nicăieri.

Aşa că

îmi găsesc ceva de lucru

şi-ncerc să fiu

mai practică

decât aş putea îndura.

Superluna

Îmi crescuse inima

mare cât o superlună

posibil de văzut de

cei care au ochi pentru asta.

Au venit

să se cuibărească acolo:

emoţia naşterii de prunci,

urmele faptelor bune,

amprentele unor surâsuri,

adierile macilor roşii,

dorurile unor locuri (lucruri?!) văzute

şi nevăzute.

Au vrut să-şi facă loc

un ghimpe,

un şarpe,

un fir de cucută,

o găină neagră

dar

am strâns bine

chingile toracelui

şi, scrâşnind din dinţi,

am ţinut în mine

placenta inimii

până s-a dizolvat

în lucrurile

din prima categorie.