POEZIE
Constantin Butunoi
poet, Arad
tronează prin ţinută
umorul tot mai contondent
îl face temut
dar
nu-l întrece
pe cel care
când te laudă pare că te înjură
când te apără te înspăimântă
urmează cel care iubeşte istoria
în aşa măsură
încât toate personalităţile sunt pozitive
nimeni n-a trădat pe nimeni
nimeni n-a omorât pe nimeni
tipul săritor
care face ordine pe masă
împreună cu ospătăriţa
e bun ca pita caldă
cum e şi cel care ne aduce veşti
din lumea specială a drumului de fier
mai apare în peisaj cel cu apucături de geniu
reclamând veşnic nevoia de votcă
în chip de rara avis nişte vestale
când sosesc se aprinde discuţia
totul devine foc şi pară
nu scapă nici literatura
pentru cei care nu au ghicit
sunt prietenii mei de pe terasa
unde aşteptăm cu răbdare
sentinţa istoriei
femeia de la etajul zece
despre care se spune
că a îmbătrânit frumos
are comportări ciudate
de când soţul ei a decedat
zilnic
dacă nu duminica cu siguranţă
merge la cimitir
şi se consfătuieşte cu cel dispărut
fata lor a plecat în germania
de cinci ani n-a dat nici un semn
germania e departe
nu se încumetă la aşa drum
ce să facă?
cheltuielile de întreţinere au crescut
nu-i ajung banii pentru medicamente
ce să facă?
umblă hoţii peste tot
singură fiind îi este teamă
ce să facă?
mai spală crucea
udă florile de pe mormânt
smulge buruienele
apoi începe iar consfătuirea
doctorul i-a spus
după cât reumatism are
neapărat trebuie să meargă la băi
cum n-are bani
ce să facă?
îi povesteşte despre necazurile vecinilor
despre răutăţile lor
ca de obicei îl întreabă
ce să facă?
dispărutul nu răspunde
deocamdată
are răbdare
îl ştie priceput
când va ajunge dincolo
cu siguranţă
îi va oferi soluţiile necesare
plină de încredere
mai spală o dată crucea
după care îi dă lustru
îngrijorare
îngrijorarea îmi dă târcoale
de când prietenii mei
plănuiesc să facă revoluţie
opoziţia mea n-are succes
o ţin una întruna revoluţie revoluţie
revoluţiile sunt fapte de căpătâi
zgâlţâie societatea din temelii
cer multe sacrificii şi
nu ştiu dacă voi sunteţi în stare
o fi printre voi
un cromwell un robespierre un lenin
şi nu l-am văzut
deocamdată nu sunt decişi
problema direcţiei stânga sau dreapta
îi pune în dificultate
i-a împărţit în două tabere
cum să aleagă între două râuri
unul cu apa liniştită şi constantă
să poată înota toţi în siguranţă
care ar fi stânga
celălalt cu apă năvalnică şi debit imprevizibil
în care să înoate numai cei care au colac de salvare
care ar fi dreapta
pentru că aşa văd ei revoluţia un râu
care să ducă pe apa sâmbetei toate relele
apoi să curgă numai lapte şi miere
bătrânii petrec pe terasă
bătrânii poetului vişa
stau la fereastră
după perdele
să vadă cum se întorc tinerii
beţi de la cârciumă
ai mei petrec pe terasă
cu berea în faţă îşi amintesc
cum se întorceau beţi de la cârciumă
şi nu-i pândea nimeni de după fereastră
să vadă cum îi înhăţa poliţia
pentru tulburarea ordinii publice
tinerii îi încurajează
trimit chelneriţele cu fuste scurte
şi pline de zâmbete
să le umple masa cu halbe
nu trebuie să le fie teamă
dacă doamne fereşte se întâmplă ceva
ei sunt primii
care îi vor scoate de sub roţile tramvaiului
mătuşa
mătuşa despre care se crede
după cât fusese de rea
că numai în iad putea să ajungă
noaptea
cu faţa ei
brăzdată de toate râurile pământului
sprijinită pe ultimul dinte rămas în gură
mă invită să iau loc
la o masă plină de bunătăţi
din care nu lipseşte plăcintă cu brânză
plăcinta copilăriei mele în care mama era neîntrecută
când se termina cu lacrimi în ochi lingeam degetele
îmi face tot felul de promisiuni
mă asigură că nu-i nevoie să îmi mai fac griji
îmi va lăsa toată averea moştenire
numai să nu-i ies din cuvânt
ştiind ce urmăreşte mă apucă groaza
spaima care pune stăpânire pe mine
nu mă părăseşte nici când mă trezesc
a doua zi când sosesc indispus pe terasă
mai în glumă mai în serios
mi-se aruncă întrebarea
ce iar nu ţi-a dat pace mătuşa
nonşalanţa fiind permisă
numai eu am o mătuşă în iad