POEZIE

Nicoleta Bărbat
poetă, Alba-Iulia

ORAŞUL

(fragmente)

1.

în câte o diminaţă

lumina se sufoca sugrumată

cu fiecare gest vădit

ca un şarpe din pielea-i veche

ieşeam doar să mă scutur

de privirile mioape ale zilei

(aveam grijă să nu mă simtă câinele)

îmi lăsam urma pe podele

pielea aceasta întinsă degeaba

îmi era acum străină

esenţialul nu se mai afla înăuntru

2.

Condiţionate de larma oraşului

se înghesuiau cele nerostite

trădătoare

ca obsesiile personale

la periferia cuvântului

veneau neluate în seamă cu puterile înmulţite

să deconspire construcţia

încă vreunei lumi

3.

oraşul mă îghiţea pe nemestecate

şi mă arunca între şabloanele lui tocite

luna plictisită

le amesteca cu un baston

lunaticii nu mai erau la modă

ieşeam de sub formulele uzate

ca un suflu încolăcit să urc

în jurul bastonului

să ghicesc imaginilor pulsul

4.

inima oraşului bătea goală

ciuguleau din ea păsări obosite

auzeam un sunet sec

îmi încetineam viteza de reacţie

şi îmi eşalonam mulţumirea pe etape

numai aşa mi se permitea să mă conectez aşteptărilor

mi se numerotau lipsurile

fiecare neajuns golea

o porţie de împlinire

5.

acum că îmi ieşisem din piele

o făcusem

să mă târăsc peste cuvintele obiective ale oraşului

rănile infectate mi se agăţau

în cocoaşele lor lemnoase

oraşul avea la rândul lui o traumă

se purta ca şi cum nu mă aflam de faţă

(răniţilor nu li se poate cere îngăduinţa

cineva le supraveghează toate gesturile)

6.

clişeele se încarnaseră în firea lui

( sub un narcotic puternic

ar fi putut lăsa să îi fie smulse)

la rândul meu aveam nevoie

de unul mai fin

tânjeam după bucurie pe feţele altora

căutam oameni

aflam mereu câţiva sărmani

lângă lada de gunoi a oraşului

unde visele putrezeau

şi degajau puţină căldură

veneau să îşi încălzească mâinile

(Konjunktivul zwei arăta mereu dorinţe ireale)

.............................................................................

10.

aveam gura plină de bani de aur

scuipam din când în când câte unul

atunci oraşul îşi trecea peste capul meu privirea

( aşa înţelegea să îmi facă concesii)

nu mă conţinea

trebuia să i se răspundă întotdeauna

obiectiv

la întrebare

11.

Hades auzea clinchetul monedelor

lovindu-se de asfalt

era singur acasă şi reglase temperatura

la zero grade Kelvin

electronii nu se mai învârteau

(aşadar din vina lui dispăruseră fluviul şi câinele)

îmi deschidea poarta

şi îmi dădea să beau literatură

atât

încât mi se făcea iar poftă

………………………………………………

Koeln, 2016