ZONA F & SF

Lucian-Vasile Szabo
istoric, Timişoara

Anticipaţie şi ficţiune speculativă

Un alt fel de viitor

Ficţiunea speculativă românească, în special pe componenta science fiction, are un eşafodaj critic şi analitic solid, prin contribuţia unor nume importante: Mircea Opriţă, Cornel Robu, Ion Hobana sau Florin Manolescu. Dintre cei patru doar Mircea Opriţă îşi continua proiectele cu o tenacitate de invidiat, adăugând anual contribuţii importante, o carte sau mai multe, inclusiv reeditări. Este o aplecare generoasă preponderent către genul SF, unul nu prea „gustat” de multe feţe simandicoase ale criticii şi teoriei literare mioritice. La acest capitol este necesar să amintim că şi George Călinescu a fost preocupat într-o anumită măsură de ficţiunea speculativă, nu doar de cea cu elemente fantastice, ci de literatura apocaliptică şi de avertisment. Fixându-i locul în Istoria literaturii române de la origini până în prezent lui Felix Aderca, Călinescu vorbeşte de romanul Oraşele înecate (1932, ediţiile următoare având titlul modificat în Oraşele scufundate), pe care îl numeşte „viitorist” (neavând la acea dată un alt termen la îndemână), considerându-l în fruntea scrierilor acestui autor. M. Opriţă detecta uşor influenţa lui H. G. Wells, dar şi o temă devenită ulterior relativ comună: cea a civilizaţiei pământene aflate în declin, din cauza soarelui care se stinge, fiind nevoită să supravieţuiască refugiindu-se în adânc, tot mai aproape de miezul fierbinte al Terrei, miez care nici el nu mai oferă suficientă căldură. Romanul rezistă timpului şi poate fi citit astăzi cu interes, deoarece F. Aderca a fost un scriitor priceput la a crea personaje şi situaţii dramatice. Desigur, lucrarea este valoroasă şi prin tensiunea indusă prin creionarea civilizaţiei muribunde şi prin imaginaţia spectaculoasă.

Wells şi Finis Romaniae

Mircea Opriţă a fost dedicat trup şi suflet anticipaţiei româneşti (termen pe care autorul clujean îl preferă în dauna altora, chiar a celui de science fiction!). I-a dedicat mai multe volume, unele voluminoase, toate importante. Aşa s-a născut Anticipaţia româ­nească. Un capitol de istorie literară (1994), demers... anticipat şi prefaţat de o altă scriere teoretică remarcabilă: H. G. Wells: utopia modernă (1983). Este o carte apărută în condiţii dificile, având în vedere şi subiectul şi scriitorul analizat. Volumul este exemplar prin acurateţe, îndrăzneală şi limpezimea concluziilor. Este bogat în referinţe, beneficiind şi de o scriitură aleasă, adesea M. Opriţă fiind tentat să gloseze, să dezvolte prozastic nucleele narative. Deosebit mi se pare capitolul Contrautopia, o investigaţie detectivistică pentru a-i înţelege pe morlocii şi eloii lui Wells, vorbind despre omul disociat şi despre alienare, cu trimiteri evidente la „omul nou” imaginat de regimul comunist.

Anticipaţia românească reprezintă o provocare. Însumează nu mai puţin de 526 de pagini! Istoricul literar descoperea faptul că anticipaţia românească debuta cu o distopie (utopie negativă), intitulată Finis Romaniae, semnată Al. N. Darius şi publicată în 1873. Riguros, M. Opriţă trece în revistă toţi autorii şi toate scrierile ce pot fi subsumate ori sunt în atingere cu genul. Ajungea cu istoria sa în contemporaneitate, astfel că o nouă ediţie, adăugită şi revizuită, a fost necesară (publicată în 2003). În 2007, era tipărită o a treia ediţie, de data aceasta cu titlul Istoria anticipaţiei româneşti, un volum de format mare, însumând 630 de pagini dense, arătând un efort de durată şi răbdare de fier pentru a consemna tot ceea ce poate fi găsit în şi despre literatura science fiction de pe plai mioritic.

De la SF la Fantasy

În ultimii ani, M. Opriţă a renunţat la poziţia sa oarecum rigidă şi a acceptat să se aplece şi asupra altor subgenuri ale ficţiunii speculative, în special Fantasy. Poate şi din cauza producţiei literare SF româneşti mai scăzute din ultimii ani, dar cu autori viguroşi convertiţi şi ei la Fantasy, Horror sau Crime, poate şi pentru că ficţiunea speculativă nu suportă, totuşi, o departajare atât de drastică între aceste categorii. Este, desigur, o pierdere pentru science fiction, şi alţi doi comentatori importanţi de la noi, care se discută în special ficţiune speculativă românească, i-am numit aici pe Michael Haulică şi Cătălin Badea-Gheracostea, poate din aceleaşi motive, nu rămân cantonaţi în aria SF, dedicându-şi rubricile sferei largi (şi încăpătoare) a ficţiunii de toate genurile.

Este o extindere necesară, aceste genuri (sau subgenuri, subcategorii) ale ficţiunii speculative având mult de câştigat din faptul că un exeget de talie se apleacă asupra lor. Anticipaţia rămâne însă favorită. În 2017, Mircea Opriţă a revenit în actualitatea literară science fiction din România cu un nou volum de critică. Este un op masiv, de 570 de pagini, intitulat Enciclopedia anticipaţiei româneşti. Caleidoscop. Face parte dintr-un proiect vast, realizat, deja pe jumătate, ceea ce reprezintă o performanţă în sine. Pe coperta a IV-a, autorul declară răspicat că Enciclopedia anticipaţiei româneşti este ultimul mare proiect la care s-a angajat. A început cu Portrete exemplare (2016), în paginile căruia erau prezentaţi câţiva dintre scriitorii români de literatură SF români şi critici importanţi dedicaţi aproape în totalitate acestui gen cultural.

În Enciclopedia anticipaţiei româneşti. Caleidoscop, reputatul prozator şi istoric literar a apelat la o abordare interdisciplinară, metoda comparativă oferindu-i prilejul unor analize de profunzime ale temelor, motivelor şi ideilor anticipative (science fiction) în contexte diverse. Este o formulă menţionată explicit în prezentarea volumului, dar şi o extindere a metodei de investigaţie utilizată în primul volum, Portrete exemplare. Întregul demers al autorului este structurat în funcţie de câteva coordonate, deoarece proiectul este în primul rând un dicţionar al autorilor, publicaţiilor, grupurilor cu activitate în domeniu. Formula articolului de dicţionar este amplificată prin abordări micromonografice, elementele biografice fiind completate cu aprecieri asupra operei literare, într-un întreg sintetic, însă şi suficient de analitic şi explicit.

În noul volum din Enciclopedia anticipaţiei româneşti aspectul enciclopedic este mai accentuat, prin sporirea numărului de autori analizaţi, unii doar fugar (atâta merită!), este o panoramă interesantă, cu scriitori SF de valoare, cu autori importanţi care au „vizitat” genul, astfel că, după cum precizează M. Opriţă: „Formula caleidoscopică, pentru care am optat în volumul doi, permite totuşi lărgirea panoramei şi în timp, şi spre autori de coloratură, dar şi în direcţia unor scriitori pe care canonul clasic al literaturii române nu s-ar fi aşteptat să-i vadă dispuşi să interfereze cu subiecte considerate de anticipaţie «ale ei». Ori, în fine, şi ale ei, fiindcă tot atât de bine pot fi ale literaturii moderne, ori postmoderne, în tendinţele sale integratoare de genuri şi de variată experimentare stilistică, pe care le putem remarca la începutul secolului XXI”. „Vizitatorii” genului luaţi în calcul sunt: Tudor Arghezi, Nichita Stănescu, Alexandru Macedonski, Eugen Ionesco, Mircea Eliade, Horia Lovinescu, Gib Mihăescu, Ion Minulescu, Geo Bogza, Ioan D. Sârbu, Ion Marin Sadoveanu, Victor Eftimiu, Mircea Cărtărescu, Ioan Petru Culianu, I.L. Caragiale, Vasile Voiculescu.

Cine intră, cine lipseşte

Abordarea enciclopedică înseamnă informaţie multă tratată pe cât se poate de scurt, produsele culturale de acest gen fiind foarte cuprinzătoare şi voluminoase. În situaţia de faţă, după cum remarcă istoricul literar, Enciclopedia pretinde o abordare mai puţin „elitistă”, făcând loc în discuţie, „pe lângă creaţia literară a autorilor, şi fenomenului (destul de interesant şi deloc monoton sau lipsit de seriozitate) pe seama căruia s-a dezvoltat această creaţie, iar SF-ul românesc în ansamblu a prosperat”. Munca la acest proiect este, grea, complicată, de uzură, însemnând multe zile şi nopţi petrecute recitind textele autorilor (destul de multe şi nu toate foarte atrăgătoare), dar şi rescriind pagini mai vechi, inclusiv sutele de cronici realizate de-a lungul timpului la cărţi importante ale genului SF, sublinierea fiind importantă, deoarece, în Enciclopedie istoricul nu se mai putea ocupa doar de conţinuturile culturale cu care rezona, ci şi de aspectele mai puţin atrăgătoare, dar absolut necesare într-o prezentare de tip enciclopedic. În consecinţă, „nu m-am mai ferit de notele bio-bibliografice ale autorilor şi nici, în special într-o anume parte a proiectului general, de corvoada unor cronologii şi bibliografii speciale, pe care publicul larg mă îndoiesc că le cunoaşte, sau că şi le-ar putea închipui în dimensiunea lor reală”, precizează M. Opriţă.

Fără îndoială, deşi proiectul este doar la jumătate, prin cele două volume publicate până acum (ancorate puternic şi în foarte cuprinzătoarea Istorie a anticipaţiei româneşti, publicată anterior în mai multe ediţii), M. Opriţă contribuie decisiv la fixarea identităţii SF-ului românesc/ Anticipaţiei româneşti ca gen literar şi fenomen cultural, oferind chei de pătrundere şi înţelegere a acestui domeniu cuprinzător. Privirea critică se opreşte asupra unui număr impresionant de autori, peste o sută, fiecăruia fiindu-i schiţat un portret, cei mai mulţi cu detalii semnificative şi cu generoase puneri în contextele nu foarte simple ale SF-ului românesc, cu deschideri necesare către alte genuri (fantasticul în primul rând), dar şi către subgenuri, detaliind fie despre space-opera, fie despre distopii ori istoriile contrafactuale. Constantă rămâne raportarea la criteriul estetic, niciodată abandonat, cel care şi „reglează” spaţiul tipografic acordat în volum fiecărui combatant. Criteriul estetic nu exclude emoţia lecturii, deoarece, arată M. Opriţă, „redactând prezentările de autori, m-am bucurat de fiecare dată când am putut scoate în evidenţă talentul lor literar şi reuşitele estetice din scrierile pe care le-au gândit şi le-au publicat. În concepţia mea, enciclopedia nu este doar scriere de factologie: informaţia pe care o dă trebuie să se refere şi la valoarea operelor puse în mişcare de iniţiativa SF, pe parcursul numeroşilor ani în care aceasta s-a putut exprima în România”.

Proiectul este în desfăşurare, însă chiar şi aşa la jumătatea lui, există şi unele aspecte la care temeinicul istoric literar ar putea să le acorde atenţie, deoarece, în mod cert, nu din neglijenţă sau afinităţi personale, unele nume lipsesc din pagini. În acest sens, Mircea Băduţ remarca cu fineţe: „E adevărat, lipsesc de aici o serie de nume semnificative (Alexandru Ungureanu, Silviu Genescu, Cristian Mihail Teodorescu, Constantin Cozmiuc ş.a.), dar sperăm că ele vor fi cuprinse în chiar volumele următoare ale acestei enciclopedii”. O altă sugestie ar fi ca M. Opriţă să se aplece şi asupra unor nume remarcabile din generaţia tânără, dar deja matură prin câteva scrieri importante: Daniel Timariu, Lucian-Dragoş Bogdan, Cătălina Fometici, Florin Purluca, Miloş Dumbraci, Ciprian-Ionuţ Baciu, Eugen Cadaru, Teodora Matei, Alexandru Lamba, Florin Giurcă sau Adrian Mihălţianu.

Concluzia desprinsă după parcurgerea solidului volum Enciclopedia anticipaţiei româneşti. Caleidoscop, este că acesta contribuie decisiv la cunoaşterea SF-lui românesc, oferă foarte multe informaţii utile, este un ghid în domeniu, oferind însă şi aprecieri critice pertinente, bine argumentate, asupra scrierilor ce poartă marca genului. Totul porneşte din dragostea lui Mircea Opriţă faţă de Anticipaţia românească, asupra căreia se apleacă cu generozitate, cu încredere, dar cu instrumentele unui profesionist.

Fascinaţia eseului

Un capitol aparte în (bio)bibliografia lui Mircea Opriţă îl reprezintă volumele de eseuri. Sunt sclipitoare. Am vorbit deja despre H. G. Wells: utopia modernă. În continuare şi conexiune cu acesta publica, în 2000, Discursul utopic. Momente şi repere. Analiza era extinsă astfel şi la alţi autori, cititorul constatând cu surprindere că Jules Verne era un scriitor mult mai profund decât pare la o privire (şi lectură!) fugară. Introducându-i în ecuaţie pe Zamiatin, Huxley, Orwell, eseistul oferă un model de înţelegere integrat, avertizând permanent asupra pericolului ca utopiile să decadă în cele mai negre contrautopii.

Ştiinţă şi violoncel (2011) reprezintă intervenţiile lui Mircea Opriţă pe diverse teme. Un spectacol al minţii, al intuiţiilor şi repercursiunilor culturale se desfăşoară în texte scurte, capabile să epuizeze un subiect bine ţintit. Amestec de ipoteză ştiinţifică, de ficţiune, glosare pe marginea unor teme de o importanţă capitală sau mai... mică, tabletele din acest volum reuşesc să descrie lumi, oameni şi întâmplări condensând esenţa şi relevanţa. Regăsim aici un M. Opriţă ludic, glumind adesea, la modul serios, cu lucruri grave. Câteva dintre titlurile din acest volum divers vorbesc de la sine despre spectacolul intelectual de conţinut şi despre maniera insolită de abordare: Manipulări demenţiale, Dragoni fără tată, Sinantropul şi filosofia, Viitorul la timpul viitor, Concubinaj electronic, Miss Apocalipsa, Paraşuta lui Leonardo, Paşaport pentru Antartica, Dinozauri în tehnicolorsau Vânătoare de exoplanete. Toate acestea sunt teme ale realităţii (istorice şi/ sau mai ales contemporane) cu care omul de rând se confruntă ori care îi dau de gândit. Sunt şi teme literare şi de cinema, introducând lectorul sau privitorul într-un univers dilematic, al posibilităţilor multiple. Autorul înaintează pe firul îngust de graniţă dintre provocările factuale, ale realităţii cotidiene, şi lumile imaginare. Subliniază asemănările, confuziile, face delimitările necesare între factual şi fictiv, între ştiinţă şi imaginar, dovedind că, uneori, realitatea bate şi cartea, şi filmul.

Sfmania este un volum din aceeaşi categorie, apărut la sfârşitul anului 2018. Diferenţa este dată de faptul că acum M. Opriţă se opreşte mai mult asupra unor autori români şi asupra volumelor lor. Totul este pus în context internaţional, imaginea ficţiunii speculative româneşti fiind una pozitivă. Eseul sclipitor, degajat de note de subsol şi trimiteri, este savuros. Autorul dovedeşte marele talent de a satura textul cu informaţii diverse, fără a-l face obositor. Discursul critic şi istoric este pus în scenă, dezvoltând narativ subiectele, investigând detectivistic şi povestind cu farmec. Există şi câteva note personale, cu întâmplări din fandom, necesare pentru a înţelege acest fenomen complex, unde nu contează doar autori şi cărţile, ci şi fanii, acei cititori foarte speciali ai genului. Autorii, români şi străini, sunt aduşi firesc împreună, scrierile lor fiind valorizate prin opinii personale, dar şi prin cele ale unor nume consacrate. Este un serviciu generos făcut de Mircea Opriţă ficţiunii speculative româneşti, în special genului science fiction.