POEZIE

Gilda Vălcan
poetă, Timişoara

Perles de pluie


1.

Mă plimb prin tine,
(Ce cruce porţi?)
Te plimbi prin mine,
(Pe vîrfuri, în şoaptă, aşa cum poţi)
Ascult cum dospeşte pământul şi-ntreb,
Dacă a existat un început al pietrei spre viaţă
Trebuie să mai existe încă.
Acolo, undeva,
În groapa aceea a Marianelor.
– A trecut timp peste mare
Pământul e mai departe de soare
Acum trebuie să se întâmple altceva:
Sa ne desprindem de os,
Să o facem frumos,
Aşa cum ne-au învăţat în cărţi:
Omul e piatră întoarsă pe dos.


2.

Îţi plîng în palme,
Tu crezi că rîd.
Îţi rîd în palme,
Tu crezi că plîng.
Te-aş amăgi,
Copil năuc,
Că sînt aşa cum crezi că sînt
Atunci cînd plîng.
Dar nu mai sînt.
Un vis m-a început devreme,
Un altul m-a lăsat cărunt.
Dacă-ţi mărturiseam atunci,
Cînd încă mai eram năuci,
Ai fi ştiut să pleci din vreme,
Ai fi ştiut să mă arunci
Ca pe o sferă diafană,
Subţire, de săpun, profană
Şi nu ţi-aş sta, cum fac acum,
Pe umeri, bolovan,
În drum.


3.

Îmi cînt aşa cum uit.
Închid în mine dorul,
Îl înfăşor în cea mai adîncă tăcere.
Nu am nici privire
care să-l oglindească,
Nu mi se poate citi pe chip,
În palmă, pe umbra din zid...
Si chiar atunci,
Mai ales atunci,
Cînd un gînd venit de nicăieri
Încearcă să iscodească,
Măcar o virgulă să pună,
o tresărire a pleoapei să mărturisească
Ceva mai mult,
Ceva de demult...
Da, chiar atunci
Învelişul în care îmi port doliul
Devine de nepătruns,
Atît de ascuns încît nici eu
Nu mai ştiu nimic despre el.


4.

Închide ochii peste mine,
Închide-i ca şi cum n-aş fi.
Mă-ntrebi încet,
Mă-trebi mereu:
„Numele tău?”
Numele meu?!
Nu-l ştiu, nu l-am ştiut nicicind,
Am nume straniu,
De-mprumut.
Plecăm la Dumnezeu pe rînd.
Plecăm rîzînd,
Plecăm tăcînd.
Nu ştim cuvinte,
Nici un rînd.
De unde nume, de unde cînt?
Plecăm la Dumnezeul în gînd.


5.

„Azi ar trebui să ningă,
Să ningă frumos,
Cu fulgi mari de-o clipă,
Cu fulgi de prisos.”


6.

în ziua în care
armele au depus armele,
visele au ucis visele,
clopotul de sticlă s-a ridicat
lasîndu-ne singuri pe uscat
căci apele s-au retras
într-o singuratate de neuitat.
în ziua în care
am rămas fără mine
am uitat,
aşa cum a uitat fiecare
în aceasta zi cu ape retrase,
cu vise ucise fără arme.
ne-am întrebat
am căutat
am rătăcit
unul de altul
şi a fost bine
cînd ne-am chircit
şi am murit
singuri
fără iluzia
că am iubit.


7.

În ce parte a lumii ţi se cere să speri?
În ce parte a lumii ţi se cere să pieri?
Cînd nu ştii încotro te îndrepţi,
Cînd cei mulţi nu sînt şi cei drepţi,
Cînd rătăceşti între luntre şi punte
Iar Cain te vinde pe şiraguri mărunte
De sticlă ieftină, cît un grăunte,
– Să fie cioburi destule sub tălpile arse,
Să scoată bătrânii din vechile case -,
Nu ridica pământul pe cruce,
Nu te trezi rătăcit la răscruce.
Există o lume care îţi cere să pieri,
Există o lume care îţi cere să speri.
Una în care eşti uitat,
Alta în care eşti aşteptat.


8.

A fost o păcăleală mare
Cînd roşul a devenit cărunt,
Cînd nimeni n-a mai vrut să moară
Şi ne-am ascuns toţi sub pămînt.
Era o toamnă-n plină vară,
Ningea şi viscolea mărunt,
Creşteau icoanele în gară,
Copiii-mbătrîneau în gînd.
Pămîntul devenea de piatră,
Fusese nor pînă mai ieri,
Iar îngerii fugeau din gardă
Ca nişte simpli derbedei.
Tot ce ştiai din vechea carte
Era nimic pînă la prînz,
Dintr-o revistă colorată
N-ai mai rămas decit un mînz.
Iar lumea a-nceput să fie
Ca lumea tuturor, la fel:
Un început de poezie
Care sfârşeste într-un duel.


9.

tu eşti aşa cum eşti,
nu poate face nimeni din tine altceva.
calea dreaptă spre altcineva
îţi pare drum abrupt
aşa că
întotdeauna vei încerca să ajungi
la cel ce îţi este aproape
ocolind pămîntul întreg.
dacă te-aş lua de mînă
(şi te-am luat)
dacă ţi-aş spune să întorci privirea,
să o ridici în ochii mei
şi să vezi că:
„sînt aici”
te-ai smulge din îmbrăţişare,
ai căuta cea mai întinsă mare,
te-ai întoarce cu spatele şi
ai alerga în direcţia opusă
pentru a mă ajunge din urmă.
calea dreaptă
îţi va rămîne mereu străină.
de aceea
vei minţi
vei ucide
vei ignora
vei alunga
tot ce este iubire,
tot ce stă în calea ta ocolită.
pentru că,
pur şi simplu,
aşa eşti tu.
degeaba m-am pus de-a curmezişul
cînd într-o direcţie
cînd în alta.
mereu ai făcut ocol.
îţi simt respiraţia în ceafă
de sute de ori.