logo

Revistă de literatură, eseu, arte vizuale, muzică, fondată în februarie 1990 la Arad.

Redactor-şef fondator: Vasile Dan.

logo

LECTURI PARALELE

 

Felix Nicolau
critic literar, poet, prozator, Bucureşti

 

O traducere intersemiotică transculturală. Delicatese[1]

logoO inedită colaborare intersemiotică a avut loc între fotograful nipon Miya Kosei şi universitarul/eseista Lucia Terzea-Ofrim. Elegantul volum Ferestre cu poveşti. Fereastra ca instrument antropologic/ Windows Stories. The Window as an Anthropological Tool, conţine fotografii realizate între 1968 şi 1988 în Anglia, Austria, Franţa, Grecia, Italia, Mongolia, Olanda, România şi Rusia, alături de textul care le interpretează liber.

Pentru Myia Kosei, ferestrele sunt mini-scene de teatru, „izvoare de nostalgie”. Scene de teatru cu ancadrament clasic, dar şi particularizat, localizat, aş adăuga. Şirul asociaţiilor surprinzătoare e deschis chiar de fotograf când dezvăluie că fenêtre din franceză comportă o pronunţie în japoneză ce deviază semantic înspre „trece o barcă”. Oarecum ca pentru a o pune pe „traducătoarea” în cuvinte a imaginilor pe calea cea bună, el aminteşte şi un vers care l-a marcat: „Un gând furtunos, aruncă-ţi casa pe fereastră!” (Julien Toma). Şi nu orice fel de cuvinte sunt potrivite pentru a rezona cu fotografiile lui, căci şi Antoine de Saint-Exupéry intuia nevoia de iniţiere a privirii: „Limpede nu vezi decât cu inima. Miezul lucrurilor nu poate fi văzut cu ochii”.

logo

Punctul de plecare al hermeneuticii imaginii este că aceste fotografii ţintesc dincolo de vizibil. Este mai mult decât gradul zero al reprezentativităţii pe scenă, aşa cum îl vedea Lyotard, ca punte între public şi culise. Imaginile interioare se constituie în reacţie afectivă la instantanee delicate sau doar umile. Într-adevăr, fotograful nu lucrează cu efecte tehnice speciale, ci are geniul de a surprinde simbolistici pregnante, ori mesaje emoţionale percutante.

Aşa cum inspirat scrie Lucia Terzea-Ofrim, „poate că fotografia este o luptă cu vizibilul, cu un unic punct de vedere”. Fereastra, ca ramă mediatoare, derulează imagini precum o lanternă magică subtilă, nu uluitoare. Secvenţele „trudei cotidiene” reuşesc să surprindă „calitatea de puls al vieţii”.

Arta lui Myia Kosei este să detaşeze chipuri în relaţie cu arhitecturi şi decoruri diverse. Cum poţi fotografia „absenţa comunicării”, de exemplu, cum poţi fotografia ambiguitatea sau „dualitatea gesturilor”. De aici începe poeticitatea picturală a fotografiei, justificarea ei ca artă. De pildă cafeneaua, locul de împletire a singurătăţilor într-o solidaritate sofisticată, asimptotică.

logo

Multe fotografii sunt „un stop-cadru dintr-o poveste cinematografică”. Ceea ce ne permite să imaginăm secveţele anterioare ori ulterioare. Instantaneul ca impuls pentru imaginaţie şi gândire. Este exact ceea ce face Lucia Terzea-Ofrim, interpreta partiturii paralele, în notaţie diferită. Dacă în centrul preocupărilor fotografului este „emoţia umană”, apoi ea este surprinsă într-o mulţime de activităţi şi stări omeneşti. De unde impresia de dialog-jazz dintre imagini şi textul însoţitor, produs la distanţă de momentul focalizării obiectivului. De asemenea, Myia Kosei nu a influenţat în niciun fel partitura textuală. Povestitoarea fotografiilor a sesizat cu receptorii proprii felul în care imaginile fixează „aerul dintre faldurile perdelei”, atingerea mâinii de pe plantele aşezate în glastră, frumuseţea trudei, nobleţea nonşalantă a rufelor întinse la uscat – „flamuri colorate” ca „emoţionantă mărturie a locuirii”.

Din această diversitate a ferestrelor fotografiate reiese însăşi „ideea de fereastră”, o paradoxală unitate în diversitate, chiar dacă distanţa între ferestrele ornate măiestrit sau împodobite cu delicate dantele şi copiii jucându-se pe uliţele înnoroite ale satelor pare de nestrăbătut.

logo

Ferestrele şi vitrinele pot avea un „luciu amăgitor”, „artificii ale reflectării”, ceea ce le face atât de fotogenice din spatele oglinzii; deschise, devin tablou ori scenă. De aceea aceste fotografii nu caută perfecţiunea, nu ascund reflectările aparent stângace, de fapt capabile să pună lumi în paralel: arta şi cotidianul.

Această ştiinţă a fotografiei artistice, dar  antropologice, în lipsa efectelor speciale, se datorează excepţionalei educaţii a lui Myia Kosei. A studiat literatura, arta, istoria, etnologia şi sociologia, este eseist şi autor de lucrări documentaristice, a publicat cărţi de poezie, proză, povestiri pentru copii. Iată câteva din operele lui cu referinţă la România: Romanian Rhapsody, Tokio, 1986; Europa Orientalis – Romanian Red Rose, Tokio, 1991; La Roumanie des quatre saisons, Paris, 1997; Maramureşul, Bucureşti, 2000; Romanian Anthem – Europe of Europe, Tokio, 2002; Romania – People. Alcohol. Songs, Tokio, 2002; The people of Sheep and Fir, Tokio 2007; Song of the Sheep and Fir, Tokio, 2008; Maramureş – In a Small Village in Romania, Tokio, 2008; Maramureşul meu/ My Maramureş, Cluj-Napoca, 2015; Maramureş. Centrul lumii/ Maramureş. The Center of the World, 2016.

logo

Carevasăzică, o uluitoare bibliografie şi o fototecă românească. Myia Kosei este el însuşi un institut cultural român. Cu atât mai de apreciat este curajul Luciei Terzea-Ofrim de a interpreta într‑un alt registru semiotic mesajul imagistic sofisticat prin simplitate al acestei delicate opere de artă. O întrepătrundere de talente şi sensibilităţi rarisimă.

 

 

[1] Miya Kosei, Lucia Terzea-Ofrim, Ferestre cu poveşti/ Window stories, volum de artă fotografică, ediţie bilingvă româno-engleză, Editura Monitorul Oficial, 2019