logo

Revistă de literatură, eseu, arte vizuale, muzică, fondată în februarie 1990 la Arad.

Redactor-şef fondator: Vasile Dan.

logo

JURNAL DE CĂLĂTORIE

 

Victor Neumann
isoric, Timişoara

 

Vizită la Beijing: o altfel de călătorie spre Soare Răsare

Experienţele personale adunate pe parcursul călătoriilor m-au îndemnat să citesc şi să înţeleg lumea comparând, căutând asemănări şi diferenţe istorico-geografice, social-politice şi cultural-religioase. Am călătorit destul de mult în ultimele decenii, cu deosebire în lumea occidentală, luând contact cu codul cultural-comportamental al acesteia. Dar, cel puţin sub aspectul întâlnirii directe, Orientul Îndepărtat îmi rămăsese o mare necunoscută. 

În urmă cu câţiva ani fusesem invitat la cel de-al XXII-lea Congres Mondial de Istorie de la Jinan, un oraş important din estul Chinei. Din varii pricini, greu de înţeles pentru colegi şi prieteni, am amânat călătoria. A doua invitaţie aveam s-o onorez, chiar dacă programul şi manifestările publice erau diferite faţă de o reuniune ştiinţifică. La propunerea Institutului Cultural Român şi a Ministerului Culturii şi Identităţii Naţionale am participat la Târgul Internaţional de Carte de la Beijing, prezentând două dintre cărţile recent editate, Modernity in Central and South-Eastern Europe. Ideas, Concepts, Discourses, RAO, Bucureşti, 2018 (ediţie pregătită împreună cu Armin Heinen) şi The Banat of Timişoara. A European Melting Pot, Scala, Londra, 2019. De asemenea, am primit cu bucurie invitaţia organizatorilor români şi chinezi de a lua cuvântul la deschiderea expoziţiei pictorului român Corneliu Baba de la Muzeul Academiei Naţionale de Artă a Chinei din Beijing. Alături de alte instituţii muzeale şi de colecţionari privaţi din România, Muzeul de Artă Timişoara – al cărui director sunt din anul 2013 – a fost un important contribuitor la realizarea amplei şi impresionantei expoziţii, una îndelung admirată de artişti, critici şi istorici de artă, intelectuali şi diplomaţi chinezi, precum şi de mulţimea de studenţi prezentă la vernisaj. 

Vizita mea avea să fie o excelentă ocazie de a descoperi câte ceva din îndepărtata Asie, de a lua contactul cu o lume, o cultură şi o civilizaţie pe care le ştiam doar din cărţi, din poveşti sau din informaţiile care circulă în România. Reţinerile ori prejudecăţile faţă de China nu erau şi nu sunt puţine. După ce am recitit câteva eseuri ale unor celebri scriitori şi filozofi care vizitaseră Orientul Îndepărtat acum un veac şi după ce am aflat câte ceva despre reinventarea Chinei contemporane, m-am lăsat atras de ideea de a descoperi un fragment dintr-o ţară cât un continent. Sunt de părere că doar după contactul nemijlocit cu o altă cultură, cu o altă lume, observi acele trăsături particulare aflate în spatele statisticilor, descrierilor, acţiunilor. Omul şi comunitatea în care el trăieşte îmi par esenţiale, iar pentru ca să le descoperi este de dorit să le cercetezi la faţa locului, să le înţelegi şi să le integrezi.

Beijing-ul e un oraş cu o populaţie de 21 milioane de locuitori, dintre care 18,2 milioane trăiesc în zona urbană. Chinezii tradiţionali reprezintă comunitatea majoritară, peste 90%. Sunt în oraş şi comunităţi de diverse alte origini (în special asiatice, coreeană, mongolă, etc.), în jur de 800.000 de persoane. E unul dintre cele mai mari oraşe de pe glob, nu e de mirare că e greu de cuprins şi imposibil de etichetat. Mă aflam într-o lume pentru care întrebările mele primiseră insuficiente răspunsuri. Cine a îndrumat acest popor numeros supravieţuind în vremuri de restrişte? Este chinezul de astăzi moştenitorul şi practicantul confucianismului? Cum se proiectează el în viitor? Ce înseamnă cultura chineză? Există o contradicţie între cultura şi politica Chinei? Probabil, e important de analizat comparativ China imperială şi China comunistă, în ambele cazuri însă îmi pare că rămânem în zona stereotipiilor deîndată ce ignorăm viaţa spirituală a omului. E şi acesta un motiv pentru care am luat aminte mai ales la sensurile vechi şi relativ noi ale civilizaţiei Orientului Îndepărtat interpretate de filozofi precum Bertrand Russel ori de scriitori precum Hermann Hesse.

Ceea ce am văzut în Beijing şi în drumul parcurs până la Marele Zid Chinezesc a fost transformarea rapidă a economiei socialiste într-o economie capitalistă de piaţă: bulevarde enorme şi aerisite; zgârie nori în sofisticate forme geometrice; magazine moderne cu produse proprii şi de pe întreg mapamondul; şosele şi autostrăzi perfecte; sute de mii de maşini circulând împreună cu sute de mii biciclişti şi motociclişti, fără claxonarea şi fără ciocnirea celuilalt. Pe de altă parte, alături de numeroase segmente sociale îmbătrânite, s-a născut o generaţie de tineri emancipaţi, învăţând, acţionând şi trăind în consens cu inovaţiile ştiinţei şi tehnicii occidentale. E vorba de generaţia care trăieşte cu gândul la secolul 21 şi care pare să proiecteze nu numai o nouă organizare a propriei societăţi, dar şi viitorul omenirii. În tot cazul, modul ei de viaţă nu pare împăcat nici cu ideologia, nici cu deciziile politice comuniste şi nici cu sărăcia acceptată senin de părinţii şi bunicii ei.

În urmă cu o sută de ani, Bertrand Russel considera că e posibil ca legătura dintre Orient şi Occident să devină fertilă pentru ambele părţi.

„Ei (chinezii, n.m.) pot învăţa de la noi minimum de eficienţă practică indispensabilă, iar noi putem învăţa de la ei ceva din acea înţelepciune contemplativă care le-a dat puterea să dureze în timp ce toate celelalte naţiuni din antichitate au pierit”.

În pofida contrastelor majore de gândire politică dintre cele două lumi, legătura Orient-Occident întrezărită de filozoful britanic a devenit o realitate manifestă în ştiinţe, tehnologie, economie, finanţe, comerţ, etc. Influenţa occidentală a fost vizibilă pe tot parcursul secolului al XX-lea, iar astăzi e una majoră. Celor ce au acum vârsta între 20 şi 30 de ani li se citeşte pe faţă un surâs, îmbrăcămintea e una modernă, telefoanele mobile şi laptop-urile sunt nelipsite din mâinile lor (chiar dacă internetul şi media sunt atent supravegheate), iar preocuparea pentru pregătirea profesională e mai mult decât firească. Parţial inspirată de viaţa spirituală din trecut – cel puţin în ceea ce priveşte dorinţa de a recrea o societate stabilă –, noua generaţie e pe cale să genereze politici diferite faţă de acelea din istoria recentă sau faţă de acelea contemporane nouă.   

Ceea ce vezi şi simţi la Beijing este că statul chinez se autoconstruieşte, se autoproiectează în viitorul imediat şi în acela mai îndepărtat. Totuşi, o face altfel decât Occidentul şi nu pentru că megaproiectul e sub supravegherea partidului unic ori coordonat de acesta. Prin elitele sale, China se vede pe sine ca o Americă a zilei de mâine. Viaţa spirituală pare că încurajează ideea de schimbare, caz în care un loc aparte îl va juca armonizarea diferenţelor dintre comunităţi şi state. După ce va fi îndeajuns conturat, melting pot-ul chinez, dimpreună cu limba şi cultura moştenite, va deveni o posibilă lecţie de urmat în noul mileniu. Metisajul va contribui la depăşirea vechilor ideologii identitare; va dilua diferenţele dintre cei ce se identifică pe criterii cultural-lingvistice sau rasiale; va surclasa etnonaţionalismele neotribale şi celelalte tipuri de segregări artificiale între oameni încă frecvent întâlnite pe toate continentele. Autoconstruindu-se social, economic şi cultural prin amalgamarea valorilor orientale şi occidentale şi prin depăşirea conceptului limitativ de naţiune, China ar putea deveni un exemplu în ceea ce priveşte regândirea relaţiilor politice interstatale la nivel global. Prin reluarea filozofiei confucianiste şi reintegrarea budismului, prin deja vizibilul interes acordat educaţiei marii mase de tineri şi prin ştiinţele profesate de elitele temeinic instruite, noua Chină are şansa de a fi un proiect al umanităţii de mâine.

Văzând repetatele crize de conştiinţă ale naţiunilor occidentale contemporane – Europa e încă survolată de fantomele secolului extremelor –, Orientul Îndepărtat al Chinei ar putea fi privit ca o speranţă a viitorului omenirii. Cei ce se dedică vieţii spirituale – şi aceasta mi-a atras cel mai mult atenţia în cursul vizitei în capitala Chinei – întrevăd o lume bazată pe principii diferite faţă de acelea occidentale. Nu e vorba de revelaţii de moment, ci de recuperarea unui mod de viaţă din trecut, unul ce părea dat uitării. În discuţie e revizitarea şi însuşirea sentimentului religios al fiinţei, mai ales a aceluia în care îşi au locul preceptele filozofice, cel mai important făcând trimitere la buddhism şi confucianism, respectiv la «fuziunea orizonturilor». Ce altceva să fi fost mai de dorit la Beijing dacă nu descoperirea templelor Lama aşa cum au fost şi cum au rămas ele din vremea Chinei imperiale?

Atunci când am întâlnit câţiva dintre liderii unei mari universităţi, câţiva dintre directorii şi managerii unor importante edituri, când am stat de vorbă cu o coordonatoare de relaţii internaţionale universitare, când i-am abordat pe traducătorii din chineză în română sau din română în chineză, am avut ocazia să observ spre ce ţel anume se îndreaptă intelectualitatea chineză de astăzi. Târgul Internaţional de Carte fusese şi el un prilej de a urmări şi de a înţelege mai exact cum e concepută şi cum evoluează cultura într-o ţară în care formarea individului şi a colectivităţii e în plin proces de reformă. În acelaşi scop am urmărit traducerile literare, istoriografice, sociologice, politologice şi filozofice. Adesea am citit smerenia pe chipurile celor ce i-am ascultat ori le-am vorbit.

În ziua în care am urcat pe Marele Zid Chinezesc spre a admira una dintre minunile lumii, majoritatea vizitatorilor erau chinezi. Ei se purtau ca într-o familie, părinţi, copii, adolescenţi, tineri, cu toţii păreau că vin din alte timpuri: se salutau, se fotografiau, schimbau câteva impresii, urcau pe stânci sau luau masa împreună sub o cupolă sau alta a zidului. Fără gălăgie, fără competiţie, fără lamentări, fără excese sentimentale. Între miile de oameni care urcau şi coborau, impresionant era respectul acordat celuilalt, unul vizibil la fiecare pas. Indiferent că urcai sau coborai scările foarte abrupte ori că te strecurai prin locurile strâmte din zid spre a ajunge dintr-o parte într-alta a muntelui, totul se petrecea firesc, în linişte, protejându-l pe celălalt. Fusese cu neputinţă să nu simt ceva inconfundabil, să nu identific în comportamentul chinezului de rând dorinţa şi reflexele coabitării paşnice cu semenii. Îmi plăcea să le consider o continuitate a vechii civilizaţii. Când, în aceeaşi zi, am intrat în templele Lama din centrul Beijing-ului, amintita stare de spirit fusese şi mai evidentă: chinezii se închinau, aprindeau candele, se rugau, aduceau ofrande lui Buddha. În restaurante, magazine, aeroport, autobuze, metrou şi avion, chinezul are un comportament similar. Aglomeraţia teribilă de pe şosele nu pare nici ea un motiv de disperare. Ceea ce m-a frapat e că nici omul simplu, puţin sau deloc instruit, nu e agresiv. Poate, uneori, tonul vocii să trădeze o anume nemulţumire.

În urmă cu o sută de ani, Bertrand Russel observa diferenţele care particularizează cele două lumi, europeană şi chineză. Cea dintâi căuta să se impună prin cuceriri militare, comerţ şi misionarism religios, pe când cea de-a doua admitea mai multe religii, stăruind asupra rolului şi singularităţii raţiunii:

„Cred că toleranţa chinezilor depăşeşte tot ce-şi pot imagina europenii judecând după experienţa lor de acasă…. Mi s-a părut că, deşi poate fi sărac lipit, chinezul de rând este mai fericit decât englezul obişnuit şi este mai fericit fiindcă naţiunea este clădită pe o viziune despre lume mai umană şi mai civilizată decât a noastră. Agitaţia frenetică şi combativitatea nu doar cauzează rele evidente, ci ne şi umplu viaţa de nemulţumire, ne fac incapabili să ne bucurăm de frumuseţe şi aproape incapabili de virtuţi contemplative. În această privinţă, lucrurile s-au înrăutăţit rapid în ultimul secol. Nu neg faptul că şi chinezii merg prea departe în direcţia opusă; dar, tocmai din acest motiv, cred că este probabil ca legătura dintre Orient şi Occident să fie fertilă pentru ambele părţi” (apud Credinţa unui om liber. Scrieri esenţiale, traducere de Dan Crăciun, Editura Vellant, Bucureşti, 2018, p. 207).

 

Tocmai acest lucru se întâmplă şi astăzi în raporturile dintre cele două culturi şi civilizaţii. O perspectivă filozofică e întotdeauna esenţială, mai ales pentru cel ce şi-a propus să înţeleagă un set de valori diferit de acela propriu sieşi. Astfel, vom fi mai aproape de adevăr, descoperind relaţia profundă dintre Orient şi Occident. Toleranţa proverbială a chinezilor de la început de secol al XX-lea ne-o putem explica şi prin aceea că ei trăiau atunci într-un alt timp istoric. Când vizitase China în anii ‘20 ai secolului trecut, Bertrand Russel observa că modul de trai al chinezilor era asemănător cu al europenilor de secol al XVIII‑lea. Trăsăturile chinezului identificate de filozoful britanic supravieţuiesc până astăzi, ceea ce m-a făcut să consider că există o dimensiune atemporală a civilizaţiei chineze. Prin urmare, e imposibil să generalizăm – cu atât mai puţin să etichetăm – o lume care s-a edificat şi s-a făcut remarcată de-a lungul istoriei printr-o originală şi plurală mişcare a ideilor, o fecundă viaţă spirituală şi inovaţii în multiple domenii fundamentale pentru viaţa omului.

Nu e întâmplător că în comportamentul chinezului de rând de astăzi sunt păstrate încă suficiente diferenţe faţă de comportamentul europeanului de rând. Faptul acesta nu poate fi pus nici pe seama înapoierii culturale şi nici pe seama politicilor constrângătoare. Progresul economic poate fi admis ca rezultatul unei influenţe occidentale, dar el nu pare să fi schimbat fundamental filozofia de viaţă a omului ori cultura lui comportamentală. Dincolo de încadrările mijlocite de conceptele de spaţiu şi timp, merită să reţinem că în cultura Orientului Îndepărtat contemporan omul revine în prim plan prin învăţătura lui Buddha. La fel, gândirea, cunoaşterea, revelaţia, relaţia cu semenii, ascultarea celuilalt şi unitatea lumii. Adică, tot ceea ce l-a inspirat pe Hermann Hesse când a scris celebra sa carte, Siddhartha. Călătoria spre soare răsare (traducere de G. Guţu şi A. Rotaru, RAO, Bucureşti, 1996).

China – chiar şi după o vizită în genul celei aici doar invocate – este o provocare din toate punctele de vedere. Cât priveşte Beijing-ul, el este locul din care începe marea provocare. Atât cât am reuşit în timp de o săptămână, l-am văzut prin înnoirile lui urbanistice, prin enorma extindere a vieţii universitare, prin spiritul locuitorilor săi, prin deschiderea spre ştiinţă, tehnologie şi inovaţie de ultimă de oră, prin dezvoltarea fără precedent a industriei şi comerţului cu lumea. Cât despre politica statului comunist de astăzi, ea e un experiment, o tranziţie către o administraţie diferită, către un alt sistem. Deîndată ce încercăm să cuprindem o stare de civilizaţie, o societate şi o statalitate aflate în plin proces de reformare, e imposibil să asociem China cu politicile Occidentului. Şi aceasta pentru că e vorba de o lume care se mişcă şi se îmbogăţeşte pe zi ce trece şi care – în contrast cu societăţile europene – îşi urmăreşte mai bine propriile-i ţeluri.

 

Timişoara, 10 septembrie 2019