logo

Revistă de literatură, eseu, arte vizuale, muzică, fondată în februarie 1990 la Arad.

Redactor-şef fondator: Vasile Dan.

logo

PRO MUSICA

 

Călin Chendea
redactor al revistei „Arca”, Arad

 

„Ne-am născut dintr-un cuvânt”


Tool este un grup american de metal progresiv. Din biografia publicată pe toolbandprojects.com aflăm că în anul 1990 doi băieţi din Los Angeles, un vocalist, Maynard James Keenan, şi un chitarist, Adam Jones, s-au întâlnit prin intermediul unui prieten comun. După ce Jones a ascultat o casetă cu vocea lui Maynard, dintr-un proiect anterior, a fost încântat de calităţile acestuia şi a hotărât ca împreună să pună bazele unei trupe. Primele lor încercări muzicale nu le-au adus însă nici cel mai mic succes. Toboşarul şi claviaturistul Danny Carey, care locuia chiar deasupra lor, s-a oferit să îi ajute, mai mult dintr-un sentiment de compătimire. La scurt timp, basistul Paul D’Amour s-a alăturat trupei la recomandarea unui prieten al lui Jones. În această formulă, au realizat câteva concerte prin care au reuşit să atragă atenţia unor case de discuri. În 1992, după aproape trei ani de căutări, formaţia Tool a semnat primul ei contract cu Zoo Entertainment. În luna martie a aceluiaşi an, cvartetul a lansat Opiate, un Extended Play care conţine şase piese şi constituie debutul lor discografic. Un an mai târziu a apărut şi primul lor album de studio, intitulat Undertow, cu compoziţii alerte, dure, cu un stil ce se apropia mai mult de heavy metal. LP-ul s-a vândut foarte bine, fiind certificat ca disc de aur în septembrie 1993 şi disc de platină în 1995. Extrasul pe single, Sober, a devenit hit, iar clipul melodiei a fost desemnat de revista „Billboard” drept „Cel mai bun videoclip al unui artist debutant”. Grupul a avut însă şi neplăceri. O altă compoziţie lansată şi pe single, Prison Sex, a produs reacţii controversate, piesa fiind înfierată de presa de specialitate din cauza temei – abuzul asupra copiilor. Numeroasele critici au determinat postul de televiziune MTV să oprească difuzarea variantei video a cântecului. După o lungă luptă cu cenzorii, band-ul a revenit în studiouri în 1995 pentru sesiunile de imprimări ale unui nou album. Perioada a coincis cu plecarea basistului Paul D’Amour, care a fost înlocuit, la scurt timp, de Justin Chancellor.

În 1996 a apărut cel de-al doilea album de studio, Ænima, care a adus trupei primul premiul Grammy pentru „Cea mai bună interpretare heavy metal”. Nici problemele nu au încetat însă să apară. Prima piesă editată pe single, Stinkfist, a fost difuzată într-o variantă trunchiată, iar MTV din Statele Unite a schimbat titlul clipului video în Track nr. one, din cauza conotaţiilor ofensatoare.

2001 a fost anul lansării următorului album de studio, Lateralus, care a însemnat pentru Tool un pas însemnat în zona rock-ului progresiv şi a art rock-lui. Discul s-a bucurat de succes pe plan mondial, atingând prima poziţie a topului de albume a revistei „Billboard” încă din prima săptămână, iar piesa Schism a adus celor patru Tool cel de-al doilea premiu Grammy, din nou, pentru cea mai bună interpretare metalică.

În acea perioadă de la începutul anilor 2000, în care Tool strălucea cu albumul Lateralus, am făcut personal cunoştinţă cu muzica lor prin intermediul platformelor de streaming specializate pe rock progresiv. Ascultând cu mare atenţie producţiile Tool, dar şi A Perfect Circle, şi ceva mai târziu, Pospicil (proiecte care îl au ca vocalist tot pe Maynard James Keenan), Keenan mi-a atras atenţia prin vocea lui înaltă, dar în acelaşi timp melodioasă şi puternică, şi modul în care reuşeşte să transmită auditoriului emoţia, sentimentele şi mesajul compoziţiilor. Cu totul aparte mi s-a părut şi instrumentaţia, venită parcă, atunci, de pe altă lume, un rock progresiv de anvergură, cu solo-uri lungi de chitară şi riff-uri aspre de bas, specifice heavy metal-ului.

Şi al patrulea album de studio, 10.000 Days, a confirmat din plin prestaţiile anterioare. A ajuns până pe locul întâi în topul albumelor Billboard 200, iar extrasul pe single, Vicarious, a fost nominalizat la premiile Grammy pentru „Cea mai bună interpretare hard rock” a anului.

logoÎn mod surprinzător, după 13 ani de tăcere, Tool revine în forţă cu un nou album lansat la 30 august 2019, care face obiectul prezentului articol.

Piesa eponimă albumului, Fear Inoculum, este şi cea de deschidere, lungă, bine lucrată. Încă de la primele acorduri electronice, nearmonioase şi uşor stridente, suntem plasaţi într-o zonă misterioasă, întunecată. Progresia sonoră liniară se dezvoltă apoi prin apariţia instrumentelor de percuţie şi a riff‑urilor mecanice de chitară. Odată cu definirea liniei melodice apare şi vocea naturală şi plăcută a lui Maynard James Keenan, inducând o doză de încredere în lupta cu gândurile automate, care ne pot genera frici, anxietăţi. Versurile sunt, în fapt, un ritual de exorcizare în care povestitorul pare că s-ar adresa unui spirit rău, „Amăgitorul”, cel aducător de ură şi izolare.

„The deceiver says, he says/ «You belong to me/ You don’t wanna breathe the light of the others/ Fear the light, fear the breath/ Fear the others for eternity»// (...) Forfeit all control/ You poison, you spectacle/ Exorcise the spectacle/ Exorcise the malady/ Exorcise the disparate/ Poison for eternity/ Purge me and evacuate/ The venom and the fear that binds me”

„Amăgitorul spune, el spune/ «Îmi aparţii/ Nu vrei să respiri lumina celorlalţi/ Teme-te de lumină, teme-te de respiraţie/ Teme-te de ceilalţi de-a pururi »// (...) Pierde tot controlul/ Tu otravă, tu spectacol/ Exorcizează spectacolul/ Exorcizează boala/ Exorcizează izolarea/ Otravă de-a pururi/ Curăţă-mă şi elimină/ Veninul şi teama care mă leagă”

În partea a doua a compoziţiei apare o nouă linie melodică, cu multe sunete de heavy metal, care evoluează, dar care se şi întrepătrunde pe alocuri cu cea progresivă, electronică, de la începutul lucrării.

Premergătoare albumului, lansată pe single la 7 august 2019, piesa Fear Inoculum a reuşit să pătrundă în topul Hot 100 al revistei „Billboard”, devenind cel mai lung cântec (10 minute şi 20 de secunde) din istoria clasamentului, după ce a surclasat vechiul record al lui David Bowie cu Blackstar.

A doua melodie a discului, Pneuma, începe cu un soi de progresie melodică, în care un riff de chitară electrică creşte treptat în intensitate. Este preluat şi dus la tonalitatea maximă de chitara bas şi percuţie, generând sonorităţi tipice de heavy metal, care ne pot duce cu gândul la Iron Maiden. Avem de-a face tot cu o lucrare (11 minute şi 53 de secunde) în care chitara lui Adam Jones dă ritmul principal, sugerând cadenţa unei respiraţii. Pneuma înseamnă, de altfel, în greaca veche (πνεῦµα) respiraţie, iar din punct de vedere religios este spiritul divin care animă lumea, ordonând-o şi dirijând-o.

Textul ne aduce aminte că fiinţa umană este în primul rând spirit şi apoi trup.

„We are spirit bound to this flesh (..)// Pneuma/ Reach out and beyond/ Wake up, remember/ We are born of one breath, one word/ We are all one spark, eyes full of wonder// Child, wake up/ Child, release the light”

„Suntem spirit legat de trup”(..)// „Pneuma/ Ajunşi afară şi dincolo/ Treziţi-vă, amintiţi-vă/ Ne-am născut dintr-o respiraţie, dintr-un cuvânt/ Toţi suntem o singură scânteie, cu ochii plini de minune// Copile, trezeşte-te/ Copile, eliberează lumina ”

„Ne-am născut dintr-un cuvânt” ne duce cu gândul la primul verset al Evangheliei lui Ioan: „La început a fost Cuvântul şi Cuvântul era la Dumnezeu”. Aşadar, Dumnezeu a creat absolut totul, lumina, viaţa, respiraţia... Spiritul omului există la fel ca şi trupul pe care îl putem vedea sau pipăi. Ca unor „copii” care mereu ignorăm asta, ni se cere să ne deschidem larg ochii, să realizăm această minune şi să ne vedem în întregime, atât corpul fizic, cât şi spiritul nostru.

Invincible este un alt moment muzical complex, care, pe parcursul celor 12 minute şi 44 de secunde, construieşte imaginea unui bătrân războinic revenit pe câmpul de luptă. Ar putea fi chiar o comparaţie cu actuala lor producţie discografică – un come back al grupului Tool, după o lungă pauză.

„[Chorus] Cry aloud/ Bold and proud/ Of where I’ve been/ But here I am/ Where I end// [Pre-Chorus] Warrior struggling to remain relevant/ Warrior struggling to remain consequential”

„[Cor] Strig tare/ Curajos şi mândru/ Pe unde am fost/ Dar iată‑mă/ Unde sfârşesc// [Pre-cor]Războinic care se luptă să rămână relevant/ Războinic care se luptă să rămână decisiv”

Primele acorduri ale compoziţiei Invincible sunt date de un riff de chitară cu ritm scăzut. Asistăm la un crescendo treptat spre o secţiune hard rock cu un solo ager de chitară şi o parte electronică având tuşe puternice de sintetizator. Instrumentaţia însoţeşte şi evidenţiază vocea lui Maynard, luminoasă şi briliantă, care, pe alocuri, devine şi puternică.

Descending, cea de-a patra piesă, reprezintă un semnal de alarmă asupra apocalipsei pe care se pare că am reuşit să o declanşăm chiar noi, oamenii. Versurile ne descriu ca victime ale propriilor noastre acţiuni necugetate şi exprimă necesitatea unor măsuri urgente pentru ca nu cumva, în curând, „să încetăm să mai existăm”.

[„Drifting through this boundlessness/ This madness of our own making// [Pre-Chorus] Sound our dire reveille/ Rouse all from our apathy/ Lest we/ Cease to be”

„Orbecăind la infinit/ Această nebunie a propriei noastre lucrări// [Pre-cor] Sună deşteptarea noastră înfricoşătoare/ Treziţi-i pe toţi din apatia noastră/ Ca nu cumva noi/ Să încetăm să existăm”

Compoziţia beneficiază de un riff de chitară bas remarcabil prin forţă şi constanţă, dublat în partea a doua de un solo de sintetizator, ale cărui sunete spaţiale generează un subtil sentiment de teamă pentru viitorul umanităţii şi s-ar potrivi perfect drept coloană sonoră a unui thriller SF. Vocea lui Keenan este vioaie, cu momente de coloratură.

Culling Voices beneficiază de un intro de circa 40 de secunde la sintetizator, în ale cărui sound se simte influenţa lui Vangelis. Construcţia sonoră este preluată de un solo lin de chitară, iar în partea a doua se remarcă, din nou, chitara bas a lui Justin Chancellor, cu un solo vivace, pe fundalul sonor creat de tobele lui Danny Carey – un ritm sacadat, tribal.

logoTOOL (2019), de la stânga: Danny Carey, Adam Jones, Maynard James Keenan, Justin Chancellor
Sursa foto: www.facebook.com/ToolMusic/photos

Vocea lui Maynard James Keenan este plină şi dramatică, iar versurile interpretate constituie un serios avertisment asupra tendinţei noastre de a eticheta oamenii încă de la prima vedere, de la prima întâlnire. Având idei preconcepute despre categoria în care i-am încadrat, acţionăm instinctiv ca şi cum am fi intrat din start într-un conflict, într-o luptă cu persoana deja definită, iar identitatea individuală a acesteia nici nu ar exista. Se poate ajunge, astfel, la traume psihologice, chiar la psihopatii periculoase.

„Disembodied voices deepen my/ Suspicious tendencies/ Conversations we’ve never had/ Imagined interplay// (...) Judge, condemn, and banish any and everyone/ Without evidence/ Only the whispers from within// [Chorus] Psychopathy/ Misleading me over and over”

„Voci detaşate de trup îmi adâncesc/ Tendinţele suspecte/ Conversaţii pe care nu le-am avut niciodată/ Împletiri imaginate. (...)// Judecă, condamnă şi îndepărtează pe oricine/ Fără dovadă/ Numai şoaptele din interior// [Cor] Psihopatie/ Înşelându-mă mereu şi mereu”

Chocolate Chip Trip este o bucată instrumentală în care, pe durata a patru minute şi 48 de secunde, Danny Carey evoluează, în mod spectaculos, atât la claviaturi cât şi la percuţie. Până aproape de mijlocul piesei, sintetizatorul ne învăluie treptat cu sunete bizare, atmosferice... Tema principală devine repetitivă pentru a putea fi programată ca textură sonoră, iar artistul trece la tobe, unde încântă cu un solo în care improvizează, trecând prin mai multe formule ritmice cu o viteză de execuţie care dă culoare şi antren.

7empest este cel mai lung moment muzical al discului, durează nu mai puţin de 15 minute şi 43 de secunde şi prezintă mai multe linii melodice care se succed şi se întrepătrund. Începutul e molcom, melodios, cu câteva acorduri de chitară (Jones), dublate de sunetele de xilofon produse de sintetizator (Carey). După circa un minut şi 20 de secunde totul se schimbă brusc, chitara bas (Chancellor) şi tobele (din nou, Carey) generează un sound dens, de heavy metal.

Keenan cântă repetitiv, „Keep, keep, keep it calm”, cu o voce puternică şi aspră. Urmează un excepţional riff dur de chitară bas, metal sută la sută, prin care Chancellor îşi demonstrează clasa. De povestit este şi modul în care s-a născut acest riff. Astfel, Justin Chancellor a mărturisit pentru revista germană de hard and heavy „Vission” că trupa a compus acest motiv de chitară bas, care se repetă ca temă principală, încă de pe vremea în care se lucra la albumul Ænima (1996), chiar înainte ca el însuşi să facă parte din Tool. S-a mai încercat apoi folosirea riff-ului şi la albumul 10,000 Days, dar s-a dovedit a fi doar un riff bun, nu şi unul grozav. Aşa că a rămas într-un proces de experimentare, care reprezintă, de fapt, modul grupului Tool de a scrie muzică.

În partea a doua a piesei, toboşarul Danny Carey arată o formă muzicală uimitoare, reuşind să susţină un fundal sonor alert, plin de tonus şi viraje de ritm. Cu totul remarcabile sunt şi solo-urile de chitară electrică cu efecte distorsionate, în care tehnica şi rapiditatea lui Adam Jones ne pot duce cu gândul la Joe Satriani.

Maynard James Keenan interpretează cea mai mare parte a versurilor cu un timbru catifelat şi armonios. Textul are un mesaj care li s-ar putea adresa politicienilor, cei care prin mesajele lor pline de trucuri reuşesc să ne tranchilizeze, lăsându-ne mereu derutaţi în faţa dezastrelor pe care chiar ei le-au declanşat.

„Trying to lull us in, before the havoc begins/ Into a dubious state of serenity/ Acting all surprised when you’re caught in the lie/ We know better/ It’s not unlike you/ It’s not unlike you/ We know your nature”

„Tot încercând să ne liniştiţi înainte ca dezastrul să înceapă/ Într-o dubioasă stare de seninătate/ O faceţi surprinşii când sunteţi prinşi cu minciuna/ Noi ştim mai bine/ Că nu este neobişnuit pentru voi/ Că nu este neobişnuit pentru voi/ Vă cunoaştem caracterul”

Discul Fear Inoculum conţine şapte acte sonore pe parcursul a 79 de minute şi 10 secunde, şase dintre ele fiind foarte lungi (cu o durată de peste 10’), dar bine închegate, pastelate sonor cu multiple schimbări de stil, fiind, în ansamblu, o combinaţie sonoră foarte echilibrată de rock progresiv, art rock şi heavy metal. Albumul are şi o variantă digitală, descărcabilă de pe internet, care conţine încă trei interludii, trei piese instrumentale mai scurte (Litanie contre la peur [2’14’’], Legion Inoculant [3’09’’], Mockingbeat [2’05’’]) de rock progresiv, cu sunete de sintetizator, devenite clasice, şi riff-uri de chitară electrică, elegante, de atmosferă.

L.P.-ul a adus trupei cel de-al treilea loc întâi în topul american al albumelor publicat de revista „Billboard”, Fear Inoculum intrând direct pe prima poziţie la 14 septembrie 2019, confirmând, astfel, succesul precedentelor producţii discografice marca Tool.