logo

Revistă de literatură, eseu, arte vizuale, muzică, fondată în februarie 1990 la Arad.

Redactor-şef fondator: Vasile Dan.

logo

POEZIE

 

 

Andrei Mocuţa
poet, prozator, Arad

 

 

Două inimi


am visat că am două inimi
a mea
şi a tatălui meu

dimineaţa m-am prezentat
degrabă
la cardiolog
a confirmat existenţa lor
şi mi-a atras atenţia
că una din ele bate mai încet
probabil cea a tatălui meu
e mai leneşă

nu mi-a prescris nimic
pentru că n-are
ce să mi se întâmple
am luxul de a muri o dată
şi tot aş mai rămâne
cu o inimă

nu e uşor să trăieşti cu două inimi
uneori şi una e prea mult
dar a fost cea mai intimă legătură
prin care i-am putut simţi
vreodată pulsul

când inima tatălui meu
a încetat să mai bată
s-a făcut linişte



Ce rămâne


o cunoştinţă de-a mea
adună mărunţiş de pe stradă

un ban
10 bani
câteodată 50

trimestrial face bilanţul



Muzeul figurilor de ceară


am intrat
cu ideile mele
şi am ieşit
cu ale lor



Rezistenţa pe hârtie


cărţile lui Salinger îţi fac poftă
să fumezi
ale lui McCarthy să scuipi
ale lui Murakami să te masturbezi
cu ambele mâini
ale lui Pynchon să vorbeşti în limerick-uri
ale lui Bukowski să pariezi totul
pe muză
ale lui Dostoievski să te laşi de scris
ale lui Joyce să te laşi de citit
ale lui Faulkner să-ţi imaginezi ţinuturi
imposibil de pronunţat
ale lui Carver să desenezi cu ochii închişi
ale lui Anthony Burgess să bei lapte
dintr-un pahar de cristal
ale lui Tom Robbins să conversezi
cu şuviţa de păr a iubitei tale
ale lui Brautigan să îl descoperi
pe Jack Spicer
ale lui Spicer să descoperi Graalul
îngropat într-un western
ale lui George R. R. Martin să uiţi
personajele principale
ale lui Nabokov să te razi pe piept
ale lui Stephen King să nu le citeşti în
altă limbă decât cea în care
au fost scrise
ale lui Tolkien să le ecranizezi
ale lui Hrabal să nu mai scuipi în gară
ale lui Soviany să scrii distihuri
pe coapsa iubitei
ale lui Andrei Codrescu să vorbeşti româna
cu accent american
ale lui Harms să întârzii mereu la spectacole
ale lui Gogol să arzi tot ce ai scris



Ziua cărţii


de ziua cărţii nu am scris
şi nu am citit
nimic

am primit în schimb
prin poştă
o revistă literară
unde apăruse o cronică
despre ultimul meu
volum

e cel mai frumos fel
în care vreuneia
dintre cărţile mele
i s-a spus
vreodată
la mulţi ani



Maşina de tuns iarba


tata mereu îmi spunea să nu mă grăbesc
atunci când tai iarba
să aibă timp lama să tundă
gazonul uniform
dar eu nu îmi doream decât
să scap cât mai repede de corvoadă
de mirosul de benzină
şi ulei de motor
de praful împrăştiat
de puful iritant al păpădiilor retezate

de fapt nu îmi plăcea să mi se dea indicaţii
ştiam eu mai bine ce am de făcut
şi mă grăbeam
nu pentru că aveam altceva de făcut
ci pentru că e-n natura lucrurilor
ca fiii să se contreze cu taţii

acum nu mă mai grăbesc
împing maşina încet
şi încerc să-i ascult sfaturile
însă huruitul motorului
îi acoperă vocea
de sub pământ



Fotbal şi poezie


îmi notez în carneţel
tot felul de idei
câte un vers reuşit
să nu-l uit mai târziu
uneori
dar destul de rar
câte un poem întreg

le schiţez grăbit
din mers
cum vin la rând
fără să le pot anticipa
fluxul
aşa cum un antrenor
îşi notează de pe margine
ce merge prost
în jocul echipei

multe meciuri au fost decise
de mâzgălituri
indicaţii spontane
inspiraţii într-o fracţiune
de secundă
dar de multe ori
antrenorii se folosesc
de şiretlic
pentru a nota în gol
şi părea preocupaţi
de scheme şi idei complexe
la deruta adversarului
deşi sunt depăşiţi de situaţie
şi în adâncul lor
demult conştienţi
că jocul e deja pierdut

stau şi mă gândesc
oare câţi dintre poeţi
nu fac la fel?



2020


douăzeci douăzeci
e cel mai greu de pronunţat
an din istorie

simetria lui determină
liderii mondiali
să îl separe
în jumătăţi identice
simbol al celor două emisfere
ale pământului

douăzeci douăzeci
devine anul global al echilibrului
perfect
al egalităţii în drepturi
şi a distribuirii egale de fonduri
către toate statele lumii

cine s-ar fi gândit
că banala gafă a unui premier
ar putea aduce atât de
multe foloase
umanităţii



Café de Flore


mă plimb cu tata pe malul Senei
mergem la Café de Flore
locul unde dadaismul a prins cheag
şi pe unde s-au perindat
scriitorii pe care i-a buchisit
toată viaţa
Apollinaire
Sartre
Simone de Beauvoir

fac faţă cu greu elanului
sprinten al tatălui meu
mă dor picioarele
sunt din cu totul alt film
decât el
mă plâng s-o lase mai moale
şi că m-am săturat
de Paris
vreau în Grecia!

mă apucă de guler
scrâşneşte printre dinţi
un pizda mă-tii reţinut:
te duc în inima Parisului
în locuri la care doar am visat
să ajung atunci
când am avut vârsta ta
şi tu visezi Grecia?

odată ajunşi în cafenea
hainele lui ponosite de turist
se schimbă într-un smoking şic
cu nod perfect la cravată
cămaşa străluceşte pe el
tunsoarea e perfectă

parcă suntem într-o peliculă dadaistă
în singurul loc
din Paris
unde filmul poate bate viaţa



Un destin mai fericit


am găsit o bancnotă
de o sută de lei
într-o carte de care voiam
să scap

nu am deschis-o niciodată
şi nici nu aveam
de gând
să fac asta vreodată

bibliotecile sunt pline
de astfel de cărţi
care stau cuminţi şi ignorate
pe raft
până când într-o bună zi
speră să atragă atenţia
unui vizitator ciudat
care nu ştie altceva mai bun
decât să recupereze
cărţi abandonate
sau măcar să fie făcute cadou
ori revândute
la anticariat
unde poate ar avea
un destin mai fericit

o singură dată am răsfoit-o
mai degrabă din milă
decât curiozitate
şi am găsit bancnota
între pagini

a fost o recompensă
nemeritată
sau un strigăt de disperare
al cărţii
sau poate vreo forţă nevăzută
s-a îndurat să-mi deconteze
măcar o parte
dintre grămezile de cărţi
pe care le-am cumpărat
şi nu le-am citit



Capsula timpului


orice poet
ar trebui să testeze
rezistenţa textelor sale
într-o capsulă
a timpului
pe care să o dezgroape
după şapte ani
iar dacă poemele lui
îi mai spun ceva
să o îngroape
din nou
alţi şapte ani

în cazul puţin probabil
în care
şi după aceea
le consideră inspirate
să le îngroape
cu totul
şi de mai prinde
următorii şapte ani
înseamnă
că a trăit prea mult
ca să fie poet