LECTURI PARALELE
Gheorghe Schwartz
prozator, Arad
CNP, adică descrierea CIP a Bibliotecii Personale Lucian Vasiliu[1]
Cu mai bine de trei decenii în urmă, Radu G. Ţeposu scria: „Lucian Vasiliu şi-a creat un univers propriu, populat cu personaje enigmatice şi cu o mitologie stranie, în care se recunoaşte o lume împărţită dilematic între nostalgia spiritualităţii absolute şi tentaţia experienţei purificatoare.” Caracterizarea mi se pare corectă, mai ales că se potriveşte şi mai bine peste ani. Lucian Vasiliu este bibliotecar cu diplomă, muzeograf cu experienţă, realizator de reviste de cultură şi pasionat conducător de editură. Şi, peste toate, poet. Pe lângă acestea, Lucian Vasiliu are o familie binecuvântată şi nenumăraţi prieteni scriitori. Sunt amănunte biografice imprimate ca un filigran în scrierile sale: Lucian Vasiliu, după ce a trăit în bibliotecă, nu mai este în stare să iasă dintre rafturile încovoiate de greutatea tipăriturilor, asemenea lui Borges, într-atât, încât nici percepţiile sale din lumea concretă nu se pot detaşa de literele cărţilor. De aici, din această mixtură, s-a născut acel „univers propriu, populat cu personaje enigmatice şi cu o mitologie stranie”.
Prezentul lumii noastre, a oamenilor, este strivit de amintiri care, fiind personale, ne fac să simţim fiecare dintre noi în mod propriu ceea ce ne înconjoară. „Experienţa purificatoare” din poemele lui Vasiliu este rezultatul mixturii amintite, în care erudiţia acumulată se infiltrează strâns în lumea reală. Întâlnirile cu scriitorii se structurează într-o istorie sentimentală a literaturii, aşa cum o resimte bibliotecarul, muzeograful, editorul şi poetul. Pe măsură ce răsfoim volumul îi regăsim pe John Steinbeck, Bacovia, Conachi, Vasile Voiculescu, I. L. Caragiale, Matei Vişniec, Cezar Ivănescu, Socrate, Evghenie Evtuşenko, Ioan Holban, Homer, Mihai Ursachi, Adrian Po(pescu), Gabriel Chi(fu), Ana Blandiana, Romulus Rusan, Ioanid Romanescu, Puşkin, Negruzzi, Lilya Gazizova, Gao Xing, Vasile Pogor, Gellu (atât Dorian, cât şi Gelu Naum), Cassian (Maria Spiridon), Aristofan, Ion Creangă, Emil Cioran, Confucius, Lev Tolstoi, Edgar Allan Poe, Diogene, Mustafa Köz, Dimitrie Cantemir, Ding Chao, Dongquan Luo, Iustin Panţa, Dante, François Villon, Dan Laurenţiu, Emil Botta, Mihai Şora, Laurenţiu Ulici, Nichita Stănescu, Virgil Mazilescu, Emily Elizabeth Dickonson, Alexandru Călinescu, Rousseau, Baudelaire,Vasile Alecsandri, Ion Mureşan, Marta Petreu, Ion Pop, Ovidiu, George şi Gheorghe (cu care a fost în China), Paul Celan şi, desigur, Eminescu.
Când se află la Iaşi, casele şi pomii îi vorbesc prin autorii din Iaşi, când se află la Cluj, prin scriitorii din Cluj, reperele pentru când colindă Bucureştii sunt scriitorii din Bucureşti, când iese din ţară, tot scriitorii îi jalonează drumul.
Când străbate lumea (lumea din vis şi lumea în starea de veghe), totul îi apare la fel, în ciuda diversităţii aparente, aşa încât „Bunica de la Bârlad/ ar fi putut fi/ Bunica de la Arad/ Bunica de la Belgrad/ Bunica de la Bagdad.
Ceea ce întâlneşte se amestecă mereu cu ceea ce ştie din biblioteca pe care n-a părăsit-o niciodată. Ceea ce simte vine din mitologie, dar nu neapărat din cărţi, ci din străfundurile sufletului şi din ecoul străbunilor. Memoria îi este atât de vie încât nu ştii când Lucian Vasiliu se află între coperţile unei tom şi când se găseşte în viaţa reală. Dar ce importanţă are aceasta? Amândouă ipostazele sunt la fel de autentice.
Dar nu numai scriitorii se insinuează la fiecare pas. Cel puţin în aceeaşi măsură, poetul este nedespărţit de familia sa. Şi la fel ca şi în cazul literaţilor, şi rudele îl înconjoară mereu – atât cele de lângă el, cât şi ascendenţii plecaţi la Ceruri.
Cod numeric personal este un volum unic: un volum ce dezvăluie valenţe diferite pentru cei ce sunt familiarizaţi cu personajele ce populează poemele şi realităţi diferite pentru cei mai puţin cunoscători ai „universului propriu, populat cu personaje enigmatice şi cu o mitologie stranie”. Dar chiar şi pentru cei ce recunosc eroii din carte, ecourile nu sunt nici pe departe identice, întrucât nu numai autorul nostru are amintiri şi o cultură livrescă personale, ci şi fiecare dintre noi, cititorii săi, trăim în orizontul propriei experienţe.
„Experienţa purificatoare” a lui Vasiliu este ludic-amăruie. Ludicul oferă remediul prin care amăruiul rămâne suportabil. (În calitate de redactor, a imaginat şi nişte „interviuri ludice” şi le sugera şi respondenţilor să intre în jocul lui…) Iată şi un CV ce-l defineşte întru totul, un CV sufletesc mai adevărat decât toate CV-urile birocratice ce ni se cer cu diferitele ocazii:
„Autoportret într-un lan de porumb Mă uit în oglinda de rouă/ şi mă întristez// par un deportat bănăţean într-un/ lan de porumb/ în insula Mare a Brăilei/ unde buburuzele/ (Maicile Domnului)/ practică gimnastica orientală Tai Chi// Mă privesc în oglinda de rouă/ şi exult:// bobul de porumb/ rostogolit în iarbă/ pare a fi/ propria mea statuie/ inaugurată recent”
Generos, Lucian Vasiliu ne deschide larg uşa spre „universul propriu”, sesizat deja cu peste trei decenii în urmă de Radu G. Ţeposu.
[1] Lucian Vasiliu, Cod numeric personal, Poeme inedite,(2009-2017), Editura Cartea Românească, 2018.