logo

Revistă de literatură, eseu, arte vizuale, muzică, fondată în februarie 1990 la Arad.

Redactor-şef fondator: Vasile Dan.

logo

DIALOG

 

„Am ales scrisul pentru că aveam convingerea că pentru mine a scrie era precum a respira, nu puteam trăi fără asta”

Interviu realizat de Ciprian Vălcan cu Alina Diaconú

 

logo

Alina Diaconú,
scriitoare argentiniană de origine română

 

 

 

 

Ciprian Vălcan: Ce vă amintiţi despre copilăria dumneavoastră în România? Există vreun moment special care vă revine mereu în memorie?

Alina Diaconu: Stimate Ciprian, copilăria este cum spunea Rilke, un tărîm aparte, un tărîm în sine. Aş putea umple pagini întregi despre copilăria mea. Ceea ce îmi amintesc cel mai mult este grădina casei mele din strada Traian, viţa de vie şi o bancă de lemn, acolo mă jucam singură între plopi, flori, melci care se tîrau pe pămînt, fluturi care îmi distrăgeau atenţia prin culorile lor, păianjeni care îşi ţeseau pînza... şi întotdeauna eram înconjurată de pisici. Acea grădină era paradisul meu. Păcat că m-am întors să o văd după douăzeci de ani, iarna, şi am găsit un mic loc sărăcăcios, neîngrijit, cu urme de zăpadă, mohorît şi trist.

 

C. V.: Cum aţi trăit plecarea în Argentina? Vi s-a părut o eliberare sau o catastrofă?

A. D.: Plecarea din ţară a fost o catastrofă pentru mine, pentru părinţi a fost o eliberare. Cu trecerea anilor, lucrurile s-au schimbat, ei erau persoane mature cu dificultăţi de adaptare, iar eu eram o adolescentă maleabilă şi curioasă. Totul s-a răsturnat. Pentru ei a început catastrofa şi pentru mine eliberarea.

 

C. V.: În ce fel aţi perceput Argentina în primele săptămîni de după sosirea dumneavoastră acolo? Cum vi s-a părut Buenos Aires-ul în comparaţie cu Bucureştiul pe care îl cunoşteaţi?

A. D.: Noi nu am venit de la Bucureşti direct la Buenos Aires. Am trecut prin Paris şi prin Genova, unde ne aştepta mătuşa mea care locuia în Argentina. Mă simţeam atît de rău din punct de vedere emoţional, încît nu mă interesa nimeni şi nimic. Parisul mi s-a părut un oraş melancolic, nici Genova nu mi-a atras atenţia, iar Buenos Aires, la început, chiar nu mi-a plăcut deloc. Speram să fie modern, cumva ca New York-ul, dar am descoperit o mare metropolă, foarte asemănătoare cu cele europene, mai ales în cartierele oraşului pe care m-au determinat să le cunosc. După vreo doi ani, am început să mă îndrăgostesc de Buenos Aires şi continuu să fiu îndrăgostită de el şi în prezent.

 

C. V.: Cum aţi devenit conştientă de vocaţia dumneavoastră pentru scris? Cînd aţi decis să deveniţi scriitoare într-o altă limbă decît limba dumneavoastră maternă?

A. D.: Am scris dintotdeauna, şi de la 10 ani, mai ales în franceză. Aveam de asemenea talent pentru desen şi pictură. Atît încît am avut trei expoziţii de pictură în Buenos Aires, la 15, 16 şi 17 ani. Probabil că îmi era mai uşor să comunic cu oamenii prin intermediul picturii decît în limba pe care trebuia să o învăţ de la zero. După acele expoziţii mi-am dat seama că trebuia să aleg, pentru că am simţit că era fundamental să mă concentrez pe o singură direcţie. Şi am ales scrisul pentru că aveam convingerea că pentru mine a scrie era precum a respira, nu puteam trăi fără asta. De la 10 ani, nu am încetat să scriu. Mai întîi poezii în franceză în România, apoi poezii, teatru şi chiar un roman în franceză - în Argentina de la început - şi după unul sau doi ani mi-am făcut deja curaj să încep să scriu literar în spaniolă. Şi nu m-am mai oprit... În română am scris doar jurnalele personale şi cîte o poezie, din cînd în cînd.

 

C. V.: Aţi avut privilegiul de a cunoaşte mari scriitori precum Ionesco, Cioran sau Borges. În ce fel v-au influenţat aceste întîlniri remarcabile?

A. D.: Influenţa lui Ionesco a fost decisivă deoarece prima întîlnire cu el şi comentariile sale cu privire la poezia mea mi-au marcat parcursul literar cînd aveam abia 17 ani. Era perioada în care mă preocupa intens moartea şi Ionesco împărtăşea de asemenea acea frămîntare. Am continuat să îl văd pînă la sfîrşitul vieţii sale de fiecare dată cînd mergeam la Paris. Pe Cioran l-am cunoscut cînd eram deja adult şi aveam deja un parcurs literar, dar m-a marcat mult viziunea sa asupra lumii, excepţionalul său simţ al umorului şi al ororii, atît de extraordinar îmbinate. Amestecul de scepticism extrem şi de vitalitate mă fascina. Cu el, legătura a fost mai profundă. Cît despre Borges, cred că nu există scriitor în Argentina care să nu fi fost influenţat de el. M-au marcat în special textele sale metafizice, deja că adoptasem literatura fantastică în scriitura mea romanescă a anilor ’80.

 

C. V.: În copilărie, ne place să ne imaginăm cum va fi lumea în vremea maturităţii noastre. Corespunde lumea în care trăim astăzi aşteptărilor dumneavoastră din copilărie?

A. D.: În mod interesant, nu aveam aşteptări concrete. Ştiu doar că, de copil, doream să fiu mare. Îmi amintesc că deja în Buenos Aires, cînd aveam 14 sau 15 ani doream să am 25 sau 30. Mi se părea că universul mai interesant sau mai fascinant aparţinea adulţilor. Tînjeam după libertatea lor de a iubi, a crea, a gîndi. Cred că, în esenţă şi fără să ştiu, căutam înţelepciunea.

Traducere din limba spaniolă:
Ana-Maria Clep