EDITORIAL
Vasile Dan
UN DECALOG
Ce nu este o revistă literară/de cultură?
l Nu este o marfă. Nu trăiește din vânzare (tiraj), ci este o valoare a culturii scrise. Datorită acestui lucru mecenatul (sau subvenţionarea, finanţarea) ei, ca al oricărei valori culturale e nu doar legitim, ci și vital.
l Nu este un ziar fiindcă raţiunea ei ultimă de a fi nu este informaţia, nici obţinerea unor beneficii concrete sau simbolice de putere.
l Nu este nici o culegere de texte literare, fie ele și de valoare, ci o instituţie critică, de valorizare congruentă, uneori cu direcţie a culturii scrise. Ea face igienă și ierahii în câmpul ofertelor literare mai vechi sau mai noi.
l Nu este o publicaţie localistă, fie și prin caseta redacţională, ci una deschisă după criteriul valorii, prestigiului și afinităţilor elective ale redactorilor și colaboratorilor ei.
l Revista literară nu se perimează a doua zi ca ziarul, potrivit butadei „Nimic mai vechi decât ziarul de ieri”. Deși ancorată în prezent ea aspiră întotdeauna la ziua de mâine.
l Revista literară nu intră explicit și cu program în jocul politic al zilei, ci doar în măsura în care ar afecta-o direct. Substanţa ei sunt ideile articulate și original exprimate în creaţia literară implicită.
l Locul revistei literare e în bibliotecă, pe raftul cu cărţi, tezaurizată. Nu la coșul de gunoi unde e aruncat, cel mai adesea, ziarul.
l Revista nu e un sport intelectual individual, ci, paradoxal, unul de echipă. Personalităţile lui nu doar că nu se nivelează, ci, integrîndu-se în grup, își sporesc credibilitatea și valoarea prin afinităţi elective.
l Revista, precum și cartea, e și rămâne, în pofida înnoirilor tehnologico-electronice de ultimă oră, legată prin ombilic de hârtie, ca suport. Așa cum rămâne pictura ca artă legată de pînză în faţa abilităţilor mereu sporite ale computerului. Varianta ei pe suport electronic, ca dublură, e, însă, categoric un câștig salutar: suplinește difuzarea și facilitează lectura ei uneori în timp real. Dar acest avantaj nu cred că-i anulează condiţia ei originară, cea pe hîrtie.
l În ziar se nasc personalităţi publice accentuate, definite prin putere: de convingere, politică, economică, morală, pecuniară etc. În revistă debutează „scârţa-scârţa pe hârtie”, cel mai adesea dispreţuiţi de cei mai mulţi. Mai ales de cei „puternici”. Dar ei devin, poate nu toţi, adevăraţii puternici: post-mortem.