logo

Revistă de literatură, eseu, arte vizuale, muzică, fondată în februarie 1990 la Arad.

Redactor-şef fondator: Vasile Dan.

logo

POEZIE

 


Amalia Comănescu
poetă, Braşov

 

* * *
nimănui nu-i plac pudibondele
cum îşi trece uşor, stângace
mâna prin păr, ia între degetele ei subţiri, albe, ridate
o şuviţă de păr negru şi drept
o pune după ureche şi îşi strânge uşor buzele crăpate
ca atunci când întâlneşte pe cineva
pe care nu l-am mai văzut de mult timp
îşi măreşte uşor ochii
şi se îndreaptă spre fereastra
cu marginile îngălbenite (din cauza
timpului sau a luminii, albe de iarnă,
cade pe obrazul ei drept, ridat, dar
ochii ei sunt încă mari, miraţi)
se întoarce spre noi şi ţi se pare că
îi tremură colţuri gurii, iar noi nu
ne-am pregătit pentru această scenă,
nu ne-am imaginat-o


* * *

first breath after coma
scris mic pe ziduri şi un miros
de flori
amestecat cu miros de canal
nu mă deranjează
aşa m-am obişnuit
îţi măreşti ochii
te întorci uşor spre mine
nu ştii de ce
te ascult
mă întorc pe partea cealaltă
chiar dacă arcurile sunt sărite


* * *

gust de jeleuri lipicioase
nişte foi aruncate pe birou
ochii uscaţi cu genele lipite
şi câteva acorduri
din corzi  abia atinse
de chitară dezacordată
uitata de ceva timp
e o iarnă târzie
ca un semn care a stat prea mult
pe aceeaşi pagină de carte
clipesc deodată cu
led-ul aprins
al unui mesaj
necitit


* * *

dar acum pare totul îndepărtat
ca o melodie pe care nu ai mai auzit-o de mult
încă o fredonezi
greşit, cu versurile inversate
ca perspectiva noastră despre
această poveste
scurtă
ce merită scris
pentru tine e imaginea unui fete
cu păr lung
negru
de la spate
pe o terasă întunecată decorată
cu crengi subţiri şi uscate
picături de ploaie pe geamul
autobuzului în lumina
roşie a semaforului
nu ne vom aminti niciodată
dimineaţa aceea
o scenă tăiată
ca un guler de cămaşă mototolit
cu amprente uleioase
maro
mâine dimineaţă ne vom întâlni
în uşă
ne vom zâmbi
şi vom întoarce capul în partea opusă
ca două pietre pe fundul unui acvariu


* * *

Moartea – doi ochi căprui
cu tente de verde
sălbatic
de pădure
nu clipesc niciodată
nu se fac mici
nu suferă de miopie
atunci când
ar trebui să se chinuie
să citească ceva scris
mic
în îndepărtare


* * *

dimineaţa într-o cameră murdară
e o altă zi de toamnă
ca o altă conversaţie
paralelă
te uiţi în jos
mi-am pus frunze în urechi
time stops

spuneai asta mereu
mâine dimineaţă
vom merge cuminţi spre autogară


* * *

o zi de toamnă
e o pieliţă
de pe buzele
uscate şi crăpate
ale unui
bolnav de TBC


* * *

urme de degete pe o canapea de piele
între noi e un meniu cu urme de amprente uleioase
iar pe perete un tapet cu modelul
unei biblioteci
zgârii cu unghia coperta
falsă
a unei dintre
falsele
cărţi
zgârietura mea se va răspândi
tu nu ştii cum te văd eu
în faţa mea
în spatele meu
te întorci pe trecere
mereu te întorci
iar când scriu asta
poate
eşti pe trecerea de pietoni vorbind la telefon ca şi cum nimic
nu ar mai exista pe lume
eu am rămas la masa alăturată
cu degetele afundate
în canapeaua de piele


* * *

în camera de aşteptare din gară
se auzea doar sunetul
produs
de dispariţia spumei de cafea
ce putea fi o amintire ca a lui Proust mâncând din madeleine
şi sunetul dispariţiei spumei cafelei să amintească
de sunetul produs de nişte mâini uscate
la atingerea vârfurilor părului aspru


* * *

o dimineaţa friguroasă
de primăvară
drum pietruit
şi întuneric
am ochii întredeschişi
iar drumul pare o eşarfă gri
pe un cearşaf alb
un nod în gât ca după o despărţire timpurie
o poveste prea scurtă
ca o imagine mişcată
făcută cu telefonul – nu ai apucat să apeşi save
în fiecare dimineaţă trece pe aici o dubă albă
azi a trecut de două ori în aceeaşi direcţie
nu, nu erau diferite
îmi lăcrimează ochii
de la vânt
şi genele devin o perdea
subţiată
veche
pentru nişte geamuri mici
pătate


* * *

toate sunt la locul lor
nu te mai regăseşti în nimic
vii la muncă
îţi atingi
target-ul
îţi propui şi reuşeşti
citeşti 100 de cărţi pe an
de parcă ar mai conta
eviţi orice ar presupune
o sclipire de viaţă
pierdută la 22 de ani încă neîmpliniţi
îţi vopseşti părul
în altă culoare
în fiecare lună
în speranţa regăsirii unei identităţi pierdute
ţi se spune că dacă vei recrea un decor pierdut
toate vor fi la locul lor
ca o pernă cu spumă cu memorie
după ce ai ridicat capul
după câteva ore în care te-ai întors
de pe o parte pe alta.