POEZIE

Mihail Janto trăieşte în Germania de peste treizeci de ani, unde este medic chirurg maxilo-facial. Poezia este pentru el o provocare irepresibilă, un impuls nativ ce-l copleşeşte. El nu e conectat la niciuna din generaţiile lirice de astăzi, pe lângă care aleargă indiferent şi solitar într-o cursă existenţială personală. Sigur emoţia concentrată în versurile lui e una intensă. Şi, se pare, pentru el doar asta contează. (V. D.)

Lacrima de cerneală

A mea, dar pentru câtă vreme?
Azi te alint şi-n poezie.
Cum soarta nu dă garanţie,
Ades mă poartă în extreme.

Să-ţi plâng imaginea perfectă,
Căci dragostea e şi beţie.
Pedeapsa pentru erezie
Şi-n clipa ce părea selectă.

Am cunoscut în viaţă vicii,
Pe drumul tinereţii.
Plutind pe apele tristeţii,
Când mi-ai iubit mai mult amicii.

De mâine inima mi-e goală,
În suflet port doar suferinţă,
Rămâne-a dragostei voinţă
Şi lacrima ce-i de cerneală


Am să te iert şi azi

M-ai învăţat ce-i dragostea fierbinte,  
nu te blestem; că mi-ai lăsat pieirea,  
de speri să ai mai mult ca înainte,  
îţi dau din mine azi toată iubirea.  
 
Poate-am gustat din fructul de păcate  
şi mi-a rămas în suflet sărăcia,  
eu n-am cerut nici Domnului de toate, 
dar dragostea-mi era toată-avuţia.  
 
Mi-ai otrăvit şi gustul de pe pâine,  
îndestulându-ţi pofta, nu simţirea,  
am să te iert şi azi, poate şi mâine,  
dar lasă-mi pentr-o noapte doar iubirea...   
 

Drumul vieţii

Pe drumul vieţii nu-i întors,
degeaba-n urmă vrei să mergi,
poate-i târziu ca să-nţelegi,
că timpul zilele ţi-a stors.
 
Când soare-n suflet te-a cuprins
şi drumul îţi părea frumos,
pe unde-ai mers cândva pe jos,
azi parcă totul este nins.
 
Din ce-ai avut şi ai pierdut,
când ai ajuns deja la mal,
ca valul ce-i născut din val,
ai dobândit ce n-ai crezut.
 
Prin multe soarta te-a trecut,
de ai cedat sau câştigat,
tu nu ştiai că eşti bogat,
c-o viaţă când ai fost născut.
 
De-ai să trăieşti poate un veac,
cu visul vieţii eşti prea plin,
atât de mult, dar prea puţin,
n-ai să găseşti al morţii leac...
 
Ai mers cu viaţa pas la pas,
cu-n zâmbet, lacrimi, bucurii
şi câte încă… doar tu ştii,
ca azi să-ţi iei un bun rămas.
 
Şi când rămâi doar cu un „eu”,
simţind că viaţa ţi-a trecut,
ai vrea s-o iei de la-nceput,
te-ntorci din nou la Dumnezeu…