RESTITUIRI

Lajos Nótáros
eseist, Arad

O carte despre Banat[1]

Ajunge să te uiţi la ea, s-o iei în mână. Este masivă, cu coperţi tari care vor rezista secole de acum înainte, cu supracopertă elegantă, cu foi veline care îţi mângâie vârful degetelor.

Adevărul e că, acum, în era digitalizării, nu se mai fac astfel de cărţi decât în cazuri şi situaţii excepţionale.

Şi într-adevăr, avem de a face cu un astfel de caz, suntem în mijlocul unei asemenea situaţii.

Volumul este în limba engleză, a fost editat la comanda Asociaţiei Timişoara Capitala Culturală Europeană la editura Scala Arts & Heritage Publishers Limited din Londra şi tipărită în Turcia.

Globalizarea, veţi spune şi nu vă duce mintea mai departe, nu vă vine imediat în gând că Banatul este „fruncea”, iar dacă este aşa, un volum despre Banat, acum când oraşul „capitală” se pregăteşte să devină pentru un an capitala culturală a Europei, trebuie să fie la cele mai înalte standarde.

Vorbim despre volumul coordonat de profesorul universitar timişorean, Victor Neumann, intitulat The Banat of Timişoara. A European Melting Pot, apărut la sfârşitul anului trecut ca o binevenită prefaţare istorică a evenimentelor care vor avea loc la Timişoara în anul care vine.

Volumul cuprinde o serie de studii de istoria Banatului, de la diferiţi autori, reprezentanţi ai etniilor care au populat Banatul istoric de la începuturile existenţei sale şi până la secolului XX, atunci când prin formarea statelor naţionale pe ruinele imperiului austro-ungar, regiunea a fost împărţită între trei ţări. Partea cea mai consistentă revenind României.

Autorii sunt români, maghiari şi sârbi, reprezentând cele trei ţări, lipsind din păcate germanii, cei care, prin Casa de Habsburg, au creat în fond Banatul.

Desigur, partea leului este a coordonatorului Victor Neumann, cel care este prezent în volum cu cele mai multe titluri, 11 din 22, dacă nu socotim şi prefaţa, respectiv capitolul intitulat Concluzii.

Cuvântul înainte, pentru că este şi aşa ceva, un gest de elegantă şi politeţe, este semnat cu rafinamentu‑i deja cunoscut de vicepreşedintele Academiei, istoric de artă familiar şi publicului larg, Răzvan Theodorescu.

În ceea ce priveşte studiile, cele 22, reprezentând fiecare un capitol în carte, abordează o multitudine de aspecte ale istoriei Banatului, începând cu condiţiile politice şi sociale ale formării, trecând apoi prin economie, demografie, la acele aspecte ale acestei culturi care îi asigură unicitatea, în fond dimensiunea care reprezintă specificul zonei, respectiv acel caracter de melting pot (creuzet al popoarelor) sud-est european, pe care îl subliniază, ori de câte ori are prilejul, profesorul Neumann.

Oarecum previzibil, deşi autorii sunt fiecare în parte nume cunoscute în domeniul lor, aşteptarea cititorului avizat şi interesat este câteodată pusă la încercare de mici sincope, mai ales în folosirea denumirilor, repetiţii şi insistenţe greu de ocolit când este vorba de un volum colectiv, în care fiecare autor vine cu o perspectivă personală sau abordare individuală pe care încearcă să o subsumeze concepţiei generale şi care este, firesc, a coordonatorului.

Victor Neumann s-a impus în lumea istoricilor români la sfârşitul secolului trecut prin lucrarea Tentaţia lui Homo Europaeus, un adevărat program pe termen lung privind studiul relaţiilor pe care societatea românească la modul general şi cel din partea sud-vestică a ţării le-a avut în secolele trecute, cu ideile care au forjat mentalitatea modernă europeană, accentul fiind pus pe umanismul iluminist, aşa cum s-a concretizat el prin părţile noastre.

Volumul acesta, tradus ulterior şi în engleză, editat la editura din Londra deja pomenită, l-a impus pe Victor Neumann ca un istoric al ideilor înainte de toate, cu abordări la limita filozofiei istoriei, un europenist convins şi consecvent.

Patria sa mai mică fiind Banatul, nici nu se putea mai bine, zona fiind un adevărat exemplu al încercărilor timpurii de occidentalizare a sud-estului european eliberat de influenţa orientală reprezentată de lunga dominaţie otomană.

Dacă dorim să indicăm şi limitele volumului cam pe aici ar trebui să le căutăm, în această tensiune dintre interpretările istoriografice ale coordonatorului şi rezultatele întotdeauna limitate ale istoriei factuale, chiar dacă, este cât se poate de evident, frumoasa carte este în acelaşi timp mai puţin şi mai mult decât un efort de sinteză istorică comparativă, reprezentând şi o ofertă culturală, o carte de vizită pentru cei care vor veni la Timişoara în 2021 să viziteze capitala culturală a Europei.

Poate tocmai de asta era mai indicat să aflăm date şi informaţii mai multe şi mai proaspete, să nu se rămână doar la nivelul cunoscut care, de altfel, susţine foarte bine ideea dragă coordonatorului, după care Banatul a fost o mică Europa avant la lettre, o mostră din spiritul european venind dinspre Occident la întâlnirea plină mereu de surprize cu Bizanţul.

Doar cu titlu de exemplu, mie, probabil şi din deformaţie profesională, mi-a lipsit o prezentare-explicaţie a numelui de Banat, a modului cum s-a ajuns la această denumire în situaţia în care, se ştie, zona nu a fost condusă în timpurile medievale de un ban, titulatură împrumutată de regalitatea maghiară de la croaţii cuceriţi şi dată conducătorilor teritoriilor de graniţă periclitate, aşa cum era Banatul de Severin, prima cucerită de altfel de turci încă înaintea bătăliei de la Mohács. Banatul de Severin cuprindea în mare Oltenia actuală, muşcând din Banatul ulterior, o realitate care explică şi alipirea Olteniei în 1718, împreună cu zona timişoreană care va deveni Banat sub Habsburgi, este drept doar pentru o perioada scurtă de doar 20 de ani.

Banat este denumirea germanizată a termenului unguresc de Bánság, traducerea corectă românească există în termenul oltenesc de Bănie, de fapt o continuare, mutată la Craiova, sub dominaţia turcească, a Băniei medievale a Severinului – cel mai cunoscut ban de Severin fiind chiar Iancu de Hunedoara –, iar denumirea, de către administraţia habsburgică a zonei, cu centrul la Timişoara, Banat, să fi fost de fapt o „mutare” simbolică pentru a sublinia legitimitatea administraţiei militare imperiale ca urmaşă a regalităţii maghiare care a înfiinţat încă în secolul XIII Bănia Severinului.

Posibilitatea aceasta este şi mai de luat în seamă dacă avem în vedere afluxul masiv de populaţie românească din Oltenia (Kleine Wallachia, cum o denumeau Habsburgii) în Banat după ce Imperiul, alături de Serbia, renunţă la ea în 1739, după douăzeci de ani stăpânire care au însemnat deceniile în care Imperiul Habsburgic avea cea mai mare extindere în sud-estul european.

E o temă neclarificată îndeajuns în istoriografie şi chiar dacă pare de importanţă minoră, dezbaterea ei poate oferi o cunoaştere în plus despre situaţia zonei la începuturile sale ca Banat de Timişoara sau Banat Timişan şi modul de viaţă şi gândire a celor de atunci.

În cele din urmă, cu toate scăderile fireşti unei astfel de încercări, rezultatul final al efortului profesorului Neumann este copleşitor, chiar dacă, precum orice iniţiativa intelectuală, poate fi îmbunătăţit în viitor.

Mai important este să fie viitor şi după 2021, după ce Timişoara nu va mai fi capitala culturală a Europei.

[1] Victor Neumann, The Banat of Timişoara. A European Melting Pot, Editura: Scala Arts Publishers Inc, 2019