RESTITUIRI

Călin Chendea
redactor al revistei Arca, Arad

Puterea presei arădene din 1918[1]

Un proiect impresionant nu numai prin volumul de muncă necesar realizării acestuia, cât mai ales prin ideea de a surprinde, pas cu pas, puterea pe care a avut-o presa (doar scrisă, pe atunci) de a convinge opinia publică despre un eveniment istoric care a marcat existenţa Aradului, a Transilvaniei şi a României, este cartea 1918 – Formarea şi deformarea opiniei publice. Autor, cunoscutul jurnalist arădean Andrei Ando, care nu e la prima ispravă în domeniul istoriei Marii Uniri. A mai publicat la aceeaşi Editură a Universităţii de Vest din Timişoara, alături de Mihaela Ozarchevici – de asemenea, o jurnalistă arădeană –, cartea Arad. Antecamera României Mari, lansată chiar cu prilejul festivităţilor desfăşurate sub genericul Arad – Capitala Politică a Marii Uniri, care au avut loc în oraşul de pe Mureş în noiembrie 2018.

1918 – Formarea şi deformarea opiniei publice are subtitlul Agenda unui an istoric şi reprezintă structurarea sub forma unui jurnal, de-a lungul a 365 de zile, a evenimentelor din anul Marii Uniri şi al finalului Primului Război Mondial, printr-o selecţie cuprinzătoare de articole din presa arădeană. Demersul se întinde pe parcursul a patru volume şi totalizează mai bine de 1600 de pagini. Design-ul modern al coperţilor este îmbogăţit de cele patru desene în tuş, câte unul pentru fiecare volum, reprezentând câteva clădiri şi monumente reprezentative ale Aradului, realizate de regretatul artist plastic arădean Mihai Takács.

Autorul îşi motivează cercetarea istorică în cadrul Cuvântului înainte, subliniind importanţa Aradului în luarea unor decizii care au influenţat situaţia politică a întregii societăţi româneşti din acea perioadă. Astfel, în perioada 13-14 noiembrie 1918 la Arad au avut loc tratativele dintre reprezentanţii Guvernului de la Budapesta şi conducerea Consiliului Naţional Român, care au pecetluit soarta Transilvaniei.

Andrei Ando a reuşit să pătrundă din plin în atmosfera acelor zile dense în evenimente folosind cele mai grăitoare surse ale vremii, respectiv colecţiile importantelor ziare arădene: cinci cotidiene maghiare: „Aradi Közlöny”, „Arad és Vidéke”, „Aradi Hirlap”, „Aradi Ujság”, „Függetlenség”, săptămâ­nalul românesc „Biserica şi Şcoala”, iar în ultimul trimestru al anului 1918, ziarul „Românul” (cotidian).

În paginile celor patru volume sunt redate, în întregime sau parţial, articole traduse chiar de autor din limba maghiară, articole care nu au mai fost publicate până acum de la tipărirea lor iniţială.

Pentru că existau anunţuri publicitare, presa arădeană de atunci era comercială. În acelaşi timp, era critică, bătăioasă, militantă. Chiar dacă design-ul era departe faţă de ceea ce avem azi, din punct de vedere al conţinutului avea calitate, era profesionistă. Putem afirma că nu era cu nimic mai prejos decât presa scrisă pe care o avem azi în Arad, care e mai mult on line şi se face în bună măsură prin intermediul foto-articolelor. Grăitoare, în acest sens, sunt interviurile, reportajele, analizele politice, dar şi ştirile despre viaţa comunităţii sau despre evenimentele naţionale şi internaţionale, care sunt reproduse integral sau în parte. Autorul intervine rar şi în mică măsură, exceptând situaţiile în care informaţiile se cer puse în context pentru a uşura lecturarea acestora.

Dat fiind că sunt redate cele mai importante articole care au apărut în fiecare zi a anului 1918, acestea au fost publicate cu precădere pe prima pagină sau în primele pagini din interior în spaţiile editoriale dedicate subiectelor de mare interes.

Prin alăturarea unor puncte de vedere diferite ale respectivelor publicaţii, autorul subliniază în comentariile sale că articolele reuşesc să influenţeze opinia publică, uneori respectând realitatea, alteori fiind tributară naţionalismului, în ciuda profesionalismului editorial.

Prin selecţia făcută, Andrei Ando a căutat să ne arate şi cum a trăit populaţia Aradului în acea perioadă zbuciumată a războiului, ce au însemnat afacerile, viaţa de familie, ce mâncau arădenii, cum se distrau...

În încheiere, am ales două exemple conţinând fragmente din articole publicate în data de 1 decembrie 1918 atât de partea ungară, cât şi de cea română, cu comentariul introductiv al autorului cărţii.

„Cea mai importantă zi din istoria modernă a României este o zi friguroasă, înnorată, de decembrie. Străzile Aradului sunt aproape goale. Este o atmosferă sărbătorească, de duminică tihnită, cu oameni care în prima parte a zilei ies din casă doar să ajungă la biserică. Numai că, astăzi, şi biserica este în sărbătoare, iar conducătorii românilor lipsesc din oraş. Toţi sunt la Alba Iulia, acolo unde zeci de mii de români aşteaptă cu sufletul la gură deznodământul ultimelor discuţii dintre delegaţi.

Ziarul Românul, prin pana dr. Lazăr Iacob, scrie că trăim o zi de sărbătoare, în care «gîndurile noastre se îndreaptă astăzi cu evlavie spre Alba Iulia, cetatea sfinţită prin amintirile mari şi duioase ale trecutului. Inimile noastre saltă de bucurie, pentru că ziua mare, aşteptată cu dor nespus, a sosit. Trimişii neamului românesc şi miile poporului, ale bunului popor românesc, s-au întrunit la Alba Iulia, ca să pregătească sărbătoarea cea mare: a înnnoirii şi întregirii neamului românesc. Şi aşteptăm cu drag şi încredere deplină cuvîntul mîngîietor, solia încîntătoare, care va străbate în toate părţile locuite de români şi în lumea largă. Ce se întîmplă astăzi la Alba Iulia? Putem răspunde la întrebarea aceasta, fără să avem darul deosebit de a spune viitorul. Adunarea Naţională a naţiunii române din Ungaria şi Transilvania îşi exercită dreptul firesc de a-şi croi singură soarta şi de a-şi asigura viitorul. În virtutea acestui drept se va spune răspicat şi pe înţeles lumii întregi că naţiunea română scutură iobăgia seculară şi înfăptuieşte întregirea neamului românesc, care pînă astăzi – contrar dreptului şi dreptăţii, prin uneltiri viclene şi păcătoase – a fost împărţit şi nedreptăţit în chipul cel mai barbar. Dar în vechiul nost pămînt nu vom mai suferi, ca cei mai buni fii ai naţiunii să lucreze pentru alţii, nu vom mai răbda ca poporul românesc să fie exploatat pentru interese străine, ci toată energia o vom pune în serviciul omenimii, alături de puterile, care au scăpat lumea de groaza războiului. Misiunea aceasta o poate îndeplini numai o naţiune unitară, pentru că în unitate şi organizaţie stă puterea. De aceea, Adunarea Naţională va declara fără înconjur, că astăzi românii din Ungaria şi Transilvania formează parte integrantă a Regatului liber.

Suntem siguri, că solia aceasta se va trimite din cetatea lui Mihai Vodă-Viteazul, pentru că aceasta este dorinţa tuturor românilor de la cei dintîi pînă la umilul ţăran. Astfel, se va înfăptui idealul nostru vechi, se va întruchipa România Mare.»

Aradi Közlöny, cotidianul cel mai radical al Aradului, deschide prima pagină tot cu un articol de opinie referitor la evenimentele de la Alba Iulia. Comentariul este colorat cu trimiteri biblice, figuri de stil şi este un apel deschis la statele Europei şi Statele Unite ale Americii pentru temperarea atmosferei încordate din această euroregiune. Evident, se face trimitere la iminenta ruptură a Transilvaniei de Ungaria, pe un ton catastrofal, care prevesteşte continuarea calvarului milenar al poporului maghiar. În acelaşi timp, este şi un apel la raţiunea „fraţilor români” care la Alba Iulia sunt gata să pună capăt dependenţei de statul maghiar.

«La Alba Iulia

Oraşul Alba Iulia va fi inaugurat mâine ca şi Câmpia Rákos^[2] a românimii. Populaţia românească din Ungaria şi Transilvania se întruneşte acolo pentru întemeierea statului. Conducătorii ei consideră că a sosit momentul să îşi conducă poporul, din pusta maghiară, pe Canaanul^[3] pământului României!

Nu ne întrebăm în acest moment dacă poporul, în ansamblul său, este convins că această dată istorică va aduce împlinirea viselor sale şi nu aşteptăm răspuns nici dacă pleacă cu adevărat din pustiu ori dacă dincolo îi aşteaptă într-adevăr fericirea.

Noi, în aceste ore de mare însemnătate istorică, luăm la cunoştinţă cu o solemnitate demnă de naţiunea noastră, ceea ce se va întâmpla la Alba Iulia. Conducătorii românilor nu au lăsat nicio îndoială referitoare la strădaniile lor. În duminica istorică de mâine vor proclama ruptura de Ungaria a părţilor româneşti ale Ungariei.

(…)

Fenomenul declaraţiei de principii de la Alba Iulia este grav, dar nu este o decizie definitivă. Poporul maghiar va face contestaţie la curtea de arbitraj a marilor naţiuni ale lumii. Până atunci însă să privim cu seriozitatea vremurilor grave înspre conducătorii poporului român din Ungaria şi Transilvania, să ne adresăm lor cu cuvinte de avertisment şi rugăminţi înţelepte…»

[1] Andrei Ando, 1918 – Formarea şi deformarea opiniei publice. patru volume, Editura Universităţii de Vest din Timişoara, 2019

^[2] Locul de unde, în Evul Mediu, au pornit campaniile de cucerire ale Ungariei şi unde s-a reunit sfatul ţării

^[3] Țara Promisă